Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 508 din 18 noiembrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Ion Predescu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Marilena Mincã - procuror Doina Suliman - magistrat-asistent şef
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã, din oficiu, de Tribunalul Galaţi - Secţia penalã în Dosarul nr. 221/P/2004. La apelul nominal rãspunde Ioan Bãbuşanu, care aratã cã lasã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate la aprecierea instanţei de contencios constituţional. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 9 martie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 221/P/2004, Tribunalul Galaţi - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã, din oficiu, de instanţa de judecatã cu prilejul soluţionãrii plângerii împotriva unei rezoluţii a procurorului de netrimitere în judecatã. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa susţine, în esenţã, cã art. 278^1 din Codul de procedurã penalã contravine prevederilor constituţionale ale art. 21 care consacrã accesul liber la justiţie. În acest sens aratã cã, în cazul admiterii plângerii formulate împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã şi a existenţei la dosar a unor probe suficiente pentru judecarea cauzei, instanţa va reţine cauza spre judecatã. Aceastã perspectivã l-ar putea determina pe cel faţã de care s-a dispus scoaterea de sub urmãrire penalã sã renunţe la a se mai adresa justiţiei în virtutea art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, deoarece şi-ar putea agrava situaţia prin propria cale de atac, dobândind calitatea de inculpat. Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor considerã cã textul de lege criticat nu aduce atingere prevederilor constituţionale invocate. Astfel, aratã cã posibilitatea pãrţii interesate de a face plângere în faţa instanţei de judecatã împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului "constituie o garanţie suplimentarã a dreptului de acces liber la justiţie şi un mod de verificare şi de control a acestor acte, ceea ce, din punct de vedere procesual, este în concordanţã cu Constituţia". De asemenea, apreciazã cã "o altã interpretare a dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedurã penalã nu reprezintã un atribut al Curţii Constituţionale, întrucât aceasta se pronunţã asupra problemelor de drept, nu asupra modului de aplicare a legii". Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Argumentând acest punct de vedere, aratã cã plângerea prevãzutã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã reprezintã o cale de control judecãtoresc care se supune principiului de aplicare generalã non reformatio in pejus, "indiferent dacã acest principiu este sau nu prevãzut în mod expres de lege". Avocatul Poporului apreciazã cã, atâta vreme cât textul de lege criticat reglementeazã tocmai posibilitatea de a sesiza instanţa de judecatã cu plângerea împotriva rezoluţiilor sau a ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, argumentele invocate pentru a demonstra neconstituţionalitatea art. 278^1 din Codul de procedurã penalã sunt neîntemeiate. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, dispoziţii ce au fost introduse prin <>art. I pct. 168 din Legea nr. 281/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã şi a unor legi speciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003. Acest text de lege are urmãtoarea redactare: "Dupã respingerea plângerii fãcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale sau a ordonanţei ori, dupã caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, date de procuror, persoana vãtãmatã, precum şi orice alte persoane ale cãror interese legitime sunt vãtãmate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicãrii de cãtre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa cãreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sã judece cauza în primã instanţã. În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângã Curtea Supremã de Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul de 20 de zile prevãzut în art. 277, termenul de 20 de zile prevãzut în alin. 1 curge de la data expirãrii termenului de 20 de zile. Dosarul va fi trimis de parchet instanţei în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul. Persoana faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire sau încetarea urmãririi, precum şi persoana care a fãcut plângerea se citeazã. Neprezentarea acestor persoane legal citate nu împiedicã soluţionarea cauzei. Când instanţa considerã cã este absolut necesarã prezenţa persoanei lipsã, poate lua mãsuri pentru prezentarea acesteia. La judecarea plângerii prezenţa procurorului este obligatorie. La termenul fixat pentru judecarea plângerii, instanţa dã cuvântul persoanei care a fãcut plângerea, persoanei faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire sau încetarea urmãririi şi apoi procurorului. Instanţa, judecând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate. Instanţa pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii: a) respinge plângerea, prin