Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 452 din 7 noiembrie 2013  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document

DECIZIE nr. 452 din 7 noiembrie 2013 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 761 din 6 decembrie 2013

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Valer Dorneanu - judecător
    Petre Lăzăroiu - judecător
    Mircea Ştefan Minea - judecător
    Daniel Marius Morar - judecător
    Mona-Maria Pivniceru - judecător
    Puskas Valentin Zoltan - judecător
    Tudorel Toader - judecător
    Oana Cristina Puică - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.

    Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Gheorghe Vasile Mechereş în Dosarul nr. 8.040/271/P/2012 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 107D/2013.
    La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
    Cauza este în stare de judecată.
    Preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Face trimitere, referitor la instituţia recunoaşterii vinovăţiei, reglementată de dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală, la Decizia Curţii Constituţionale nr. 198/2013. În ceea ce priveşte comparaţia făcută de autorul excepţiei între persoanele trimise în judecată printr-un singur rechizitoriu pentru mai multe fapte, pe care, însă, nu le recunosc în totalitate, şi persoanele trimise în judecată prin rechizitorii separate pentru infracţiuni aflate în concurs, care pot, astfel, să solicite aplicarea dispoziţiilor art. 320^1 din Codul de procedură penală pentru faptele a căror săvârşire o recunosc, reprezentantul Ministerului Public invocă Decizia nr. 44/1996, prin care Curtea Constituţională a reţinut că, dacă, prin jocul unor prevederi legale, anumite persoane pot ajunge în situaţii defavorabile, apreciate subiectiv, prin prisma propriilor lor interese, ca defavorabile, acest fapt nu reprezintă o discriminare care să afecteze constituţionalitatea textelor respective.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:
    Prin Încheierea din 12 februarie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 8.040/271/P/2012, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală.
    Excepţia a fost ridicată de Gheorghe Vasile Mechereş cu ocazia soluţionării unei cauze penale.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală încalcă egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi accesul liber la justiţie, în măsura în care se interpretează în sensul că procedura prevăzută de art. 320^1 din Codul de procedură penală şi, implicit, atenuarea răspunderii penale sunt aplicabile doar în condiţiile în care inculpatul recunoaşte toate faptele reţinute în sarcina sa prin actul de sesizare a instanţei în situaţia infracţiunilor aflate în concurs real. Consideră că dispoziţiile procedurale analizate trebuie interpretate extensiv, înţelesul normei de procedură fiind acela de a verifica corespondenţa dintre starea de fapt acceptată de către inculpat şi cea descrisă în rechizitoriu ori în hotărârea de admitere a unei plângeri în condiţiile art. 278^1 din Codul de procedură penală, prin prisma probelor administrate în cursul urmăririi penale, suficiente prin ele însele pentru a se pronunţa o hotărâre de condamnare. Arată că în niciun caz nu poate fi impusă inculpatului o atitudine de acceptare a tuturor actelor materiale ce realizează conţinutul unor infracţiuni distincte aflate în concurs pentru a putea beneficia de cauza de atenuare de răspundere. Totodată, maniera de reglementare a textului apreciat ca neconstituţional, prin formularea "recunoaşte în totalitate faptele reţinute", poate da naştere la interpretări diferite în practică. Astfel, unele instanţe apreciază că recunoaşterea inculpatului trebuie să vizeze toate faptele deduse judecăţii, în timp ce alte instanţe acceptă posibilitatea aplicării parţiale a procedurii doar cu privire la unele dintre infracţiunile aflate în concurs, în măsura recunoaşterii inculpatului şi a manifestării acestuia de voinţă. Prin interpretarea restrictivă a textului de lege criticat se creează, astfel, o situaţie de inechitate între persoanele care, din cauza unor factori ce nu ţin de voinţa lor, sunt trimise în judecată printr-un singur rechizitoriu pentru mai multe fapte, pe care, însă, nu le recunosc în totalitate, şi persoanele care, din varii motive, sunt trimise în judecată în dosare distincte, prin rechizitorii separate, pentru infracţiuni aflate în concurs, acestea din urmă putând beneficia de dispoziţiile art. 320^1 din Codul de procedură penală, în funcţie de manifestarea de voinţă, pentru faptele a căror săvârşire o recunosc.
    Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că autorul excepţiei nu invocă o problemă de constituţionalitate, ci una de legiferare, fiind necesară intervenţia legiuitorului pentru rezolvarea situaţiei de inechitate ce se creează între inculpaţi care recunosc parţial faptele, dar unii sunt trimişi în judecată printr-un rechizitoriu unic, iar alţii - prin rechizitorii diferite. Totodată, face trimitere şi la deciziile nr. 975/2012 şi nr. 988/2012, prin care Curtea Constituţională a statuat că textul de lege criticat nu încalcă prevederile art. 16 şi 21 din Constituţie.
    Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
    Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală, introdus prin art. XVIII pct. 43 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Textul de lege criticat are următorul cuprins: "Judecata poate avea loc numai în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, doar atunci când inculpatul declară că recunoaşte în totalitate faptele reţinute în actul de sesizare a instanţei şi nu solicită administrarea de probe, cu excepţia înscrisurilor în circumstanţiere pe care le poate administra la acest termen de judecată."
