Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Nicolae Popa - preşedinte
Costicã Bulai - judecãtor
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Florentina Baltã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Silviu Sîngeorzan în Dosarul nr. 858/2003 al Judecãtoriei Bistriţa.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, prin avocat, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Avocatul autorului excepţiei susţine neconstituţionalitatea textului de lege criticat, întrucât acesta creeazã o discriminare nejustificatã între tatãl copilului nãscut din cãsãtorie şi tatãl copilului nãscut în afara cãsãtoriei, primul putând introduce acţiunea în tãgãduirea paternitãţii în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţã de naşterea copilului, iar cel de-al doilea beneficiind de imprescriptibilitatea acestei acţiuni.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, arãtând cã nereglementarea în mod expres a termenului de prescripţie a acţiunii în tãgãduirea paternitãţii în cazul în care este introdusã de mamã sau de copil nu conduce la concluzia cã aceasta este imprescriptibilã, nerezultând deci un regim discriminatoriu pentru tatãl copilului care, potrivit textului de lege, nu poate exercita acţiunea în tãgãduirea paternitãţii decât în termen de 6 luni de la data când a cunoscut naşterea copilului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 mai 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 858/2003, Judecãtoria Bistriţa a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Silviu Sîngeorzan.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul apreciazã cã art. 55 alin. 1 din Codul familiei încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece creeazã o inegalitate între tatãl copilului şi celelalte categorii de persoane care pot exercita acţiunea în tãgada paternitãţii.
Se aratã cã prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 349/2001 a fost admisã excepţia de neconstituţionalitate referitoare la dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei, înlãturându-se inegalitatea în ce priveşte persoanele care pot exercita acţiunea în tãgada paternitãţii, dar s-a creat o inegalitate cu privire la termenul în care poate fi promovatã aceasta. Astfel, pentru mamã şi pentru copil acţiunea este imprescriptibilã, în timp ce pentru tatã termenul este de 6 luni de la data la care acesta a luat cunoştinţã de naşterea copilului, conform art. 55 alin. 1 din Codul familiei.
Pe de altã parte, se aratã cã textul de lege criticat creeazã un regim discriminatoriu între tatãl copilului nãscut în timpul cãsãtoriei şi tatãl copilului din afara cãsãtoriei, deoarece primul are la dispoziţie acţiunea în tãgada paternitãţii prescriptibilã în termen de 6 luni, în timp ce tatãl copilului din afara cãsãtoriei poate promova acţiune în contestarea recunoaşterii paternitãţii, care este imprescriptibilã. Finalitatea celor douã acţiuni fiind identicã, regimul juridic diferenţiat nu se justificã.
Judecãtoria Bistriţa apreciazã cã în cazul copilului nãscut în timpul cãsãtoriei opereazã prezumţia de paternitate în favoarea soţului mamei, în timp ce în cazul copilului nãscut în afara cãsãtoriei stabilirea paternitãţii este lãsatã la libera apreciere a celui care face recunoaşterea. Instituirea unui termen mai scurt pentru promovarea acţiunii în tãgada paternitãţii vine în sprijinul intereselor copilului, astfel încât paternitatea acestuia sã nu fie lãsatã mult timp în incertitudine. Pe de altã parte, imprescriptibilitatea acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate vine tot în sprijinul intereselor copilului, pentru ca acesta sã fie apãrat împotriva unor recunoaşteri nereale, fãcute din eroare sau din anumite interese.
Se apreciazã, în acelaşi timp, cã prin admiterea de cãtre Curtea Constituţionalã a excepţiei de neconstituţionalitate a art. 54 alin. 2 din Codul familiei nu s-a creat o inegalitate între titularii dreptului la acţiune, neprevãzându-se cã pentru mamã sau copil acţiunea ar fi imprescriptibilã. Termenul de 6 luni a rãmas acelaşi, discutabil rãmânând numai momentul de la care acesta începe sã curgã.
În concluzie, instanţa apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã şi solicitã respingerea acesteia.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. De asemenea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al Avocatului Poporului.
Guvernul considerã cã, în lipsa unei prevederi exprese care sã vinã în întâmpinarea <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 349/2001 , sunt posibile douã soluţii. Astfel, fie se considerã aplicabilã regula generalã a imprescriptibilitãţii acţiunii nepatrimoniale, fie se aplicã şi în cazul acţiunii exercitate de copil sau de mama acestuia termenul de prescripţie de 6 luni prevãzut în art. 55 alin. 1 din Codul familiei.
Pentru a nu contraveni principiului constituţional al egalitãţii în drepturi a persoanelor aflate în situaţii juridice similare, trebuie acceptat ca şi în cazul acţiunii promovate de mamã şi de copil termenul de prescripţie sã fie tot de 6 luni. Revine judecãtorului rolul ca pânã la intervenţia legiuitorului, în ceea ce priveşte data de la care începe sã curgã termenul de prescripţie, sã aplice regula generalã înscrisã în <>art. 7 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 , potrivit cãreia "prescripţia începe sã curgã de la data când se naşte dreptul la acţiune".
Avocatul Poporului considerã cã instituirea unui termen scurt pentru introducerea acţiunii în tãgãduirea paternitãţii vine în sprijinul interesului copilului, pentru a nu se menţine multã vreme incertitudinea asupra paternitãţii acestuia.
Faptul cã, prin <>Decizia nr. 349/2001 , Curtea Constituţionalã a constatat cã "dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în mãsura în care nu recunosc decât tatãlui, iar nu şi mamei şi copilului nãscut în timpul cãsãtoriei, dreptul de a porni acţiunea în tãgãduirea paternitãţii" nu conduce, implicit, la concluzia cã acţiunea pornitã de mamã sau de copil ar fi imprescriptibilã. Curtea nu se poate pronunţa asupra modului de interpretare şi aplicare a legii, ci numai asupra înţelesului sãu contrar Constituţiei.
În ce priveşte "regimul discriminatoriu între tatãl copilului nãscut în timpul cãsãtoriei şi tatãl copilului nãscut în afara cãsãtoriei", invocat de autorul excepţiei, ne aflãm în prezenţa a douã instituţii de drept cu regimuri juridice diferite. Pentru prima categorie se aplicã instituţia prezumţiei de paternitate, iar pentru a doua categorie au fost reglementate douã modalitãţi de stabilire a filiaţiei: recunoaşterea voluntarã de paternitate sau hotãrârea judecãtoreascã. În acest fel s-a urmãrit crearea unui regim juridic de egalitate în drepturi între copilul nãscut în afara cãsãtoriei şi copilul nãscut în timpul cãsãtoriei.
În acelaşi timp, existã diferenţe de reglementare juridicã între instituţia tãgãduirii paternitãţii şi instituţia contestãrii recunoaşterii de paternitate, aceasta din urmã venind în sprijinul intereselor copilului, în scopul evitãrii unor recunoaşteri nereale.
În consecinţã, legiuitorul a instituit un termen de prescripţie de 6 luni pentru introducerea acţiunii de tãgãduire a paternitãţii, în timp ce acţiunea în contestare a recunoaşterii de paternitate este imprescriptibilã, fapt ce nu este de naturã a încãlca principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor. De altfel, Curtea Constituţionalã a decis, în mod constant, cã acest principiu nu înseamnã uniformitate, aşa încât, în situaţii diferite, tratamentul juridic este diferenţiat.
