Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 472 din 22 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. III alin. (2) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea si completarea Codului de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 994 din 9 noiembrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Aurelia Rusu - procuror
Cristina Cãtãlina Turcu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III alin. (2) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Bondar Sandor şi Bondar Elisabeta în Dosarul nr. 5.146/2004 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilã mixtã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele constatã cauza în stare de judecatã şi acordã cuvântul pe fond.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, şi anume <>Decizia nr. 318 din 14 iunie 2005 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 februarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 5.146/2004, Curtea de Apel Oradea - Secţia civilã mixtã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III alin. (2) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Bondar Sandor şi Bondar Elisabeta.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii aratã cã textul de lege criticat contravine dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie privind dreptul la un proces echitabil, întrucât "aceeaşi instanţã de judecatã, prin judecãtori din aceeaşi secţie, va soluţiona cãile de atac împotriva propriilor hotãrâri". Or, principiul de bazã al organizãrii justiţiei este acela al jurisdicţiei multiple, la instanţe de grad diferit, prin controlul judiciar al instanţei superioare în grad asupra hotãrârilor pronunţate de instanţele de grad inferior. Acest principiu se realizeazã prin organizarea judecãtoreascã pe patru niveluri de judecatã, specificã fiind instituţia controlului ierarhic, al instanţei imediat superioare, care verificã temeinicia şi legalitatea hotãrârilor instanţelor inferioare.
Textul de lege criticat încalcã principiul menţionat, întrucât stabileşte competenţa aceleiaşi instanţe în judecarea apelului şi a recursului, fãrã a ţine seama cã în acest fel nu se realizeazã scopul urmãrit, şi anume controlul ierarhic superior.
Curtea de Apel Oradea - Secţia civilã mixtã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã. În acest sens aratã cã noţiunea de "ierarhie" are, în domeniul justiţiei, o semnificaţie aparte, deoarece adoptarea hotãrârilor este strãinã de orice subordonare. Constituirea ierarhicã a instanţelor judecãtoreşti rezultã atât din dispoziţiile art. 126 alin. (1) din Constituţie, cât şi din prevederile <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciarã. Dacã nu existã ierarhie în interpretarea legii, aceasta existã însã cu privire la controlul interpretãrii legilor. Controlul judiciar înseamnã dreptul şi obligaţia pe care le au, în cadrul unui sistem judiciar, instanţele judecãtoreşti superioare de a verifica legalitatea şi temeinicia hotãrârilor pronunţate de instanţele judecãtoreşti inferioare, casând hotãrârile greşite şi confirmându-le pe cele legale şi temeinice.
Pe de altã parte, dreptul la un proces echitabil presupune, printre altele, şi posibilitãţi procesuale egale pentru toate pãrţile. Or, a acorda aceleiaşi instanţe competenţa de a-şi reforma propria hotãrâre este de naturã a aduce atingere dreptului la un proces echitabil.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, apreciind cã modificarea competenţei şi stabilirea normelor tranzitorii cuprinse în <>Legea nr. 195/2004 reprezintã o expresie a principiului înscris în art. 126 alin. (2) din Constituţie.
Aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã, accesul liber la justiţie nu presupune în mod necesar accesul la toate gradele de jurisdicţie şi la toate nivelurile de instanţã, motiv pentru care exercitarea controlului de legalitate pe calea recursului de cãtre o instanţã de acelaşi nivel cu cea care a soluţionat apelul nu contravine accesului liber la justiţie.
