Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 5 din 18 ianuarie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 279 alin. 2 lit. b) si c) din Codul de procedura penala si ale art. 29 alin. (1), (3) si (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 160 din 23 februarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209, 221, 222, 223 şi ale art. 279 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , excepţie ridicatã de Ion Constantin în Dosarul nr. 3.077/2003 al Judecãtoriei Braşov.
La apelul nominal este prezentã partea Dragomir Constantin, prin avocat Silica-Vali Tudor, lipsind autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent informeazã Curtea cã partea Dragomir Constantin, prin reprezentant, a depus la dosar concluzii scrise prin care solicitã respingerea excepţiei ca nefondatã.
Reprezentanta pãrţii Dragomir Constantin, având cuvântul, învedereazã cã nu are vechimea prevãzutã de lege pentru a pune concluzii orale în faţa Curţii Constituţionale, motiv pentru care a depus la dosarul cauzei concluzii scrise.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fond, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textele de lege criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 3.077/2003, Judecãtoria Braşov a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 209, 221, 222, 223 şi ale art. 279 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , modificatã prin <>Legea nr. 138/1997 . Excepţia a fost ridicatã de Ion Constantin în dosarul menţionat, având ca obiect plângerea formulatã împotriva lui Gheorghe Dragomir, cu privire la sãvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi a infracţiunii de abuz în serviciu prin îngrãdirea unor drepturi, plângere înregistratã de autorul excepţiei direct la instanţa de judecatã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile din Codul de procedurã penalã criticate instituie o discriminare între cetãţeni cu privire la modul în care se soluţioneazã plângerile acestora. Astfel, pentru unele plângeri, cetãţenii se pot adresa în mod direct justiţiei, iar pentru alte plângeri, sunt obligaţi sã se adreseze organelor de cercetare penalã. Se aratã cã, în acest mod, textele criticate încalcã şi prevederile art. 21 din Constituţie, privind liberul acces la justiţie, în opinia autorului excepţiei fiind "mai raţional şi eficient ca toate plângerile [...] sã fie adresate instanţelor de judecatã pentru a le rezolva, iar instanţele [...] sã decidã când sã apeleze la efectuarea de cercetãri penale acolo unde este cazul". Totodatã se susţine cã aceleaşi texte legale încalcã principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât sensul acestora este "de a institui, prin obligaţia de a adresa plângerile organelor de cercetare penalã, un filtru prin care puterea executivã poate controla justiţia, pentru ca anumite dosare sã nu fie rezolvate, aşa cum cer tratatele internaţionale la care România este parte, «într-un termen rezonabil», ci doar atunci când alte interese decât cele ale bunei administrãri a justiţiei vor admite aceasta".
Referitor la dispoziţiile <>art. 23 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , se susţine cã, reglementând o serie de cauze de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate, încalcã prevederile care reglementeazã atribuţiile Curţii Constituţionale, egalitatea în drepturi şi liberul acces la justiţie, cuprinse în Legea fundamentalã. În acest sens se aratã cã, pentru apãrarea efectivã a drepturilor şi libertãţilor fundamentale, trebuie sã existe posibilitatea pentru orice persoanã de a se adresa justiţiei, "implicit Curţii Constituţionale", "cu orice excepţie de neconstituţionalitate, şi nu doar cu acelea de care depinde soluţionarea cauzei". De asemenea, în opinia autorului excepţiei, Curtea Constituţionalã ar trebui, în conformitate cu dispoziţiile art. 146 lit. d) din Constituţie, sã hotãrascã asupra tuturor excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial, şi nu doar asupra celor care nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale. Se considerã cã, în caz contrar, sunt încãlcate şi prevederile constituţionale ce consacrã egalitatea în faţa legii, prin crearea unei discriminãri faţã de cetãţenii care au beneficiat de reglementarea <>art. 23 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , înainte de modificarea sa prin <>Legea nr. 138/1997 . Sub acelaşi aspect al discriminãrii create între cetãţeni este criticat şi textul <>art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , care, anterior modificãrii prin <>Legea nr. 138/1997 , nu prevedea obligaţia instanţei, în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, de a nu mai sesiza Curtea Constituţionalã în situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.
Judecãtoria Braşov considerã cã textele de lege criticate sunt în concordanţã cu dispoziţiile constituţionale invocate de autorul excepţiei. În susţinerea acestei opinii aratã cã stabilirea unor reguli speciale de procedurã privind sesizarea organelor de urmãrire penalã şi a instanţei de judecatã "nu este contrarã principiului constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor, atâta timp cât orice persoanã poate adresa o plângere penalã organelor abilitate în cazul încãlcãrii drepturilor lor", şi nici nu aduce atingere principiului separaţiei puterilor în stat, respectiv dispoziţiilor constituţionale care consacrã supremaţia Constituţiei şi a legilor statului.
