Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Ion Bonini - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, ridicate de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 341/1998 şi în Dosarul nr. 1.145/1998 ale Judecãtoriei Orastie, judeţul Hunedoara.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 8 aprilie 1999, în prezenta autorului celor doua excepţii şi în lipsa celorlalte pãrţi, legal citate.
Deoarece excepţiile de neconstituţionalitate au fost ridicate în ambele cauze de acelaşi autor şi se referã la aceleaşi dispoziţii legale, pentru o mai buna administrare a justiţiei Curtea dispune conexarea Dosarului nr. 15C/1999 la Dosarul nr. 14C/1999, care a fost primul înregistrat, urmând sa se pronunţe prin decizia de fata asupra ambelor excepţii.
Dosarul aflându-se în stare de judecata, preşedintele da cuvântul pe fond autorului exceptiei, care pune concluzii de admitere a exceptiei invocate, sustinand ca textul art. 206 din Codul penal ar urma sa fie abrogat sau transferat în sfera reglementãrilor civile, deoarece contravine art. 20 alin. (1) din Constituţie.
Reprezentantul Ministerului Public considera ca excepţia invocatã este neîntemeiatã. Art. 206 din Codul penal reglementeazã infracţiunea de calomnie. Aceasta fiind o fapta contra demnitãţii, incriminarea ei corespunde dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie. În legatura cu reglementãrile internaţionale invocate în susţinerea exceptiei, se apreciazã ca acestea nu pot fi acceptate decât în totalitatea lor, deoarece libertatea de exprimare este reglementatã împreunã cu unele restrictii sau limitãri, care pot fi stabilite prin lege.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Judecãtoria Orastie, prin încheierile din 11 septembrie 1998 şi, respectiv, din 7 ianuarie 1999, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 206 din Codul penal, ridicatã de Bota Pompiliu în cauzele penale privind pãrţile civile Mota Ioan, Uritescu Aurel, Alioneasa Ilie Aurel, Sumanaru Mitica, partea vãtãmatã Ciun Alin şi inculpatul Bota Pompiliu.
Prin excepţia de neconstituţionalitate ridicatã se susţine ca prevederile art. 206 din Codul penal contravin dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Constituţie, deoarece exista neconcordanta între acestea şi reglementãrile art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. Totodatã, sunt incalcate şi dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Constituţie, prin îngrãdirea libertãţii de exprimare şi a libertãţii de opinie. Se mai arata ca atât Ministerul Justiţiei, cat şi Asociaţia pentru apãrarea drepturilor omului - Comitetul Helsinki au înaintat Parlamentului proiecte de modificare a Codului penal, în sensul scoaterii de sub incidenta legii penale a faptelor de calomnie.
Exprimandu-şi opinia, instanta de judecata considera ca excepţiile ridicate sunt vadit nefondate, deoarece prin art. 206 din Codul penal legiuitorul ocroteşte una dintre valorile importante ale societãţii moderne, şi anume demnitatea persoanei, privitã atât sub aspect obiectiv, al aprecierii de care se bucura o persoana din partea celorlalţi membri ai societãţii, cat şi sub aspect subiectiv, al sentimentului de autopretuire pe care fiecare îl are fata de sine. Infracţiunea de calomnie sãvârşitã prin intermediul presei se circumscrie aceloraşi considerente, asa cum reiese şi din dispoziţiile art. 30 alin. (6) din Constituţia României.
În conformitate cu prevederile <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
În punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor se considera ca excepţiile sunt neintemeiate, deoarece prin dispoziţiile art. 206 din Codul penal legiuitorul a avut în vedere ocrotirea demnitãţii persoanei, socotitã ca una dintre valorile importante ale societãţii moderne. Libertatea de exprimare, garantatã de Constituţie, nu trebuie sa aducã prejudicii onoarei sau vieţii particulare a persoanei. Art. 30 alin. (1) din Constituţia României garanteazã libertatea de exprimare a gandurilor şi a opiniilor, însã sub condiţia îndeplinirii elementelor stabilite la alin. (6) din acelaşi text constituţional, şi anume: de a nu prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine. Legiuitorul a apreciat, potrivit atribuţiilor sale, ca acestea sunt valori deosebit de importante, care trebuie ocrotite prin Constituţie, având corespondent sanctionator în Codul penal, atunci când sunt incalcate. Libertatea de exprimare trebuie sa nu lezeze demnitatea persoanei, art. 206 din Codul penal sanctionand pe cei care, în numele acestei libertãţi, comit abuzuri. Dispoziţiile din Codul penal sunt justificate, având în vedere valorile pe care le apara, fiind conforme normelor constituţionale şi reglementãrilor internaţionale la care România este parte.
