Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 457 din 28 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) si art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 36 din 12 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Gheorghe Igna în Dosarul nr. 2.873/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 februarie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.873/2003, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Gheorghe Igna într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului declarat de acesta împotriva Sentinţei penale nr. 6 din 17 iunie 2003, pronunţatã de Curtea de Apel Oradea, sentinţã prin care a fost condamnat la un an închisoare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, care reglementeazã egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, înfãptuirea justiţiei şi folosirea cãilor de atac. În esenţã, în motivarea excepţiei se aratã cã normele procedurale penale criticate sunt neconstituţionale, întrucât "pentru o anumitã categorie de persoane [şi anume persoanele prevãzute în art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã - judecãtorii de la judecãtorii şi tribunale, procurorii de la parchetele de pe lângã aceste instanţe şi notarii publici] legea instituie un regim discriminatoriu şi restrictiv, privând aceastã categorie de persoane de accesul liber la justiţie şi posibilitatea de a folosi toate cãile de atac pe care legea le prevede pentru toţi cetãţenii".
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã considerã cã excepţia ridicatã nu este întemeiatã, deoarece legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi de exercitare a drepturilor procedurale, fãrã a fi încãlcat accesul liber la justiţie, care nu înseamnã accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. De asemenea, aratã cã nu se poate susţine cã prin nereglementarea în cazul magistraţilor şi notarilor şi a cãii de atac a apelului, aceştia sunt privaţi de aceastã cale, fiindu-le afectate drepturile procesuale, câtã vreme legiuitorul a stabilit prin prevederile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedurã penalã cã recursul declarat împotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel, nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 385^9, iar instanţa este obligatã ca, în afara temeiurilor invocate şi cererilor formulate de recurent, sã examineze întreaga cauzã sub toate aspectele.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã dispoziţiile criticate nu contravin principiului reglementat de art. 16 din Constituţie, întrucât nu creeazã privilegii şi discriminãri în raport cu criteriile egalitãţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie. Stabilirea competenţelor instanţelor judecãtoreşti este atributul exclusiv al legiuitorului, astfel cum se prevede în art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar instituirea unei competenţe personale nu se face în mod discriminatoriu, ci în raport cu specializarea cerutã de calitatea oficialã a persoanei în cauzã. Dispoziţiile legale criticate nu încalcã, în opinia Guvernului, nici dreptul de acces la justiţie, deoarece nu înlãturã posibilitatea inculpaţilor de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege. De asemenea, posibilitatea exercitãrii unei singure cãi de atac împotriva hotãrârilor pronunţate de aceste instanţe nu reprezintã o încãlcare a art. 16 şi 21 din Legea fundamentalã, deoarece principiul egalitãţii în drepturi nu înseamnã uniformitate, iar, în acest context, dreptul de acces la justiţie nu presupune accesul la toate structurile judecãtoreşti. În ceea ce priveşte susţinerea autorului excepţiei, în sensul cã prevederile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã ar contraveni dispoziţiilor art. 53 şi 124 din Legea fundamentalã, Guvernul apreciazã cã aceasta nu poate fi primitã, întrucât nu se poate vorbi de dreptul de a fi judecat de o anumitã instanţã, ci de dreptul de a fi judecat de instanţa competentã potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã penalã, or acest ultim drept nu este restrâns. În concluzie, Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã nu poate fi reţinutã neconstituţionalitatea dispoziţiilor de lege criticate faţã de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece situaţia juridicã a anumitor categorii de persoane (în speţã, notarii publici) justificã aplicarea unui tratament juridic diferit. Totodatã, stabilirea competenţei, inclusiv a celei dupã calitatea persoanei, precum şi reglementarea utilizãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti sunt atributul exclusiv al legiuitorului, conform art. 126 alin. (2) din Constituţie, iar acesta poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale şi diferite de procedurã, ceea ce nu este contrar principiului egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, atât timp cât aceste reguli asigurã egalitatea cetãţenilor. Se mai aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu contravin nici prevederilor art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie, întrucât acesta nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã faţã de dispoziţiile art. 53 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, apreciazã cã textele constituţionale invocate nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 28^1 pct. 1 lit. b): "Curtea de Apel: 1. judecã în primã instanţã: [...]