Referitor la critica <>art. 23 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 138/1997 , instanţa apreciazã cã "acest text de lege nu are aplicabilitate în speţã, iar soluţionarea cauzei nu depinde de aplicarea acestuia", precum şi faptul cã nu contravine nici unei prevederi constituţionale.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã dispoziţiile art. 221, 222, 223 şi ale art. 279 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã nu îngrãdesc liberul acces la justiţie, întrucât realizarea acestui drept este asiguratã prin sesizarea instanţei de judecatã de cãtre procuror, prin rechizitoriu. În cazul în care procurorul dã o soluţie de netrimitere în judecatã, în temeiul art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, persoana vãtãmatã sau orice altã persoanã ale cãrei interese legitime au fost vãtãmate se poate adresa instanţei de judecatã, accesul liber la justiţie fiind pe deplin asigurat. În ceea ce priveşte pretinsa încãlcare, prin aceleaşi dispoziţii legale, a principiului egalitãţii în drepturi în faţa legii, se aratã cã "opţiunea legislativã în reglementarea modalitãţii de sesizare a organelor judiciare nu creeazã un privilegiu ori vreo discriminare între cetãţeni în raport cu vreunul dintre criteriile prevãzute în art. 4 alin. (2) din Constituţie, întrucât stabilirea acestor reguli se întemeiazã pe natura infracţiunilor care fac obiectul procesului penal, cu respectarea drepturilor procesuale ale pãrţilor şi cu asigurarea, în toate cazurile, a accesului liber la justiţie [...]".
Totodatã se aratã cã prevederile din <>Legea nr. 47/1992 criticate de autorul excepţiei nu contravin nici unui text constituţional. Aceste norme reprezintã concretizarea limitelor controlului exercitat de cãtre Curtea Constituţionalã, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, nefiind de naturã sã încalce liberul acces la justiţie, câtã vreme Curtea Constituţionalã nu este instanţã de judecatã, ci garantul supremaţiei Legii fundamentale, şi nici principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, deoarece nu creeazã privilegii sau discriminãri.
În concluzie, Guvernul considerã cã excepţia este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile art. 209, 221, 222, 223 şi ale art. 279 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice şi nu conţin elemente care ar putea determina un tratament inegal sau discriminatoriu între pãrţile care au aceeaşi calitate în procesul penal, fiind aplicabile tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare pe criterii arbitrare. Totodatã se aratã cã aceste texte de lege nu împiedicã accesul liber la justiţie şi nu aduc atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 23 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , se apreciazã cã este neîntemeiatã, întrucât textele criticate nu conţin norme contrare textelor constituţionale invocate.
În concluzie, Avocatul Poporului considerã cã excepţia este neîntemeiatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Curtea constatã cã, deşi a fost sesizatã în cauzã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 209, 221, 222, 223 şi ale art. 279 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã, precum şi a prevederilor <>art. 23 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , modificatã prin <>Legea nr. 138/1997 , din analiza conţinutului motivãrii excepţiei de neconstituţionalitate rezultã cã, în realitate, obiectul acesteia îl constituie, în ceea ce priveşte textele din Codul de procedurã penalã criticate, numai art. 279 alin. 2 lit. b) şi c), privind organele cãrora li se adreseazã plângerea prealabilã. În legãturã cu dispoziţiile art. 209, privind competenţa procurorului în faza urmãririi, ale art. 221, privind modurile de sesizare a organului de urmãrire penalã, ale art. 222, care reglementeazã plângerea, şi ale art. 223, care reglementeazã denunţul, nu au fost formulate critici de neconstituţionalitate şi, ca atare, nu pot fi reţinute ca obiect al excepţiei.
Totodatã, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 23 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 au fost modificate prin <>Legea nr. 232/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 502 din 3 iunie 2004, intratã în vigoare dupã data sesizãrii Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate. În prezent, ca urmare a republicãrii <>Legii nr. 47/1992 , astfel cum a fost modificatã, cu renumerotarea textelor, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, conţinutul normelor criticate de autorul excepţiei este cuprins în art. 29 alin. (1), (3) şi (6) din lege.
Aşa fiind, Curtea urmeazã a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã şi ale <>art. 29 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , care au urmãtorul conţinut:
- Art. 279 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã: "Plângerea prealabilã se adreseazã: [...]
b) organului de cercetare penalã sau procurorului, în cazul altor infracţiuni decât cele arãtate la lit. a);
c) organului competent sã efectueze urmãrirea penalã, când plângerea prelabilã este îndreptatã contra unui judecãtor, procuror, notar public, militar, judecãtor şi controlor financiar de la camera de conturi judeţeanã, controlor financiar de la Curtea de Conturi sau contra uneia dintre persoanele arãtate în art. 29 pct. 1.";
- <>Art. 29 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 : "(1) Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare, care are legãturã cu soluţionarea cauzei în orice fazã a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia. [...]
(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale. [...]
(6) Dacã excepţia este inadmisibilã, fiind contrarã prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivatã cererea de sesizare a Curţii Constituţionale. Încheierea poate fi atacatã numai cu recurs la instanţa imediat superioarã, în termen de 48 de ore de la pronunţare. Recursul se judecã în termen de 3 zile."
