Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Viorel Mihai Ciobanu - preşedinte
Antonie Iorgovan - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata:
Prin Încheierea din 17 martie 1995, pronunţatã de Tribunalul Bacau în Dosarul nr. 4.136/1994, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a art. 1-4 din Codul de procedura civilã, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993, invocatã de recurentul Hanganu Constantin. În susţinerea exceptiei se arata ca ratiunea adoptãrii Legii nr. 59/1993 a fost aceea a punerii în concordanta a principiilor Constituţiei din 1991 - între care şi garantarea dreptului de proprietate - cu normele de drept procedural, dar art. 1-4 din Legea nr. 59/1993 nu rãspund exigenţelor legii fundamentale şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, în sensul ca, prin stabilirea judecãtoriilor ca instanţe de fond, pãrţile nu dispun efectiv nici de apel, nici de recurs impotriva soluţiilor pronunţate de judecãtorii. Se mai arata ca ar fi fost normal ca tribunalele sa aibã calitatea de instanţe de fond pentru acţiunile vindicatio possesionis, pentru ca altfel curţile de apel pronunţa soluţii irevocabile în materia proprietãţii. În esenta, prin actuala distribuire a competentei, pãrţile sînt private - în materia proprietãţii - de exerciţiul cãilor de atac înaintea Curţii Supreme de Justiţie, situaţie care nu s-ar fi nãscut, dacã s-ar fi adoptat formularile cuprinse în proiectul iniţial al legii din dezbaterea de la Senat. În motivarea exceptiei nu se invoca un text anume din Constituţie care ar fi fost violat prin prevederile Legii nr. 59/1993 şi nici o prevedere a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului cu care aceste prevederi ar putea intra în conflict.
Instanta de judecata, exprimindu-şi opinia, apreciazã ca soluţionarea cauzei nu depinde de excepţia de neconstituţionalitate a art. 1-4 din Codul de procedura civilã, modificate prin Legea nr. 59/1993, şi, în consecinta, potrivit art. 23 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, urmeazã a fi respinsã ca inadmisibila.
CURTEA,
avînd în vedere încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile art. 1-4 din Codul de procedura civilã, modificate prin Legea nr. 59/1993, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine:
Curtea constata ca este competenta sa soluţioneze excepţia.
Prin excepţia invocatã au fost atacate ca neconstituţionale art. 1-4 din Codul de procedura civilã, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 59/1993, potrivit cãrora:
"Art. 1. - Judecãtoriile judeca:
1. în prima instanta, toate procesele şi cererile, în afarã de cele date prin lege în competenta altor instanţe;
2. plingerile impotriva hotãrîrilor autoritãţilor administraţiei publice cu activitate jurisdicţionalã şi ale altor organe cu astfel de activitate, în cazurile prevãzute de lege;
3. în orice alte materii date prin lege în competenta lor.
Art. 2. - Tribunalele judeca:
1. în prima instanta:
a) procesele şi cererile în materie comercialã, cu excepţia celor al cãror obiect are valoare de pînã la 10 milioane lei inclusiv;
b) procesele şi cererile privind drepturile şi obligaţiile rezultind din raporturi juridice civile, al cãror obiect are o valoare de peste 150 milioane lei;
c) procesele şi cererile în materie de contencios administrativ, în afarã de cele date în competenta curţilor de apel;
d) procesele şi cererile în materie de creaţie intelectualã şi de proprietate industriala;
e) procesele şi cererile în materie de expropriere;
f) cererile pentru încuviinţarea adopţiilor;
g) cererile privind punerea sub interdicţie, declararea dispariţiei şi declararea morţii;
h) cererile privitoare la nulitatea cãsãtoriei, nulitatea sau desfacerea adopţiei şi cele pentru decãderea din drepturile pãrinteşti;
i) cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare sãvîrşite în procesele penale;
j) cererile pentru recunoaşterea, precum şi cele pentru încuviinţarea executãrii silite a hotãrîrilor date în tari strãine;
2. cu instanţe de apel, apelurile declarate impotriva hotãrîrilor pronunţate de judecãtorii în prima instanta;
3. cu instanţe de recurs, recursurile declarate impotriva hotãrîrilor pronunţate de judecãtorii în ultima instanta;
4. în orice alte materii date prin lege în competenta lor.
