Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.363/2004 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 22 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 4.363/2004, Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din Bucureşti.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia aratã cã dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã încalcã dreptul pârâtului la apãrare, dreptul la un proces echitabil şi îngrãdesc accesul liber la justiţie, norma proceduralã instituind un termen de decãdere arbitrar şi inutil. Considerã cã acest termen are ca singur efect crearea unor inegalitãţi de tratament între cetãţeni în faţa legii şi a instanţelor de judecatã, respectiv între persoanele care, deşi nu depun întâmpinare, se prezintã în faţa instanţelor de judecatã neasistate de avocat şi pot propune probe şi cele care, fiind asistate de avocat, nu o pot face.
Judecãtoria Sectorului 6 Bucureşti apreciazã cã dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã nu încalcã prevederile constituţionale invocate şi nici pe cele ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Astfel, critica referitoare la îngrãdirea liberului acces la justiţie nu poate fi reţinutã, întrucât textul de lege criticat instituie doar o sancţiune pentru nerespectarea unei reguli menite sã ordoneze desfãşurarea procesului civil. Totodatã, instanţa considerã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã nici dreptul pãrţii de a fi judecatã de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, în mod public şi într-un termen rezonabil, ci, dimpotrivã, întreaga reglementare a Codului de procedurã civilã privind întâmpinarea a fost instituitã în vederea îndeplinirii exigenţei judecãrii cu celeritate a cauzelor, în spiritul principiilor enunţate. De altfel, dispoziţiile de lege criticate constituie o garanţie legalã a dreptului la apãrare al pãrţilor, precum şi un mijloc prin care se asigurã egalitatea de arme în procesul civil.
În concluzie, instanţa de judecatã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate a art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia ridicatã.
Guvernul apreciazã cã dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã îşi au temeiul în prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege.
Aratã cã, ţinând seama de importanţa întâmpinãrii, s-a instituit sancţiunea decãderii din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, dacã nu s-a respectat termenul de depunere a acesteia. Consecinţele decãderii sunt însã limitate, întrucât legiuitorul asigurã pârâtului posibilitatea de a se apãra în termenii art. 171 din Codul de procedurã civilã, acestuia fiindu-i recunoscut dreptul de a discuta în fapt şi în drept temeinicia pretenţiilor şi a dovezilor pãrţii potrivnice, de a invoca, în conformitate cu art. 118 alin. 2, excepţiile de ordine publicã şi de a solicita, potrivit art. 138 din acelaşi cod, administrarea unei probe noi, dacã necesitatea acesteia a reieşit din dezbateri şi partea nu o putea prevedea, dacã administrarea ei nu pricinuieşte amânarea judecãţii ori dacã nu a fost cerutã, în condiţiile legii, din pricina neştiinţei sau lipsei de pregãtire a pãrţii, care nu a fost reprezentatã sau asistatã de avocat.
Mai mult, dispoziţiile art. 103 din Codul de procedurã civilã oferã o garanţie a dreptului la apãrare, prin aceea cã dau posibilitatea oricãrei pãrţi de a solicita instanţei repunerea în termen în cazul în care, dintr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, nu a efectuat un act de procedurã, cum este depunerea întâmpinãrii în termenul prevãzut de lege.
Avocatul Poporului apreciazã cã, în ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã faţã de prevederile art. 16 din Constituţie, aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât textul de lege criticat este aplicabil nu doar unei categorii de persoane aprioric determinate, ci oricãrei persoane aflate în situaţiile menţionate în ipoteza normei legale, fãrã nici o discriminare, pe considerente arbitrare.
De asemenea, faţã de dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, critica de neconstituţionalitate este nefondatã, deoarece exercitarea unui drept de cãtre titularul sãu nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigenţe, cãrora li se subsumeazã şi instituirea unor termene, dupã a cãror expirare valorificarea respectivului drept nu mai este posibilã, situaţie care, departe de a constitui o negare a dreptului în sine, dã expresie unor imperative ce urmãresc asigurarea ordinii de drept.
Nici în raport cu prevederile art. 24 din Constituţie, critica de neconstituţionalitate nu este întemeiatã, întrucât pârâtul care nu a depus întâmpinarea în termenul prevãzut de lege are în continuare dreptul de a se apãra în tot cursul procesului, prin combaterea pretenţiilor reclamantului şi prin discutarea, în fapt şi în drept, a susţinerilor şi a dovezilor adversarului, în condiţiile art. 171 din Codul de procedurã civilã, precum şi prin invocarea excepţiilor de ordine publicã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora "Nedepunerea întâmpinãrii în termenul prevãzut de lege atrage decãderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publicã".
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (1), art. 21 şi ale art. 53 din Constituţie, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1): "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.";
- Art. 20 alin. (1): "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanţã cu Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
De asemenea, autorul excepţiei susţine cã sunt încãlcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care prevãd cã "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încãlcãrii principiilor constituţionale al liberului acces la justiţie şi al dreptului la apãrare. Astfel, prin <>Decizia nr. 128/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 370 din 31 mai 2002, prin <>Decizia nr. 17/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 27 februarie 2003, sau prin <>Decizia nr. 131/2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 352 din 22 aprilie 2004, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legale criticate, respingând criticile formulate.
Cu aceste prilejuri s-a reţinut cã textul de lege dedus controlului relevã o evidentã utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea obligativitãţii întâmpinãrii, se asigurã de plano echilibrul procesual al pãrţilor în litigiu, reclamantul având posibilitatea de a cunoaşte apãrãrile pârâtului, precum şi probele utilizate în susţinerea lor, posibilitate de care pârâtul beneficiazã prin luarea la cunoştinţã a acţiunii introductive a reclamantului.
Pe de altã parte, textul criticat contribuie la urgentarea soluţionãrii cauzei şi la prevenirea exercitãrii abuzive sau cu întârziere a drepturilor procesuale, instanţa fiind în mãsurã de a cunoaşte, încã de la început, cadrul procesual, iar reclamantul îşi poate pregãti apãrãrile în cunoştinţã de cauzã, în raport de susţinerile pârâtului, cuprinse în întâmpinare.
Instituirea obligativitãţii depunerii întâmpinãrii, cu consecinţa decãderii pârâtului, în caz de nerespectare, din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publicã, se circumscrie domeniului de reglementare a competenţei instanţelor şi a procedurii de judecatã, rezervat, potrivit art. 125 alin. (3) din Constituţie, legiuitorului ordinar, care a acţionat, deci, în limitele prerogativelor sale constituţionale.
Soluţia adoptatã în deciziile anterioare, ca şi considerentele pe care aceasta se întemeiazã îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu au apãrut elemente noi care sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în aceastã materie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 118 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Compania Brothers Impex" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.363/2004 al Judecãtoriei Sectorului 6 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 noiembrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
_____________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
