Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 5 din 14 ianuarie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 79 din 7 februarie 2003
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Aurelia Popa - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicatã de Curtea de Apel Oradea - Secţia civilã, din oficiu, în Dosarul nr. 1.526/CA/2002.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, sustinand ca desfacerea contractului de munca din initiativa angajatorului este justificatã de lipsa salariatului de la locul de munca, absenta prelungitã de natura a crea prejudicii unitãţii unde este incadrata persoana cercetata penal, în stare de arest.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 29 aprilie 2002, pronunţatã în Dosarul nr. 1.526/CA/2002, Curtea de Apel Oradea - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicatã de instanta, din oficiu.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Oradea arata ca art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii incalca prevederile art. 23 alin. (8) din Legea fundamentalã, deoarece prin crearea posibilitatii unitãţii de a desface contractul de munca al angajatului, din proprie initiativa, atunci când acesta din urma este arestat mai mult de 60 de zile, se atribuie instituţiei de drept penal a arestãrii consecinţe juridice în domeniul dreptului muncii, înainte de a se stabili vinovãţia celui în cauza printr-o hotãrâre definitiva şi indiferent dacã fapta ce a atras luarea mãsurii arestãrii are legatura cu activitatea sa de salariat. Se invoca în susţinerea exceptiei legislaţia care reglementeazã raporturi de munca, ulterioara anului 1990, care prevede doar mãsura suspendãrii din funcţie sau mãsura suspendãrii calitãţii de membru al asociaţiei profesionale, iar nu desfacerea contractului de munca, destituirea, respectiv excluderea din asociaţia profesionalã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul apreciazã ca dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu contravin Constituţiei, întrucât concedierea salariatului, potrivit textului de lege criticat, este justificatã de imposibilitatea sa de a mai presta activitatea de angajat, o perioada îndelungatã de timp, fapt ce ar putea provoca prejudicii unitãţii. În aceasta situaţie desfacerea contractului de munca este independenta de stabilirea vinovatiei penale sau contravenţionale a salariatului, fiind determinata exclusiv de lipsa sa de la locul de munca, datoratã stãrii de deţinere. Se invoca în acest sens deciziile nr. 63/1996 şi nr. 115/1996, prin care Curtea Constituţionalã a constatat constituţionalitatea textelor de lege criticate.
Preşedinţii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, ale art. 1 alin. (1), <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie <>art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii - Legea nr. 10/1972 , publicatã în Buletinul Oficial, Partea I, nr. 140 din 1 decembrie 1972. Textul de lege criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 130 alin. (1) lit. j): "Contractul de munca poate fi desfãcut, din initiativa unitãţii, în cazul când: [...] j) cel în cauza este arestat mai mult de 60 de zile."
Autorul exceptiei susţine ca dispoziţiile legale criticate incalca prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (8), care au urmãtorul conţinut: "Pana la rãmânerea definitiva a hotãrârii judecãtoreşti de condamnare, persoana este consideratã nevinovatã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã şi urmeazã a fi respinsã.
Codul muncii stabileşte cazurile şi condiţiile în care se poate desface contractul de munca, fie din initiativa angajatorului, fie din initiativa angajatului.
Între cazurile de desfacere a contractului de munca din initiativa angajatorului figureazã la art. 130 alin. (1) lit. j) cel în care angajatul este "arestat mai mult de 60 de zile". Dispoziţiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu au, ca ipoteza, vinovãţia angajatului pentru sãvârşirea unei infracţiuni, ratiunea desfacerii contractului de munca constând, exclusiv, în necesitatea de a preveni efectele prejudiciabile pe care le poate avea pentru angajator absenta prelungitã a angajatului care, drept urmare, nu îşi îndeplineşte obligaţia contractualã de prestare a muncii.
Dreptul angajatorului de a desface contractul de munca se întemeiazã în acest caz, exclusiv, pe o situaţie obiectivã, starea de arest a angajatului, care reprezintã o condiţie necesarã şi suficienta pentru luarea mãsurii, acest drept fiind independent de existenta sau inexistenta vinovatiei angajatului, pe care unitatea nu are calitatea de a o stabili. Sunt deci lipsite de relevanta natura juridicã a mãsurii arestãrii, precum şi examinarea vinovatiei salariatului în sãvârşirea faptei pentru care este arestat.
Prin urmare, este evident ca nu prezumţia de vinovãţie sta la baza acestui motiv de desfacere a contractului de munca şi, deci, nu se poate susţine ca prevederea care îl consacra incalca dispoziţiile art. 23 alin. (8) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, excepţie ridicatã de Curtea de Apel Oradea - Secţia civilã, din oficiu, în Dosarul nr. 1.526/CA/2002.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 ianuarie 2003.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