Guvernul a comunicat punctul sau de vedere, în sensul ca excepţiile sunt neintemeiate. Art. 30 alin. (1) din Constituţie consacra libertatea de exprimare ca pe o categorie fundamentalã, însã nici o libertate nu poate fi absolutã, întrucât s-ar transforma în contrariul ei. Exerciţiul drepturilor şi libertãţilor trebuie sa se facã în limitele prevãzute de lege, orice depasire a lor constituind un abuz de drept, ceea ce atrage rãspunderea juridicã. Aceste limite sunt expres prevãzute de lege şi sunt necesare pentru protecţia altor valori sociale, printre care se numara şi demnitatea, onoarea, dreptul la propria imagine al oricãrei persoane. Libertatea de exprimare este garantatã, însã în aceeaşi mãsura sunt garantate şi dreptul la demnitate, la onoare, la propria imagine, exerciţiul lor abuziv fiind sancţionat. Limitele libertãţii de exprimare sunt prevãzute la art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie. Dispoziţiile alin. (6), care intereseazã în speta, prevãd ca libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi dreptul la propria imagine. În punctul de vedere al Guvernului se mai arata, cu referire la art. 206 alin. 1 din Codul penal, ca obiectul juridic special al infracţiunii de calomnie îl constituie demnitatea persoanei, sub aspectul stimei, al preţuirii de care se bucura fiecare persoana din partea celorlalte, precum şi sentimentul de demnitate pe care îl are orice persoana, valori ocrotite prin normele constituţionale. În aceste condiţii, necesitatea sanctionarii faptelor prin care se aduce atingere demnitãţii oricãrei persoane este mai mult decât evidenta. Acestea constituie, potrivit legii, infracţiuni şi sunt pedepsite mai bland sau mai sever, în funcţie de opţiunea legiuitorului, singurul în mãsura sa aprecieze pericolul social abstract al acestor categorii de fapte.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile partii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Textul de lege criticat de autorul exceptiei este art. 206 din Codul penal, care prevede: "Afirmarea ori imputarea în public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, dacã ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sancţiune penalã, administrativã sau disciplinarã ori dispreţului public, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani sau cu amenda.
Acţiunea penalã se pune în mişcare la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate.
Împãcarea pãrţilor inlatura rãspunderea penalã".
1. Autorul excepţiilor a solicitat Curţii Constituţionale sa examineze constituţionalitatea prevederilor art. 206 din Codul penal în raport cu prevederile art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, conform cãrora: "Orice individ are dreptul la libertatea de opinie şi de exprimare, ceea ce implica dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile sale şi acela de a cauta, de a primi şi de a rãspândi, fãrã consideratii de frontiera, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare."
Analizând aceasta solicitare, Curtea retine ca, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte".
În lumina acestor dispoziţii constituţionale, Curtea constata ca art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale consacra libertatea de exprimare. În acest mod, într-o formulare diferita, dar cu acelaşi conţinut, convenţia preia art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului. În paragraful 2 al art. 10 din convenţie se stabileşte însã, în plus, ca: "Exercitarea acestor libertãţi ce comporta îndatoriri şi responsabilitãţi poate fi supusã unor formalitãţi, condiţii, restrangeri sau unor sancţiuni prevãzute de lege care constituie mãsuri necesare, într-o societate democratica, pentru securitatea nationala, integritatea teritorialã sau siguranta publica, apãrarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sãnãtãţii sau moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a impiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecãtoreşti."
În aplicarea dispoziţiilor art. 20 din Constituţie Curtea trebuie sa realizeze o interpretare sistematica, referitoare la toate actele internaţionale relevante, iar nu sa procedeze la aplicarea separatã a reglementãrilor cuprinse într-unul sau altul dintre actele internaţionale invocate.
