Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Curtea Constituţionalã a fost sesizatã, la data de 9 februarie 2000, asupra neconstitutionalitatii prevederilor art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, de un numãr de 52 de deputaţi, şi anume: Daniela Popa, Aurel Constantin Papuc, Niculae Popa, Geaman Adrian Tudor Moroianu, Ştefan Ignat, Emil Livius Nicolae Puţin, Nicolae Groza, Dumitru Ifrim, Viorel Pop, Aron Ioan Popa, Victor Ştefan Achimescu, Iosif Boda, Ioan Sorin Marinescu, Romeo Marius Trifu, Ioan Gavra, Nicolae Ionescu, Romulus Raicu, Mihai Dorin Drecin, Mircea Valcu, Petre Turlea, Vasile Ghiga, Nicolae Bud, Ioan Sonea, Ilie Neacsu, Gheorghe Secara, Florian Udrea, Vasile Matei, Sorin Victor Lepsa, Florin Tudose, Bogdan Ionescu, Constantin Drumen, Liviu Spataru, Madalin Voicu, Leon Petru Pop, Petru Steolea, Vasile Miclaus, Iohan Peter Babias, Miron Chichisan, Oana Manolescu, Silviu Petrescu, Didi Spiridon, Mihai Dorin, Gheorghe Liviu Negoita, Gheorghe Cristea, Ioan-Adrian Vilau, Vasile Mircea Cazacu, George Şerban, Ioan Pintea, Nicolae Octavian Daramus, Dorin Dirstaru, Slavomir Gvozdenovici şi Sorin Petre Dimitriu.
Sesizarea face obiectul Dosarului nr. 45B/2000 al Curţii Constituţionale.
În sesizare se susţine ca dispoziţiile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor contravin art. 61 alin. (3) din Constituţie, care reglementeazã posibilitatea ca deputaţii şi senatorii sa se organizeze în grupuri parlamentare. Se apreciazã ca, potrivit aceloraşi dispoziţii constituţionale, "regulamentele celor doua Camere trebuie sa fie sensibil asemãnãtoare", iar, deşi prin Decizia nr. 46 din 17 mai 1994 Curtea Constituţionalã a stabilit neconstituţionalitatea prevederilor Regulamentului Senatului referitoare la modul de organizare a grupurilor parlamentare, în Regulamentul Camerei Deputaţilor s-au menţinut, în legatura cu acest aspect, dispoziţii restrictive, contrare Constituţiei. În opinia autorilor sesizãrii dispoziţiile art. 13 alin. 1 din regulament exclud posibilitatea constituirii unui grup parlamentar prin inrudire politica, în ipoteza în care deputaţii unui partid sau ai unei formaţiuni politice nu întrunesc numãrul necesar de 10 parlamentari, incalcandu-se astfel dreptul subiectiv al deputaţilor de a se organiza în grupuri parlamentare. Potrivit aceleiaşi opinii, dispoziţiile alin. 4 al art. 13 din regulament "interzic parlamentarilor independenţi din Camera Deputaţilor, care nu au candidat ca independenţi în alegerile din noiembrie 1996, sa se afilieze unui grup parlamentar deja format, sa constituie grupuri mixte cu deputaţii partidelor care au mai puţin de 10 parlamentari, precum şi de a forma grupuri parlamentare distincte". Se arata ca asemenea interdicţii, existente şi în Regulamentul Senatului, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 46 din 17 mai 1994.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 21 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, sesizarea a fost comunicatã preşedintelui Camerei Deputaţilor, cu precizarea datei la care vor avea loc dezbaterile. În baza <>art. 21 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, la data de 23 februarie 2000, punctul de vedere al Biroului permanent al acestei Camere. În acest punct de vedere se considera ca sesizarea este neîntemeiatã, iar prevederile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt constituţionale. Astfel, se arata ca art. 13 alin. 1 din regulament nu interzice şi, de altfel, nici nu reglementeazã organizarea grupurilor parlamentare prin inrudire politica, acest aspect fiind reglementat permisiv în alin. 4 al aceluiaşi articol. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea alin. 4 al art. 13 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, se apreciazã ca aceste prevederi "nu-şi propun sa reglementeze constituirea grupurilor parlamentare pe parcursul îndeplinirii mandatului Camerei Deputaţilor. Ele se referã în exclusivitate la formarea grupurilor parlamentare în raport cu configuraţia politica izvorata din alegeri". Se arata ca interdicţii de natura celor criticate de autorii sesizãrii erau cuprinse în redactarea iniţialã a art. 18 din regulament, care însã, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 45 din 17 mai 1994, au fost declarate neconstituţionale şi în consecinta au fost eliminate din regulament, în prezent "problema rãmânând fãrã o alta reglementare juridicã".
