Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 474 din 17 mai 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 474 din 17 mai 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 410 din 19 iunie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Lucica Gheorghe în Dosarul nr. 89/33/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã se impune pãstrarea jurisprudenţei Curţii în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 89/33/2007, Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, ridicatã de Lucica Gheorghe într-o cerere de revizuire a unei decizii civile.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În acest sens, aratã cã textul de lege criticat instituie o discriminare nejustificatã între justiţiabili, în raport cu natura hotãrârilor judecãtoreşti a cãror revizuire se cere. Art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã reglementeazã o modalitate de atacare a unei hotãrâri fãrã a cunoaşte care anume aspecte din cuprinsul acesteia sunt nelegale, ceea ce constituie o încãlcare a accesului liber la justiţie.
Curtea de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, arãtând cã modalitatea în care a stabilit legiuitorul calcularea termenului a fost consideratã şi de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului ca îndeplinind standardele pentru asigurarea unui proces echitabil, reţinându-se cã poate fi stabilitã dies ad quo data pronunţãrii, deoarece acesta este momentul de la care partea interesatã cunoaşte soluţia şi poate sã acţioneze.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care a statuat Curtea în jurisprudenţa sa.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, având urmãtorul cuprins: "Termenul de revizuire este de o lunã şi se va socoti:
1. [...] când hotãrârile au fost date de instanţe de recurs dupã evocarea fondului, de la pronunţare; [...]."
Aceste dispoziţii sunt considerate de autorul excepţiei ca fiind neconstituţionale în raport cu prevederile art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (1) şi (2) referitoare la accesul liber la justiţie din Constituţie.
Examinând excepţia, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii textului de lege criticat s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 235 din 5 iunie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 550 din 31 iulie 2003, statuând, în esenţã, cã prin art. 324 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedurã civilã "legiuitorul nu a înţeles sã stabileascã un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite. În aceste condiţii, pãrţilor interesate nu li se încalcã accesul liber la justiţie, atâta vreme cât pot sesiza instanţele judecãtoreşti în termenul legal cu cererea de revizuire".
Totodatã, prin <>Decizia nr. 353 din 2 mai 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 29 mai 2006, Curtea a reţinut cã "formularea şi motivarea unei cereri de revizuire nu depind în mod direct de cunoaşterea argumentãrii instanţei care a stat la baza pronunţãrii hotãrârii atacate".

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. 1 pct. 1 teza a doua din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Lucica Gheorghe în Dosarul nr. 89/33/2007 al Curţii de Apel Cluj - Secţia comercialã, de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 mai 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu

--------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016