Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 50 din 26 ianuarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 146 din Codul penal, ale art. 320 alin. 2 si 3, ale art. 322 si ale art. 323 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 188 din 28 februarie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ale art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi ale art. 323 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pavel Eremia Vereş în Dosarul nr. 6.177/2004 al Tribunalului Sibiu - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, se dã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondatã, întrucât apreciazã cã prevederile de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate ca fiind încãlcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 23 septembrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 6.177/2004, Tribunalul Sibiu - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal şi ale art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi ale art. 323 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pavel Eremia Vereş într-o cauzã penalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã:
- dispoziţiile art. 146 din Codul penal sunt neconstituţionale în ceea ce priveşte limita valoricã pentru definirea agravantei decurgând din consecinţele deosebit de grave ale infracţiunii. În acest sens, se aratã cã, în condiţiile unei inflaţii galopante, o asemenea limitã valoricã împiedicã realizarea unui proces echitabil, contravenind astfel prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie. Totodatã, se susţine cã textul de lege criticat încalcã şi dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11), deoarece prin condiţionarea agravantei de la art. 215 alin. 5 din Codul penal de criteriul limitei valorice a prejudiciului se nesocoteşte prezumţia de nevinovãţie, precum şi prevederile art. 24 din Legea fundamentalã, întrucât prin stabilirea criteriului valoric la încadrarea juridicã se încalcã dreptul la apãrare;
- prevederile art. 320 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3), precum şi celor ale art. 23 alin. (11), deoarece se limiteazã posibilitatea judecãtorului de a stabili adevãrul, legându-l de probele administrate în faza preliminarã a procesului penal;
- dispoziţiile art. 322 şi 323 din Codul de procedurã penalã încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece nu cuprind în conţinutul lor, în mod expres, "dreptul la tãcere al inculpatului şi, implicit, obligaţia instanţei de a-i comunica acest drept ca o garanţie recunoscutã a dreptului la un proces echitabil".
Tribunalul Sibiu - Secţia penalã aratã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã şi cã prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, la dreptul la apãrare şi la prezumţia de nevinovãţie nu sunt încãlcate prin dispoziţiile de lege criticate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 146 din Codul penal, conform cãrora "Prin «consecinţe deosebit de grave» se înţelege o pagubã materialã mai mare de 2.000.000.000 lei sau o perturbare deosebit de gravã a activitãţii, cauzatã unei autoritãţi publice sau oricãreia dintre unitãţile la care se referã art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", precum şi dispoziţiile art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi 323 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 320 alin. 2 şi 3: "Preşedintele întreabã pe procuror şi pe pãrţi dacã au de formulat excepţii, cereri sau propun efectuarea de probe noi.
În cazul când se propun noi probe, trebuie sã se arate faptele şi împrejurãrile ce urmeazã a fi dovedite, mijloacele prin care pot fi administrate aceste probe, locul unde se aflã aceste mijloace, iar în ce priveşte martorii şi experţii, identitatea şi adresa acestora.";
- Art. 322: "Preşedintele dispune ca grefierul sã dea citire actului de sesizare a instanţei, dupã care explicã inculpatului în ce constã învinuirea ce i se aduce. Totodatã lãmureşte pe inculpat cu privire la dreptul pe care îl are de a pune întrebãri coinculpaţilor, celorlalte pãrţi, martorilor, experţilor, precum şi de a da explicaţii în tot cursul cercetãrii judecãtoreşti, când socoteşte cã este necesar.";
- Art. 323: "Instanţa procedeazã apoi la ascultarea inculpatului.
Inculpatul este lãsat sã arate tot ce ştie despre fapta pentru care a fost trimis în judecatã, apoi i se pot pune întrebãri de cãtre preşedinte şi ceilalţi membri ai completului, precum şi de cãtre procuror, de partea vãtãmatã, de partea civilã, de partea responsabilã civilmente, de ceilalţi inculpaţi şi de apãrãtorul inculpatului a cãrui ascultare se face.
Instanţa respinge întrebãrile care nu sunt necesare în cauzã.
Inculpatul poate fi reascultat ori de câte ori este necesar."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin aceste dispoziţii legale sunt încãlcate prevederile art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie şi ale art. 24 din Constituţie privind dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 146 din Codul penal, se susţine cã încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, deoarece limita valoricã înscrisã în acest text de lege împiedicã realizarea unui proces echitabil în condiţiile unei inflaţii galopante, dispoziţiile constituţionale ale art. 23 alin. (11), deoarece prin condiţionarea agravantei de la art. 215 alin. 5 din Codul penal de criteriul limitei valorice a prejudiciului se nesocoteşte prezumţia de nevinovãţie, precum şi prevederile art. 24 din Legea fundamentalã, întrucât prin stabilirea criteriului valoric la încadrarea juridicã se încalcã dreptul la apãrare.
Din analiza textului considerat ca fiind neconstituţional Curtea constatã cã acesta cuprinde o normã cu caracter explicativ prin care se lãmureşte înţelesul expresiei consecinţe deosebit de grave. Aceastã reglementare este necesarã cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevãzut consecinţele deosebit de grave ca element circumstanţial în conţinutul agravant al mai multor infracţiuni, cum ar fi, spre exemplu, furtul calificat, tâlhãria, înşelãciunea, delapidarea sau distrugerea calificatã.
