Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 480 din 12 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (1) teza a doua si art. 5 alin. (1) lit. a) teza intai din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 476 din 6 iulie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Vâlcea în Dosarul nr. 533/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca devenitã inadmisibilã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 533/90/2010, Tribunalul Vâlcea - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Excepţia a fost ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Vâlcea, în cadrul soluţionãrii unei acţiuni prin care se solicitã plata unor despãgubiri pentru daunele morale suferite ca urmare a unor condamnãri cu caracter politic şi mãsuri administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) care prevãd cã "În România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatore", art. 138 alin. (5) potrivit cãrora "Nicio cheltuialã bugetarã nu poate fi aprobatã fãrã stabilirea sursei de finanţare", art. 74 alin. (3) potrivit cãrora Guvernul îşi exercitã iniţiativa legislativã prin transmiterea proiectului de lege cãtre Camera competentã sã îl adopte, ca primã Camerã sesizatã, art. 51 alin. (1) privind dreptul de petiţionare şi ale art. 52 alin. (3) referitoare la rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare.
1. În ceea ce priveşte încãlcarea dispoziţiilor art. 138 alin. (5), autorul excepţiei de neconstituţionalitate aratã cã acestea consacrã un principiu fundamental pentru asigurarea disciplinei financiare în cheltuirea banului public, în sensul cã prin lege nu se pot stabili cheltuieli publice fãrã asigurarea sursei de finanţare. Invocã în acest sens Deciziile Curţii Constituţionale nr. 36 din 2 aprilie 1996 şi nr. 666 din 16 iulie 2007, precum şi prevederile art. 15 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice. Totodatã, aratã cã "prin comparaţie se poate lesne observa cã prevederile art. 18 şi urmãtoarele ale Legii nr. 247/2005 (...) prevãd sursele de finanţare în mod expres, respectând dispoziţiile art. 138 ale Legii fundamentale".
2. Referitor la încãlcarea art. 74 alin. (3) din Constituţie, aratã cã Guvernul îşi exercitã iniţiativa legislativã prin transmiterea proiectului de lege Parlamentului, conform art. 29-31 din Legea nr. 24/2000, iar potrivit art. 1 alin. (5) din Constituţie, în România respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie. Prin modul deficitar de redactare a acestor dispoziţii legale, acestea fiind foarte sumare, cuprinzând doar câteva menţiuni generice cu privire la noţiunea de condamnare cu caracter politic, categoriile de persoane îndreptãţite, fãrã însã a indica modalitatea şi sursele de finanţare, acestea nu corespund exigenţelor de tehnicã legislativã. Or, referitor la aceste cerinţe, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în mod constant cã o normã este previzibilã numai atunci când este redactatã cu suficientã precizie (Hotãrârea nr. 2/2000, Cauza Rotaru împotriva României).
3. Dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 221/2009 încalcã art. 51 alin. (1) şi art. 52 alin. (3) din Constituţie, deoarece legiuitorul a extins în mod abuziv şi nelegal exercitarea dreptului de a introduce acţiune privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, "dând mandat oricãrei persoane fizice sau juridice interesate, din oficiu, parchetului de pe lângã tribunalul în circumscripţia cãruia domiciliazã persoana interesatã".
Tribunalul Vâlcea - Secţia civilã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) şi art. 5 din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009.
Din analiza considerentelor încheierii instanţei, precum şi din motivãrile autorului excepţiei de neconstituţionalitate reiese cã obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009.
Prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua au urmãtorul cuprins: "Cererea poate fi introdusã şi dupã decesul persoanei, de orice persoanã fizicã sau juridicã interesatã ori, din oficiu, de parchetul de pe lângã tribunalul în circumscripţia cãruia domiciliazã persoana interesatã."
Prevederile art. 5 alin. (1) lit. a) aveau urmãtorul cuprins:
- Art. 5 alin. (1) lit. a): "(1) Orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum şi, dupã decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei de judecatã, în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare. La stabilirea cuantumului despãgubirilor se va ţine seama şi de mãsurile reparatorii deja acordate persoanelor în cauzã în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instauratã cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în strãinãtate ori constituite în prizonieri, republicat, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 214/1999, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 568/2001, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;".
Dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009 au fost modificate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, şi pentru suspendarea aplicãrii unor dispoziţii din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 1 iulie 2010, dispoziţiile modificatoare având urmãtoarea redactare:
"Art. I. - Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, se modificã şi se completeazã dupã cum urmeazã:
1. La articolul 5 alineatul (1), litera a) se modificã şi va avea urmãtorul cuprins:
«a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare în cuantum de pânã la:
1. 10.000 de euro pentru persoana care a suferit condamnarea cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic;
2. 5.000 de euro pentru soţul/soţia şi descendenţii de gradul I;
3. 2.500 de euro pentru descendenţii de gradul al II-lea;»".
De asemenea, partea introductivã a alin. (1) al art. 5 a fost modificatã şi completatã prin art. XIII pct. 2 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, având urmãtorul cuprins:
- Art. 5 alin. (1): "(1) Orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum şi, dupã decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevãzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:".
Curtea constatã cã art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 modificã şi completeazã dispoziţiile de lege criticate prin introducerea a trei puncte ce stabilesc plafoane maxime ale cuantumului despãgubirilor, iar fraza a doua a art. 5 alin. (1) lit. a) din lege a fost preluatã şi completatã prin art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010 referitor la introducerea unui nou alineat al art. 5, şi anume alin. (1^1).
Potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporeazã, de la data intrãrii lor în vigoare, în actul de bazã, identificându-se cu acesta.
Prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. III/1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 9 noiembrie 1995, instanţa de contencios constituţional a statuat cã, în cazul în care, dupã invocarea unei excepţii de neconstituţionalitate în faţa instanţelor judecãtoreşti, prevederea legalã supusã controlului a fost modificatã, Curtea Constituţionalã se pronunţã asupra constituţionalitãţii prevederii legale, în noua sa redactare, numai dacã soluţia legislativã din legea modificatã este, în principiu, aceeaşi cu cea dinaintea modificãrii.
Or, Curtea observã cã dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 62/2010, cuprind douã soluţii legislative distincte, şi anume: pe de-o parte, teza întâi privind acordarea unor despãgubiri (soluţie legislativã preluatã şi de dispoziţiile modificatoare), iar pe de altã parte, teza a doua, adicã pct. 1-3 ale lit. a), referitoare la plafonarea cuantumului acestor despãgubiri (soluţie legislativã introdusã prin dispoziţiile modificatoare).
Întrucât în cauza de faţã autorul excepţiei de neconstituţionalitate criticã soluţia legislativã de acordare a despãgubirilor [soluţie cuprinsã şi de dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 221/2009, în forma anterioarã modificãrii], obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie numai dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul cuprins: "(1) Orice persoanã care a suferit condamnãri cu caracter politic în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sau care a fãcut obiectul unor mãsuri administrative cu caracter politic, precum şi, dupã decesul acestei persoane, soţul sau descendenţii acesteia pânã la gradul al II-lea inclusiv pot solicita instanţei prevãzute la art. 4 alin. (4), în termen de 3 ani de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, obligarea statului la:
a) acordarea unor despãgubiri pentru prejudiciul moral suferit prin condamnare [... ]".
Aşadar, în prezenta cauzã, Curtea reţine cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (1) teza a doua şi art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Prin Deciziile nr. 1.358 din 21 octombrie 2010 şi nr. 1.360 din 21 octombrie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 761 din 15 noiembrie 2010, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat cã dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 sunt neconstituţionale.
În aceste condiţii, Curtea observã cã în prezenta cauzã sunt aplicabile dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 care prevãd cã "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale".
Prin urmare, reţinând cã acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit dupã sesizarea Curţii, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi urmeazã sã fie respinsã ca devenitã inadmisibilã.
II. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, potrivit cãreia art. 4 alin. (1) aduc atingerea art. 51 alin. (1) din Constituţie privind dreptul de petiţionare, Curtea reţine cã, pe de o parte, Constituţia reglementeazã dreptul de petiţionare, care este un drept cetãţenesc, de care beneficiazã cetãţenii, în mod individual sau grupurile de cetãţeni, indiferent cã sunt constituite ad-hoc sau organizate în forme prevãzute de lege iar, pe de altã parte, accesul liber la justiţie, prevãzut de art. 21 din Constituţie, în sensul cã orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege neputând îngrãdi exercitarea acestui drept.
Aşadar, Curtea observã cã dispoziţiile constituţionale ale art. 51 alin. (1) se referã la dreptul la petiţionare, care este diferit de dreptul de a introduce acţiuni la instanţele judecãtoreşti, iar sesizarea instanţelor judecãtoreşti pentru valorificarea unui drept sau pentru realizarea unui interes, care se poate obţine numai pe calea justiţiei, nu reprezintã un aspect al dreptului de petiţionare, sens în care, de altfel, s-a pronunţat şi Curtea, spre exemplu, prin deciziile nr. 175 din 15 aprilie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 440 din 17 mai 2004, şi nr. 453 din 20 septembrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 943 din 21 octombrie 2005.
Dreptul de petiţionare se referã la cererile, reclamaţiile, sesizãrile şi propunerile în legãturã cu rezolvarea unor probleme personale sau de grup ce nu presupun calea justiţiei şi la care autoritãţile publice au obligaţia de a rãspunde în termenele şi în condiţiile stabilite potrivit legii, în timp ce cererile de chemare în judecatã se soluţioneazã dupã reguli specifice activitãţii de judecatã. În consecinţã, textul legal criticat nu este contrar reglementãrilor constituţionale cu privire la dreptul de petiţionare, din moment ce conţinutul sãu normativ nu are nicio relevanţã asupra acestora. Astfel cã, în ceea ce priveşte critica referitoare la pretinsa încãlcarea a art. 51 alin. (3) din Constituţie, excepţia urmeazã a fi respinsã ca neîntemeiatã.
III. În ceea ce priveşte critica privind încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 52 alin. (3) referitor la rãspunderea patrimonialã a statului pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare, autorul excepţiei nu motiveazã pretinsa încãlcare a acestora, simpla enumerare a textelor constituţionale nu satisface exigenţele art. 10 alin. (2) din Legea 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit cãrora "Sesizãrile trebuie fãcute în formã scrisã şi motivate". În acest sens este şi jurisprudenţa constantã a Curţii, cu titlu exemplificativ reţinându-se Decizia nr. 147 din 8 februarie 2011, nepublicatã încã la data pronunţãrii, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge ca devenitã inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 alin. (1) lit. a) teza întâi din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de statul român, prin Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generalã a Finanţelor Publice Vâlcea, în Dosarul nr. 533/90/2010 al Tribunalului Vâlcea - Secţia civilã.
II. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 aprilie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
