Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 478 din 18 noiembrie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 si ale art. 330^4 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 58 din 10 februarie 1998
Ioan Muraru - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Viorel Mihai Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Chertes Ioan şi Chertes Laura impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 57 din 25 martie 1997 *).
-----------
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 57 din 25 martie 1997 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 333 din 27 noiembrie 1997.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 11 noiembrie 1997 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 18 noiembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã, prin Încheierea din 12 februarie 1997, pronunţatã în Dosarul nr. 3.138/1996, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedura civilã, ridicatã de intimatii-reclamanţi Chertes Ioan şi Chertes Laura.
Prin Decizia nr. 57 din 25 martie 1997 Curtea Constituţionalã a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor sus-menţionate, retinand ca, asupra constituţionalitãţii art. 330, art. 330^2, art. 330^3 şi a art. 330^4 din Codul de procedura civilã, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitiva prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, şi ca nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea soluţiei date. De asemenea, se constata modificarea dispoziţiilor art. 330^1 din Codul de procedura civilã prin Legea nr. 17/1997, în sensul ca recursul în anulare nu mai poate fi declarat oricând de procurorul general, ci numai în termenul prevãzut de legea sus-menţionatã.
Impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 57 din 25 martie 1997 , intimatii-reclamanţi au declarat recurs, în termen legal, deoarece art. 330^1 din Codul de procedura civilã, modificat prin Legea nr. 17/1997, "nu retroactiveaza potrivit art. 15 din Constituţie", iar recursul în anulare a fost formulat în speta de procurorul general anterior acestei modificãri. Recurentii considera "ca ar fi trebuit sa între în preocuparea Curţii ce hotãrâri pot fi atacate cu recurs în anulare, în raport de data irevocabilitatii lor, în termenul de 6 luni, şi de la ce data curge acest termen".
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepţia a fost respinsã ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata, deciziile Curţii Constituţionale fiind obligatorii potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie.
Camera Deputaţilor şi Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
având în vedere decizia atacatã, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 şi ale art. 330^4 din Codul de procedura civilã, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, constata urmãtoarele:
Criticile formulate prin cererea de recurs sunt neintemeiate.
Potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale, având efecte numai pentru viitor, nu pot privi decât neconstituţionalitatea unor texte în vigoare, întrucât, altminteri, dacã s-ar referi la dispoziţiile legale abrogate sau în forma anterioarã unei modificãri, în mod necesar ele ar avea efecte retroactive, adicã raportate la o prevedere legalã ce şi-a încetat aplicarea la data când decizia a fost publicatã, condiţie de care depinde producerea efectelor, potrivit art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992.
În ceea ce priveşte faptul ca, prin deciziile pronunţate, Curtea nu a stabilit "ce hotãrâri pot fi atacate cu recurs în anulare, în raport de data irevocabilitatii lor, în termenul de 6 luni, şi de la ce data curge acest termen", se constata ca aceasta constituie o problema de interpretare legatã de succesiunea în timp a legilor, care, potrivit practicii constante a Curţii Constituţionale, este de competenta exclusiva a instanţelor judecãtoreşti.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 şi al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Chertes Ioan şi Chertes Laura impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 57 din 25 martie 1997 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa publica din 18 noiembrie 1997.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Doina Suliman
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: