Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 458 din 8 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetateniei romane nr. 21/1991
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 436 din 30 iunie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetãţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicatã de Alexandr Buga în Dosarul nr. 4.963/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.144D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate. Considerã cã textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate şi precizeazã cã existã proiecte de cooperare bilateralã intensificatã între România şi Republica Moldova, astfel cã nu se pot reţine criticile formulate de autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Sentinţa civilã nr. 239 din 17 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 4.963/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetãţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicatã de Alexandr Buga într-o cauzã având ca obiect obligarea Autoritãţii Naţionale pentru Cetãţenie la primirea cererii de redobândire a cetãţeniei române împreunã cu dosarul personal prin mandatarul avocat pe care l-a desemnat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã textul de lege criticat pune persoanele interesate în imposibilitatea de a introduce cererea pentru acordarea sau redobândirea cetãţeniei, acestora fiindu-le astfel îngrãdit accesul liber la justiţie şi dreptul la apãrare, prin restrângerea dreptului de a fi reprezentate de un avocat. Susţine cã dreptul la apãrare trebuie privit ca un drept absolut, dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie referindu-se "la tot parcursul procedurilor jurisdicţionale şi judecãtoreşti, nu numai la un proces anume". Aratã cã prevederile art. 13 alin. (1) din Legea cetãţeniei române nr. 21/1991 instituie "un tratament vãdit inegal în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre diferitele categorii sociale care pot apela la serviciile de specialitate ale unui avocat şi cele care nu au posibilitatea de a-şi exercita diferitele drepturi prin persoane interpuse sau chiar personal". Mai susţine cã este nesocotit art. 16 alin. (1) din Constituţie, care nu face distincţie între cetãţenii români şi foştii cetãţeni români "care au pierdut dreptul de a fi români prin diferite tratate". Precizeazã cã textul de lege criticat instituie obligaţia diferitelor categorii de cetãţeni de a depune personal sau prin mandatar o cerere sau petiţie adresatã Statului român, spre deosebire de alte instituţii, precum primãrii sau prefecturi, unde este suficientã o simplã procurã notarialã sau împuternicire avocaţialã.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege ce formeazã obiectul acesteia nu conţine restrângeri nejustificate ale exerciţiului dreptului de a se adresa autoritãţii competente sã decidã asupra redobândirii cetãţeniei române, toate criticile de neconstituţionalitate ţinând, de fapt, de interpretarea şi aplicarea concretã a acestora şi de exercitarea competenţelor autoritãţii în limitele legale, supuse cenzurii instanţelor de contencios administrativ. Apreciazã cã cerinţa depunerii personale a cererii de redobândire a cetãţeniei române este justificatã de finalitatea acestei proceduri, restrângerea nefiind absolutã, în condiţiile în care se permite mandatarea, în anumite situaţii.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 13 alin. (1) din Legea cetãţeniei române nr. 21/1991, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, care au urmãtorul cuprins: "Cererea de acordare sau, dupã caz, de redobândire a cetãţeniei române se formuleazã în limba românã, se adreseazã Comisiei pentru cetãţenie şi se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procurã specialã şi autenticã la sediul Autoritãţii Naţionale pentru Cetãţenie, fiind însoţitã de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevãzute de prezenta lege."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Legea fundamentalã cuprinse la art. 16 alin. (1) care consacrã egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, la art. 21 alin. (1) şi (2) care consacrã dreptul de acces liber la justiţie şi care prevede cã nicio lege nu poate îngrãdi exerciţiul acestuia şi la art. 24 care garanteazã dreptul la apãrare. Invocã, totodatã, şi art. 6 - "Dreptul la un proces echitabil" din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã textul de lege criticat stabileşte condiţiile pe care o cerere de acordare sau de redobândire a cetãţeniei române trebuie sã le întruneascã pentru a fi admisibilã. Aceasta reprezintã o cerere cu naturã pur administrativã, ce urmeazã a fi soluţionatã de Autoritatea Naţionalã pentru Cetãţenie, care, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autoritãţii Naţionale pentru Cetãţenie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobatã cu modificãri prin Legea nr. 112/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, este o instituţie publicã de interes naţional, cu personalitate juridicã, aflatã în subordinea Ministerului Justiţiei.
În aceste condiţii, Curtea constatã cã, în ceea priveşte procedura de soluţionare a cererii de acordare sau de redobândire a cetãţeniei, de cãtre Autoritatea Naţionalã pentru Cetãţenie, nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) sau cele ale art. 24 din Constituţie.