Nici afectarea imparţialitãţii instanţei nu poate fi susţinutã, deoarece aceasta este asiguratã prin dispoziţiile care reglementeazã statutul magistraţilor, precum şi prin dispoziţiile procedurale referitoare la incompatibilitate, care împiedicã pronunţarea aceloraşi judecãtori în aceeaşi speţã, în douã grade diferite de jurisdicţie. Diferenţa dintre apel şi recurs este datã de compunerea instanţei, de procedura de judecatã a fiecãrei cãi de atac, de efectele hotãrârilor pronunţate în respectivele cãi de atac, iar nu de instanţa care judecã. Altfel spus, recursul nu este prin esenţa sa o cale de atac de reformare, fiind posibil ca uneori, asemenea altor cãi de atac extraordinare, sã intre în competenţa aceleiaşi instanţe care a pronunţat hotãrârea atacatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã textul de lege criticat este constituţional. Astfel, dispoziţiile legale criticate au caracter tranzitoriu şi au fost adoptate de legiuitor conform competenţei sale, conferite de dispoziţiile art. 126 alin. (2) din Constituţie. În acest sens, Curtea Constituţionalã a reţinut, pe de-o parte, cã reglementarea competenţei materiale a instanţelor are caracter imperativ şi de ordine publicã, iar, pe de altã parte, în condiţiile în care textul constituţional consacrând dreptul la un proces echitabil nu înţelege sã subordoneze respectarea acestuia încadrãrii într-un anumit termen, care ar deveni un criteriu de constituţionalitate, conceptul "echitabil" are caracter relativ, respectarea sau încãlcarea lui urmând a fi stabilitã de la caz la caz, în funcţie de circumstanţele concrete ale cauzei (<>Decizia nr. 46 din 27 ianuarie 2005 ).
Prin urmare, textul de lege criticat nu este de naturã sã îngrãdeascã dreptul pãrţilor interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a se prevala de garanţiile procesuale care condiţioneazã într-o societate democraticã procesul echitabil, finalitatea lor fiind de a transpune în practicã principiul constituţional consacrat de art. 21 alin. (3), de a preveni eventualele abuzuri şi de a limita efectele perturbatoare asupra stabilitãţii şi securitãţii raporturilor juridice.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. III alin. (2) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, dispoziţii care au urmãtorul conţinut:
- Art. III alin. (2): "În cazurile prevãzute la alin. (1), apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrãrii în vigoare a prezentei legi se trimit la tribunale, iar recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se trimit la curţile de apel. Dispoziţiile art. II alin. (3) sunt aplicabile în mod corespunzãtor."
<>Art. III alin. (1) din Legea nr. 195/2004 are urmãtorul conţinut: "Hotãrârile pronunţate de judecãtorii în primã instanţã în materia fondului funciar sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel."
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie, care au urmãtorul conţinut: "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil."
Examinând excepţia, Curtea Constituţionalã constatã cã, în condiţiile în care prin alin. (1) al <>art. III din Legea nr. 195/2004 se consacrã regula potrivit cãreia, în materia fondului funciar, hotãrârile pronunţate de judecãtorii în primã instanţã sunt supuse apelului la tribunal şi recursului la curtea de apel, alin. (2) al aceluiaşi articol reglementeazã, cu luarea în considerare a acestei reguli, situaţia tranzitorie referitoare la litigiile în curs de soluţionare. În acest sens, norma dedusã controlului prevede cã asemenea litigii aflate în faza de apel urmeazã a fi trimise de la curţile de apel, pe al cãror rol se aflau, la tribunale, iar cele aflate în recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se trimit la curţile de apel.
Chiar dacã, prin efectul aplicãrii imediate a noii reglementãri referitoare la competenţa materialã, aceeaşi instanţã urmeazã sã soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotãrâri, soluţia legislativã adoptatã nu relevã nici un fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul cã ne aflãm în prezenţa unei reglementãri cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferitã, iar pãrţile beneficiazã de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite sã le asigure dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil.
De altfel, asupra constituţionalitãţii textului de lege criticat, Curtea s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 318 din 14 iunie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 730 din 11 august 2005.
Atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceastã decizie îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã, neintervenind elemente noi de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. III alin. (2) din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Bondar Sandor şi Bondar Elisabeta în Dosarul nr. 5.146/2004 al Curţii de Apel Oradea - Secţia civilã mixtã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Cãtãlina Turcu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
