Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 5 din 15 ianuarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 19 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, preluate de art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 124 din 15 februarie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Incov" - S.A. din Alba Iulia în Dosarul nr. 204/2001 al Tribunalului Alba - Secţia civilã.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public arata ca ulterior sesizãrii Curţii <>Legea nr. 32/1968 a fost abrogatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , însã dispoziţia legalã criticata a fost preluatã în cuprinsul art. 19 alin. (1) din ordonanta. Pe fond, solicita respingerea exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, considerând ca <>art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 24 alin. (1) şi în art. 135 alin. (6).
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 martie 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 204/2001, Tribunalul Alba - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Incov" - S.A. din Alba Iulia, având ca obiect soluţionarea recursului impotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins plângerea impotriva unui proces-verbal de contravenţie.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate autorul acesteia arata ca textul de lege criticat, prin care este permisã încheierea unui act de constatare a unei contravenţii în lipsa contravenientului, incalca dispoziţiile constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare, precum şi pe cele ale art. 135 alin. (6) privind inviolabilitatea proprietãţii private.
Autorul exceptiei mai susţine ca, în practica, "agenţii constatatori, în special când efectueazã controale la societãţile comerciale, evita o confruntare cu administraţia acestora" şi prefera sa consemneze ca "contravenientul nu este de fata, recurgand la un martor pe care îl gãseşte pe strada şi pe care nici nu-l identifica corespunzãtor", expediind ulterior "procesul-verbal întocmit în secret fata de administraţie", ceea ce face dificila posibilitatea unei apãrãri şi efectuarea de obiecţiuni.
Tribunalul Alba - Secţia civilã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia este nefondata, întrucât dispoziţiile <>art. 19 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 nu ingradesc dreptul la apãrare prevãzut la art. 24 alin. (1) din Constituţie, ci reglementeazã, prin excepţie, procedura pentru situaţia specialã în care contravenientul nu este de fata din motive mai mult sau mai puţin obiective ori refuza sa semneze sau se afla în imposibilitate sa o facã. De asemenea, instanta considera ca nu sunt incalcate nici dispoziţiile art. 135 alin. (6) din Constituţie, întrucât "prin plata unei amenzi legal aplicate nu se incalca principiul inviolabilitatii proprietãţii, ci se aplica forta de constrângere a statului pentru încãlcarea unei norme de drept".
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, întrucât dreptul la apãrare al contravenientului nu este afectat, acesta având posibilitatea sa îl exercite pe calea plângerii impotriva procesului-verbal de contravenţie. În ceea ce priveşte modalitatea de soluţionare a plângerii, <>art. 38 din Legea nr. 32/1968 prevede ca instanta hotãrãşte asupra sancţiunii dupã ce administreazã orice alte probe prevãzute de lege. De asemenea, conform opiniei Guvernului, exercitarea în mod concret a dreptului la apãrare în fata instanţei care a soluţionat plângerea poate fi controlatã prin exercitarea cãilor de atac prevãzute de lege, fiind un aspect care priveşte aplicarea legii, ceea ce excede competentei Curţii Constituţionale, astfel cum jurisprudenta acestei Curţi a stabilit. În legatura cu susţinerea ca textul criticat contravine dispoziţiilor art. 135 alin. (6) din Constituţie privind inviolabilitatea proprietãţii private, Guvernul arata ca obligarea la plata unei amenzi contravenţionale legal stabilite "reprezintã exercitarea de cãtre stat a dreptului de coercitie pentru încãlcarea unei norme de drept, iar nu lezarea proprietãţii private a societãţii".
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constata ca a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, astfel cum acesta a fost formulat de autorul exceptiei, îl constituie dispoziţiile <>art. 19 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 , care au urmãtorul cuprins: "În cazul în care contravenientul nu este de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie adeverite de cel puţin un martor. Procesul-verbal, în acest caz, va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul martorului, numãrul şi data actului sau de identitate, cu menţiunea organului care l-a emis, precum şi semnatura martorului. În lipsa de martori, agentul constatator va arata în procesul-verbal din ce cauza acesta a fost încheiat astfel."
