Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 45 din 7 februarie 2001 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (2) si ale art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizarii judiciare si a falimentului, republicata
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 295 din 5 iunie 2001
Lucian Mihai - preşedinte
Costica Bulai - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Ioan Muraru - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Florin Bucur Vasilescu - judecãtor
Romul Petru Vonica - judecãtor
Gabriela Ghita - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent şef
Pe rol se afla soluţionarea exceptiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68, art. 69 alin. (2) şi ale <>art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cerealcom" - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 34/1999 COM al Tribunalului Iaşi - Judecãtorul-sindic.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din data de 16 ianuarie 2001 în prezenta autorului exceptiei şi a pãrţilor: Banca Romana pentru Dezvoltare - Groupe Societe Generale, Sucursala zonala Iaşi, Societatea Comercialã "Oltchim" - S.A. Ramnicu Valcea, Societatea Comercialã "Moldocor" - S.A. Neamt, Aurica Rangu, Georgeta Chiru, Vasile Roman şi Radu Romascanu, lipsind celelalte pãrţi, fata de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de şedinţa din aceeaşi data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la 6 februarie şi apoi la 7 februarie 2001.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, retine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 mai 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 34/1999 COM, Tribunalul Iaşi - Judecãtorul-sindic a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68, art. 69 alin. (2) şi ale <>art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cerealcom" - S.A. din Iaşi în cauza ce are ca obiect cererea introdusã de autorul exceptiei, în calitate de debitor, pentru declanşarea procedurii reorganizãrii judiciare.
În motivarea exceptiei de neconstituţionalitate se susţine ca dispoziţiile <>art. 68 din Legea nr. 64/1995 incalca principiul înscris în art. 123 din Constituţie, referitor la înfãptuirea justiţiei, întrucât "luarea hotãrârii privind respingerea sau aprobarea planului de reorganizare a unei societãţi comerciale se ia prin vointa (votul) creditorilor, judecãtorul nefacand altceva decât sa confirme acea vointa", iar posibilitatea "ca viata unei societãţi sa depindã doar de vointa unor alţi comercianţi, numai pentru ca au poziţie de creditor fata de societatea respectiva", contravine garanţiilor libertãţii comerţului şi protecţiei concurentei loiale, prevãzute la art. 134 alin. (2) din Constituţie. Se arata ca o asemenea "decizie hotãrâtoare pentru continuarea activitãţii unei societãţi comerciale printr-o reorganizare nu trebuie sa fie atributul altor interese". În opinia autorului exceptiei aceleaşi principii constituţionale sunt incalcate şi de <>art. 69 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, care "dispune în mod imperativ începerea procedurii falimentului de cãtre judecãtorul-sindic, dacã nici un plan de reorganizare nu este confirmat". Se mai susţine ca dispoziţiile <>art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicatã, prin care se da dreptul creditorului "sa ceara judecãtorului-sindic ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce propria activitate", incalca prevederile art. 49 şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie, întrucât se restrânge exerciţiul dreptului debitorului de a-şi administra activitatea.
Tribunalul Iaşi - Judecãtorul-sindic, exprimandu-şi opinia, apreciazã ca excepţia este neîntemeiatã, pentru ca "Debitorul aflat în încetare de plati nu este supus unor constrângeri neconstituţionale atunci când creditorii nu accepta planul, ci unei sancţiuni justificate pentru prezentarea unui proiect necorespunzãtor sau pentru o conduita culpabilã". Se mai arata ca "judecãtorul-sindic se supune numai legii, pronunţând o soluţie de infirmare a planului, şi nu numai voinţei nemijlocite a creditorilor, deoarece se au în vedere şi celelalte elemente obligatorii pentru plan", iar începerea obligatorie a procedurii falimentului vizeazã tocmai atingerea scopului legii, acela de instituire a unei proceduri pentru plata pasivului debitorului.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor doua Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstituţionalitate.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul sau de vedere, apreciazã ca excepţia ridicatã nu este intemeiata, întrucât "Examinarea principalelor atribuţii ale judecãtorului-sindic, conferite de art. 10 din lege, indica faptul ca acesta are rolul de a efectua un control de legalitate a procedurii. Faptul ca, potrivit art. 68 din lege, judecãtorul-sindic confirma planul acceptat de anumite categorii de creditori nu îi afecteazã statutul juridic". Se mai arata ca numai creditorii "ale cãror interese patrimoniale sunt în cauza, iar nu judecãtorul-sindic, pot evalua oportunitatea unui plan". În ceea ce priveşte prevederile art. 49 din Constituţie, se arata ca acestea se referã strict la drepturile şi libertãţile fundamentale stabilite în titlul II din Constituţie, iar "Dreptul unui comerciant debitor - persoana fizica sau societate comercialã - de a-şi conduce activitatea comercialã nu poate fi subsumat, în mod expres, drepturilor şi libertãţilor fundamentale, consacrate constituţional". Se apreciazã ca <>Legea nr. 64/1995 reprezintã un instrument juridic destinat: "sa protejeze libertatea comerţului, prin eliminarea, în ultima instanta, de pe piata, a comercianţilor care obstructioneaza sistemul economic"; "sa menţinã concurenta loiala, prin ocrotirea creditului şi a creditorilor diligenti"; "sa creeze cadrul favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, prin reintroducerea în circuitul comercial a bunurilor rezultate din reorganizare, lichidare sau faliment".
