Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 490 din 16 decembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 38 lit. a) si art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere si autorizare a productiei, importului si circulatiei unor produse supuse accizelor
Nicolae Popa - preşedinte Costicã Bulai - judecãtor Nicolae Cochinescu - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Lucian Stângu - judecãtor Ioan Vida - judecãtor Paula C. Pantea - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi <>art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Malaxor Prod" - S.R.L. Brãila în Dosarul nr. 5.260/2003 al Judecãtoriei Brãila. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece principiul egalitãţii în faţa legii presupune aceeaşi situaţie juridicã. Or, în cauzã nu se poate pune problema egalitãţii între cele douã categorii de societãţi la care se referã <>art. 38 lit. a) din Legea nr. 521/2002 . Referitor la prevederile art. 62 din acelaşi act normativ, reprezentantul Ministerului Public aratã cã din analiza textului supus controlului nu se desprinde în nici un fel concluzia cã acesta s-ar aplica retroactiv.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 21 august 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 5.260/2003, Judecãtoria Brãila a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 lit. a) şi <>art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor. Excepţia a fost ridicatã în dosarul de mai sus de Societatea Comercialã "Malaxor Prod" - S.R.L. Brãila. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile <>art. 62 din Legea nr. 521/2002 sunt neconstituţionale, întrucât vizeazã situaţii juridice din trecut şi restrâng un drept câştigat în afara sferei de reglementare prevãzute în art. 53 din Constituţie. Prin anularea unor acte administrative (cum ar fi autorizaţii de comercializare) înainte de expirarea termenului legal sunt afectate drepturile şi interesele agentului economic, creându-se o situaţie de insecuritate a mediului de afaceri, cu consecinţa afectãrii dreptului de proprietate ocrotit de Constituţie şi de Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. De asemenea, prevederile <>art. 38 lit. a) din Legea nr. 521/2002 , care instituie în sarcina anumitor agenţi economici necesitatea de a achita obligaţiile fiscale restante faţã de bugetul de stat, aduc atingere principiului egalitãţii în faţa legii, deoarece alţi agenţi economici nu sunt obligaţi la obţinerea autorizaţiilor, deşi comercializeazã alcool, iar ceilalţi agenţi economici care nu comercializeazã alcool pot sã desfãşoare activitatea indiferent dacã înregistreazã sau nu obligaţii fiscale la bugetul de stat. Judecãtoria Brãila apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 38 lit. a) şi <>art. 62 din Legea nr. 521/2002 este neîntemeiatã, întrucât textele criticate impun agenţilor economici anumite obligaţii pe care trebuie sã le îndeplineascã pentru viitor, şi anume pânã la data de 15 noiembrie 2002 (<>Legea nr. 521/2002 a intrat în vigoare la data publicãrii în Monitorul Oficial al României, Partea I, respectiv 2 august 2002), şi ca atare dispoziţiile nu se aplicã retroactiv şi nu contravin prevederilor referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. De asemenea, instanţa apreciazã cã este dreptul statului ca prin organele sale abilitate sã reglementeze condiţii diferite pentru situaţii diferite. Principiul egalitãţii în faţa legii presupune un tratament egal pentru situaţii juridice identice. Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciazã cã egalitatea în faţa legii înseamnã tratament juridic egal pentru persoane având aceeaşi situaţie juridicã. Or, din acest punct de vedere agenţii economici care înregistreazã obligaţii fiscale restante şi cei care şi-au îndeplinit toate obligaţiile fiscale nu au aceeaşi situaţie juridicã, iar un tratament juridic diferenţiat apare ca deplin justificat. Prin urmare dispoziţiile <>art. 38 lit. a) din Legea nr. 521/2002 nu sunt în mãsurã sã încalce prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie. La <>art. 62, Legea nr. 521/2002 prevede cã agenţii economici care deţin autorizaţii de comercializare valabile pe toatã perioada de desfãşurare a activitãţii, eliberate anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 521/2002 , au obligaţia sã prezinte, pânã la data de 15 noiembrie 2002, aceste autorizaţii organelor emitente, în vederea eliberãrii unor noi autorizaţii, cu plata taxelor aferente şi în condiţiile legii. Criticile acestei dispoziţii, care vizeazã încãlcarea prevederilor referitoare la principiul neretroactivitãţii legilor şi a celor referitoare la restrângerea unor drepturi sau a unor libertãţi, nu sunt întemeiate, deoarece