Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 481 din 2 aprilie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 alin. (1) si   art. 79 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 481 din 2 aprilie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 54 alin. (1) si art. 79 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 289 din 4 mai 2009


Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent-şef delegat

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) şi <>art. 79 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Sorin Nicolae Toma în Dosarul nr. 1.966/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece aspectele criticate vizeazã aspecte ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 octombrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 1.966/299/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (1) şi <>art. 79 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Sorin Nicolae Toma în dosarul de mai sus având ca obiect anularea unui proces-verbal de contravenţie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 15 alin. (1), deoarece, deşi în <>art. 54 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 se face vorbire de manevra de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, art. 108 alin. (1) lit. b) pct. 3 aplicat de agentul constatator nu prevede vreo sancţiune pentru o astfel de manevrã.
De asemenea, <>art. 79 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 contravine aceluiaşi text constituţional, întrucât nu prevede ce se întâmplã în situaţia în care un conducãtor auto nu se prezintã la unitatea de poliţie, deoarece nu o poate face în absenţa celuilalt, care este în imposibilitate de a se prezenta ori refuzã sã se prezinte.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, deoarece în ceea ce priveşte <>art. 54 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , autorul excepţiei este nemulţumit de modul de aplicare şi de interpretare a legii, iar în ceea ce priveşte art. 79 alin. (1) este de observat cã textul a fost modificat prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 69/2007 , nepreluând soluţia legislativã anterioarã referitoare la obligaţia conducãtorilor auto implicaţi într-un accident de a se prezenta imediat la unitatea de poliţie.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 54 alin. (1) şi <>art. 79 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 54 alin. (1): "Conducãtorul de vehicul care executã o manevrã de schimbare a direcţiei de mers, de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrare într-un asemenea rând, de trecere pe o altã bandã de circulaţie sau de virare spre dreapta ori spre stânga sau care urmeazã sã efectueze o întoarcere ori sã meargã cu spatele este obligat sã semnalizeze din timp şi sã se asigure cã o poate face fãrã sã perturbe circulaţia sau sã punã în pericol siguranţa celorlalţi participanţi la trafic.";
- Art. 79 alin. (1): "Conducãtorii de vehicule implicaţi într-un accident de circulaţie în urma cãruia au rezultat numai avarierea vehiculelor şi/sau alte pagube materiale sunt obligaţi:
a) sã scoatã imediat vehiculele în afara pãrţii carosabile ori, dacã starea vehiculelor nu permite acest lucru, sã le deplaseze cât mai aproape de bordurã sau acostament, semnalizându-le prezenţa;
b) sã se prezinte la unitatea de poliţie competentã pe raza cãreia s-a produs accidentul în termen de cel mult 24 de ore de la producerea evenimentului pentru întocmirea documentelor de constatare."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 54 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , autorul excepţiei nu formuleazã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, ci este nemulţumit de modul de aplicare şi de interpretare a textului de cãtre agentul constatator. Or, din aceastã perspectivã excepţia formulatã este inadmisibilã, întrucât sancţionarea justã sau injustã pentru efectuarea manevrei de ieşire dintr-un rând de vehicule staţionate sau de intrarea într-un asemenea rând este de competenţa strictã a instanţelor judecãtoreşti de drept comun, singurele care, în conformitate cu dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie, sunt chemate sã realizeze justiţia.
Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 79 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , Curtea constatã cã şi aceasta este inadmisibilã, întrucât autorul excepţiei desprinde concluzia neconformitãţii textului cu Legea fundamentalã din faptul cã nu prevede ce se întâmplã într-un anume caz ce se poate ivi în realitatea socialã. Or, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, aceasta se pronunţã "fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului".

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) şi <>art. 79 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Sorin Nicolae Toma în Dosarul nr. 1.966/299/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 aprilie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef delegat,
Afrodita Laura Tutunaru
___________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016