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã, de asemenea, ca excepţia ridicatã nu este intemeiata, deoarece "Libertatea comerţului, protejata de prescripţiile constituţionale, nu poate avea un sens univoc şi nu se poate metamorfoza, în nici un caz, într-o permisiune acordatã debitorilor de a se folosi în mod abuziv de anumite mecanisme pentru a întârzia sau a nu plati deloc datoriile care le incumba". Pe de alta parte, se arata în acelaşi punct de vedere, "Gradul de implicare a instanţei de judecata în validarea unui plan de redresare nu este influentat şi nu influenţeazã dreptul creditorilor de a hotãrî asupra viabilitatii planului respectiv, întrucât este vorba de protejarea creanţelor pe care aceştia trebuie sa le încaseze de la debitorul lor". Interzicerea administrãrii societãţii de cãtre debitor, se arata în continuare, reprezintã o limitare a prerogativelor adunãrii generale sau ale administratorului societãţii, "impusa de interesul general în cauza, respectiv protejarea creditorilor de acţiunea debitorului de risipire a averii sale, în mod abuziv sau neintentionat".
Preşedintele Senatului nu a transmis punctul sau de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, susţinerile autorului exceptiei şi ale pãrţilor prezente, concluziile procurorului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , retine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competenta, potrivit dispoziţiilor art. 144 lit. c) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sa soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Prin Încheierea din 10 mai 2000, pronunţatã în Dosarul nr. 34/1999, Tribunalul Iaşi - Judecãtorul-sindic a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 68, art. 69 alin. (2) şi ale <>art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 608 din 13 decembrie 1999.
Cu privire la dispoziţiile art. 68 din legea menţionatã Curtea observa ca, deşi atât în încheierea de sesizare, cat şi în cuprinsul cererii prin care s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate se face referire la ansamblul dispoziţiilor cuprinse în acest articol, din motivarea exceptiei rezulta însã ca în realitate se critica numai alin. (1) al acestuia.
Prin urmare, Curtea retine ca dispoziţiile legale ce fac obiectul controlului de constitutionalitate sunt cuprinse în art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (2) şi <>art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicatã, textele având urmãtorul cuprins:
- Art. 68 alin. (1): "Un plan va fi confirmat de judecãtorul-sindic, dacã cel puţin doua dintre categoriile de creditori menţionate la art. 67 alin. (4) accepta planul.";
- Art. 69 alin. (2): "Dacã nici un plan nu este confirmat, tribunalul va dispune ca judecãtorul-sindic sa înceapã de îndatã procedura falimentului, în condiţiile art. 77 şi urmãtoarele.";
- Art. 79: "(1) În lipsa unui plan de reorganizare, confirmat de judecãtorul-sindic în condiţiile art. 68, debitorul, un creditor, comitetul creditorilor sau camera de comerţ şi industrie teritorialã poate adresa judecãtorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de a-şi conduce activitatea.
(2) Judecãtorul-sindic va examina, în termen de 10 zile, o astfel de cerere, într-o şedinţa la care vor fi citaţi debitorul, creditorii, administratorul, comitetul creditorilor şi camera de comerţ şi industrie teritorialã. Cererea va putea fi admisã numai motivat, printre motive figurand pierderile continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan raţional de activitate.
(3) Dacã cererea este admisã, judecãtorul-sindic va dispune şi aplicarea de îndatã a dispoziţiilor prezentei secţiuni."
Prin critica de neconstituţionalitate se susţine ca ar fi incalcate dispoziţiile art. 49, 123 şi ale art. 134 alin. (2) din Constituţie. Din analiza motivarii exceptiei Curtea retine însã ca privitor la dispoziţiile art. 134 alin. (2) din Constituţie autorul exceptiei a avut în vedere doar pe cele cuprinse la lit. a) a alin. (2). Aceste dispoziţii constituţionale prevãd:
- Art. 49: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea trebuie sa fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o şi nu poate atinge existenta dreptului sau a libertãţii.";
- Art. 123: "(1) Justiţia se înfãptuieşte în numele legii.
(2) Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";
- Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie sa asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;"
Analizând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea Constituţionalã constata ca dispoziţiile legale criticate conţin norme de natura procedurala. În consecinta, având în vedere dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora "Competenta şi procedura de judecata sunt stabilite de lege", Curtea retine ca intra în competenta exclusiva a legiuitorului stabilirea normelor procedurale, inclusiv a termenelor în care anumite acte procedurale trebuie îndeplinite spre a putea produce efecte.
