Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE Nr. 48 din 17 mai 1994 in legatura cu constitutionalitatea art. 52 alin. 2 din Legea privind organizarea si functionarea Societatii Romane de Radiodifuziune si Societatii Romane de Televiziune
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 28 aprilie 1994, de cãtre un grup de 56 de deputaţi, respectiv de domnii Ilie Nica, Vasile Stan, Simion Baltazar, Mircea Chiostec, Mihail Olteanu, Marian Dumitriu, Vasile Cristea, Octav Pintilie, Ion Danielescu, Corneliu Monoranu, Nicolai Lazar, Viorel Munteanu, Vintila Nicu, Severin Baciu, Gheorghe Cautis, Sabin Ghilea, Constantin Constantin, Gheorghe Ana, Nicolae Filip, Gheorghe Roman, Nicolae Rosca, Ovidiu Bibire Genaru, Dionisie Vitcu, Valentin Soroceanu, Ilie Nicola, Ion Lazar, Constantin Ghita, Ion Ionescu, doamna Chiriaca Sirbu, domnii Spiridon Tudorachi, Amelian Popescu, Laurentiu Veber, Ionel Bondariu, Radu Liviu Bara, Teodor Jurca, Romulus Dobre, doamna Daniela Popa, domnii Florin Negoita, Corneliu Seniuc, Constantin Mardare, Ion Costin, Grigore Marcu, Adrian Constantin Pitca, Dan Verbina, Petru Suhov, Nicolae Mischie, Marin Jugravu, Liviu Mladin, Mircea Pavlu, Ştefan Cazimir, Vasile Voicu, Dumitru Buzatu, Nicolae Serdin, Petre Salcudeanu, Aurel Stirbu şi Marţian Dan cu privire la neconstituţionalitatea art. 52 alin. 2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune. În sesizare, grupul de deputaţi susţine, în esenta, ca dispoziţiile criticate incalca art. 61 alin. (1) din Constituţie, deoarece se stabilesc reguli de funcţionare şi competente pentru cele doua comisii permanente, ce intra în contradictie cu normele de organizare şi funcţionare a acestora, prevãzute în regulamentele proprii fiecãrei Camere. Se mai arata ca, potrivit art. 35 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, comisiile sînt organe de lucru ale acesteia, înfiinţate în scopul pregãtirii lucrãrilor Camerei şi, drept consecinta, nu le pot fi date însãrcinãri permanente, prin lege, care sa fie exterioare activitãţii de pregãtire a lucrãrilor în plen. Se mai susţine ca textul criticat se referã la o categorie aparte de comisii denumite "de specialitate" ce nu se regãsesc în art. 61 alin. (4) din Constituţie, care prevede ca fiecare Camera îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale. Potrivit <>art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , s-au solicitat preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului punctele lor de vedere în legatura cu aceasta sesizare. În punctul de vedere al Guvernului se apreciazã ca dispoziţiile art. 52 alin. 2 sînt neconstituţionale deoarece ele contravin art. 61 alin. (1) din Constituţie care consacra unul dintre principiile de baza ale vieţii parlamentare, respectiv independenta celor doua Camere. Se arata ca, în temeiul acestei reguli, fiecare Camera are competenta de a stabili propriile structuri de lucru şi normele procedurale în conformitate cu care îşi desfãşoarã activitatea, prin regulamente, astfel încît pot fi stabilite prin lege atribuţiile unei comisii. Se mai susţine ca prin competenta data comisiilor se instituie o inevitabila tutela asupra unei autoritãţi administrative, iar prevederea potrivit cãreia comisiile "pot face propuneri pentru înlãturarea abaterilor" contravine art. 61 alin. (4) din Constituţie care reglementeazã ratiunea constituirii prin regulament a comisiilor permanente, ca elemente ale organizãrii interne a fiecãrei Camere. Referitor la formula folositã în lege, şi anume "comisii de specialitate", se considera "ca este vorba de mai mult decît o simpla inadvertenta", atît timp cît Constituţia stabileşte limitativ cele trei categorii de comisii care pot funcţiona în cadrul Parlamentului: comisii permanente, comisii de ancheta şi comisii speciale. Preşedintele Senatului şi Camerei Deputaţilor nu au comunicat punctele lor de vedere. Curtea constata ca, potrivit art. 144 lit. a) din Constituţie şi art. 3, art. 12 şi <>art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, este competenta sa se pronunţe asupra constituţionalitãţii art. 52 alin. 2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune, fiind