Susţinerile autorului excepţiei cu privire la reaprecierea criteriului valoric de 2.000.000.000 lei care determinã înţelesul expresiei consecinţe deosebit de grave, deşi pot fi reale în condiţii de devalorizare a monedei naţionale, nu pot fi reţinute. Modificarea conţinutului unei norme juridice, în sensul adaptãrii ei la realitãţile sociale, este o prerogativã exclusivã a autoritãţii legislative în lumina dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii". Curtea Constituţionalã, potrivit competenţei sale înscrise în <>art. 146 din Constituţie şi în Legea nr. 47/1992 , verificã, în cadrul controlului de constituţionalitate a legilor, conformitatea acestora cu dispoziţiile constituţionale, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului. De aceea, Curtea Constituţionalã nu se poate substitui Parlamentului pentru modificarea limitei valorice prevãzute la art. 146 din Codul penal.
Este neîntemeiatã şi susţinerea autorului excepţiei privind încãlcarea prin textul de lege criticat şi a dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, în sensul cã aplicarea cerinţei "procesului echitabil" se impune nu numai la procedura desfãşurãrii unui proces, ci şi la cadrul juridic sancţionator al faptelor, adicã la materii din câmpul dreptului substanţial.
În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat frecvent şi constant cã, "Într-o societate democraticã în sensul Convenţiei, dreptul la o bunã administrare a justiţiei ocupã un loc atât de important încât o interpretare restrictivã a articolului 6 paragraful 1, referitor la dreptul la un proces echitabil, nu ar corespunde scopului şi obiectului acestei dispoziţii" (cazul Delcourt împotriva Belgiei - 1970).
Pe de altã parte, însã, nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sau al jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia cã aplicarea cerinţei "procesului echitabil" ar trebui sã excedeze necesitãţii asigurãrii garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial.
Curtea mai constatã cã, deşi prin dispoziţiile art. 146 din Codul penal este stabilitã o sumã a cãrei depãşire a valorii prejudiciului produs prin infracţiune atrage o pedeapsã mai gravã, în nici un caz nu se poate considera cã prin aceasta se restrânge dreptul la apãrare al inculpatului, prevãzut la art. 24 din Constituţie. Cel în cauzã poate sã îşi angajeze ori sã i se desemneze din oficiu un apãrãtor, ca şi în cazul tuturor celorlalte infracţiuni, şi poate, de asemenea, sã administreze orice probe în apãrarea sa, inclusiv în circumstanţiere, precum şi sã exercite cãile de atac prevãzute de lege şi sã formuleze cereri în faţa instanţelor judecãtoreşti.
Totodatã, având în vedere cã în speţa de faţã nu existã o hotãrâre judecãtoreascã definitivã, nu poate fi reţinutã nici critica referitoare la încãlcarea art. 23 alin. (11) din Constituţie, privind prezumţia de nevinovãţie, care prevede cã "Pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã".
II. Prevederile art. 320 alin. 2 şi 3 din Codul de procedurã penalã referitoare la excepţii şi cereri ce pot fi formulate la judecata în primã instanţã sunt, în opinia autorului excepţiei, neconstituţionale în ceea ce priveşte dreptul la un proces echitabil şi prezumţia de nevinovãţie, întrucât "limiteazã posibilitatea judecãtorului de a stabili adevãrul, legându-l de probele administrate în faza preliminarã a procesului penal".
Din analiza textului considerat ca fiind neconstituţional nu rezultã însã o încãlcare a prevederilor constituţionale. Soluţionarea unei cauze este posibilã numai pe bazã de probe care se administreazã în faţa instanţei în cursul cercetãrii judecãtoreşti, unde sunt readministrate probele din faza de urmãrire penalã, şi se pot administra probe noi. Faptul cã preşedintele întreabã pãrţile dacã au de propus probe noi nu înseamnã cã se încalcã dreptul pãrţilor referitor la un proces echitabil, ci, dimpotrivã, prin administrarea de probe noi se asigurã lãmurirea cauzei, sub toate aspectele, în vederea aflãrii adevãrului.
Referitor la susţinerea autorului excepţiei privind încãlcarea prezumţiei de nevinovãţie, se constatã cã aceasta nu poate fi reţinutã, nefiind vorba de o hotãrâre judecãtoreascã definitivã, ci de începutul cercetãrii judecãtoreşti.
III. Art. 322 şi 323 din Codul de procedurã penalã, privind începerea cercetãrii judecãtoreşti şi ascultarea inculpatului, sunt criticate în raport de prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3), deoarece nu cuprind în conţinutul lor, în mod expres, "dreptul la tãcere al inculpatului şi, implicit, obligaţia instanţei de a-i comunica acest drept ca o garanţie recunoscutã a dreptului la un proces echitabil".
Examinând aceastã criticã, Curtea constatã cã este neîntemeiatã, deoarece dreptul inculpatului de a nu face nici o declaraţie este reglementat de art. 70 alin. 2 teza întâi din Codul de procedurã penalã, unde se prevede în mod expres cã "Învinuitului sau inculpatului i se aduc [...] la cunoştinţã fapta care formeazã obiectul cauzei, dreptul de a avea un apãrãtor, precum şi dreptul de a nu face nici o declaraţie, atrãgându-i-se totodatã atenţia cã ceea ce declarã poate fi folosit şi împotriva sa". Astfel, inserarea acestor dispoziţii în cuprinsul altor prevederi din Codul de procedurã penalã, în speţã a judecãţii în primã instanţã, nu ar fi necesarã din moment ce reglementarea din art. 70 alin. 2 teza întâi este una cu valoare de principiu.
Faţã de cele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 146 din Codul penal, ale art. 320 alin. 2 şi 3, ale art. 322 şi 323 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pavel Eremia Vereş în Dosarul nr. 6.177/2004 al Tribunalului Sibiu - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 ianuarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
