Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 47 din 23 martie 1999 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23-30 cuprinse in cap. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protectia copilului aflat in dificultate, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 264 din 9 iunie 1999
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 şi 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, excepţie ridicatã din oficiu de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ în Dosarul nr. 461/1998 aflat pe rolul aceleiaşi instanţe.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 16 martie 1999, în prezenta Comisiei judeţene pentru protecţia copilului de pe lângã Consiliul Judeţean Ialomita, reprezentatã prin Elena Grecu, consilier juridic, precum şi a lui Constantin Constantin, reprezentantul legal al minorului, fiind consemnate în încheierea din acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru data de 23 martie 1999.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 mai 1998, pronunţatã în Dosarul nr. 461/1998, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 şi 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, excepţie ridicatã din oficiu de aceeaşi instanta.
În motivarea exceptiei instanta considera, în esenta, ca dispoziţiile <>art. 17 şi 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenta în realizarea drepturilor lor", deoarece fata de copiii care au sãvârşit o fapta prevãzutã de legea penalã, dar care nu rãspund penal, aceste dispoziţii prevãd aceleaşi mãsuri educative ca şi cele din Codul penal, pentru minorii care rãspund penal. Instanta considera ca dispoziţiile atacate contravin şi prevederilor art. 20 din Constituţie, potrivit cãrora "Dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertãţile cetãţenilor vor fi interpretate şi aplicate în concordanta cu Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, cu pactele şi cu celelalte tratate la care România este parte", iar dacã exista neconcordanta între acestea şi legile interne, au prioritate reglementãrile internaţionale. Instanta arata ca reglementarea tratamentului minorilor care au sãvârşit o fapta prevãzutã de legea penalã, dar nu rãspund penal, nu corespunde cerinţelor art. 37 lit. b) şi ale art. 40 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, adoptatã de Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificatã de România prin <>Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990 .
Autoarea exceptiei apreciazã ca mãsurile educative prevãzute la <>art. 17 şi 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 nu sunt mãsuri specifice categoriei de minori care nu rãspund penal pentru faptele lor şi deci ele nu reprezintã o protecţie realã a minorului. De asemenea, se susţine ca actul normativ nu a preluat din Codul penal prevederile care garanteazã dreptul copilului la apãrare, ci doar prevederile referitoare la "obligaţia de a se prezenta comisiei raportul referitor la ancheta psihosociala a copilului". Acest raport trebuie sa cuprindã şi date referitoare la discernamantul copilului, însã "specialistul serviciului public specializat, care întocmeşte acest raport, nu este în mãsura sa se pronunţe în legatura cu acesta". Instanta de judecata îşi motiveaza excepţia de neconstituţionalitate arãtând ca dispoziţiile legale nu au reglementat o protecţie specialã a copiilor aflaţi în dificultate şi ca instituţiile de ocrotire a acestor copii nu sunt înfiinţate încã. Centrele de reeducare prevãzute în Codul penal sunt organizate şi funcţioneazã în conformitate cu <>Decretul nr. 545/1972 privind executarea mãsurii educative a internãrii minorilor infractori într-un centru de reeducare. Internarea minorilor care nu rãspund penal "în astfel de centre este exclusa". Legislaţia în vigoare, se arata în finalul amplei şi aprofundatei motivari a instanţei, reglementeazã organizarea şi funcţionarea exclusiva a unor forme de învãţãmânt special pentru integrarea copiilor cu cerinţe educative speciale.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, au fost solicitate punctele de vedere ale preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate este nefondata pentru urmãtoarele considerente:
a) <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 a fost modificatã prin <>Legea nr. 108 din 2 iunie 1998 pentru aprobarea respectivei ordonanţe. Astfel s-a inclus în corpul acesteia un capitol nou, intitulat "Mãsuri educative fata de copilul care a sãvârşit o fapta prevãzutã de legea penalã, dar care nu rãspunde penal". De asemenea, a fost modificat atât art. 17, fiind completat cu 5 alineate noi (17^1 -17^5 ), "care, deşi reiau, în buna parte, prevederi ale Codului penal, conţin totuşi diferentieri cu privire la mãsurile educative pentru cele doua categorii de minori", cat şi art. 18, prin eliminarea prevederii "Mãsurile educative şi modalitãţile aplicãrii acestora sunt cele prevãzute de legea penalã". Asadar, excepţia de neconstituţionalitate vizeazã "un text legislativ în prezent depãşit".
