Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 48 din 24 ianuarie 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 162 din 21 februarie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Iulian Romulus Gheorghiu în Dosarul nr. 2.937/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal se prezintã autorul excepţiei, personal şi asistat de apãrãtorii aleşi, cu delegaţie la dosar.
Apãrãtorul autorului excepţiei solicitã admiterea acesteia invocând argumente similare cu cele existente în notele scrise.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece, pe de o parte, previzibilitatea si claritatea normei legale criticate sunt îndeplinite, iar pe de altã parte, dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 abordeazã o tehnicã legislativã care nu instituie însã o modalitate de incriminare prin analogie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 octombrie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 2.937/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Iulian Romulus Gheorghiu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în apel.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã textul legal criticat se aplicã doar pentru anumite categorii de persoane şi reglementeazã o formã distinctã a traficului de influenţã ca infracţiune de corupţie, modalitate care consacrã într-o manierã extensivã prin analogie principiul legalitãţii infracţiunilor şi pedepselor.
Astfel, <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 , prin trimitere la Codul penal, stabileşte în mod nejustificat un regim juridic discriminator, deoarece nu conţine o pedeapsã proprie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 cuprinde o normã de trimitere uzitatã de tehnica legislativã, fãrã ca prin aceasta sã se încalce dispoziţiile constituţionale.
Critica adusã în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul cã textul vizat ar fi discriminatoriu, este consideratã de instanţã neîntemeiatã, întrucât principiul egalitãţii nu este sinonim cu uniformitatea, ci, dimpotrivã, presupune un tratament juridic diferit pentru situaţii diferite, iar distincţiile fãcute de legiuitor prin <>Legea nr. 78/2000 sunt justificate faţã de categoria faptelor reglementate.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile art. 23 alin. (12), art. 21 alin. (3) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie nu au legãturã cu prevederile legale criticate. De asemenea, art. 124, art. 11 şi art. 20 din Legea fundamentalã, precum şi art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu au relevanţã în soluţionarea excepţiei invocate, întrucât dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 conţin o sancţiune prevãzutã în Codul penal, nefiind vorba de pedepsirea unei infracţiuni care nu era incriminatã la momentul sãvârşirii faptei.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece reglementarea legalã indicatã nu aduce atingere principiului egalitãţii, imparţialitãţii şi unicitãţii justiţiei şi se aplicã, în mod nediscriminatoriu, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, respectiv tuturor celor care au sãvârşit infracţiuni de corupţie.
De asemenea, prevederile <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu conţin norme de procedurã, ci de drept substanţial, iar aplicarea acestora nu poate duce la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale privind dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Nu sunt încãlcate nici prevederile art. 23 alin. (12) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentalã, deoarece pedeapsa este stabilitã şi aplicatã în temeiul dispoziţiilor Codului penal la care se face trimitere prin textul criticat.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu urmãtorul conţinut: "Infracţiunile de luare de mitã - prevãzutã la art. 254 din Codul penal, de dare de mitã - prevãzutã la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite - prevãzutã la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţã - prevãzutã la art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (12) referitoare la aplicarea şi stabilirea pedepselor numai în condiţiile legii, ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind includerea infracţiunilor, pedepselor şi regimului acestora în domeniul de reglementare al legii organice, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil, ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art. 11 privind Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale art. 20 privind Tratatele internaţionale privind drepturile omului, coroborate cu art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cu denumirea marginalã Nici o pedeapsã fãrã lege.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã reglementarea care formeazã obiectul excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţine autorul acesteia, ci o legiferare a rãspunderii penale printr-o normã juridicã explicativã, care nu încalcã prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentalã şi ale art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. De altfel, analogia, ca instituţie juridicã, se plaseazã în sfera aplicãrii legii ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la o contradicţie în termeni, cãci analogia implicã absenţa normei şi, în consecinţã, libertatea recunoscutã unei autoritãţi publice - în mod excepţional şi nu în materie penalã - de a stabili ea însãşi regula dupã care urmeazã sã rezolve un caz, luând ca model o altã soluţie pronunţatã într-un alt cadru reglementat. Or, dispoziţia legalã atacatã prevede expres cã infracţiunile nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt incriminate.
Curtea constatã cã nu poate primi susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcã celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu rezultã vreo restrângere în sensul reclamat de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicatã de Iulian Romulus Gheorghiu în Dosarul nr. 2.937/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 ianuarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