rezultã cu claritate cã obligaţiile prevãzute pentru agenţii economici se nasc la intrarea în vigoare a noii legi, pentru viitor, nefiind avutã în vedere activitatea desfãşuratã de aceştia în baza vechii reglementãri. Guvernul considerã cã susţinerea încãlcãrii principiului neretroactivitãţii legii apare nefundamentatã, întrucât din conţinutul reglementãrii nu rezultã aspecte de retroactivitate, prevederile legale în discuţie producând efecte numai pentru viitor, chiar dacã legea nouã se aplicã şi efectelor produse de situaţiile juridice anterioare, dupã intrarea ei în vigoare. Nici raportarea la art. 16 alin. (1) şi art. 49 devenit art. 53 din Constituţie nu poate fi avutã în vedere, întrucât art. 16 alin. (1) se referã la egalitatea în drepturi a cetãţenilor, şi nu a persoanelor juridice, iar în raport cu art. 53 nu se constatã restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, <>Legea nr. 521/2002 stabilind unele obligaţii în sarcina agenţilor economici, ce nu afecteazã exercitarea drepturilor şi libertãţilor acestora. Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia invocatã este neîntemeiatã, deoarece, prin acordarea de facilitãţi doar acelor agenţi economici care au obţinut înlesniri la plata sumelor reprezentând obligaţii fiscale, nu se aduce atingere egalitãţii în drepturi a cetãţenilor. Astfel, prin faptul cã în cazul anumitor agenţi economici obligaţiile fiscale nu sunt considerate restante, ei putând obţine autorizaţii de comercializare fãrã achitarea acestora, se creeazã o situaţie juridicã distinctã, care justificã un regim juridic diferit. Referitor la neconstituţionalitatea prevederilor <>art. 62 din Legea nr. 521/2002 faţã de dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 49 devenit art. 53 din Constituţie, Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt de imediatã aplicabilitate şi produc efecte numai pentru viitor, iar prevederile referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi nu au incidenţã în cauzã. Invocarea încãlcãrii dispoziţiilor art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale este nerelevantã, întrucât acestea se referã la altceva, şi anume la dreptul persoanei la libertate şi siguranţã. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Preşedintelui Camerei Deputaţilor, Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (1) şi ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 38 lit. a) şi <>art. 62 din Legea nr. 521/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 571 din 2 august 2002, care au urmãtorul conţinut: Art. 38 lit. a): "Agenţii economici nu vor fi autorizaţi în situaţia în care: a) înregistreazã obligaţii fiscale restante faţã de bugetul de stat. Nu se considerã obligaţii fiscale restante faţã de bugetul de stat sumele pentru care agenţii economici au obţinut înlesniri la plata acestora, potrivit reglementãrilor legale;" Art. 62: "(1) Agenţii economici care deţin autorizaţii de comercializare valabile pe toatã perioada de desfãşurare a activitãţii, eliberate anterior intrãrii în vigoare a prezentei legi, au obligaţia ca pânã la data de 15 noiembrie 2002 sã prezinte aceste autorizaţii organelor emitente în vederea anulãrii şi emiterii unor noi autorizaţii. Dupã data de 15 noiembrie 2002 autorizaţiile eliberate anterior datei de intrare în vigoare a prezentei legi sunt nule de drept. (2) Eliberarea noilor autorizaţii se face cu plata taxei aferente şi în condiţiile prevãzute în prezenta lege." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) şi ale art. 49 din Constituţia României, ale art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Dupã aprobarea Legii de revizuire a Constituţiei, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003, dispoziţiile constituţionale invocate sunt cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi art. 53 cu urmãtorul conţinut: Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile." Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri." Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav. (2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii." Art. 5 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "1. Orice persoanã are dreptul la libertate şi la siguranţã. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea sa, cu excepţia urmãtoarelor cazuri şi potrivit cãilor legale: a) dacã este deţinut legal pe baza condamnãrii pronunţate de cãtre un tribunal competent; b) dacã a fãcut obiectul unei arestãri sau al unei deţineri legale pentru nesupunerea la o hotãrâre pronunţatã, conform legii, de cãtre un tribunal ori în vederea garantãrii executãrii unei obligaţii prevãzute de lege; c) dacã a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autoritãţii judiciare competente, atunci când existã motive verosimile de a bãnui cã a sãvârşit o infracţiune sau când existã motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica sã sãvârşeascã o infracţiune sau sã fugã dupã sãvârşirea acesteia; d) dacã este vorba de detenţia legalã a unui minor, hotãrâtã pentru educaţia sa sub supraveghere sau despre detenţia sa legalã, în scopul aducerii sale în faţa autoritãţii competente; e) dacã este vorba despre detenţia legalã a unei persoane susceptibile sã transmitã o boalã contagioasã, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond; f) dacã este vorba despre arestarea sau detenţia legalã a unei persoane pentru a o împiedica sã pãtrundã în mod ilegal pe teritoriu sau împotriva cãreia se aflã în curs o procedurã de expulzare ori de extrãdare. 2. Orice persoanã arestatã trebuie sã fie informatã, în termenul cel mai scurt şi într-o limbã pe care o înţelege, asupra motivelor arestãrii sale şi asupra oricãrei acuzaţii aduse împotriva sa. 3. Orice persoanã arestatã sau deţinutã, în condiţiile prevãzute de paragraful 1 lit. c) din prezentul articol, trebuie adusã de îndatã înaintea unui judecãtor sau a altui magistrat împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecatã într-un termen rezonabil sau eliberatã în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonatã unei garanţii care sã asigure prezentarea persoanei în cauzã la audiere. 4. Orice persoanã lipsitã de libertatea sa prin arestare sau deţinere are dreptul sã introducã un recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta sã statueze într-un termen scurt asupra legalitãţii deţinerii sale şi sã dispunã eliberarea sa dacã deţinerea este ilegalã. 5. Orice persoanã care este victima unei arestãri sau a unei deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui articol are dreptul la reparaţii." Art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale: "Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã şi în condiţiile prevãzute de lege şi de principiile generale ale dreptului internaţional. Dispoziţiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinţa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuţii, sau a amenzilor." Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã pentru a se putea reţine o inegalitate de tratament juridic a unor subiecte de drept este necesar ca acestea sã se afle în aceeaşi situaţie juridicã. În cazul de faţã agenţii economici care înregistreazã obligaţii fiscale restante faţã de bugetul de stat - şi care, ţinând seama de aceastã împrejurare, nu vor fi autorizaţi - nu se aflã în aceeaşi situaţie juridicã cu agenţii economici care nu au asemenea obligaţii restante, cãrora li se elibereazã autorizaţia prevãzutã de lege. Situaţia este diferitã şi în ceea ce priveşte agenţii economici care au obţinut înlesniri la plata obligaţiilor fiscale, deoarece aceştia, potrivit <>art. 7 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 40/2002 pentru recuperarea arieratelor bugetare, trebuie sã îndeplineascã anumite criterii de performanţã economico-financiarã şi de disciplinã fiscalã. Discriminarea fiind justificatã, nu se poate primi critica privind încãlcarea art. 16 din Constituţia României. Curtea constatã cã reglementarea instituitã în <>art. 62 din Legea nr. 521/2002 nu conţine nici o dispoziţie din care s-ar putea deduce cã restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi şi cã se aplicã retroactiv. Dimpotrivã, textul menţioneazã o datã ulterioarã intrãrii în vigoare, pânã la care agenţii economici au obligaţia sã prezinte autorizaţiile pe care le deţin organelor emitente, în vederea anulãrii şi emiterii unor noi autorizaţii, stabilind astfel unele obligaţii ce cad în sarcina acestora, obligaţii care nu afecteazã însã exercitarea neîngrãditã a drepturilor şi libertãţilor consacrate de Legea fundamentalã. Dispoziţiile din convenţiile internaţionale invocate în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate nu au legãturã cu motivele invocate de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d), al art. 147 alin. (4), al art. 15 alin. (2), al art. 16 alin. (1) şi al art. 53 din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) şi al <>art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 38 lit. a) şi <>art. 62 din Legea nr. 521/2002 privind regimul de supraveghere şi autorizare a producţiei, importului şi circulaţiei unor produse supuse accizelor, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Malaxor Prod" - S.R.L. Brãila în Dosarul nr. 5.260/2003 al Judecãtoriei Brãila. Definitivã şi obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 decembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
──────────────────
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