b) Se arata ca este neîntemeiatã susţinerea instanţei potrivit cãreia ordonanta de urgenta contravine dispoziţiilor art. 40 din Convenţia cu privire la drepturile copilului, întrucât nu se prevede o procedura care sa asigure "dreptul la apãrare" pentru minori şi pentru ca din Comisia pentru protecţia minorilor nu face parte şi un reprezentant al justiţiei. Este adevãrat ca în convenţie se prevede obligaţia ca orice minor sa beneficieze de o "asistenta juridicã sau orice alta asistenta corespunzãtoare", iar cauza sa fie examinata de cãtre o "autoritate sau o instanta judiciarã corespunzãtoare". Însã, se apreciazã în punctul de vedere examinat, noţiunea de "copil", în sensul convenţiei, are în vedere minorul pana la varsta de 18 ani, iar garanţiile procesuale "ar urma sa-şi gãseascã aplicare, în mod obligatoriu, numai în cadrul unui proces, în situaţia categoriei de minori infractori ce poarta rãspundere pentru faptele sãvârşite". În speta însã copiii aflaţi în dificultate sunt supuşi numai unor mãsuri educative luate de o comisie administrativã, fãrã procedura specifica unui proces, care ar face necesarã aplicarea "garanţiilor procesuale".
c) Cu privire la critica potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 17 şi 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constituţie, se susţine ca acest text constituţional are valoare de principiu şi este aplicabil pentru toate domeniile, iar adoptarea ordonanţei în discuţie, precum şi ratificarea convenţiei menţionate nu fac decât sa confirme preocuparea statului roman pentru realizarea obiectivului cuprins în textul constituţional indicat.
Guvernul, în punctul sau de vedere, arata, de asemenea, ca excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã pentru urmãtoarele motive:
a) Cu privire la critica autoarei exceptiei, potrivit cãreia dispoziţiile <>art. 17 şi 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 contravin prevederilor art. 45 alin. (1) din Constituţie, se arata ca prevederile acestor texte referitoare la mãsurile educative "se înscriu în regimul de protecţie al unei categorii de copii aflaţi în dificultate". Normele ce reglementeazã aceste mãsuri "tind sa realizeze echilibrul între nevoile de reintegrare socialã ale copilului, aflat într-o situaţie particularã întrucât a comis o fapta prevãzutã de legea penalã, şi nevoile fundamentale ale comunitãţii de protecţie impotriva faptelor antisociale". Deci, mãsurile educative la care se referã art. 17 şi 18, deşi "se regãsesc sub aceeaşi denumire şi conţinut în Codul penal, nu au natura juridicã a sancţiunilor de drept penal". Fãrã a fi consecinţe ale rãspunderii penale, aceste mãsuri pot servi intereselor de formare şi reintegrare socialã a copilului care a sãvârşit fapte antisociale. Potrivit punctului de vedere al Guvernului, reglementarea mãsurilor educative, ca mãsuri de protecţie a copilului care nu rãspunde penal, este susceptibilã de perfecţionare, în special în direcţia "mãsurilor aplicate în comunitate şi crearea unor instituţii specializate în formarea şi educarea copiilor aflaţi în astfel de situaţii".
b) Referitor la critica potrivit cãreia sunt incalcate dispoziţiile art. 37 lit. b) din Convenţia cu privire la drepturile copilului, se susţine ca aceasta nu este intemeiata, pentru ca, prin hotãrâri, Comisia pentru protecţia copilului poate lua "mãsurile educative privative de libertate numai cu avizul procurorului, individualizandu-le în funcţie de criterii strict delimitate". Se mai susţine ca aceste hotãrâri sunt supuse controlului judecãtoresc potrivit art. 29 din ordonanta. Astfel, se asigura şi "respectarea uneia dintre garanţiile prevãzute în art. 40 alin. 2 din Convenţia cu privire la drepturile copilului". Existenta "unei proceduri în fata Comisiei pentru protecţia copilului, şi nu în fata instanţelor judecãtoreşti, este armonizata cu prevederea art. 40 alin. 3 lit. b) din convenţie. Mai mult, ordonanta de urgenta a Guvernului privind protecţia copilului aflat în dificultate, în întregul ei, reflecta cerinţele cuprinse în art. 40 alin. 4 din convenţie".
În final se conchide ca "regimul mãsurilor educative instituit prin ordonanta este perfectibil, în sensul promovãrii mãsurilor neprivative de libertate, ca un reflex al noii legislaţii europene în domeniu, în contraponderea mãsurilor educative privitoare la internare".
Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, raportul judecãtorului-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale atacate, raportate la prevederile Constituţiei şi ale Convenţiei cu privire la drepturile copilului, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
În temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost legal sesizatã.
I. Prin Încheierea din 12 mai 1998 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ, Curtea Constituţionalã a fost sesizatã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 17 şi 18 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate. Textele atacate au urmãtorul cuprins:
- Art. 17: "(1) Fata de copilul aflat în situaţia prevãzutã la art. 16, Comisia pentru protecţia copilului este obligatã sa ia o mãsura educativã, la sesizarea oricãrei persoane, a procurorului, a organelor de poliţie sau a pãrinţilor acestuia.
(2) În stabilirea mãsurii educative, Comisia pentru protecţia copilului va tine seama de gradul de pericol social al faptei sãvârşite, de dezvoltarea fizica, intelectualã şi afectiva a copilului, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trãit şi de orice alte elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia.
- Art. 18: (1) Mãsurile educative şi modalitãţile aplicãrii acestora sunt cele prevãzute de legea penalã, care se aplica corespunzãtor vârstei şi gradului de maturitate a copilului, în vederea respectãrii interesului superior al acestuia.
(2) În cazul stabilirii mãsurii libertãţii supravegheate, Comisia pentru protecţia copilului poate dispune încredinţarea supravegherii copilului Serviciului public specializat pentru protecţia copilului."
Ulterior sesizãrii Curţii Constituţionale, prin <>Legea nr. 108 din 2 iunie 1998 s-au adus modificãri şi completãri <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 . Dispoziţiile art. 17 şi 18 au fost reformulate, noile texte fiind sistematizate în cadrul unui nou capitol, intitulat "Mãsuri educative fata de copilul care a sãvârşit o fapta prevãzutã de legea penalã, dar care nu rãspunde penal". Art. 17 a fost completat cu cinci articole noi, care au preluat dispoziţiile cuprinse la art. 101-106 din Codul penal, cu unele modificãri nesemnificative. În baza aceleiaşi legi, <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998, dându-se articolelor o noua numerotare, iar dispoziţiile modificatoare analizate sunt cuprinse la art. 23-30 din cap. III, al cãrui titlu este menţionat mai sus.
Aceste dispoziţii au urmãtorul cuprins:
- Art. 23: "(1) Copilul care a sãvârşit o fapta prevãzutã de legea penalã, dar care nu rãspunde penal, beneficiazã de protecţie în condiţiile prezentei ordonanţe de urgenta.
(2) Nu rãspunde penal copilul care nu a împlinit varsta de 14 ani sau care are varsta între 14 şi 16 ani, dacã nu se dovedeşte ca a sãvârşit fapta cu discernãmânt.
- Art. 24: (1) Fata de copilul aflat în situaţia prevãzutã la art. 23 comisia va lua una dintre urmãtoarele mãsuri educative:
a) mustrarea;
b) libertatea supravegheatã;
c) internarea într-un centru de reeducare;
d) internarea într-o instituţie medical-educativã.
(2) La stabilirea mãsurii educative comisia va tine seama de gradul de pericol social al faptei sãvârşite, de dezvoltarea fizica, intelectualã şi afectiva a copilului, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trãit şi de orice alte elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia.
- Art. 25: Mãsura educativã a mustrãrii consta în dojenirea copilului, în arãtarea pericolului social al faptei sãvârşite, în sfãtuirea copilului sa se poarte în asa fel încât sa dea dovada de îndreptare, atrãgându-i-se totodatã atenţia ca, dacã va sãvârşi din nou o infracţiune, se va lua fata de el o mãsura mai severã sau i se va putea aplica o pedeapsa.
- Art. 26: (1) Mãsura educativã a libertãţii supravegheate consta în lãsarea copilului în libertate timp de un an, sub supraveghere deosebita. Supravegherea poate fi încredinţatã, dupã caz, pãrinţilor, adoptatorului sau tutorelui copilului. Dacã nici unul dintre aceştia nu poate asigura supravegherea în condiţii satisfãcãtoare, comisia dispune încredinţarea supravegherii copilului, pe acelaşi interval de timp, unei familii sau unei persoane de încredere, unui organism privat autorizat sau serviciului public specializat.