ART. 3. - Curţile de apel judeca:
1. în prima instanta, procesele şi cererile în materie de contencios administrativ privind actele de competenta autoritãţilor administraţiei publice centrale, ale prefecturilor, ale serviciilor publice descentralizate la nivel judeţean, ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, ale autoritãţilor publice judeţene şi a municipiului Bucureşti;
2. ca instanţe de apel, apelurile declarate impotriva hotãrîrilor pronunţate de tribunale în prima instanta;
3. ca instanţe de recurs, recursurile declarate impotriva hotãrîrilor pronunţate de tribunale în apel, precum şi alte cauze prevãzute de lege;
4. în alte materii date prin lege în competenta lor.
Art. 4. - Curtea Suprema de Justiţie judeca:
1. recursurile declarate impotriva hotãrîrilor curţilor de apel şi a altor hotãrîri, în cazurile prevãzute de lege;
2. recursurile în interesul legii;
3. recursurile în anulare;
4. în orice alte materii date prin lege în competenta sa."
În susţinerea exceptiei ridicate, recurentul nu invoca un text din Constituţie care ar fi violat prin prevederile art. 1-4 din Legea nr. 59/1993 şi nici o dispoziţie a Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cu care aceasta ar putea intra în conflict.
În aceste condiţii, din analiza efectuatã rezulta ca art. 1-4 din Codul de procedura civilã trebuie examinate în raport cu prevederile art. 21 şi 128 din Constituţie, precum şi, eventual, cu cele ale art. 13 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului.
Prevederile constituţionale şi internaţionale în materie sînt cele ale art. 21, potrivit cãruia orice persoana se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi a intereselor sale legitime, ale art. 128, care stabileşte ca, impotriva hotãrîrilor judecãtoreşti, pãrţile interesate pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii, şi cele ale art. 13 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, care stipuleazã ca orice persoana ale carei drepturi şi libertãţi recunoscute de aceasta convenţie au fost violate are dreptul la recurs efectiv în afarã unei instanţe naţionale.
Dispoziţiile art. 1-4 din Codul de procedura civilã, modificate prin Legea nr. 59/1993, nu contravin acestor norme şi principii. Într-adevãr, prin art. 1 din Legea nr. 59/1993 se instituie o plenitudine de competenta pentru judecãtorii, în art. 2 pct. 2 se stabileşte ca tribunalele judeca, în calitate de instanţe de apel, toate apelurile declarate impotriva hotãrîrilor pronunţate de judecãtorii în prima instanta, iar prin art. 3 pct. 3 se stipuleazã ca, în calitate de instanţe de recurs, curţile de apel judeca recursurile declarate impotriva hotãrîrilor pronunţate de tribunale în apel. Deşi art. 4, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 59/1993, nu reglementeazã accesul la Curtea Suprema de Justiţie pentru pãrţile nemultumite de soluţiile pronunţate în urma exercitãrii cãilor de atac menţionate, aceasta nu are caracter neconstitutional, cît timp principiile cuprinse în art. 21 şi 128 din Constituţie nu au fost violate. Este incontestabil faptul ca liberul acces la justiţie prevãzut de art. 21 alin. (2) din Constituţie nu a fost îngrãdit, iar existenta şi caracterul efectiv al unor cai de atac nu pot fi puse la indoiala, deoarece Legea nr. 59/1993 le reglementeazã în modalitãţile arãtate. Constituţia nu cuprinde prevederi care sa oblige la posibilitatea exercitãrii recursului la Curtea Suprema de Justiţie ca ultima cale de atac.
Nu poate fi reţinutã nici critica de neconstituţionalitate intemeiata pe susţinerea ca în proiectul legii de modificare a Codului de procedura civilã ar fi existat formulari mai corecte, deoarece, potrivit art. 144 lit. c) din Constituţie, Curtea Constituţionalã este competenta sa se pronunţe doar cu privire la constituţionalitatea legii, asa cum a fost votatã de Parlament. Eventualele posibile omisiuni legislative nu se pot reglementa pe cãile accesibile Curţii Constituţionale, ele neintrind în domeniul sau de competenta potrivit Constituţiei.
În consecinta, fata de cele arãtate, excepţia invocatã este vadit nefondata, în sensul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, şi urmeazã a fi respinsã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 24 alin. (2) şi al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1-4 din Codul de procedura civilã, modificate prin Legea nr. 59/1993, invocatã de Hanganu Constantin, domiciliat în municipiul Piatra-Neamt, str. Privighetorii nr. 11, judeţul Neamt, recurent în Dosarul nr. 4.136/1994 al Tribunalului Bacau.
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunţatã în şedinţa din 3 mai 1995.
--------------------
*) A se vedea şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 96 din 24 octombrie 1995, publicatã la pag. 7.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. Viorel Mihai Ciobanu
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
