Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 452 din 15 aprilie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 452 din 15 aprilie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 320 din 17 mai 2010

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-şef

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocatã de Rãzvan Cãtãlin Diaconescu în Dosarul nr. 11.010/302/2009 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal este prezent autorul excepţiei, care, având cuvântul, aratã cã renunţã la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Curtea constatã cã nu poate fi primitã cererea de renunţare formulatã, având în vedere dispoziţiile <>art. 55 din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora "Curtea Constituţionalã, legal sesizatã, procedeazã la examinarea constituţionalitãţii, nefiind aplicabile dispoziţiile Codului de procedurã civilã referitoare la suspendarea, întreruperea sau stingerea procesului (...)." Excepţia de neconstituţionalitate este o excepţie de ordine publicã, prin invocarea ei punându-se în discuţie abaterea unor reglementãri legale de la dispoziţiile Legii fundamentale, iar soluţia asupra excepţiei este de interes general. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate nu rãmâne la dispoziţia pãrţii care a invocat-o şi nu este susceptibilã de acoperire nici pe calea renunţãrii exprese la soluţionarea acesteia de cãtre partea care a ridicat-o.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, referindu-se la jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 11.010/302/2009, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocatã de Rãzvan Cãtãlin Diaconescu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este neconstituţional, deoarece "stabilirea în mod arbitrar şi pe criterii imprecis determinate nu pot decât sã determine o inegalitate a cetãţenilor în faţa legii, lãsatã la îndemâna unui organ de autoritate publicã aşa cum este Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepsei". Aprecierea cã decizia o are judecãtorul delegat este neconformã cu dreptul la integritate psihicã, întrucât acesta ia decizia pe baza raportului Comisiei, care poate dispune "în mod excepţional", fãrã stabilirea unor limite, ce înseamnã regimul pe care urmeazã sã îl suporte deţinutul. Se conchide în sensul cã sintagma "în mod excepţional" îngrãdeşte nepermis drepturile fundamentale şi se impune înlãturarea ei.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textul de lege criticat nu încalcã prevederile constituţionale invocate.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, cuprinse în art. 23 alin. (2) potrivit cãrora, "(2) În mod excepţional, natura şi modul de sãvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate".
În susţinerea excepţiei se invocã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi în art. 22 - Dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare. În acest sens este <>Decizia nr. 1.143 din 15 septembrie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009, prin care Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, pentru motivele acolo arãtate. Întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocatã de Rãzvan Cãtãlin Diaconescu în Dosarul nr. 11.010/302/2009 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 aprilie 2010.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016