    În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. În acest sens, Curtea reţine că aplicarea procedurii simplificate este o derogare de la dreptul comun, care presupune soluţionarea cu celeritate a unor cauze penale pentru care cercetarea judecătorească propriu-zisă devine redundantă, întrucât în prima fază a procesului penal au fost dezlegate în totalitate aspectele legate de existenţa infracţiunii şi de vinovăţia inculpatului. Această procedură nu este însă un drept fundamental şi inculpatul este liber să uzeze sau nu de ea, după cum instanţa de judecată, în condiţiile în care constată că probele administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a stabili că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, poate respinge cererea.
    Totodată, aspectele legate de identificarea faptei şi vinovăţia autorului aşa cum au fost reglementate în textul criticat nu neagă celelalte judecăţi referitoare la aplicarea pedepsei şi la individualizarea ei, judecătorul putând dispune condamnarea inculpatului cu reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, în cazul pedepsei închisorii, şi cu reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei amenzii. Astfel, potrivit art. 72 din Codul penal, la stabilirea şi la aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a aceluiaşi cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Or, aşa cum rezultă din alin. 1 şi 2 al art. 320^1 din Codul de procedură penală, inculpatul, din proprie voinţă, poate declara că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în rechizitoriu şi poate solicita ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în cursul urmării penale şi, cu titlu de excepţie, pe baza unor înscrisuri în circumstanţiere pe care le poate administra la acel termen. În măsura în care consideră că urmărirea penală a fost efectuată cu încălcarea prevederilor legale, atunci inculpatul este liber să nu uzeze de procedura simplificată.
    Aşa fiind, ori de câte ori există dubii cu privire la vinovăţia inculpatului, care prin ele însele pot constitui cauze care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale ori care înlătură caracterul penal al faptei, instanţa este datoare să respingă cererea formulată, întrucât înfăptuirea justiţiei presupune aplicarea legii în acord cu dreptatea ca valoare supremă a statului de drept. Nici nu ar putea fi admisă o teză contrară, deoarece ar echivala cu admiterea posibilităţii condamnării unui inculpat nevinovat pentru o faptă pe care, din diferite raţiuni, acesta a înţeles să o recunoască odată cu cererea de aplicare a prevederilor art. 320^1 din Codul de procedură penală. Aşa cum rezultă din economia sistematică a prevederilor contestate, legiuitorul, în acord cu dispoziţiile constituţionale invocate, creează cadrul procesual adecvat unei justiţii echitabile.
    Prin urmare, ţinând seama de efectele unei astfel de proceduri şi de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 1.470 din 8 noiembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2011, Curtea reţine că limitele înlăuntrul cărora judecătorul poate respinge cererea formulată au în vedere criterii obiective şi rezonabile, întrucât, indiferent că ne aflăm în faţa unei recunoaşteri totale sau parţiale a vinovăţiei, ceea ce prevalează constă în existenţa unui proces echitabil, despre care nu se poate vorbi în măsura în care se neagă principiul aflării adevărului. Prin urmare, nu simpla recunoaştere a vinovăţiei este determinantă pentru a se da eficienţă unui proces echitabil desfăşurat în limitele legalităţii şi imparţialităţii, aceasta constituind doar o condiţie procedurală, ci stabilirea vinovăţiei. De altfel, posibilitatea judecătorului de a respinge cererea de recunoaştere a vinovăţiei şi de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate constituie o garanţie a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie, mai ales în cazurile în care se exercită o presiune asupra inculpatului de a-şi recunoaşte vinovăţia.
    În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 975 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 8 ianuarie 2013, şi Decizia nr. 988 din 22 noiembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 19 ianuarie 2013.
    În realitate, autorul excepţiei este nemulţumit de modul de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală de către instanţele judecătoreşti, întrucât unele instanţe apreciază că recunoaşterea inculpatului trebuie să vizeze toate faptele deduse judecăţii, în timp ce alte instanţe acceptă posibilitatea aplicării parţiale a procedurii simplificate doar cu privire la unele dintre infracţiunile aflate în concurs, în măsura recunoaşterii inculpatului şi a manifestării acestuia de voinţă. Or, asemenea aspecte nu intră sub incidenţa controlului de constituţionalitate exercitat de Curte, ci sunt de competenţa instanţei de judecată învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul căilor de atac prevăzute de lege.

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Gheorghe Vasile Mechereş în Dosarul nr. 8.040/271/P/2012 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 320^1 alin. 2 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.
    Definitivă şi general obligatorie.
    Decizia se comunică Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
    Pronunţată în şedinţa din data de 7 noiembrie 2013.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Oana Cristina Puică

                                     -----
Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele de Contracte, Cereri si Notificari modificate conform GDPR"


Da, vreau sa primesc newsletterul zilnic cu stiri, noutati, articole, dezbateri pe teme juridice