Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 507 din 15 iunie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 1 si art. 337 alin. 1 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 507 din 15 iunie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 1 si art. 337 alin. 1 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 611 din 14 iulie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 şi art. 337 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Gavrilã Morar şi Florea Chelu în Dosarul nr. 43.743/3/2005 (nr. vechi 7.035/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal rãspund autorii excepţiei, personal, precum şi pãrţile Florin Simion, Mihail Ion Frasin şi Wilhelmin Petrescu, asistate de avocat Mihai Costanda. Acelaşi avocat reprezintã şi partea Florian Gogor. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Având cuvântul, Gavrilã Morar solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, dezvoltând argumentele expuse în faţa instanţei de judecatã. Florea Chelu aratã cã este de acord cu cele susţinute de Gavrilã Morar. Cei doi autori ai excepţiei depun concluzii scrise la dosarul cauzei.
Având cuvântul pentru pãrţile Florin Simion, Mihail Ion Frasin, Wilhelmin Petrescu şi Florian Gogor, avocatul acestora solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, cu referire la practica Curţii Constituţionale în materie.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã, în ceea ce priveşte critica art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, aceasta vizeazã, în realitate, interpretarea şi aplicarea textului de lege. Or, referitor la aceastã problemã, procurorul general a promovat un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie urmând sã se pronunţe asupra acestuia. Referitor la criticile aduse art. 337 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, invocã jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie. În final, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 ianuarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 43.743/3/2005 (nr. vechi 7.035/2005), Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 şi art. 337 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Gavrilã Morar şi Florea Chelu în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã prevederile legale criticate sunt neconstituţionale "în mãsura în care actele şi mãsurile procurorului de scoatere de sub urmãrire penalã, respectiv de încetare a urmãririi penale dispuse prin rechizitoriu, deşi ajung în faţa instanţelor judecãtoreşti, nu pot forma obiectul controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei de judecatã învestitã potrivit art. 317 din Codul de procedurã penalã cu judecarea faptei şi a persoanei trimise în judecatã penalã prin actul de sesizare al instanţei, judecata fiind condiţionatã în continuare exclusiv de solicitãrile şi rolul activ al procurorului". Se aratã cã prin prevederile criticate s-a creat premisa inegalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, în sensul cã, dacã faţã de o persoanã s-a dispus o mãsurã de neîncepere a urmãririi penale sau de scoatere de sub urmãrire penalã printr-un rechizitoriu, aceastã mãsurã nu mai poate fi cenzuratã de instanţã, la cererea persoanei interesate sau din oficiu, spre deosebire de situaţia persoanei faţã de care s-a luat aceeaşi mãsurã, dar nu prin rechizitoriu. Referitor la dispoziţiile art. 337 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, se mai aratã cã încalcã prevederile art. 21 din Legea fundamentalã, întrucât nu oferã posibilitatea extinderii procesului penal şi din oficiu, de cãtre instanţa de judecatã, chiar dacã aceasta şi-a format convingerea cã aceastã extindere se impune.
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este fondatã în ceea ce priveşte art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, întrucât acest text de lege nu permite atacarea în instanţã a rechizitoriului, act prin care se pot da soluţii de neîncepere a urmãririi penale, în contradicţie cu dispoziţiile art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Legea fundamentalã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 337 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, se apreciazã cã este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului, cu referire la aceeaşi jurisprudenţã, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), precum şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 1 şi ale art. 337 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, având urmãtorul cuprins:
- Art. 278^1 alin. 1: "Dupã respingerea plângerii fãcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale sau a ordonanţei ori, dupã caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, date de procuror, persoana vãtãmatã, precum şi orice alte persoane ale cãror interese legitime sunt vãtãmate pot face plângere în termen de 20 de zile de la data comunicãrii de cãtre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la instanţa cãreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sã judece cauza în primã instanţã.";
- Art. 337 alin. 1: "În cursul judecãţii, când se descoperã date cu privire la participarea şi a unei alte persoane la sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã pusã în sarcina inculpatului sau date cu privire la sãvârşirea unei fapte prevãzute de legea penalã de cãtre o altã persoanã, dar în legãturã cu fapta inculpatului, procurorul poate cere extinderea procesului penal cu privire la acea persoanã."
Dispoziţiile constituţionale pretins a fi încãlcate prin textele de lege criticate sunt cuprinse în: art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, în art. 20 alin. (1) şi (2) privind concordanţa prevederilor din Legea fundamentalã cu cele din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi pactele şi celelalte tratate la care România este parte, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) privind accesul liber la justiţie şi în art. 53 alin. (1) şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse, în repetate rânduri, controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate şi în prezenta cauzã, şi cu motivãri similare.