sentinţã, menţinând soluţia din rezoluţia sau ordonanţa atacatã; b) admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau a redeschiderii urmãririi penale, dupã caz. Dispoziţiile art. 333 alin. 2 se aplicã în mod corespunzãtor; c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi, când probele existente la dosar sunt suficiente pentru judecarea cauzei, reţine cauza spre judecare, dispoziţiile privind judecarea în primã instanţã şi cãile de atac, aplicându-se în mod corespunzãtor. În cazul prevãzut la alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei, ca primã instanţã, îl constituie plângerea persoanei la care se referã alin. 1. Hotãrârea instanţei pronunţatã potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacatã cu recurs de procuror, de persoana care a fãcut plângerea, de persoana faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau încetarea urmãririi penale, precum şi de orice persoane ale cãror interese legitime sunt vãtãmate. În situaţia prevãzutã în alin. 8 lit. a) persoana în privinţa cãreia instanţa, prin hotãrâre definitivã, a decis cã nu este cazul sã se înceapã ori sã se redeschidã urmãrirea penalã, nu mai poate fi urmãritã pentru aceeaşi faptã, afarã de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurãri noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmãrire penalã şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevãzute în art. 10. Instanţa este obligatã sã rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi sã comunice, de îndatã şi motivat, persoanei care a fãcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvatã." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestui text de lege autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 alin. (1) şi (2), potrivit cãrora: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã, în opinia instanţei de judecatã, textul de lege criticat reprezintã, pentru cel faţã de care s-a dispus scoaterea de sub urmãrire penalã, o piedicã de a se adresa instanţei, atât timp cât existã posibilitatea ca, prin propria cale de atac, sã-şi agraveze situaţia, dobândind calitatea de inculpat. Analizând dispoziţiile legale criticate, Curtea reţine cã acestea reprezintã un rãspuns la necesitatea consacrãrii legale exprese a dreptului persoanei de a se adresa instanţei de judecatã competente, atunci când este nemulţumitã de soluţia datã plângerii sale contra actelor procurorului, aspect reţinut, de altfel, şi de Curtea Constituţionalã în <>Decizia nr. 486/1997 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998. Astfel, legiuitorul a creat celui interesat posibilitatea de a ataca actul procurorului de netrimitere în judecatã, urmãrind, dupã caz, începerea sau redeschiderea urmãririi penale ori desfiinţarea actului procurorului şi reţinerea spre judecare a cauzei. De asemenea, cel faţã de care s-a dispus scoaterea de sub urmãrire penalã, dorind pãstrarea soluţiei de netrimitere în judecatã, poate cere instanţei schimbarea temeiului acesteia. În aceastã ultimã ipotezã, instanţa nu poate proceda la reţinerea cauzei spre judecare, chiar dacã probele existente la dosar ar fi suficiente pentru aceasta. Astfel, plângerea prevãzutã de art. 278^1 reprezintã, într-un sens larg, o cale de atac, care se supune principiului de generalã aplicabilitate în dreptul penal, non reformatio in pejus. Într-adevãr, deşi legea nu prevede în mod expres aplicarea acestui principiu cu prilejul soluţionãrii plângerii împotriva actelor procurorului, raţiuni identice cu cele care determinã extinderea aplicabilitãţii acestui principiu şi în alte situaţii decât cele prevãzute în art. 372, art. 385^8 sau art. 414^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã justificã luarea sa în considerare şi în cazul procedurii reglementate de art 278^1. Astfel, dacã se pãstreazã raţionamentul textului de lege criticat, soluţia pronunţatã cu prilejul soluţionãrii plângerii poate duce la agravarea situaţiei celui care a sesizat-o. Cunoscând acest lucru, persoana faţã de care s-a dispus scoaterea de sub urmãrire penalã are motive rezonabile sã se abţinã de la a se adresa instanţei judecãtoreşti pentru a nu-şi agrava propria situaţie. Aşa fiind, accesul la justiţie ar fi obstrucţionat dacã nu s-ar lua în considerare principiul non reformatio in pejus. Aceste argumente au în vedere şi faptul cã, în situaţia în care instanţa reţine cauza spre judecare, actul de sesizare a instanţei îl constituie, potrivit dispoziţiilor art. 278^1 alin. 9 din Codul de procedurã penalã, chiar plângerea persoanei interesate. Consecinţa este aceea cã, dacã nu se ia în considerare principiul non reformatio in pejus, în situaţia în care autorul plângerii este persoana faţã de care s-a dispus scoaterea de sub urmãrire penalã, acţiunea penalã ar fi declanşatã de însãşi plângerea celui împotriva cãruia se îndreaptã procesul penal.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã, din oficiu, de Tribunalul Galaţi - Secţia penalã în Dosarul nr. 221/P/2004. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef, Doina Suliman -----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
