Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 456 din 8 mai 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 si art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protectia informatiilor clasificate
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicatã, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 559/45/2010 şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.035D/2011 al Curţii Constituţionale. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiatã, a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã nu se impune reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, menţionând, în acest sens, Decizia nr. 302 din 1 martie 2011.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 23 iunie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 559/45/2010, Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicatã de instanţã, din oficiu, într-o cauzã de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii de anulare a unui ordin al ministrului administraţiei şi internelor şi a unei dispoziţii emise de Inspectoratul General al Poliţiei Române. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa autoare a acesteia susţine cã textele de lege criticate contravin principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, întrucât puterilor legislativã şi executivã le este garantat accesul la informaţiile clasificate, în timp ce judecãtorii trebuie sã obţinã autorizaţii/certificate de securitate printr-o procedurã controlatã exclusiv de puterea executivã. Aratã cã, atât timp cât puterilor legislativã şi executivã le este permis accesul la documentele clasificate doar sub condiţia validãrii alegerii sau numirii şi a depunerii jurãmântului, nefiind necesarã parcurgerea procedurilor prevãzute de lege pentru alte categorii de persoane în vederea verificãrii "onestitãţii şi profesionalismului", nu existã niciun argument din care sã rezulte cã, prin activitatea sa jurisdicţionalã, puterea judecãtoreascã poate crea o breşã în sistemul naţional de protecţie a informaţiilor clasificate, iar celelalte douã puteri nu ar prezenta un astfel de risc. Condiţionarea exercitãrii activitãţii de judecatã de parcurgerea prealabilã a unei proceduri de certificare a accesului judecãtorului la documente clasificate impieteazã, în opinia instanţei autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, asupra independenţei şi imparţialitãţii justiţiei, precum şi asupra dreptului la un proces echitabil, în condiţiile în care autorizaţiile/certificatele de securitate se elibereazã în urma unor verificãri prealabile fãcute de instituţii aparţinând puterii executive ori subordonate acesteia, potrivit unor criterii netransparente, subiective şi neverificabile, ceea ce înseamnã cã "executivul îşi alege judecãtorul". Totodatã, considerã cã se încalcã dreptul la un proces echitabil şi din perspectiva egalitãţii armelor, care presupune ca toate pãrţile din proces sã îşi poatã face apãrãrile în cunoştinţã de cauzã şi sã poatã administra probele ori sã poatã avea acces la actele atacate, astfel încât sã nu se creeze un dezavantaj net pentru una dintre ele. Aratã cã soluţionarea cauzei ce are ca obiect anularea unui act clasificat, luând în considerare doar afirmaţiile emitentului, fãrã ca judecãtorul sã aibã acces la actul clasificat contestat, în condiţiile în care niciunul dintre judecãtorii instanţei nu posedã certificat de securitate/autorizaţie de acces la informaţii clasificate, aşa cum este cazul Curţii de Apel Iaşi, înseamnã al plasa pe reclamant în faţa unei inechitãţi intrinseci, fãrã a mai fi nevoie sã se demonstreze alte efecte negative în aceastã ipotezã. În fine, apreciazã cã procedura emiterii autorizaţiei/certificatului de securitate intrã în contradicţie şi cu dispoziţiile constituţionale referitoare la Consiliul Superior al Magistraturii, operând o suprapunere de atribuţii în ceea ce priveşte verificarea profesionalismului magistraţilor, având în vedere cã una dintre componentele esenţiale ale conduitei profesionale a judecãtorilor o constituie respectarea obligaţiei de confidenţialitate a lucrãrilor care au acest caracter. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 248 din 12 aprilie 2002, completatã prin Legea nr. 268/2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007, care au urmãtorul cuprins: - Art. 2 alin. (2): "(2) Accesul la informaţiile clasificate este permis numai în cazurile, în condiţiile şi prin respectarea procedurilor prevãzute de lege."; - Art. 7: "(1) Persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii. (2) Pentru candidaţii la funcţii publice ce implicã lucrul cu asemenea informaţii, precum şi competenţa de a autoriza accesul la astfel de informaţii, verificarea este anterioarã numirii în acele funcţii şi se solicitã obligatoriu de autoritatea de învestire. (3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucreazã în cadrul Autoritãţii Naţionale de Securitate, care gestioneazã informaţii NATO, potrivit echivalenţelor nivelurilor de secretizare prevãzute prin prezenta lege. (4) Accesul la informaţii clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) şi e), este garantat, sub condiţia validãrii alegerii sau numirii şi a depunerii jurãmântului, pentru urmãtoarele categorii de persoane: a) Preşedintele României; b) primul-ministru; c) miniştri; d) deputaţi; e) senatori, care, în concordanţã cu atribuţiile specifice, sunt îndreptãţite sã aibã acces la informaţiile clasificate fãrã îndeplinirea procedurilor prevãzute la alin. (1)-(3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituţiilor din care aceştia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat, dupã ce au luat cunoştinţã de responsabilitãţile ce le revin privind protecţia informaţiilor clasificate şi au semnat angajamentul scris de pãstrare a secretului prevãzut la art. 36 alin. (3)."; - Art. 28 alin. (1): "(1) Accesul la informaţii secrete de stat este permis numai în baza unei autorizaţii scrise, eliberate de conducãtorul persoanei juridice care deţine astfel de informaţii, dupã notificarea prealabilã la Oficiul Registrului Naţional al Informaţiilor Secrete de Stat." În opinia instanţei autoare a excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin urmãtoarelor dispoziţii din Legea fundamentalã: art. 1 alin. (4) care consacrã principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul pãrţilor la un proces echitabil, art. 124 alin. (2) şi (3) potrivit cãruia justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi, iar judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii şi art. 125 alin. (2) care statueazã cã propunerile de numire, precum şi promovarea, transferarea şi sancţionarea judecãtorilor sunt de competenţa Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile legii sale organice. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã nu poate reţine susţinerile instanţei autoare a acesteia potrivit cãrora textele de lege criticate contravin principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, argumentate pe ideea cã puterilor legislativã şi executivã le este garantat accesul la informaţiile clasificate, în timp ce judecãtorii trebuie sã obţinã autorizaţii/certificate de securitate printr-o procedurã controlatã exclusiv de puterea executivã. Analizând aceastã criticã, instanţa de contencios constituţional observã, mai întâi, cã, în ceea ce priveşte puterea executivã, numai anumitor reprezentanţi ai acesteia le este garantat, potrivit art. 7 alin. (4) din Legea nr. 182/2002, accesul la astfel de informaţii. Este vorba despre reprezentanţii sãi la cel mai înalt nivel, respectiv Preşedintele României, primul-ministru şi miniştrii. Referitor la Preşedintele României, este evident cã acestuia trebuie sã i se garanteze accesul la documente clasificate, ţinând cont de prerogativele sale constituţionale. Unul dintre cele mai elocvente exemple de activitate specificã acestuia care presupune accesul la documente clasificate îl reprezintã calitatea sa de preşedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, autoritate administrativã autonomã învestitã, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitarã a activitãţilor care privesc apãrarea ţãrii şi siguranţa naţionalã. De asemenea, referitor la primul-ministru şi la miniştri, prin natura activitãţii lor şi în virtutea atribuţiilor corespunzãtoare acestei funcţii, este de înţeles cã trebuie sã aibã o