Asa fiind, în speta, pe baza interpretãrii sistematice a art. 19 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului şi a art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, rezulta ca obiectul libertãţii de expresie îl constituie exteriorizarea unor idei sau opinii, dar ca ele pot privi, în egala mãsura, şi simple afirmaţii, imputari, adresari şi comunicãri. Aceasta însã nu înseamnã ca, prin conţinutul şi maniera de a face afirmarile ori imputarile, se admite afectarea reputaţiei şi onoarei altor persoane. Tocmai de aceea stabilirea prin lege a unor restrangeri sau sancţiuni nu este o mãsura incompatibilã cu libertatea de exprimare, dacã, potrivit paragrafului 2 al art. 10 din convenţia menţionatã, acestea constituie "mãsuri necesare într-o societate democrata". Or, atât restrangerea implicita, cat şi sancţionarea explicita, prin lege, a exercitãrii abuzive a libertãţii de expresie constituie, evident, o mãsura necesarã şi compatibila cu valorile unei societãţi democratice. Aceasta idee se sprijinã pe insesi prevederile paragrafului 2 al art. 10 din convenţie, care stabilesc situaţiile în care restrangerile sau sancţiunile au un scop legitim, între care şi "protecţia reputaţiei sau drepturilor altora", ceea ce intereseazã direct în aceasta cauza.
2. Potrivit art. 30 alin. (1) din Constituţie, invocat de asemenea, de autorul exceptiei, "Libertatea de exprimare a gandurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertatea creaţiilor de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public sunt inviolabile".
Curtea Constituţionalã constata ca incriminarea şi sancţionarea calomniei prin art. 206 din Codul penal nu pot fi însã considerate ca o ingradire a libertãţii de exprimare. Pentru a formula o judecata de valoare în ceea ce priveşte eventualul conflict dintre prevederile art. 206 din Codul penal şi dispoziţiile constituţionale menţionate, nu se poate face referire exclusiva la textul art. 30 alin. (1) din legea fundamentalã, ci şi la toate celelalte dispoziţii din structura aceluiaşi articol. Or, potrivit alin. (6) al articolului menţionat, "Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viata particularã a persoanei şi nici dreptul la propria imagine". Pe de alta parte, textul constituţional invocat se interpreteazã în legatura şi cu celelalte texte având un conţinut asemãnãtor. Astfel art. 1 alin. (3) din Constituţie prevede ca "România este stat de drept, democratic şi social, în care demnitatea omului, drepturile şi libertãţile cetãţenilor, libera dezvoltare a personalitãţii umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintã valori supreme şi sunt garantate".
Este de principiu ca unei obligaţii legale privind limitarea libertãţii de exprimare - şi cu atât mai mult unei obligaţii de ordin constituţional - trebuie sa îi corespundã o sancţiune legalã, în cazul nerespectãrii sale. Altfel, obligaţiile juridice ar fi reduse la semnificatia unor simple deziderate, fãrã nici un rezultat practic în cadrul relaţiilor sociale. Pentru acest motiv este necesarã sancţionarea celor care, prin exercitarea abuzivã a libertãţii de exprimare, aduc atingere demnitãţii şi onoarei altor persoane.
Printr-un alt rationament, dar în acelaşi context de exigente în ceea ce priveşte libertatea de exprimare, este necesar sa fie avut în vedere şi textul art. 54 din Constituţie, potrivit cãruia drepturile şi libertãţile constituţionale trebuie exercitate cu buna-credinţa, fãrã a se incalca drepturile şi libertãţile celorlalţi. Aceasta înseamnã ca exercitarea abuzivã a drepturilor şi libertãţilor este susceptibilã de sancţionare, dupã caz, inclusiv prin aplicarea unor sancţiuni de natura penalã.
3. Autorul exceptiei a susţinut, prin motivele invocate, şi necesitatea dezincriminarii faptei de calomnie sau transferarea ei în sfera reglementãrilor civile.
Analizând aceasta sustinere, Curtea constata însã ca aceasta este o problema de legiferare, iar nu de control constituţional.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţiile de neconstituţionalitate a prevederilor art. 206 din Codul penal, ridicate de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 341/1998 şi în Dosarul nr. 1.145/1998 ale Judecãtoriei Orastie, judeţul Hunedoara.
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 8 aprilie 1999.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