legal sesizatã de un grup de 56 de deputaţi. Fata de cele arãtate,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, ţinînd seama de sesizarea grupului de deputaţi, de punctul de vedere al Guvernului, de raportul judecãtorului-raportor asupra sesizãrii, precum şi de prevederile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 din Constituţie, precum şi ale <>art. 17 şi urmãtoarele din Legea nr. 47/1992 , retine urmãtoarele: Art. 52 alin. 2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune, ce fac obiectul sesizãrii, are urmãtorul cuprins: "Comisiile de specialitate ale Parlamentului au drept de control asupra activitãţii celor doua societãţi şi pot cere, ori de cîte ori este cazul, consiliilor de administraţie, rapoarte asupra activitãţii desfãşurate şi pot face propuneri pentru înlãturarea abaterilor de la prevederile legale constatate. De asemenea, ele pot cere Parlamentului instituirea unor comisii de ancheta pentru verificarea unor sesizãri privind desfãşurarea activitãţii de radiodifuziune sau de televiziune". Criticile aduse acestei dispoziţii sînt urmãtoarele: 1. Ele contravin art. 61 alin. (1) din Constituţie, deoarece stabilesc reguli de funcţionare şi competente pentru cele doua comisii permanente, ce intra în contradictie cu normele de organizare şi funcţionare a acestora, stabilite prin regulamentele parlamentare. Or, acestea nu împuternicesc comisiile cu un drept de control permanent, inclusiv pe cel de a se cere rapoarte, de a propune instituirea unor comisii de ancheta etc. 2. Comisiile parlamentare, prin statutul lor regulamentar, sînt organe interne de lucru ale Camerelor şi, ca atare, nu pot îndeplini însãrcinãri care sa fie exterioare activitãţii de pregãtire a lucrãrilor Senatului şi ale Camerei Deputaţilor. Activitatea de control parlamentar revine în exclusivitate Parlamentului sau Camerelor ce-l compun, potrivit normelor stabilite prin regulamente, de la care nu se poate deroga prin lege în favoarea comisiilor permanente. 3. Textul criticat se referã la o categorie aparte de comisii ("de specialitate"), necunoscutã enumerãrii cuprinse în art. 61 alin. (4) din Constituţie, fiind în afarã acesteia. În legatura cu criticile de neconstituţionalitate aduse textului art. 52 alin. 2 din legea precizatã, Curtea retine: În conformitate cu art. 58 din Constituţie, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului roman. Potrivit acestei poziţii preeminente în sistemul autoritãţilor publice ale României, el exercita prerogative de cea mai mare însemnãtate pentru activitatea de stat, fiind, în întregul sau, expresia suveranitãţii naţionale rezultatã din alegerile parlamentare. Între aceste prerogative, alãturi de cea privitoare la adoptarea legilor, este şi activitatea de control asupra executivului, definitã în modul general prin dispoziţiile art. 110 din Constituţie, care, referindu-se la informarea Parlamentului, statornicesc ca Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice sînt supuse controlului parlamentar, cu obligaţia pentru organele controlului parlamentar, cu obligaţia pentru organele controlate de a prezenta informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor, de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora. În mod particular, art. 31 alin. (5) din Constituţie reglementeazã o forma specialã de control parlamentar, şi anume acela exercitat asupra serviciilor publice de radio şi de televiziune, despre care se menţioneazã ca sînt autonome. Desigur, Parlamentul nu poate desfasura, în plenul sau, asemenea activitãţi de control, lipsindu-i suportul informaţional necesar pentru a-şi formula o opinie corecta asupra obiectului controlului. Acest fapt este la fel de adevãrat, de altminteri, şi pentru procesul legislativ. Camerele nu ar putea pasi direct la dezbaterea şi adoptarea unei legi, fãrã o pregãtire corespunzãtoare, prealabilã, a lucrãrilor ce urmeazã a se desfasura în plen. Acestui rol şi acestor finalitati le sînt consacrate organizarea şi funcţionarea comisiilor parlamentare, privite şi definite ca organe de lucru ale Camerelor, care se înfiinţeazã cu scopul de a îndeplini însãrcinãrile