În consecinţã, Avocatul Poporului opineazã în sensul cã prevederile art. 55 alin. 1 din Codul familiei sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, republicatã, ale art. 1 alin. (1) ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 55 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 18 aprilie 1956, cu modificãrile ulterioare. Textul legal criticat are urmãtorul conţinut:
- Art. 55 alin. 1: "Acţiunea în tãgãduirea paternitãţii se prescrie în termen de 6 luni de la data când tatãl a cunoscut naşterea copilului."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care au urmãtorul conţinut: "Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
În motivarea excepţiei se susţine cã textul de lege criticat este discriminatoriu, deoarece instituie un termen de prescripţie pentru acţiunea în tãgãduirea paternitãţii numai în ce îl priveşte pe tatãl copilului, iar nu şi pentru mama copilului şi pentru copil, pentru care acţiunea în tãgãduirea paternitãţii este imprescriptibilã. În aceeaşi ordine de idei, autorul excepţiei considerã cã, exercitând acţiunea în tãgãduirea paternitãţii, tatãl copilului nãscut în timpul cãsãtoriei se aflã într-o situaţie defavorabilã şi în raport cu tatãl copilului nãscut în afara cãsãtoriei, care, dupã ce a recunoscut copilul în condiţiile prevãzute de art. 57 alin. 1 din Codul familiei, are, potrivit art. 58 alin. 1 din acelaşi cod, posibilitatea sã conteste recunoaşterea de paternitate, printr-o acţiune imprescriptibilã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã din textul de lege criticat nu rezultã un regim discriminatoriu, între copilul nãscut în timpul cãsãtoriei, mama copilului şi tatãl acestuia, în privinţa termenului de exercitare a acţiunii în tãgãduirea paternitãţii.
Textul de lege reglementeazã termenul în care tatãl copilului nãscut în timpul cãsãtoriei poate sã introducã acţiune în tãgãduirea paternitãţii, fãrã sã cuprindã nici o precizare cu privire la termenul în care aceastã acţiune ar putea fi introdusã de mama copilului sau de copilul nãscut în timpul cãsãtoriei, ceea ce se explicã prin modul în care legiuitorul a conceput regimul filiaţiei faţã de tatã.
Astfel, prin art. 53 alin. 1 din Codul familiei s-a instituit o prezumţie legalã în sensul cã paternitatea copilului nãscut în timpul cãsãtoriei aparţine soţului mamei, cu consecinţa prevãzutã în art. 54 alin. 2 din acelaşi cod cã acţiunea în tãgãduirea paternitãţii poate fi pornitã numai de soţ.
Prin <>Decizia nr. 349 din 19 decembrie 2001 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 10 aprilie 2002) Curtea Constituţionalã a constatat cã dispoziţiile art. 54 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale în mãsura în care nu recunosc decât tatãlui, iar nu şi mamei şi copilului nãscut în timpul cãsãtoriei, dreptul de a porni acţiunea în tãgãduirea paternitãţii.
Regimul juridic al filiaţiei faţã de tatã, rezultat ca efect al amintitei decizii a Curţii, şi anume recunoaşterea dreptului mamei şi a copilului nãscut în timpul cãsãtoriei de a introduce acţiune în tãgãduirea paternitãţii, nu a suferit însã nici o modificare în privinţa prescriptibilitãţii acţiunii intentate de tatãl copilului şi nici nu a fost completat cu dispoziţii legale prin care sã se stabileascã termenul în care acţiunea poate fi exercitatã de mamã sau de copil. Astfel, în absenţa unei dispoziţii legale prin care sã se stabileascã termenul în care acţiunea în tãgãduirea paternitãţii poate fi pornitã de mamã sau de copil, Curtea nu are posibilitatea sã constate existenţa vreunei discriminãri, rãmânând în competenţa instanţei de judecatã sã facã interpretarea şi aplicarea corectã a legii.
Curtea nu poate primi nici susţinerea autorului excepţiei privind tratamentul discriminator aplicat titularului acţiunii în tãgãduirea paternitãţii în raport cu titularul acţiunii în contestarea recunoaşterii de paternitate - în primul caz termenul de introducere al acţiunii fiind limitat, în cel de al doilea caz acţiunea fiind imprescriptibilã - dat fiind cã cele douã situaţii juridice invocate nu sunt identice şi nici similare, astfel cã reglementarea lor diferitã nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Silviu Sîngeorzan în Dosarul nr. 858/2003 al Judecãtoriei Bistriţa.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 2 decembrie 2003.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
OPINIE SEPARATĂ
la Decizia nr. 453 din 2 decembrie 2003 referitoare
la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 55 alin. 1 din Codul familiei
Contrar punctului de vedere al majoritãţii membrilor Curţii, considerãm cã art. 55 alin. 1 din Codul familiei contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie.