(2) Persoana cãreia i s-a încredinţat supravegherea copilului are obligaţia de a veghea îndeaproape asupra comportãrii acestuia, în scopul îndreptãrii lui, precum şi obligaţia de a înştiinţa, de îndatã, comisia atunci când copilul se sustrage de la supraveghere, are purtãri rele ori a sãvârşit din nou o fapta prevãzutã de legea penalã.
(3) Comisia poate sa impunã copilului respectarea urmãtoarelor obligaţii:
a) sa nu frecventeze anumite locuri stabilite;
b) sa nu între în legatura cu anumite persoane;
c) sa frecventeze cu regularitate şcoala sau un curs de calificare.
(4) Comisia atrage atenţia copilului asupra consecinţelor comportãrii sale.
(5) Dupã luarea mãsurii libertãţii supravegheate, comisia încunoştinţeazã şcoala la care copilul învaţã.
(6) Dacã înãuntrul termenului de supraveghere copilul se sustrage de la supravegherea ce se exercita asupra lui sau are purtãri rele ori sãvârşeşte din nou o fapta prevãzutã de legea penalã, comisia revoca mãsura libertãţii supravegheate şi ia fata de copil mãsura internãrii într-un centru de reeducare sau într-o instituţie medical-educativã.
- Art. 27: (1) Mãsura educativã a internãrii copilului într-un centru de reeducare se ia în scopul reeducãrii copilului, cãruia i se asigura posibilitatea de a dobândi învãţãtura necesarã şi o pregãtire profesionalã, potrivit aptitudinilor sale.
(2) Mãsura internãrii se ia fata de copilul în privinta cãruia celelalte mãsuri educative sunt neîndestulãtoare.
- Art. 28: Mãsura internãrii într-o instituţie medical-educativã se ia fata de copilul care, din cauza stãrii sale fizice sau psihice, are nevoie de tratament medical şi de un regim special de educaţie.
- Art. 29: (1) Mãsurile prevãzute la art. 27 şi 28 se iau pe timp nedeterminat, însã nu pot dura decât pana la împlinirea de cãtre copil a vârstei de 18 ani. Mãsura prevãzutã la art. 27 trebuie sa fie ridicatã de îndatã ce a dispãrut cauza care a impus luarea acesteia. Comisia, dispunând ridicarea mãsurii prevãzute la art. 28, poate, dacã este cazul, sa ia fata de copil mãsura internãrii într-un centru de reeducare.
(2) La data când copilul devine major, comisia poate dispune prelungirea internãrii pe o durata de cel mult 2 ani, dacã aceasta este necesarã pentru realizarea scopului internãrii.
- Art. 30: (1) Mãsurile educative prevãzute la art. 24 se iau la sesizarea procurorului, a organelor de poliţie, a şcolii, a pãrinţilor sau a oricãrei persoane interesate.
(2) Mãsurile educative prevãzute la art. 24 lit. b)-d) se iau numai cu avizul procurorului.
(3) La luarea mãsurilor educative, comisia va tine seama de gradul de pericol social al faptei sãvârşite, de dezvoltarea fizica, intelectualã şi afectiva a copilului, de comportarea lui generalã, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trãit şi de orice elemente de natura sa caracterizeze personalitatea acestuia."
În practica sa jurisdicţionalã Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant ca, atunci când, dupã ridicarea exceptiei de neconstituţionalitate, dispoziţia legalã a fost modificatã, excepţia poate sa fie examinata, dacã textul legal, în noua sa redactare, conserva reglementarea iniţialã.
De aceea, având în vedere şi considerentele expuse mai sus, Curtea urmeazã sa se pronunţe asupra exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 23-30 cuprinse în cap. III "Mãsuri educative fata de copilul care a sãvârşit o fapta prevãzutã de legea penalã, dar care nu rãspunde penal" din <>Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 , republicatã.
II. Pentru a stabili în ce mãsura excepţia de neconstituţionalitate este intemeiata, Curtea urmeazã sa examineze prevederile legale atacate, spre a constata dacã acestea sunt în concordanta cu dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora "Copiii şi ţinerii se bucura de un regim special de protecţie şi de asistenta în realizarea drepturilor lor".
Dispoziţiile legale analizate îşi propun sa reglementeze protecţia copilului aflat în dificultate care, deşi sãvârşeşte fapte prevãzute de legea penalã, nu rãspunde penal.