care le sînt încredinţate tocmai în vederea pregãtirii lucrãrilor lor. Asadar, elementele ce configureaza conceptul de comisie parlamentarã sînt caracterul pregatitor, prealabil, al lucrãrilor lor, aspectul de organ intern al Camerelor destinat ca, prin activitatea lui, sa poatã oferi acestora toate elementele necesare luãrii unei decizii. Deci, ele trebuie sa dispunã de toate condiţiile pentru a culege şi a oferi acele date necesare plenului unei Camere sau Parlamentului spre a-şi fonda, în mod optim, luarea unei decizii. Din acest considerent, organizarea şi funcţionarea lor sînt amãnunţit reglementate, potrivit art. 61 alin. (1) din Constituţie, prin regulamentul fiecãrei Camere. Dispoziţiile constituţionale nu fac decît sa exprime acest rol subordonat, pregatitor, al activitãţii comisiilor, diferenţiat conform tipologiei lor, cuprinsã, de altfel, în prevederile art. 61 alin. (4) din Constituţie: "Fiecare Camera îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de ancheta sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune." Aceasta este enumerarea constituţionalã la care nici o lege nu poate adauga. În consecinta, sub un prim aspect, textul art. 52 alin. 2 din legea criticata se referã la un concept constituţional inexistent - comisii de specialitate - şi care poate crea ambiguitate. Într-adevãr, în lipsa unei alte precizãri, cu acelaşi conţinut, în regulamente, sînt permise interpretãri diferite. Astfel, în primul rind, nu exista comisii ale Parlamentului decît cele care au primit însãrcinãri speciale (cum ar fi cele de ancheta sau Comisia comuna pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitãţii Serviciului Roman de Informaţii). În al doilea rind, dacã referirea a avut în vedere anumite comisii ale fiecãrei Camere, trebuia sa le prevadã ca atare. În cazul cînd au fost vizate unele comisii permanente, este de menţionat faptul ca toate comisiile permanente sînt specializate pe anumite domenii; pe de alta parte, potrivit regulamentelor ambelor Camere, aceste organe interne de lucru nu dispun de competente permanente de control asupra organelor administraţiei publice, ci numai cînd sînt investite în acest scop, de la caz la caz, de cãtre Camere. Iar acest fapt este de-a întregul justificat, cita vreme controlul parlamentar reprezintã o funcţie esenţialã a Parlamentului în totalitatea sa, întrucît comisiile informeazã, raporteazã şi fac propuneri plenului pentru a ajuta la luarea deciziilor care trebuie sa apartina, în mod necondiţionat, Camerelor. Or, exercitarea unui control direct, permanent, de cãtre o comisie, fãrã rapor- turi directe cu plenul, aduce atingere funcţiei de control a Parlamentului în întregul sau. Exercitarea unei astfel de atribuţii permanente de cãtre comisii este cu atît mai neconforma cu spiritul functionalitatii lor cu cît orice activitate de control presupune luarea unor decizii. Or, un asemenea act nu poate aparţine decît organului reprezentativ suprem al poporului roman, care este Parlamentul. Acesta nu poate fi reprezentat sau înlocuit de nici unul dintre organele sale interne şi pe care chiar el şi le înfiinţeazã, din simplul motiv ca el nu poate delega nimãnui - şi cu atît mai puţin unui grup de parlamentari - suveranitatea nationala cu care electoratul l-a împuternicit în urma alegerilor parlamentare. Pentru ca un control parlamentar sa fie autentic, el trebuie sa fie deplin, adicã Parlamentul tarii trebuie sa dispunã de posibilitatea de a lua orice mãsuri pentru a da conţinut acestei plenitudini. Or, din compararea primelor doua alineate ale art. 52 rezulta unele consecinţe care nu numai ca restring deplinatatea acestui control, dar, sub un triplu aspect, îl obtureaza sau îl dubleazã. Astfel, potrivit art. 52 alin. 1, consiliul de administraţie al Societãţii Romane de Radiodifuziune şi cel al Societãţii Romane de Televiziune prezintã anual Parlamentului sau, cînd acesta hotãrãşte, rapoarte asupra activitãţii desfãşurate în anul precedent şi cu privire la programul de activitate pentru anul în curs. Potrivit celui de-al doilea alineat al art. 52, comisiile exercita un control general asupra celor doua societãţi: unul