Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 450 din 30 mai 2006  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 79 din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat si alte drepturi de asigurari sociale ale politistilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 450 din 30 mai 2006 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 79 din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat si alte drepturi de asigurari sociale ale politistilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 558 din 28 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 79 din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurãri sociale ale poliţiştilor, excepţie ridicatã de Marin Buţiu în Dosarul nr. 700/C/2006 al Tribunalului Caraş-Severin.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra înscrisului depus la dosar, prin care Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor solicitã scoaterea sa din cauzã, deoarece nu are personalitate juridicã.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea cererii formulate de Casa de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Curtea respinge cererea Casei de Pensii a Ministerului Administraţiei şi Internelor, întrucât instanţa de contencios constituţional se pronunţã asupra excepţiei de neconstituţionalitate având în vedere pãrţile pe care instanţa de fond le reţine prin încheierea cu care sesizeazã Curtea, fãrã a putea dispune introducerea sau scoaterea din cauzã a unor pãrţi.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 martie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 700/C/2006, Tribunalul Caraş-Severin a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 79 din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurãri sociale ale poliţiştilor, excepţie ridicatã de Marin Buţiu cu prilejul soluţionãrii contestaţiei formulate împotriva deciziei de stabilire a pensiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate au caracter discriminatoriu, întrucât instituie un tratament juridic identic pentru situaţii diferite. Astfel, ca efect al dispoziţiilor de lege criticate, un poliţist care, în raport cu vechimea în funcţie şi cu sporurile ce i se cuvin, ajunge la un procent de peste 100% din baza de calcul folositã la stabilirea pensiei primeşte doar 100% din aceasta, la fel ca un alt poliţist care are o vechime mai micã în funcţie şi a ajuns la un procent de numai 100% din baza de calcul. Considerã cã aceastã plafonare este contrarã principiului egalitãţii în drepturi şi determinã o restrângere a exerciţiului unui drept legal.
Tribunalul Caraş-Severin apreciazã cã dispoziţiile <>art. 79 din Legea nr. 179/2004 sunt neconstituţionale prin raportare la prevederile art. 16 alin. (1), deoarece instituie un tratament juridic identic pentru poliţiştii care se gãsesc în situaţii diferite.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În acest sens aratã cã din analiza textului de lege criticat nu rezultã discriminãri ale persoanelor care se gãsesc în situaţia expusã de ipoteza normei legale, ci doar faptul cã legiuitorul a ales sã reglementeze astfel situaţia acestora, în funcţie de criterii obiective. De asemenea, considerã cã nu este restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi ale cetãţenilor.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional, întrucât nu instituie privilegii sau discriminãri între poliţiştii aflaţi în aceeaşi situaţie. De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, în cadrul realizãrii politicii în domeniul asigurãrilor sociale de stat, legiuitorul are deplina autoritate sã stabileascã modalitãţi şi condiţii de acordare a pensiilor.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţia României, ale art. 1 alin. (2) şi ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 79 din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurãri sociale ale poliţiştilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, dispoziţii potrivit cãrora: "Pensia poliţistului stabilitã în condiţiile prezentei legi nu poate fi mai mare de 100% din baza de calcul folositã la stabilirea pensiei."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, şi ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. De asemenea, invocã dispoziţiile art. 20 din Constituţie, cu raportare la prevederile Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, ale Pactului internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi ale Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, prevederi care se referã la dreptul oricãrei persoane de a se bucura de condiţii de muncã juste care sã asigure un salariu echitabil şi o remuneraţie egalã pentru o muncã de valoare egalã, precum şi cele care consacrã egalitatea persoanelor în faţa legii şi dreptul la o ocrotire egalã din partea legii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dreptul la pensie este un drept fundamental, consacrat de art. 47 alin. (2) din Constituţie, dar se exercitã în condiţiile prevãzute de lege. Astfel, legiuitorul este liber sã stabileascã în ce condiţii şi pe baza cãror criterii se acordã pensia, baza de calcul şi cuantumul acesteia, în raport cu situaţia concretã a fiecãrui titular al dreptului. Nici Constituţia şi nici vreun instrument juridic internaţional nu prevede cuantumul pensiei de care trebuie sã beneficieze diferite categorii de persoane. Aceasta se stabileşte prin legislaţia naţionalã. În aceste condiţii legiuitorul poate sã prevadã şi o limitã minimã a cuantumului pensiei, ca şi plafonul maxim al acesteia.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 22, 23, 25 şi 78 din Legea nr. 179/2004 , pensia de serviciu pentru limitã de vârstã şi pensia anticipatã se determinã prin acordarea unui procent de 60-64% din baza de calcul care o constituie salariul de bazã brut din ultima lunã de activitate sau, în unele cazuri, media salariului de bazã brut din ultimele 6 luni. De asemenea, se acordã sporuri de 2% pentru fiecare an ce depãşeşte vechimea de 30 de ani pentru bãrbaţi şi 25 de ani pentru femei şi de 3-9% pentru contribuţia la fondul de pensie suplimentarã.
Art. 79 din aceeaşi lege, criticat pentru neconstituţionalitate, prevede, ca şi în cazul tuturor celorlalte tipuri de pensie de serviciu, cã, indiferent de rezultatul calculului aritmetic privind adãugarea sporurilor, cuantumul pensiei acordate nu poate fi mai mare de 100% din baza de calcul.
Curtea apreciazã cã aceastã reglementare nu are caracter discriminatoriu, ci o dispoziţie de plafonare a cuantumului pensiei, care se înscrie în prerogativele legiuitorului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 79 din Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurãri sociale ale poliţiştilor, excepţie ridicatã de Marin Buţiu în Dosarul nr. 700/C/2006 al Tribunalului Caraş-Severin.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 30 mai 2006.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea
______
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016