Sediul materiei este Codul penal, care la art. 99 prevede ca minorul care nu a împlinit varsta de 14 ani nu rãspunde penal, iar minorul care are varsta cuprinsã între 14 şi 16 ani rãspunde penal numai atunci când se dovedeşte ca a sãvârşit fapta cu discernãmânt. Aceste norme legale sunt în concordanta cu prevederile art. 40 pct. 3 lit. a) din Convenţia cu privire la drepturile copilului (adoptatã de Adunarea Generalã a Naţiunilor Unite la 20 noiembrie 1989 şi ratificatã de România prin <>Legea nr. 18 din 27 septembrie 1990 ), prevederi care au urmãtorul cuprins: "Statele-pãrţi se vor strãdui sa promoveze adoptarea de legi, de proceduri, crearea de autoritãţi şi instituţii special concepute pentru copiii banuiti, acuzati sau declaraţi ca ar fi comis încãlcãri ale legii penale, şi în special: a) sa stabileascã o varsta minima sub care copiii vor fi prezumati ca nu au discernamantul de a incalca legea penalã."
Asadar, minoritatea fãptuitorului, în condiţiile descrise mai sus, este o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, pentru considerentul ca fãptuitorul nu are capacitatea de a-şi da seama de semnificatia socialã a actelor sale de conduita şi de a-şi controla comportamentul în raport cu aceste acte. Caracterul penal al faptei este înlãturat, în astfel de situaţii, ca urmare a inlaturarii vinovatiei minorului în sãvârşirea faptei, iar vinovãţia minorului este înlãturatã, la rândul ei, din pricina insuficienţei dezvoltãri a facultãţilor psihice, care face posibil ca minorul sa nu înţeleagã caracterul şi efectul faptelor sale şi sa nu le poatã stãpâni. Însã, chiar dacã fapta antisociala sãvârşitã de un astfel de minor nu atrage rãspunderea sa penalã, ea trebuie sa constituie temeiul luãrii fata de minor a unor mãsuri de ocrotire, care au un dublu caracter: acela de protecţie socialã a minorilor fata de factori ce ar periclita dezvoltarea armonioasã a personalitãţii lor, precum şi acela de apãrare a societãţii fata de pericolul proliferarii unor asemenea fapte.
Este însã de reţinut, fata de cele expuse mai sus, ca dispoziţiile legale examinate nu se integreaza în spiritul <>Ordonanţei de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 , republicatã, şi anume de ocrotire a minorilor aflaţi în dificultate. Aceasta pentru ca reglementarea asa-numitelor mãsuri educative reproduce în întregime prevederile art. 102-106 din Codul penal referitoare la: mustrare, libertatea supravegheatã, internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ. Aceste mãsuri educative aplicabile minorilor care rãspund penal sunt însã sancţiuni de drept penal, la fel ca şi pedepsele, alcatuind împreunã un sistem sanctionator special pentru minori, care funcţioneazã paralel cu sistemul sanctionator pentru majori.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispoziţiile <>art. 23-30 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 , republicatã, sunt neconstituţionale, întrucât prevãd, pentru ocrotirea minorului care nu rãspunde penal, aceleaşi mãsuri educative ca şi cele prevãzute în Codul penal, natura juridicã a acestora din urma fiind aceea de sancţiuni de drept penal. Sunt incalcate astfel dispoziţiile art. 45 alin. (1) din Constituţie, în aplicarea cãrora legiuitorul ar fi trebuit sa reglementeze un regim special de protecţie şi de asistenta pentru categoria de copii aflaţi în dificultate care nu rãspund penal, deosebit de regimul sanctionator al minorilor care rãspund penal.
Sunt relevante în acest sens dispoziţiile art. 25 din ordonanta, în care sunt reproduse prevederile art. 102 din Codul penal, inclusiv sub aspectul referirii la sãvârşirea, din nou, a unei "infracţiuni" şi la posibilitatea aplicãrii unei pedepse.
Or, fata de minorul care nu rãspunde penal nu se poate aplica o pedeapsa, putând fi luate, în stadiul actual al legislaţiei, numai "Mãsurile privind protecţia copilului aflat în dificultate", prevãzute la <>cap. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicatã.
Fata de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi al art. 2 alin. (3), al art. 12 alin. (2), al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, din oficiu, de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia de contencios administrativ în Dosarul nr. 461/1998, aflat pe rolul aceleiaşi instanţe şi constata ca sunt neconstituţionale dispoziţiile <>art. 23-30 cuprinse în cap. III din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 26/1997 privind protecţia copilului aflat în dificultate, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 276 din 24 iulie 1998.
Definitiva şi obligatorie.
Decizia se comunica celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 23 martie 1999.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
--------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