În condiţiile în care, potrivit art. 54 alin. 2 din acelaşi cod, singurul îndreptãţit la acţiune în contestarea paternitãţii era numai tatãl prezumtiv, respectiv soţul mamei din cãsãtoria pe parcursul cãreia a fost conceput sau s-a nãscut copilul a cãrui paternitate constituia obiect de disputã, evident, problema instituirii unui termen de prescripţie pentru valorificarea dreptului în cauzã, cu finalitatea limitãrii în timp a stãrii de incertitudine în aceastã materie, nu se punea decât exclusiv în ceea ce-l priveşte. Aşa se explicã de ce art. 55 alin. 1 din Codul familiei reglementeazã numai termenul de prescripţie al dreptului la acţiune al cãrui titular este tatãl.
Prin efectul <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 349 din 19 decembrie 2001 , publicatã în Monitorul Oficial nr. 240 din 10 aprilie 2002, calitatea de titular al unei asemenea acţiuni a fost recunoscutã şi mamei şi copilului, ceea ce impunea completarea reglementãrii cu dispoziţii similare celei cuprinse în art. 55 alin. 1 cu privire la dreptul la acţiune al tatãlui, referitoare la prescripţia dreptului material la acţiune şi în ceea ce-i priveşte. Neavând calitatea de legiuitor pozitiv, Curtea nu a putut-o face şi, datoritã pasivitãţii legiuitorului, care nu a intervenit în sensul arãtat, necorelarea reglementãrilor în cauzã s-a perpetuat în timp.
În acest context, art. 55 alin. 1 din Codul familiei a devenit neconstituţional, întrucât prevede un termen de prescripţie doar în ceea ce priveşte dreptul la acţiune al tatãlui, fãrã sã prevadã nimic cu privire la dreptul la aceeaşi acţiune când titular este mama sau copilul. Or, în absenţa unor prevederi în acest sens, urmeazã a-şi gãsi aplicare dreptul comun potrivit cãruia dreptul la acţiune având un obiect nepatrimonial este imprescriptibil, ceea ce impune concluzia ca, de lege lata, mama şi copilul pot introduce oricând acţiune în contestarea filiaţiei faţã de tatã, în vreme ce acesta nu o poate face decât în termen de 6 luni de la data când a cunoscut naşterea copilului, potrivit excepţiei instituite prin articolul mai sus menţionat.
Aşa fiind, contrar celor reţinute în decizie şi anume ca, "[...] în absenţa unei dispoziţii legale prin care sã se stabileascã termenul în care acţiunea în tãgãduirea paternitãţii poate fi pornitã de mamã sau de copil, Curtea nu are posibilitatea sã constate existenţa vreunei discriminãri, rãmânând în competenţa instanţei de judecatã sã facã interpretarea şi aplicarea corectã a legii", Curtea avea posibilitatea şi era ţinutã sã exercite controlul de constituţionalitate asupra textului legal, prilej cu care urma sã reţinã cã acesta contravine principiului constituţional al egalitãţii în faţa legii. Refuzând sã o facã şi întrucât, în materia drepturilor personale nepatrimoniale, imprescriptibilitatea este regula, iar prescripţia constituie excepţia, cazurile de excepţie fiind expres şi limitativ prevãzute de lege şi de strictã interpretare, reglementarea prescripţiei doar în ceea ce priveşte dreptul la acţiune al tatãlui nu permite aplicarea acesteia, prin analogie, şi privitor la dreptul la acţiune al mamei şi copilului. Aşa fiind, instanţele de judecatã sunt ţinute, de lege lata, pentru a asigura interpretarea şi aplicarea corectã a legii, sã supunã unui tratament juridic discriminator, în materie de prescripţie, pe titularii dreptului material la acţiune în contestarea paternitãţii, consecinţã nedoritã, dar inevitabilã, a menţinerii în vigoare a unei reglementãri neconstituţionale.
Pentru raţiunile expuse înţelegem sã formulãm prezenta opinie separatã.
JUDECĂTOR,
Şerban Viorel Stãnoiu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
