Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 502 din 5 decembrie 2003  privind contractul de vanzare-cumparare pentru zgura granulata de furnal, incheiat intre Societatea Comerciala ISPAT SIDEX - S.A. Galati si Societatea Comerciala MOLDOCIM - S.A. Bicaz, Societatea Comerciala CASIAL - S.A. Deva, Societatea Comerciala ROMCIF - S.A. Fieni    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 502 din 5 decembrie 2003 privind contractul de vanzare-cumparare pentru zgura granulata de furnal, incheiat intre Societatea Comerciala ISPAT SIDEX - S.A. Galati si Societatea Comerciala MOLDOCIM - S.A. Bicaz, Societatea Comerciala CASIAL - S.A. Deva, Societatea Comerciala ROMCIF - S.A. Fieni

EMITENT: CONSILIUL CONCURENTEI
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 30 din 14 ianuarie 2004
Preşedintele Consiliului Concurenţei,

în baza:
1. <>Decretului nr. 1.075/2001 privind numirea membrilor Consiliului Concurenţei;
2. <>Legii concurenţei nr. 21/1996 ;
3. Regulamentului de organizare, funcţionare şi procedurã al Consiliului Concurenţei, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;
4. Regulamentului pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurenţiale;
5. Instrucţiunilor cu privire la definirea pieţei relevante în scopul stabilirii pãrţii substanţiale de piaţã;
6. notificãrii contractului de vânzare-cumpãrare pentru zgura granulatã de furnal, încheiat între Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi şi Societatea Comercialã MOLDOCIM - S.A. Bicaz, Societatea Comercialã CASIAL - S.A. Deva, Societatea Comercialã ROMCIF - S.A. Fieni, înregistratã cu nr. RS-355 din 15 octombrie 2002 la Consiliul Concurenţei;
7. actelor şi lucrãrilor din Dosarul cauzei nr. RS-355 din 15 octombrie 2003;
8. Notei Departamentului bunuri industriale nr. V3-2.156 din 3 decembrie 2003 cu privire la contractul notificat;