Autorul exceptiei susţine ca aceste dispoziţii legale incalca prevederile constituţionale ale art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare, precum şi pe cele ale art. 135 alin. (6) privind inviolabilitatea proprietãţii private. Aceste texte constituţionale au urmãtorul conţinut:
- Art. 24 alin. (1): "Dreptul la apãrare este garantat.";
- Art. 135 alin. (6): "Proprietatea privatã este, în condiţiile legii, inviolabilã."
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale <>Legea nr. 32/1968 a fost abrogatã prin <>Ordonanta Guvernului nr. 2 din 12 iulie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001. Curtea observa însã ca dispoziţiile <>art. 19 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 , ce constituie obiectul exceptiei de neconstituţionalitate, au fost preluate în cuprinsul <>art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , care are urmãtorul cuprins: "Procesul-verbal se semneazã pe fiecare pagina de agentul constatator şi de contravenient. În cazul în care contravenientul nu se afla de fata, refuza sau nu poate sa semneze, agentul constatator va face menţiune despre aceste împrejurãri, care trebuie sa fie confirmate de cel puţin un martor. În acest caz procesul-verbal va cuprinde şi datele personale din actul de identitate al martorului şi semnatura acestuia."
În practica sa jurisdicţionalã Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant ca, atunci când dupã ridicarea exceptiei de neconstituţionalitate dispoziţia legalã criticata a fost modificatã sau preluatã în noul act normativ, excepţia poate sa fie examinata, dacã textul legal, în noua sa redactare, conserva reglementarea iniţialã. De aceea, Curtea urmeazã sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Examinând dispoziţia legalã criticata prin raportare la prevederile constituţionale invocate în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate, Curtea retine ca nici una dintre criticile formulate nu este intemeiata.
I. Referitor la prima critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea dreptului la apãrare consacrat de art. 24 din Constituţie, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã, deoarece textul prevede suficiente garanţii care sa împiedice încheierea abuzivã a procesului-verbal fãrã participarea contravenientului. Astfel, aceasta posibilitate nu intervine decât dacã nu exista alta soluţie pentru constatarea contravenţiei sãvârşite. Totodatã este de observat ca dreptul la apãrare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activitãţii judiciare, or constatarea sãvârşirii unei contravenţii, deşi poate avea şi consecinţe judiciare, nu se înscrie în acest cadru. De altfel, alin. (2) al art. 24 din Constituţie se referã chiar la "cursul procesului". Pe de alta parte, este de reţinut şi faptul ca, potrivit dispoziţiilor <>art. 31 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 , impotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data inmanarii sau comunicãrii acestuia, care se judeca de instanta judecãtoreascã, iar în cadrul procesului contravenientul îşi poate angaja avocat şi îşi poate face orice apãrare pe care o considera necesarã. De asemenea, conform art. 34 alin. (1) din ordonanta, în cadrul procesului pot fi administrate probe în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal.
II. Curtea nu poate retine nici critica privind încãlcarea art. 135 alin. (6) din Legea fundamentalã, întrucât aplicarea în mod legal a unei amenzi pentru o contravenţie sãvârşitã este consecinta legitima a încãlcãrii unei norme legale, iar nu o încãlcare a dreptului de proprietate. Este relevant în acest sens ca, potrivit art. 41 alin. (8) din Constituţie, bunurile destinate, folosite sau rezultate din contravenţii pot fi confiscate în condiţiile legii.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 19 alin. 2 din Legea nr. 32/1968 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor, preluate de <>art. 19 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Incov"-S.A. din Alba Iulia în Dosarul nr. 204/2001 al Tribunalului Alba - Secţia civilã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 15 ianuarie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