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ,
examinând sesizarea celor 52 de deputaţi, punctul de vedere al Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, comunicat de preşedintele acesteia, raportul judecãtorului-raportor, prevederile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, retine urmãtoarele:
Având în vedere dispoziţiile art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi cele ale <>art. 2, 3, 12 şi 21 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, Curtea Constituţionalã este competenta sa verifice constituţionalitatea art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care face obiectul sesizãrii.
Prevederile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8 din 24 februarie 1994 , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 14 martie 1996, ce fac obiectul controlului de constitutionalitate, au urmãtorul conţinut: "Grupurile parlamentare sunt structuri ale Camerei Deputaţilor. Ele se pot constitui din cel puţin 10 deputaţi care au candidat în alegeri pe listele aceluiaşi partid sau ale aceleiaşi formaţiuni politice. [...]
Deputaţii unor partide sau formaţiuni politice care nu întrunesc numãrul necesar pentru a forma un grup parlamentar, precum şi deputaţii independenţi se pot reuni în grupuri parlamentare mixte sau se pot afilia altor grupuri parlamentare constituite potrivit alin. 1."
În esenta, autorii sesizãrii susţin ca aceste dispoziţii din Regulamentul Camerei Deputaţilor interzic organizarea în grupuri parlamentare mixte sau distincte, respectiv afilierea la alte grupuri parlamentare a deputaţilor independenţi, ca urmare a pãrãsirii grupurilor parlamentare din care faceau parte iniţial, incalcandu-se astfel art. 61 alin. (3) din Constituţie, conform cãruia "Deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, potrivit regulamentului fiecãrei Camere". Se mai arata ca asemenea interdicţii, care au existat şi în Regulamentul Senatului, au fost declarate neconstituţionale prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 46 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului.
I. Examinând susţinerea potrivit cãreia textele criticate contravin art. 61 alin. (3) din Constituţie, prin aceea ca stabilesc interdicţii privind organizarea în grupuri parlamentare, respectiv afilierea la alte grupuri parlamentare a deputaţilor deveniti independenţi, Curtea Constituţionalã constata ca prevederile constituţionale invocate nu reglementeazã modalitãţile şi condiţiile în care deputaţii şi senatorii se pot organiza în grupuri parlamentare, ci dispun ca aceste aspecte se soluţioneazã potrivit regulamentului fiecãrei Camere. Art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor nu conţine interdicţii de natura celor criticate de autorii sesizãrii şi în consecinta nu se poate retine încãlcarea vreunei norme constituţionale.
Este adevãrat ca asemenea interdicţii au existat în redactarea iniţialã a art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dar ele au fost eliminate din acest act normativ, întrucât, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 45 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Camerei Deputaţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, s-a constatat neconstituţionalitatea acestor reglementãri, reţinându-se ca ele se afla "în contradictie cu art. 61 alin. (3), precum şi cu art. 66 din Constituţie, ca fiind o ingradire a mandatului reprezentativ". De altminteri, aceeaşi constatare fusese facuta anterior, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 44 din 8 iulie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 10 august 1993, şi în privinta prevederilor similare ale art. 2 din Regulamentul Adunãrii Deputaţilor. În consecinta, în redactarea actuala art. 18 din Regulamentul Camerei Deputaţilor interzice doar "Formarea de grupuri parlamentare ale unor partide care nu au obţinut mandate în urma alegerilor [...]".