având în vedere urmãtoarele:
1. La data de 27 februarie 2003 a fost înaintatã cererea de certificare prealabilã a neintervenţiei Consiliului Concurenţei, privind un contract-cadru de vânzare-cumpãrare pentru zgura granulatã de furnal, încheiat la data de 22 ianuarie 2003 între Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi, pe de o parte, şi Societatea Comercialã LAFARGE ROMCIM - S.A. Bucureşti, Societatea Comercialã HOLCIM (ROMÂNIA) - S.A. Bucureşti, Societatea Comercialã MOLDOCIM - S.A. Bicaz, Societatea Comercialã CASIAL - S.A. Deva, Societatea Comercialã ROMCIF - S.A. Fieni, pe de altã parte.
2. Analiza contractului-cadru de vânzare-cumpãrare pentru zgura granulatã de furnal din data de 22 ianuarie 2003, în forma în care se prezenta la acel moment, ridica unele probleme din punct de vedere concurenţial, astfel încât Consiliul Concurenţei a considerat cã acesta nu poate fi certificat. În consecinţã, Consiliul Concurenţei a solicitat rezilierea contractului-cadru de vânzare-cumpãrare pentru zgura granulatã de furnal.
3. Drept urmare, la data de 21 iulie 2003 pãrţile implicate au semnat o scrisoare de încetare a contractului-cadru de vânzare-cumpãrare pentru zgura granulatã de furnal din data de 22 ianuarie 2003, prin care acesta a fost considerat încetat; nici una dintre prevederile contractului-cadru nu a intrat în vigoare şi nu a produs efecte.
4. Ca urmare a celor descrise mai sus, la data de 1 septembrie 2003, Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi, pe de o parte, şi Societatea Comercialã MOLDOCIM - S.A. Bicaz, Societatea Comercialã CASIAL - S.A. Deva şi Societatea Comercialã ROMCIF - S.A. Fieni, pe de altã parte, au încheiat contractul de vânzare-cumpãrare pentru zgura granulatã de furnal.
5. Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi a mai încheiat contracte de vânzare-cumpãrare pentru zgura granulatã de furnal, atât cu Societatea Comercialã LAFARGE ROMCIM - S.A. Bucureşti, cât şi cu Societatea Comercialã HOLCIM (ROMÂNIA) - S.A. Bucureşti.
6. Vânzãtorul, Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi, face parte din Grupul LNM şi are ca obiect principal de activitate producerea de metale feroase sub forme primare şi semifabricate (Cod CAEN 2710).
7. Cumpãrãtorii, respectiv Societatea Comercialã MOLDOCIM - S.A. Bicaz, Societatea Comercialã CASIAL - S.A. Deva şi Societatea Comercialã ROMCIF - S.A. Fieni, au ca obiect principal de activitate producerea şi comercializarea cimentului. Acestea sunt societãţi controlate unic direct de Societatea Comercialã CARPATCEMENT ROMÂNIA - S.R.L. Bucureşti, societate care coordoneazã activitãţile Grupului german HeidelbergCement în domeniul cimentului, în România. Grupul HeidelbergCement este renumit pe plan mondial pentru activitatea şi performanţele dobândite în domeniul producerii şi comercializãrii materialelor de construcţii, în special ciment. Grupul HeidelbergCement deţine controlul la numeroase societãţi comerciale din România, active în principal pe pieţele materialelor de construcţii.
8. Piaţa relevantã a fost definitã ca piaţa zgurei granulate de furnal, pe întregul teritoriu al României.
9. În afarã de Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi, pe piaţa relevantã definitã nu existã alţi agenţi economici din activitatea cãrora sã rezulte zgura granulatã de furnal, cu calitãţile necesare fabricãrii cimentului sau agenţi economici care sã comercializeze acest produs. Pe aceastã piaţã nu existã produse provenite din import.
10. Cererea pe piaţa relevantã se manifestã în principal din partea producãtorilor de ciment, aceştia fiind cei mai însemnaţi consumatori ai acestui produs (achiziţioneazã circa 90% din producţia totalã de zgurã a Societãţii Comerciale ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi).
11. Conform prevederilor <>Hotãrârii Guvernului nr. 856/2002 , zgura este consideratã deşeu. Acest deşeu are un impact negativ semnificativ asupra mediului înconjurãtor, întrucât, din cauza utilizãrilor sale limitate, nu au fost gãsite modalitãţi de evacuare eficiente, fiind depozitat de-a lungul timpului în halda de zgurã a combinatului siderurgic Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi. Acest fapt a generat probleme de mediu pentru a cãror remediere Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi a fost obligatã prin programe de conformare, emise de autoritatea de mediu, la mãsuri în vederea reducerii şi eliminãrii riscurilor de poluare.
12. Astfel, atât problemele de mediu pe care le genereazã depozitarea zgurei şi resursele financiare care ar trebui investite pentru protejarea mediului, cât şi faptul cã zgura reprezintã pentru producãtorii de ciment o materie primã importantã în procesul de producţie a anumitor sortimente de ciment au determinat Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi şi Societatea Comercialã MOLDOCIM - S.A. Bicaz, Societatea Comercialã CASIAL - S.A. Deva, Societatea Comercialã ROMCIF - S.A. Fieni sã încheie contractul de vânzare-cumpãrare pentru zgura granulatã de furnal din data de 1 septembrie 2003.
13. Contractul de vânzare-cumpãrare pentru zgura granulatã de furnal, încheiat la 1 septembrie 2003 între Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi şi Societatea Comercialã MOLDOCIM - S.A. Bicaz, Societatea Comercialã CASIAL - S.A. Deva, Societatea Comercialã ROMCIF - S.A. Fieni, nu conţine clauze care restricţioneazã sau care pot sã restricţioneze concurenţa şi libertatea pãrţilor de a lua independent decizii în activitatea lor.

DECIDE:

ART. 1
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) din Regulamentul pentru aplicarea prevederilor <>art. 5 şi 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 , privind practicile anticoncurenţiale, se certificã neintervenţia Consiliului Concurenţei, constatându-se cã acordul notificat, respectiv contractul de vânzare-cumpãrare pentru zgura granulatã de furnal, încheiat între Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A. Galaţi şi Societatea Comercialã MOLDOCIM - S.A. Bicaz, Societatea Comercialã CASIAL - S.A. Deva, Societatea Comercialã ROMCIF - S.A. Fieni la data de 1 septembrie 2003, nu intrã sub incidenţa prevederilor art. 5 alin. (1) sau ale <>art. 6 din Legea concurenţei nr. 21/1996 .
ART. 2
În conformitate cu prevederile <>art. 62 alin. (1) din Legea concurenţei nr. 21/1996 , prezenta decizie va fi publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, pe cheltuiala Societãţii Comerciale CARPATCEMENT ROMÂNIA - S.R.L. Bucureşti.
ART. 3
Prezenta decizie intrã în vigoare de la data comunicãrii acesteia cãtre pãrţi.
ART. 4
Departamentul bunuri industriale şi Secretariatul general al Consiliului Concurenţei vor urmãri ducerea la îndeplinire a prezentei decizii.
ART. 5
Prezenta decizie se comunicã de cãtre Secretariatul general al Consiliului Concurenţei cãtre:

Societatea Comercialã CARPATCEMENT ROMÂNIA - S.R.L.
Calea Dorobanţilor nr. 240, sectorul 1, Bucureşti
Telefon 231 57 90
Fax 231 57 82

Societatea Comercialã ISPAT SIDEX - S.A.
Str. Smârdan nr. 1, Galaţi, judeţul Galaţi
Telefon 0236/407 610
Fax 0236/407 609

Preşedintele Consiliului Concurenţei,
Theodor Valentin Purcãrea

Bucureşti, 5 decembrie 2003.
Nr. 502.

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016