imagine cât mai completã, clarã şi fidelã a tuturor domeniilor de activitate ce intrã sub incidenţa competenţelor lor. Pentru a-şi putea îndeplini rolul stabilit prin Constituţie, acela de a realiza politica internã şi externã a ţãrii şi de a exercita conducerea generalã a administraţiei publice, este justificat ca primul-ministru şi ceilalţi membri ai Guvernului sã aibã garantat accesul la informaţiile necesare aducerii la îndeplinire a acestui obiectiv constituţional, printre care se pot numãra şi informaţii clasificate. De altfel, primul-ministru este şi vice-preşedinte al Consiliului Suprem de Apãrare a Ţãrii, iar unii miniştri au calitatea de membri ai acestuia, funcţii care presupun în mod inevitabil accesul la informaţii şi documente clasificate. Tot astfel, Curtea reţine cã accesul necondiţionat al senatorilor şi deputaţilor la documente clasificate este justificat prin caracteristicile mandatului pe care îl exercitã. Curtea remarcã, totodatã, cã toate persoanele mai sus enumerate au statut de demnitari. Aceastã calitate le conferã un grad de protecţie personalã mai ridicat faţã de ceilalţi cetãţeni, inclusiv faţã de magistraţi - judecãtori şi procurori. De aceea, faptul cã iau cunoştinţã de anumite informaţii cuprinse în documente clasificate nu genereazã un risc la fel de mare pe cât ar putea apãrea în cazul celorlalte categorii de persoane. Este vorba despre riscul la care se expune persoana care intrã în posesia unor informaţii clasificate: luând cunoştinţã de asemenea informaţii, ea devine vulnerabilã, întrucât se poate transforma într-o ţintã pentru persoane interesate sã obţinã în mod ilegal respectivele informaţii, existând pericolul ca asupra ei sã se exercite presiuni fizice sau psihice pentru a divulga informaţiile secrete de care a luat cunoştinţã. Potrivit art. 9 lit. d) teza întâi din Legea nr. 182/2002, protecţia informaţiilor clasificate vizeazã şi protecţia personalului care are acces la informaţiile clasificate. Or, având în vedere cã judecãtorii şi procurorii nu beneficiazã în mod automat, de la numirea în funcţie, de un sistem special de protejare a propriei siguranţe fizice şi psihice, faptul cã nu le este permis accesul permanent şi nelimitat la informaţii clasificate, ci li se acordã punctual şi individual un certificat de acces la anumite documente ce conţin informaţii clasificate, în mãsura în care soluţionarea cauzei ce le este dedusã judecãţii necesitã cunoaşterea acestora, este, în definitiv, o mãsurã de protecţie a integritãţii fizice şi psihice a lor. Toate aceste argumente conduc la respingerea ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate. În plus, Curtea constatã cã art. 2 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 182/2002 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, excepţiile de neconstituţionalitate fiind respinse, ca neîntemeiate. Astfel, prin Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011, Curtea a observat cã art. 1 din Legea nr. 182/2002 precizeazã cã scopul reglementãrii îl constituie protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigurã acest tip de informaţii, scop care se realizeazã prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor. În acest sens, legea instituie principiul potrivit cãruia toate persoanele care vor avea acces la informaţii clasificate secret de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea şi profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informaţii. Prin aceeaşi decizie, reiterând cele statuate prin Decizia nr. 1.335 din 9 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 15 ianuarie 2009, Curtea a reţinut cã prevederile art. 2 alin. (2) şi art. 7 din Legea nr. 182/2002 nu înlãturã posibilitatea judecãtorului de a avea acces la informaţiile secrete de stat, cu respectarea regulilor de naturã proceduralã prevãzute de lege. Pe de o parte, din raţiuni ce ţin de oportunitate, nu toţi angajaţii unei instituţii trebuie sã obţinã certificate de securitate, iar, pe de altã parte, magistraţii acreditaţi sã deţinã, sã aibã acces şi sã lucreze cu informaţii clasificate, deşi întrunesc exigenţele de numire şi exercitare a funcţiei pe care o ocupã, în acord cu dispoziţiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecãtorilor şi procurorilor, sunt evaluaţi numai din perspectiva onestitãţii şi profesionalismului referitoare la utilizarea acestor informaţii. De asemenea, Curtea a arãtat cã nu poate fi pus semnul egalitãţii între criteriile de numire în funcţia de magistrat şi cele necesare obţinerii autorizaţiilor de acces la informaţii clasificate, mai cu seamã cã, pentru acestea din urmã, accesul este limitat de respectarea principiului necesitãţii de a cunoaşte, având în vedere aspectele de vulnerabilitate sau ostilitate ca urmare a unor stãri preexistente (cum ar fi mediul de relaţii, locul de muncã anterior etc.), şi de loialitatea indiscutabilã ori de caracterul, obiceiurile, relaţiile, discreţia şi modul de viaţã ale persoanei în cauzã. Curtea a considerat cã este firesc sã fie aşa deoarece, în caz contrar, existã riscul creãrii în sistemul naţional deprotecţie a informaţiilor clasificate a unei breşe care, spre deosebire de activitatea specificã actului de justiţie, nu poate fi acoperitã prin invocarea unor cauze de incompatibilitate ori recuzare. Totodatã, prin Decizia nr. 1.440 din 4 noiembrie 2010, Curtea a mai arãtat cã cele statuate sunt în concordanţã şi cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, prin Hotãrârea din 9 februarie 1995, pronunţatã în Cauza Vereniging Weekblad Bluf! împotriva Olandei (paragraful 28), instanţa de la Strasbourg a precizat cã accesul la informaţiile publice poate fi îngrãdit pentru protejarea interesului naţional, în conformitate cu prevederile art. 10 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale din care rezultã cã îngrãdirile libertãţii de informare trebuie sã îndeplineascã urmãtoarele condiţii: a) sã fie prevãzute de lege; b) sã aibã un scop legitim; c) sã fie necesare într-o societate democraticã. Or, cu acel prilej, Curtea a observat cã îngrãdirile aduse accesului la informaţii sunt prevãzute de lege - Legea nr. 182/2002 -, au un scop legitim - protecţia informaţiilor clasificate şi a surselor confidenţiale ce asigurã acest tip de informaţii, prin instituirea sistemului naţional de protecţie a informaţiilor -, şi sunt necesare într-o societate democraticã. De asemenea, prin Decizia nr. 1.120 din 16 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 27 noiembrie 2008, Curtea a apreciat cã este firesc ca Legea nr. 182/2002, care are ca obiect de reglementare protecţia informaţiilor clasificate, sã conţinã reguli specifice cu privire la accesul la astfel de informaţii al anumitor persoane care au calitatea de pãrţi într-un proces, respectiv cu condiţia obţinerii certificatului de securitate, fiind necesar a fi îndeplinite, în prealabil, cerinţele şi procedura specificã de obţinere a acestuia, prevãzute de aceeaşi lege. De vreme ce prevederile de lege criticate nu au ca efect blocarea efectivã şi absolutã a accesului la anumite informaţii, ci îl condiţioneazã de îndeplinirea anumitor paşi procedurali, justificaţi de importanţa pe care asemenea informaţii o prezintã, nu se poate reţine încãlcarea dreptului la un proces echitabil sau a principiului statuat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentalã potrivit cãruia justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi. Reglementarea mai strictã a accesului la informaţiile clasificate ca fiind secrete de stat, prin stabilirea unor condiţii pe care trebuie sã le îndeplineascã persoanele care vor avea acces la astfel de informaţii, precum şi a unor proceduri de verificare, control şi coordonare a accesului la aceste informaţii, reprezintã o mãsurã necesarã în vederea asigurãrii protecţiei informaţiilor clasificate, în acord cu dispoziţiile constituţionale ce vizeazã apãrarea securitãţii naţionale. Întrucât nu au intervenit elemente noi care sã justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale, soluţia pronunţatã prin deciziile menţionate şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (2), art. 7 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, excepţie ridicatã, din oficiu, de Curtea de Apel Iaşi - Secţia contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 559/45/2010. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 mai 2012.