intitulat ca atare ("drept de control") cu toate consecinţele ce decurg de aici şi altul, pe calea dezbaterii rapoartelor solicitate de comisie ori de cîte ori este cazul. Spre deosebire de acest control general, conform primului alineat, Parlamentul se limiteazã doar la a asculta şi, desigur, la a dezbate rapoarte anuale, fie pentru anul precedent, fie pentru anul în curs. Aceasta limitare nu este şi nu poate fi consideratã constituţionalã, oprind Parlamentul de la exercitarea tuturor formelor de control. Restrîngerea funcţiilor Parlamentului mai rezulta şi din faptul ca în urma controlului comisiilor, acestea sînt îndrituite sa facã (societãţilor, probabil) propuneri pentru înlãturarea abaterilor de la prevederile legale, element de natura a conferi comisiilor un caracter, practic, autonom în raport cu Parlamentul din care provin. Pe de alta parte, controlul comisiilor poate fi considerat total independent de activitatea parlamentarã în plen. Într-adevãr, din textul legii nu rezulta (asa cum se prevede spre exemplu în art. 8 din hotãrîrea de înfiinţare a Comisiei pentru exercitarea controlului parlamentar asupra activitãţii S.R.I.) vreo obligaţie, pentru comisii, de a raporta Parlamentului despre activitatea desfasurata în controlul celor doua societãţi. În acest fel se contravine direct dispoziţiilor art. 110 din Constituţie. În fine, comisiile, cel puţin prin prisma primirii şi dezbaterii rapoartelor, desfãşoarã o activitate paralela cu a organului din care provin şi care le-a ales (Parlamentul), situindu-se pe un plan egal cu acesta, de vreme ce şi unul şi celelalte primesc, asculta şi dezbat rapoarte privind activitatea desfasurata de cele doua societãţi. Deplasarea, în condiţiile de mai sus, a unui centru de decizie constituţional (Parlamentul) la comisii ale acestuia nu este conformã cu menirea celui dintii, exprimatã clar în prevederile art. 110 şi art. 58 din Constituţie. Cît priveşte teza finala a alin. 2 al art. 52, potrivit cãreia aceste comisii pot cere Parlamentului instituirea unor comisii de ancheta pentru verificarea unor sesizãri privind desfãşurarea activitãţii de radiodifuziune sau de televiziune, ea depãşeşte, de asemenea, cadrul regulamentar instituit în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, reprezentind o ingerinta neconstitutionala a legiuitorului asupra autonomiei regulamentare a fiecãrei Camere. Într-adevãr, ambele regulamente parlamentare limiteazã acest drept doar la o treime din membrii fiecãrei Camere pentru a se preveni un posibil fenomen de proliferare nejustificatã a instituirii unor anchete; or, textul criticat - care se raporteazã la orice sesizare, suveran apreciatã de comisie - poate conduce la astfel de consecinţe nedorite. De menţionat, de asemenea, ca, potrivit regulamentelor celor doua Camere, orice comisie permanenta poate porni o ancheta în cadrul competentei sale - desigur, cu încuviinţarea Camerei - cu privire la activitatea desfasurata în domeniul sau de activitate. Teza criticata limiteazã acest drept numai la comisii de ancheta comune, deoarece face referire la Parlament şi nu la oricare dintre cele doua Camere. Avînd în vedere considerentele expuse, vazind şi dispoziţiile art. 144 lit. a) şi ale art. 145 alin. (1) din Constituţie, precum şi prevederile <>art. 20 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
1. Declara neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 52 alin. 2 din Legea privind organizarea şi funcţionarea Societãţii Romane de Radiodifuziune şi Societãţii Romane de Televiziune. 2. Decizia se comunica Preşedintelui României, precum şi preşedintelui Senatului, în scopul deschiderii procedurii prevãzute de art. 145 alin. (1) din Constituţie, şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Deliberarea a avut loc la data de 17 mai 1994 şi la ea au participat Vasile Gionea, preşedinte, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Antonie Iorgovan, Ioan Muraru, Florin Bucur Vasilescu şi Victor Dan Zlatescu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. dr. VASILE GIONEA
Magistrat-asistent, Constantin Burada --------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