Astfel, Curtea constatã cã Legea fundamentalã, prin art. 21, garanteazã accesul liber la justiţie în înţelesul de posibilitate a oricãrei persoane de a se adresa unei instanţe judecãtoreşti, în vederea apãrãrii oricãrui drept sau libertãţi şi a oricãrui interes legitim. Norma constituţionalã amintitã nu se referã, însã, la ipoteza accesului la o autoritate administrativã. Un asemenea drept este reglementat prin lege, iar garanţiile respectãrii sale sunt prevãzute în art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Legea fundamentalã.
De asemenea, Curtea nu poate reţine nici incidenţa prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale care garanteazã dreptul la un proces echitabil, de vreme ce situaţia avutã în vedere de norma criticatã nu implicã existenţa unui proces în cadrul cãruia sã poatã fi analizat caracterul sãu echitabil, ci reprezintã o etapã a unei proceduri administrative de acordare sau redobândire a cetãţeniei.
De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat cã raţiuni de flexibilitate şi eficienţã, care sunt deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica o intervenţie prealabilã a unor organe administrative sau profesionale sau a unor organe jurisdicţionale care nu întrunesc în totalitate cerinţele impuse de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, atât timp cât decizia unui astfel de organ este supusã controlului unei instanţe care sã asigure conformitatea cu acest articol (a se vedea, spre exemplu, Hotãrârea din 23 iunie 1981, pronunţatã în Cauza Le Compte, van Leuven şi de Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, şi Hotãrârea din 10 februarie 1983, pronunţatã în Cauza Albert şi Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29).
Or, Curtea observã cã, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetãţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicãrii, la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, a cãrei hotãrâre este definitivã şi poate fi supusã recursului la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sunt asigurate astfel garanţiile care condiţioneazã, într-o societate democraticã, dreptul la un proces echitabil.
Curtea reţine cã, în privinţa incidentelor ce pot apãrea în procedura de acordare sau redobândire a cetãţeniei române, persoana care se considerã vãtãmatã într-un drept al sãu ori într-un interes legitim - în speţa de faţã, de cãtre Autoritatea Naţionalã pentru Cetãţenie - printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzatã.
Totodatã, Curtea observã cã nu sunt incidente în cauzã nici dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentalã care garanteazã dreptul la apãrare. În acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, cã dreptul la apãrare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activitãţii judiciare, iar alin. (2) al normei constituţionale invocate se referã chiar la "cursul procesului" (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 371 din 5 iulie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2005).
În plus, Curtea reţine cã persoana interesatã în acordarea ori redobândirea cetãţeniei române are deplina libertate de a apela la serviciile unui avocat, dar aceasta nu înlãturã obligaţia depunerii personale a cererii, ţinând cont de specificul acestui tip de cerere. De altfel, prezentarea personalã a solicitantului reprezintã o primã dovadã a interesului pe care acesta în mod real îl manifestã cu privire la obţinerea cetãţeniei, ca expresie a legãturii şi apartenenţei unei persoane fizice la statul român.
În fine, Curtea constatã cã nu poate fi primitã critica de neconstituţionalitate formulatã în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu instituie diferenţieri pe criterii arbitrare, ci sunt deopotrivã aplicabile tuturor celor care solicitã acordarea sau redobândirea cetãţeniei române. Totodatã, Curtea reţine cã cele douã categorii de persoane între careautorul excepţiei face comparaţie, respectiv cetãţenii români şi foştii cetãţeni români care solicitã redobândirea cetãţeniei române, nu se aflã în aceeaşi situaţie care sã justifice un tratament juridic identic sau similar. Aceasta, deoarece o asemenea procedurã este, prin însãşi natura sa, aplicabilã exclusiv cetãţenilor strãini sau apatrizilor care solicitã, dupã caz, dobândirea ori redobândirea cetãţeniei române, fiind lipsitã de interes pentru persoanele fizice care sunt cetãţeni români. De altfel, în jurisprudenţa sa, reprezentatã, de exemplu, de Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat cã stabilirea unei diferenţe de tratament juridic care sã conducã la concluzia existenţei unei inegalitãţi nu poate fi analizatã prin compararea unor situaţii fundamental diferite, aşa cum sunt şi cele la care face referire autorul prezentei excepţii. De asemenea, Curtea a statuat cã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementeazã egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, au în vedere numai cetãţenii români, iar nu şi strãinii sau apatrizii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 295 din 1 noiembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002).
Curtea reţine cã s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetãţeniei române nr. 21/1991, prin Decizia nr. 356 din 24 aprilie 2012*), nepublicatã în Monitorul Oficial al României pânã la data pronunţãrii prezentei decizii. Întrucât în cauza de faţã criticile formulate sunt identice, iar argumentarea acestora se raporteazã la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, considerentele şi soluţia deciziei citate îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate.
---------
*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 356 din 24 aprilie 2012 a fost publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2012.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetãţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicatã de Alexandr Buga în Dosarul nr. 4.963/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 mai 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
