Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, ridicatã de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 12.990/2003 al Judecãtoriei Bacãu.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public, fãcând referire la jurisprundenţa Curţii Constituţionale în materie, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 12.990/2003, Judecãtoria Bacãu a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, ridicatã de Daniel Eugen Muha în dosarul menţionat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã, prin formularea textului art. 215 alin. 2 din Codul penal, s-a reglementat o dublã incriminare şi, drept consecinţã, o dublã sancţionare a unei singure acţiuni materiale, parte componentã a laturii obiective a infracţiunii de înşelãciune, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale ale art. 20, referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, şi ale art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privitoare la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de douã ori. Totodatã se susţine cã prevederile legale criticate încalcã şi dispoziţiile art. 6 din Convenţie, deoarece "echitatea se referã nu numai la desfãşurarea procesului, ci şi la tehnica juridicã a incriminãrii."
Judecãtoria Bacãu apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu contravin prevederilor din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei. Se precizeazã totodatã cã, pentru a sesiza Curtea Constituţionalã, textul de lege criticat trebuie sã contravinã unei norme constituţionale, iar prevederile din actele internaţionale, faţã de care autorul excepţiei îşi fundamenteazã criticile, nu sunt astfel de norme.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcã dispoziţiile art. 20 din Constituţie. Se aratã cã prin reglementãrile legale criticate s-a urmãrit sancţionarea mai asprã a infracţiunii de înşelãciune dacã aceasta a fost sãvârşitã prin folosirea de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase, dat fiind pericolul social crescut al unor astfel de fapte. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, existã douã sau mai multe infracţiuni, urmând a se face aplicarea regulilor de la concursul de infracţiuni. De asemenea, potrivit punctului de vedere al Guvernului, nu se poate susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece acestea prevãd dispoziţii procedurale din dreptul intern şi nu de drept substanţial din Codul penal. Referitor la neconcordanţa art. 215 alin. 2 din Codul penal cu art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, se aratã cã textul legal criticat nu conţine nici o referire la urmãrirea şi pedepsirea unei persoane dupã ce aceasta a fost achitatã sau condamnatã prin hotãrâre judecãtoreascã definitivã pentru aceeaşi faptã.
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcã prevederile constituţionale, respectiv cele din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei. În acest sens se aratã cã mijloacele frauduloase folosite de fãptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existenţã a acestora, indiferent de numãrul sau gravitatea lor, conferã infracţiunii de înşelãciune caracterul calificat, fiind necesarã, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţiune mai severã a acestei categorii de infracţiuni. Existenţa pluralitãţii de infracţiuni în aceastã situaţie nu semnificã o pluralitate de sancţiuni, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. (2) din Codul penal, potrivit cãrora "Înşelãciunea sãvârşitã prin folosire de nume sau calitãţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani. Dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni".
Autorul excepţiei considerã cã aceste dispoziţii legale sunt contrare prevederilor constituţionale ale art. 20, având urmãtorul conţinut:
- Art. 20: "(1) Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacã existã neconcordanţe între pactele şi tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale, cu excepţia cazului în care Constituţia sau legile interne conţin dispoziţii mai favorabile."
De asemenea, autorul excepţiei invocã încãlcarea, prin dispoziţiile legale criticate, a dispoziţiilor art. 6 pct. 1 fraza întâi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, respectiv ale art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la aceastã convenţie, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 6 pct. 1 fraza întâi: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptatã împotriva sa. [...]";
- Art. 4 pct. 1: "Nimeni nu poate fi urmãrit sau pedepsit penal de cãtre jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru sãvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotãrâre definitivã conform legii şi procedurii penale ale acestui stat."
Se susţine, în esenţã, cã infracţiunea de înşelãciune pe care o reglementeazã textul de lege criticat "este o infracţiune unicã complexã, care absoarbe în ea mijlocul fraudulos", astfel încât acesta nu mai poate fi reţinut ca infracţiune de sine stãtãtoare şi pedepsit în concurs cu înşelãciunea calificatã. Ca urmare, aratã autorul excepţiei, dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal conţin o dublã incriminare, în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale şi cu cele din actele internaţionale invocate.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, în raport cu aceleaşi criticii, prin <>Decizia nr. 50 din 14 februarie 2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 25 februarie 2002. Cu acel prilej, respingând excepţia ca fiind neîntemeiatã, Curtea a statuat cã dispoziţiile art. 215 alin. 2 din Codul penal nu încalcã prevederile art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi nici prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la aceastã convenţie.
Astfel, textul art. 215 alin. 2 din Codul penal prevede în fraza întâi o variantã agravantã a infracţiunii de înşelãciune, care se realizeazã atunci când înşelãciunea se sãvârşeşte prin folosirea de nume sau calitãţi mincinoase ori prin alte mijloace frauduloase. Menţiunea din fraza a doua a alineatului, potrivit cãreia, dacã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune se aplicã regulile privind concursul de infracţiuni, nu are semnificaţia unei duble sancţionãri a aceleiaşi infracţiuni. Mijloacele frauduloase folosite de fãptuitor pot fi o diversitate de fapte ilicite, iar simpla existenţã a acestora, indiferent de numãrul sau gravitatea lor, conferã infracţiunii de înşelãciune caracterul calificat, fiind necesarã, potrivit voinţei legiuitorului, o sancţiune mai asprã. Faptul cã mijlocul fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune nu poate schimba caracterul agravant al incriminãrii. Fiind menţinut acest caracter, intervine o pluralitate de infracţiuni, care însã nu semnificã o pluralitate de sancţiuni stabilite contrar prevederilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ci aplicarea unei pedepse principale stabilite potrivit regulilor privind concursul de infracţiuni. În consecinţã, întrucât este vorba de douã infracţiuni, este firesc sã se aplice infractorului douã pedepse, dupã regulile prevãzute pentru concursul de infracţiuni, fãrã ca prin aceasta dreptul sãu la un proces echitabil sã fie afectat şi fãrã sã fie încãlcate prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
De altfel, aceste din urmã prevederi se referã la o altã ipotezã, şi anume urmãrirea sau pedepsirea persoanei care a fost deja achitatã ori condamnatã anterior, printr-o hotãrâre definitivã, pentru aceeaşi infracţiune.
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, soluţia şi considerentele deciziei mai sus menţionate sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 2 din Codul penal, ridicatã de Daniel Eugen Muha în Dosarul nr. 12.990/2003 al Judecãtoriei Bacãu.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta
______________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