I. Astfel, în ceea ce priveşte art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat, de exemplu prin <>Decizia nr. 27 din 25 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 154 din 22 februarie 2005, şi prin <>Decizia nr. 293 din 9 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 630 din 19 iulie 2005, statuând, pentru considerentele acolo reţinute, cã textul de lege criticat este în deplinã concordanţã cu prevederile cuprinse în art. 16, art. 20 şi art. 21 din Legea fundamentalã.
În jurisprudenţa menţionatã, rãspunzând criticii în sensul cã art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã permite atacarea în faţa instanţelor judecãtoreşti doar a unui numãr limitat de acte ale procurorului, Curtea a reţinut urmãtoarele: "faptul cã în sfera actelor împotriva cãrora partea poate face plângere în temeiul art. 278^1 din Codul de procedurã penalã nu sunt prevãzute în mod expres şi alte acte ale procurorului nu reprezintã o problemã de constituţionalitate, de competenţa Curţii Constituţionale." Curtea a statuat în acest sens în mod constant în jurisprudenţa sa cã "nu se poate substitui legiuitorului pentru adãugarea unor noi prevederi celor instituite, ea nu îşi poate asuma rolul de a crea, de a abroga sau de a modifica o normã juridicã", spre a îndeplini rolul de "legislator pozitiv" (<>Decizia nr. 45 din 2 mai 1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995, <>Decizia nr. 27 din 12 martie 1996 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996).
În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare, prin textul de lege ce face obiectul excepţiei, a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinutã câtã vreme art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã nu pune în discuţie restrângeri ale exerciţiului unor drepturi şi libertãţi, ci, dimpotrivã, dã expresie unui drept fundamental.
De altfel, criticile formulate în prezenta cauzã vizeazã, în realitate, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, şi anume stabilirea faptului dacã mãsurile procurorului de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale dispuse prin rechizitoriu pot face obiectul plângerii la instanţa de judecatã, respectiv al controlului exercitat de instanţã în temeiul art. 278^1 din Codul de procedurã penalã. Or, asemenea critici nu intrã în competenţa Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunţã "numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã".
II. În ceea ce priveşte art. 337 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, criticat în raport cu art. 21 din Legea fundamentalã, Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu prin <>Decizia nr. 257 din 17 iunie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 20 iulie 2004. Cu acel prilej, respingând excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, Curtea a reţinut cã procedura extinderii procesului penal cu privire la alte persoane, reglementatã de normele criticate, este aplicabilã doar în cazul în care procesul penal este pornit din oficiu, prin rechizitoriu, de cãtre procuror (în cazul pornirii procesului penal la plângerea prealabilã a persoanei vãtãmate, aceasta având posibilitatea chemãrii în judecatã, în limitele prevãzute la art. 279 din Codul de procedurã penalã, a persoanei vinovate). Aceastã procedurã este în concordanţã cu prevederile art. 131 alin. (1) din Constituţie, referitoare la rolul Ministerului Public, potrivit cãrora, "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor". Corespunzãtor acestor atribuţii constituţionale, Ministerul Public este singurul îndreptãţit sã cearã extinderea procesului penal, aşa cum este singurul care întocmeşte actul de acuzare, în cazurile în care procesul penal este pornit din oficiu. Aceastã simetrie juridicã respectã accesul liber la justiţie, deoarece împotriva mãsurilor şi actelor efectuate de procuror se poate formula plângere în justiţie potrivit art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, respectându-se astfel dreptul de acces liber la justiţie al oricãrei persoane. În plus, în cazul în care instanţa de judecatã gãseşte întemeiatã cererea de extindere a procesului penal şi procedeazã conform dispoziţiilor art. 336 din Codul de procedurã penalã (fie judecând cauza şi cu privire la acea persoanã, dacã procurorul declarã cã pune în mişcare acţiunea penalã, fie revenind asupra extinderii ori dispunând trimiterea la procuror, atunci când procurorul declarã cã nu pune în mişcare acţiunea penalã, dar cere trimiterea cauzei la procuror în condiţiile art. 333 din Codul de procedurã penalã), partea nemulţumitã poate exercita împotriva acestor hotãrâri judecãtoreşti cãile de atac prevãzute de Codul de procedurã penalã, putându-se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã un proces echitabil.
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate în decizia menţionatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 1 şi art. 337 alin. 1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Gavrilã Morar şi Florea Chelu în Dosarul nr. 43.743/3/2005 (nr. vechi 7.035/2005) al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 iunie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Marieta Safta
---------------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016