Textele constituţionale invocate în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate au urmãtorul conţinut:
- Art. 1 alin. (4) şi (5): "(4) Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale.
(5) În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie.";
- Art. 16 alin. (1) şi (2): "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţeneşti vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile.";
- Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 146 lit. d) teza întâi: "Curtea Constituţionalã are urmãtoarele atribuţii: [...]
d) hotãrãşte asupra excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele, ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial; [...]".
De asemenea, autorul excepţiei invocã şi încãlcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a prevederilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea reţine urmãtoarele:
I. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã, în motivarea acesteia se susţine, în esenţã, cã, prin stabilirea regulii ca, în anumite situaţii, plângerea prealabilã sã fie adresatã organelor de cercetare penalã sau procurorului, respectiv organului competent sã efectueze urmãrirea penalã, iar nu direct instanţei de judecatã, aceste texte de lege instituie o discriminare între cetãţeni cu privire la soluţionarea plângerilor penale, îngrãdesc liberul acces la justiţie şi încalcã dreptul la un proces echitabil prin prelungirea inutilã a duratei de soluţionare a plângerilor. În consecinţã, se considerã cã toate plângerile ar trebui sã fie adresate instanţei de judecatã. Se mai aratã cã diferenţa de tratament juridic instituitã de dispoziţiile legale criticate, sub aspectul organelor care soluţioneazã plângerea prealabilã, încalcã şi principiul separaţiei puterilor în stat, întrucât instituie "un filtru prin care puterea executivã poate controla justiţia".
Examinând aceste susţineri, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã, în raport de critici similare, prin <>Decizia nr. 134/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 374 din 29 aprilie 2004, precum şi prin <>Decizia nr. 229/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 553 din 22 iunie 2004. Cu acele prilejuri, respingând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea a reţinut cã dispoziţiile art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã nu contravin prevederilor constituţionale care consacrã egalitatea în faţa legii, întrucât "stabilirea unor reguli speciale de competenţã dupã calitatea persoanei şi a unor reguli de procedurã diferite pentru anumite situaţii nu reprezintã o încãlcare, ci o confirmare a principiului egalitãţii, care presupune tratamente juridice deosebite pentru situaţii diferite".
Totodatã, Curtea a reţinut cã aceste dispoziţii legale nu îngrãdesc dreptul de acces liber la justiţie, deoarece prin lege pot fi instituite reguli deosebite în considerarea unor situaţii diferite, semnificaţia prevederilor înscrise în alin. (2) al art. 21 din Constituţie fiind aceea cã "legiuitorul nu poate exclude de la exercitarea unor drepturi pe care le-a instituit nici o categorie sau grup social.
În sfârşit, prin aceleaşi decizii Curtea a mai statuat cã art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã nu contravine dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, drept garantat şi de art. 21 alin. (3) din Constituţie, întrucât "nu opresc pãrţile interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti, de a fi apãrate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã un proces echitabil".
Câtã vreme nu au intervenit elemente noi care sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziilor mai sus menţionate sunt valabile şi în prezenta cauzã, atât în ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. c) din Codul de procedurã penalã, cât şi a prevederilor lit. b) a aceluiaşi alineat, critici fundamentate de autorul excepţiei pe aceleaşi argumente.
Nu poate fi reţinutã nici pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (4) din Constituţie, care consacrã principiul separaţiei puterilor în stat. Aceastã susţinere, astfel cum a fost argumentatã de autorul excepţiei, nu reprezintã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, ci dã expresie unor presupuneri ale acestuia privind existenţa unor "interese" strãine bunei administrãri a justiţiei.
De altfel, prin criticile formulate, autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine necesitatea unei soluţii legislative diferite de cea instituitã prin art. 279 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã, arãtând cã ar fi "mai raţional şi eficient ca toate plângerile [...] sã fie adresate instanţelor de judecatã pentru a le rezolva, iar instanţele [...] sã decidã când sã apeleze la efectuarea de cercetãri penale acolo unde este cazul". Or, o asemenea problemã nu este de resortul contenciosului constituţional, sub acest aspect Curtea statuând în jurisprudenţa sa faptul cã nu se poate substitui legiuitorului pentru modificarea reglementãrilor adoptate, întrucât, conform dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este "[...] unica autoritate legiuitoare a ţãrii".
II. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , Curtea constatã cã aceste prevederi legale, care se referã la procedura soluţionãrii excepţiilor de neconstituţionalitate, nu au legãturã cu soluţionarea litigiului dintre pãrţi. În consecinţã, sub acest aspect, excepţia urmeazã sã fie respinsã ca inadmisibilã, în temeiul <>art. 29 alin. (1) şi alin. (6) teza întâi din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 279 alin. 2 lit. b) şi c) din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ion Constantin în Dosarul nr. 3.077/2003 al Judecãtoriei Braşov.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 29 alin. (1), (3) şi (6) din Legea nr. 47/1992 , invocatã de acelaşi autor în aceeaşi cauzã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 18 ianuarie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
