Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 49 din 14 februarie 2002 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 185 din 18 martie 2002
Nicolae Popa - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stanoiu - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lilian Marza în Dosarul nr. 3.352/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
La apelul nominal se constata lipsa pãrţilor, fata de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei de neconstituţionalitate, arãtând ca prevederile art. 453 din Codul de procedura penalã stabilesc tocmai posibilitatea de a acorda condamnatului, în condiţiile arãtate, amânarea sau întreruperea executãrii pedepsei. Prin faptul ca textul de lege criticat prevede posibilitatea acordãrii unei singure amânãri a pedepsei nu se incalca dispoziţiile constituţionale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 august 2001, pronunţatã în Dosarul nr. 3.352/2001, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lilian Marza într-o cauza penalã având ca obiect judecarea cererii de întrerupere a executãrii pedepsei formulatã de autorul exceptiei.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale criticate sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie, deoarece restrang la o singura data posibilitatea condamnatului de a solicita întreruperea executãrii pedepsei, în condiţiile în care în cursul executãrii unei pedepse privative de libertate este posibil sa apara de mai multe ori situaţii din categoria celor prevãzute de Codul de procedura penalã, în care sa se justifice întreruperea executãrii pedepsei.
Tribunalul Bucureşti - Secţia I penalã, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dubla condiţionare stabilitã privitor la amânarea şi, respectiv, la întreruperea executãrii pedepsei nu trebuie inteleasa ca o ingradire a dreptului de a se adresa autoritãţii judecãtoreşti. Dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, raportate la art. 455 din acelaşi cod, nu stabilesc norme imperative, ci dispozitive. În felul acesta revine instanţei de judecata obligaţia de a dispune, motivat, amânarea sau, dupã caz, întreruperea executãrii pedepsei.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca prevederile legale criticate sunt constituţionale.
În motivarea acestui punct de vedere se arata ca potrivit art. 453 din Codul de procedura penalã legiuitorul "nu opereazã o limitare a accesului liber la justiţie, ci posibilitatea admiterii anumitor cereri care stabilesc circumstanţe subiective ce ţin de condiţia petentului condamnat". Legea limiteazã dreptul condamnatului la amânarea executãrii pedepsei, în sensul ca dupã obţinerea amânãrii nu poate reînnoi cererea de amânare pe acelaşi temei. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate instituie o facultate, şi nu o obligaţie în sarcina instanţei de judecata, de a dispune motivat amânarea sau, dupã caz, întreruperea executãrii pedepsei.
Guvernul, în punctul sau de vedere, considera ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În motivarea acestui punct de vedere se arata ca prevederile art. 453 din Codul de procedura penalã stabilesc numai posibilitatea de a se acorda condamnatului, în condiţiile arãtate, amânarea sau întreruperea executãrii pedepsei, iar nu şi un drept al acestuia de a le obţine. Prevederile legale criticate nu contravin dispoziţiilor art. 21 din Constituţie, deoarece nu impiedica "în nici un mod, dreptul cetãţeanului de a se adresa instanţelor judecãtoreşti".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Preşedintelui Camerei Deputaţilor şi cel al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul exceptiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, care au urmãtorul cuprins:
"Art. 453. - Executarea pedepsei închisorii sau a detenţiunii pe viata poate fi amânatã în urmãtoarele cazuri: [...]
c) când din cauza unor împrejurãri speciale executarea imediata a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea la care lucreazã. În acest caz, executarea poate fi amânatã cel mult 3 luni şi numai o singura data."
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile legale menţionate sunt contrare prevederilor art. 21 din Constituţia României, privind accesul liber la justiţie, deoarece se restrânge la o singura data posibilitatea condamnatului de a solicita întreruperea executãrii pedepsei, deşi în cursul executãrii unei pedepse privative de libertate este posibil sa apara de mai multe ori situaţii din categoria celor prevãzute în Codul de procedura penalã, în care sa se justifice întreruperea executãrii pedepsei.
Dispoziţiile art. 21 din Constituţia României, la care se referã autorul exceptiei, au urmãtorul conţinut:
"(1) Orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiatã.
Realizarea scopului procesului penal şi asigurarea eficientei hotãrârilor judecãtoreşti impun executarea de îndatã a hotãrârilor penale definitive. Prin excepţie de la aceasta regula, art. 453 şi, respectiv, art. 455 din Codul de procedura penalã prevãd unele cazuri în care executarea pedepsei poate fi amânatã sau întreruptã pe anumite perioade de timp.
Potrivit art. 455, coroborat cu art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, întreruperea executãrii pedepsei se poate acorda pentru o perioada de cel mult 3 luni şi numai o singura data, atunci când din cauza unor împrejurãri speciale executarea pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat, familie sau unitatea în care lucreazã. Prevederile legale menţionate stabilesc, pentru instanta de judecata competenta, facultatea de a acorda, la cererea condamnatului, întreruperea executãrii pedepsei, în cazul în care constata ca sunt întrunite condiţiile menţionate mai sus. Totodatã aceste prevederi limiteazã posibilitatea condamnatului de a obţine întreruperea executãrii pedepsei, în sensul ca dupã ce a obţinut o întrerupere în temeiul art. 453 alin. 1 lit. c) nu mai poate obţine o noua întrerupere pe acelaşi temei.
Dispoziţiile art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã nu contravin principiului constituţional al accesului liber la justiţie consacrat prin art. 21 alin. (1) din Legea fundamentalã, potrivit cãruia orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime. Or, asa cum s-a arãtat mai sus, condamnatul are dreptul sa solicite şi sa obţinã o singura data întreruperea executãrii pedepsei pe temeiul prevãzut de art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, putându-se adresa, în acest scop, instanţei de judecata competente.
În aceste condiţii, faptul ca dupã acordarea unei întreruperi, în baza art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, instanta nu mai poate admite cereri ulterioare formulate de condamnat pe acelaşi temei nu constituie o împiedicare sau o restrangere a accesului acestuia la justiţie. Altfel spus, nu accesul la justiţie îi este prohibit condamnatului - în cazul analizat -, ci însuşi dreptul pe care doreşte sa-l promoveze prin acţiune în justiţie, şi anume acela de a obţine o noua întrerupere a executãrii pedepsei în baza textului de lege menţionat.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penalã, excepţie ridicatã de Lilian Marza în Dosarul nr. 3.352/2001 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penalã.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 14 februarie 2002.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