De altfel, Regulamentul Camerei Deputaţilor a fost supus controlului de constitutionalitate, în întregul sau, ca urmare a sesizãrii preşedintelui Camerei Deputaţilor din 1 martie 1994. Prin Decizia nr. 45 din 17 mai 1994, menţionatã anterior, Curtea Constituţionalã a constatat neconstituţionalitatea a numeroase articole din regulament, dar nu şi neconstituţionalitatea prevederilor art. 13.
Întrucât nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin Decizia nr. 45/1994 îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata.
II. Curtea Constituţionalã observa ca, de fapt, criticile formulate de autorii sesizãrii privesc modul de interpretare şi de aplicare a prevederilor art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, sub aspectul aplicabilitatii acestor prevederi numai la momentul constituirii iniţiale a grupurilor parlamentare sau, dimpotriva, şi pe parcursul întregii legislaturi.
Asupra acestor probleme Curtea Constituţionalã nu este însã competenta sa se pronunţe. În acest sens, prin Decizia nr. 98 din 25 octombrie 1995 privind constituţionalitatea refuzului Biroului permanent al Camerei Deputaţilor de a aproba înfiinţarea unui grup parlamentar, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 31 octombrie 1995, Curtea Constituţionalã a statuat ca, în cazul în care "ignorand prevederile art. 144 lit. b) din Constituţie şi pe cele ale <>art. 21 din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituţionalã şi-ar extinde competenta şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, ea nu numai ca ar pronunţa soluţii fãrã fundament constituţional, dar ar incalca astfel şi principiul autonomiei regulamentare a Parlamentului". S-a mai arãtat în aceeaşi decizie ca "Pentru rezolvarea contestaţiilor senatorilor, deputaţilor sau ale grupurilor parlamentare în legatura cu mãsurile concrete de aplicare a regulamentelor Parlamentului urmeazã sa se recurgã la folosirea cãilor şi procedurilor exclusiv parlamentare". Aceasta soluţie a fost menţinutã în jurisprudenta în materie a Curţii Constituţionale şi prin Decizia nr. 17 din 27 ianuarie 2000 privind constituţionalitatea <>Hotãrârii Camerei Deputaţilor nr. 25 din 1 septembrie 1999 pentru alegerea vicepreşedinţilor, secretarilor şi chestorilor Camerei Deputaţilor, decizie publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 31 ianuarie 2000, subliniindu-se: "Camera Deputaţilor este unica autoritate publica ce deţine competenta ca, în virtutea principiului autonomiei regulamentare, prevãzut în art. 61 alin. (1) din Constituţie, text conform cãruia "Organizarea şi funcţionarea fiecãrei Camere se stabilesc prin regulament propriu [...]", sa interpreteze, ea însãşi, conţinutul normativ al regulamentului propriu şi sa decidã asupra modului de aplicare a acestuia, respectându-se de fiecare data, desigur, normele constituţionale aplicabile."
De altfel, aceleaşi principii fuseserã statuate anterior şi prin: Decizia nr. 44 din 8 iulie 1993 cu privire la constituţionalitatea art. 2 din Regulamentul Adunãrii Deputaţilor, menţionatã mai înainte; Decizia nr. 68 din 23 noiembrie 1993 privind invalidarea mandatului unui deputat, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994; Decizia nr. 22 din 27 februarie 1995 privind constituţionalitatea modului de alcãtuire a Biroului permanent al Camerei Deputaţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 7 aprilie 1995.
Întrucât nici sub aceste aspecte nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin toate aceste decizii îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fata.