b) infracţiunile sãvârşite de judecãtorii de la judecãtorii şi tribunale, de procurorii de la parchetele de pe lângã aceste instanţe, precum şi de notarii publici.";
- Art. 385^1 alin. 1 lit. c): "Pot fi atacate cu recurs: [...]
c) sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate a criticat dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, referitoare la competenţa Curţii de Apel şi, respectiv, limitarea folosirii cãii de atac a recursului numai pentru o anumitã categorie de sentinţe, şi anume sentinţele pronunţate de curţile de apel şi Curtea Militarã de Apel, susţinând cã aceste prevederi sunt contrare dispoziţiilor art. 16 alin. (1), art. 21 alin. (1) şi (2), art. 53 alin. (1), art. 124 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie, republicatã, dispoziţii care reglementeazã egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, înfãptuirea justiţiei şi folosirea cãilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
1. Textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece acestea nu conţin privilegii sau discriminãri în raport cu criteriile egalitãţii în drepturi înscrise în art. 4 din Constituţie, iar situaţia juridicã a anumitor categorii de persoane (în speţã, notarii publici) justificã aplicarea unui tratament diferit, în scopul unei mai bune înfãptuiri a justiţiei. De altfel, Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa cã art. 16 din Constituţie vizeazã "egalitatea în drepturi între cetãţeni în ceea ce priveşte recunoaşterea în favoarea acestora a unor drepturi şi libertãţi fundamentale, nu şi identitatea de tratament juridic asupra aplicãrii unor mãsuri, indiferent de natura lor. În felul acesta se justificã nu numai admisibilitatea unui regim juridic diferit faţã de anumite categorii de persoane, dar şi necesitatea lui". (<>Decizia nr. 25 din 23 februarie 1999 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 1 aprilie 1999). Totodatã, este de observat cã stabilirea competenţei instanţei de judecatã nu impieteazã asupra modului de desfãşurare a procesului penal, respectãrii principiilor şi garanţiilor impuse de Codul de procedurã penalã.
2. Se constatã, de asemenea, cã textele de lege criticate nu încalcã nici prevederile art. 21 şi nici pe cele ale art. 129 din Constituţie, câtã vreme accesul liber la justiţie este asigurat prin posibilitatea pãrţilor de a se adresa instanţei de judecatã şi de a declara recurs împotriva hotãrârii instanţei de fond, exercitarea dreptului oricãrei persoane de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime nefiind îngrãditã prin stabilirea unei singure cãi de atac (recursul). În acest sens, Curtea Constituţionalã a reţinut, în mod constant, în jurisprudenţa sa cã accesul la justiţie nu presupune, în toate cazurile, accesul la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac prevãzute de lege. De altfel, dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi ale art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, în raport de prevederile art. 21 din Constituţie. Statuând în sensul constituţionalitãţii textelor criticate, Curtea a reţinut cã "faptul de a nu putea folosi, în cauzã, calea de atac a apelului nu afecteazã drepturile procesuale ale inculpatului, având în vedere dispoziţiile art. 385^6 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, care prevãd cã recursul, în acest caz, nu se limiteazã la motivele de casare enumerate de art. 385^9 din Codul de procedurã penalã, iar instanţa este obligatã sã examineze întreaga cauzã sub toate aspectele" (<>Decizia nr. 156 din 17 aprilie 2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 357 din 26 mai 2003). În plus, stabilirea competenţei, inclusiv a celei dupã calitatea persoanei, precum şi reglementarea utilizãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti sunt atributul exclusiv al legiuitorului, conform prevederilor art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie.
3. În sfârşit, nu poate fi primitã nici critica întemeiatã pe dispoziţiile art. 53 şi ale art. 124 alin. (2) din Constituţie, referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi, respectiv, egalitatea şi imparţialitatea actului de justiţie, deoarece, astfel cum s-a arãtat şi în punctul de vedere al Guvernului, nu se poate vorbi despre dreptul de a fi judecat de o anumitã instanţã, ci despre dreptul de a fi judecat de instanţa competentã determinatã potrivit dispoziţiilor Codului de procedurã penalã, or acest ultim drept nu este restrâns prin textele legale criticate.
Pentru considerentele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) şi art. 385^1 alin. 1 lit. c) din Codul de procedurã penalã, ridicatã de Gheorghe Igna în Dosarul nr. 2.873/2003 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu
----------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
