Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 482 din 8 iunie 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 482 din 8 iunie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul functionarilor publici

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 596 din 11 iulie 2006

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Mihaela Cîrstea - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicatã de Ion Tãnãsescu în Dosarul nr. 36.068/2/2005 (nr. vechi 3.700/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde, pentru partea Garda Financiarã - Comisariatul General, consilier juridic cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul pãrţii Garda Financiarã - Comisariatul General solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care depune concluzii scrise la dosar. Totodatã, aratã cã textul de lege criticat nu aduce atingere dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Constituţie. De asemenea, mai aratã cã, potrivit <>art. 74 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 , în cazul în care se va dispune scoaterea de sub urmãrire penalã ori încetarea urmãririi penale, precum şi în cazul în care instanţa judecãtoreascã dispune achitarea sau încetarea procesului penal, va înceta suspendarea funcţionarului din funcţia publicã, iar acesta va fi reintegrat în funcţia deţinutã anterior şi îi vor fi achitate drepturile salariale aferente perioadei de suspendare.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã asupra textului de lege criticat, în numerotarea anterioarã republicãrii <>Legii nr. 188/1999 , Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 48 din 4 februarie 2003 , respingând excepţia, şi cã nu au intervenit elemente noi, de naturã a schimba jurisprudenţa Curţii.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 1 februarie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 36.068/2/2005 (nr. vechi 3.700/2005), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicatã de Ion Tãnãsescu în cauza ce are ca obiect acţiunea în anulare a deciziei prin care a fost suspendat din funcţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 23 alin. (11) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens aratã cã dispoziţiile <>art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 permit suspendarea din funcţie a funcţionarului public în cazul trimiterii în judecatã ca urmare a punerii în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, creând astfel o discriminare în raport cu alte categorii de salariaţi şi încãlcând principiul prezumţiei de nevinovãţie, consacrat atât de Constituţie, cât şi de pactele şi tratatele internaţionale ratificate de România.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opineazã în sensul cã dispoziţiile <>art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 nu contravin prevederilor art. 23 alin. (11) raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care a statuat Curtea în jurisprudenţa sa.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile reprezentantului pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 22 martie 2004, dispoziţii potrivit cãrora: "În cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penalã pentru sãvârşirea unei infracţiuni de natura celor prevãzute la art. 50 lit. h), conducãtorul autoritãţii sau instituţiei publice va dispune suspendarea funcţionarului public din funcţia publicã pe care o deţine."
Autorul excepţiei considerã cã textul de lege criticat contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, precum şi prevederilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentalã şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ambele referitoare la prezumţia de nevinovãţie.
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã reţine urmãtoarele:
Mãsura suspendãrii din funcţie se aplicã tuturor funcţionarilor publici aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, şi anume în cazul în care s-a pus în mişcare acţiunea penalã pentru sãvârşirea uneia dintre infracţiunile contra umanitãţii, contra statului sau contra autoritãţii, de serviciu sau în legãturã cu serviciul, care împiedicã înfãptuirea justiţiei, de fals ori a unor fapte de corupţie sau a unei infracţiuni sãvârşite cu intenţie, care i-ar face incompatibili cu exercitarea funcţiei publice. Aşa fiind, nu poate fi reţinutã critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie referitor la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã nici critica privind încãlcarea dispoziţiilor art. 23 alin. (11) din Legea fundamentalã şi ale art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, pentru urmãtoarele motive:
Prevederea similarã din aceeaşi lege, anterior modificãrii şi republicãrii, a fost supusã controlului de constituţionalitate, iar prin <>Decizia nr. 48 din 4 februarie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 26 martie 2003, excepţia de neconstituţionalitate a fost respinsã ca neîntemeiatã.
Cu acel prilej Curtea a reţinut cã "temeiul suspendãrii din funcţie a funcţionarului public nu este de naturã penalã. Or, dispoziţiile art. 23 alin. (8) [devenit art. 23 alin. (11)] din Constituţie, invocate ca fiind încãlcate, instituie prezumţia de nevinovãţie exclusiv pentru rãspunderea penalã şi privesc libertatea individualã a persoanei, sub aspectul reţinerii, arestãrii şi soluţionãrii procesului penal, pânã la rãmânerea definitivã a hotãrârii de condamnare."
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 74 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, excepţie ridicatã de Ion Tãnãsescu în Dosarul nr. 36.068/2/2005 (nr. vechi 3.700/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 iunie 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu

-----------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016