Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicatã de Samuil Hadadi în Dosarul nr. 2.386/2000 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând ca dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal prevãd o varianta agravantã, care se realizeazã atunci când infracţiunea în varianta simpla se sãvârşeşte în una dintre modalitãţile reglementate. Spre deosebire de termenul "varianta", care are caracter abstract, "modalitatea" de realizare a acesteia este concretã. Or, este o opţiune a legiuitorului reglementarea modalitatii în care s-a urmãrit sancţionarea mai aspra a infracţiunii de înşelãciune.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 octombrie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 2.386/2000, Curtea Suprema de Justiţie Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicatã de Samuil Hadadi.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile constituţionale cuprinse în art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Se considera ca prin formularea textului art. 215 alin. 2 din Codul penal s-a reglementat o dubla incriminare şi, drept consecinta, o dubla sancţionare a unei singure acţiuni materiale, parte componenta a laturii obiective a infracţiunii. Deşi sunt invocate prevederile Protocolului nr. 11 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, autorul exceptiei face referire la art. 4 din Protocolul nr. 7 la convenţie, care prevede dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori. Totodatã se apreciazã ca sunt incalcate şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, deoarece "echitatea se referã nu numai la desfãşurarea procesului, ci şi la tehnica juridicã a incriminãrii".
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, astfel cum sunt redactate, nu contravin prevederilor Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca prevederile legale criticate sunt constituţionale. Prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu conţin dispoziţii care incalca drepturile omului, iar sancţiunea prevãzutã poate sa fie stabilitã şi aplicatã numai în condiţiile legii.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia este neîntemeiatã, deoarece prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu incalca dispoziţiile art. 20 din Constituţie. Se arata ca prin reglementãrile legale criticate s-a urmãrit sancţionarea mai aspra a infracţiunii de înşelãciune dacã aceasta a fost sãvârşitã prin folosirea de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, dat fiind pericolul social crescut al unor astfel de fapte. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, exista doua sau mai multe infracţiuni, urmând a se face aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni. De asemenea, potrivit punctului de vedere al Guvernului, nu se poate susţine ca dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece acestea prevãd dispoziţii procedurale din dreptul intern, şi nu de drept substanţial din Codul penal. Referitor la neconcordanta art. 215 alin. 2 din Codul penal cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la convenţie, se arata ca textul legal criticat nu conţine nici o referire la urmãrirea şi pedepsirea unei persoane dupã ce aceasta a fost achitatã sau condamnata prin hotãrâre judecãtoreascã definitiva pentru aceeaşi fapta.
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, care au urmãtorul cuprins:
"Înşelãciunea sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplica regulile privind concursul de infracţiuni."
Autorul exceptiei considera ca aceste dispoziţii incalca prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi dispoziţiile art. 6 pct. 1 fraza întâi din convenţie, texte care au urmãtoarea redactare:
- art. 4 pct. 1: "Nimeni nu poate fi urmãrit sau pedepsit penal de cãtre jurisdictiile aceluiaşi stat pentru sãvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotãrâre definitiva conform legii şi procedurii penale ale acestui stat.";
- art. 6 pct. 1 fraza întâi: "Orice persoana are dreptul la judecara în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanta independenta şi impartiala, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzatii în materie penalã îndreptatã impotriva sa. [...]"
Se susţine, în principal, ca infracţiunea de înşelãciune prevãzutã la art. 215 alin. 2 din Codul penal este o infracţiune unica complexa, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos, astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca infracţiune de sine stãtãtoare şi pedepsit în concurs cu înşelãciunea calificatã. De aceea, susţine autorul exceptiei, textul legal criticat conţine o dubla sancţionare pentru aceeaşi infracţiune.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã. Art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede, în fraza întâi, o varianta agravantã a infracţiunii de înşelãciune, care se realizeazã atunci când înşelãciunea, în varianta simpla prevãzutã la alin. 1, sau înşelãciunea în convenţii, prevãzutã la alin. 3, se sãvârşeşte prin folosirea de nume sau calitãţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit cãreia, dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplica regulile privind concursul de infracţiuni, nu contravine dispoziţiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, dispoziţii care interzic urmãrirea sau pedepsirea persoanei care a mai fost condamnata sau achitatã anterior, printr-o hotãrâre definitiva, pentru aceleaşi fapte. Faptul ca se retine în toate cazurile, inclusiv atunci când folosirea mijlocului fraudulos constituie prin el însuşi infracţiune, înşelãciunea calificatã, în condiţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal, nu înseamnã dubla sancţionare a infracţiunii. Mijloacele frauduloase folosite de fãptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite. Simpla existenta a acestora, indiferent de numãrul sau gravitatea lor, conferã infracţiunii de înşelãciune caracterul calificat, fiind necesarã, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţionare mai aspra a acestei categorii de infractori. Faptul ca mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminãrii. A pune pe acelaşi plan pe escrocul care foloseşte mijloace frauduloase ce nu sunt infracţiuni cu acela care foloseşte astfel de mijloace, dar care constituie prin ele însele infracţiuni, înseamnã a acorda impunitate acestuia din urma pentru infracţiunile respective, ceea ce este inadmisibil. Existenta pluralitãţii de infracţiuni în aceasta situaţie nu semnifica o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni. Legiuitorul Codului penal roman nu a acceptat asa-numita teorie a unitãţii între infracţiunea-mijloc şi infracţiunea-scop în reglementarea infracţiunii de înşelãciune, insusindu-şi principiul, în sensul ca, dacã mijlocul fraudulos folosit pentru inducerea sau menţinerea în eroare a pagubitului constituie prin el însuşi infracţiune, aceasta infracţiune trebuie sa fie reţinutã în concurs cu înşelãciunea calificatã, fiind considerate o pluralitate de infracţiuni şi pedepsite ca atare. Aceasta este o opţiune a legiuitorului şi, astfel cum s-a arãtat, nu este contrarã Constituţiei sau Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În consecinta, fiind vorba despre doua infracţiuni, este firesc sa se aplice infractorului doua pedepse, dupã regulile prevãzute pentru concursul de infracţiuni, fãrã ca prin aceasta sa îi fie afectat în vreun fel dreptul la un proces echitabil.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, excepţie ridicatã de Samuil Hadadi în Dosarul nr. 2.386/2000 al Curţii Supreme de Justiţie - Secţia penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 februarie 2002.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
---------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