III. Curtea Constituţionalã retine ca lipsa reglementãrii juridice a posibilitãţilor şi a condiţiilor organizãrii în grupuri parlamentare a deputaţilor care demisioneaza din alte grupuri parlamentare nu constituie încãlcarea vreunei prevederi constituţionale, ci reprezintã o omisiune de reglementare, care nu poate fi suplinita prin decizii ale Curţii Constituţionale. Dacã ar proceda la completarea reglementãrii juridice, Curtea şi-ar depãşi competenta stabilitã prin art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi prin <>art. 21 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, texte potrivit cãrora aceasta "[...] se pronunţa asupra constituţionalitãţii regulamentelor Parlamentului, la sesizarea unuia dintre preşedinţii celor doua Camere, a unui grup parlamentar sau a unui numãr de cel puţin 50 de deputaţi sau de cel puţin 25 de senatori".
Totodatã, în temeiul <>art. 2 alin. (3) fraza întâi din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "În exercitarea controlului, Curtea Constituţionalã se pronunţa numai asupra problemelor de drept, fãrã a putea modifica sau completa prevederea legalã supusã controlului. [...]". Din aceste prevederi constituţionale şi legale rezulta ca obiecţia de neconstituţionalitate referitoare la caracterul incomplet al textului criticat nu poate fi primitã. În acest sens este şi jurisprudenta Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 45 din 2 mai 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 12 mai 1995.
În plus, pronunţându-se printr-o decizie asupra acestei omisiuni de reglementare, Curtea Constituţionalã ar incalca principiul autonomiei regulamentare a Parlamentului, prevãzut la art. 61 alin. (1) din Constituţie, ceea ce, astfel cum s-a arãtat anterior, este inadmisibil.
IV. În sfârşit, referitor la compararea, realizatã prin sesizarea formulatã de grupul celor 52 de deputaţi, a prevederilor regulamentelor celor doua Camere sub aspectul organizãrii grupurilor parlamentare, Curtea Constituţionalã constata ca o asemenea necorelare nu poate atrage vreo consecinta în ceea ce priveşte constituţionalitatea art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor. Într-adevãr, prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 46 din 17 mai 1994 privind constituţionalitatea Regulamentului Senatului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, s-a constatat, printre altele, neconstituţionalitatea prevederilor art. 13 alineatul ultim şi a celor ale art. 14 alin. 2, 3 şi ultimul din Regulamentul Senatului. Prevederile regulamentare declarate ca fiind neconstituţionale exclud posibilitatea constituirii unui grup parlamentar prin inrudire politica, interzic senatorilor care pãrãsesc un grup parlamentar afilierea la alt grup, trecerea de la un grup parlamentar la altul sau constituirea unui grup parlamentar de cãtre senatorii independenţi. Deşi, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituţie, deciziile Curţii Constituţionale sunt obligatorii, iar conform <>art. 22 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Dacã prin decizie se constata neconstituţionalitatea unor dispoziţii ale regulamentului, Camera sesizatã va reexamina aceste dispoziţii, pentru punerea lor de acord cu prevederile Constituţiei", aceste interdicţii, constatate ca fiind neconstituţionale, nu au fost eliminate nici pana în prezent, prin hotãrâre a Senatului, din regulamentul acestei Camere. În schimb, Regulamentul Camerei Deputaţilor, în redactarea actuala, dupã republicarea acestuia în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 14 martie 1996, nu mai conţine nici o reglementare restrictiva, identicã sau similarã cu cele din Regulamentul Senatului.
În consecinta urmeazã sa se constate ca prevederile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt constituţionale.
Fata de cele arãtate, potrivit prevederilor art. 144 lit. b) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.b), ale art. 21 şi ale <>art. 22 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca prevederile art. 13 alin. 1 şi 4 din Regulamentul Camerei Deputaţilor sunt constituţionale.
Prezenta decizie se comunica Camerei Deputaţilor şi se publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã astãzi, 15 martie 2000.
Deliberarea a avut loc la data de 15 martie 2000 şi la ea au participat: Lucian Mihai, preşedinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