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 123 din Constituţie, se observa ca, în lumina reglementãrilor <>Legii nr. 64/1995 , republicatã, intreaga procedura a reorganizãrii judiciare şi a falimentului se desfãşoarã în fata instanţelor judecãtoreşti legal constituite, în conformitate cu prevederile constituţionale, care pronunţa hotãrâri întemeiate pe reglementãrile legale în vigoare, hotãrâri ce sunt supuse controlului judiciar ierarhic prin exercitarea cãilor legale de atac. Asa fiind, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor art. 123 din Constituţie. Judecãtorul-sindic, confirmand sau infirmand planul de reorganizare ori de lichidare, o face printr-o hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã în temeiul legii, ceea ce impune judecãtorului sa ia în considerare acordul creditorilor. Asa cum rezulta din prevederile <>art. 68 alin. (1) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, confirmarea unui plan (indiferent dacã acesta este depus de debitor sau de unii dintre creditori) este condiţionatã de acceptarea sa de cãtre "cel puţin doua dintre categoriile de creditori menţionate la art. 67 alin. (4)" din aceeaşi lege. Aceste categorii de creditori sunt, conform alin. (4) al art. 67: "a) creditorii având garanţii reale; b) creditorii mentionati la art. 108 pct. 3 şi 6; c) creditorii chirografari." Este echitabil ca planul de reorganizare sau de lichidare sa fie confirmat numai dacã el este acceptat de creditorii cei mai importanti, pentru considerentul ca numai aceştia sunt în mãsura sa aprecieze dacã acel plan corespunde sau nu intereselor lor legitime, precum şi dacã el este de natura sa garanteze recuperarea într-un timp cat mai scurt a creanţelor lor.
Cu privire la dispoziţiile <>art. 69 alin. (2) din Legea nr. 64/1995 , republicatã, text care prevede obligaţia tribunalului de a dispune începerea procedurii falimentului în cazul în care nici un plan nu este confirmat, Curtea retine ca aceasta prevedere are drept scop asigurarea desfãşurãrii cu operativitate a procesului în vederea realizãrii intereselor legitime ale creditorilor. Neinceperea procedurii falimentului dupã trecerea termenului prevãzut pentru depunerea şi confirmarea unui plan de reorganizare sau de lichidare, în cazul în care nu s-a depus şi nu s-a confirmat un plan corespunzãtor, ar impiedica în mod evident finalizarea procedurii falimentului, realizarea scopului acestuia şi ar prelungi starea de incertitudine în detrimentul bunei funcţionari a economiei. Curtea retine ca obligaţia statului, înscrisã în art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie, de a asigura, printre altele, crearea unui cadru favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie, vizeazã deopotrivã pe toţi agenţii economici, atât pe debitori, ale cãror datorii trebuie executate în condiţiile legii, cat şi pe creditori, fata de care statul trebuie sa creeze condiţii adecvate pentru recuperarea creanţelor.
Pe de alta parte, nerezolvarea situaţiilor de insolvabilitate poate leza interesele generale ale societãţii, întrucât aceasta determina existenta în lant a arieratelor, diminuarea capacitãţii de plata şi a posibilitatii continuãrii activitãţii şi a altor agenţi economici, inclusiv a posibilitãţilor realizãrii veniturilor bugetului de stat şi ale bugetelor locale. Având în vedere aceste considerente, Curtea constata ca dispoziţiile legale criticate nu incalca nici prevederile art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituţie.
Cu referire la susţinerea ca prevederile <>art. 79 din Legea nr. 64/1995 , republicatã, incalca dispoziţiile art. 49 din Constituţie, se constata ca în realitate acestea nu dispun restrangerea exerciţiului vreunui drept. Acest text legal prevede posibilitatea oricãrui creditor, a comitetului creditorilor, precum şi a camerei de comerţ şi industrie teritoriale ca, în lipsa unui plan de reorganizare confirmat, sa ceara ridicarea dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea. O asemenea cerere urmeazã sa fie examinata de judecãtorul-sindic în prezenta tuturor pãrţilor interesate şi va putea fi admisã motivat, în scopul stoparii pierderilor continue din averea debitorului. Este adevãrat ca în cazul admiterii cererii hotãrârea judecãtorului-sindic ingradeste exerciţiul dreptului debitorului de a-şi conduce activitatea, dar acest drept nu se încadreazã în categoria celor la care se referã art. 49 din Constituţie şi prin urmare nu se poate retine încãlcarea acestui text constituţional. Posibilitatea de a ridica dreptul debitorului de a-şi conduce activitatea se înscrie în reglementãrile menite sa asigure îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti libertatea comerţului, concurenta loiala şi condiţiile necesare pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie.
Fata de toate aceste considerente, Curtea urmeazã sa respingã excepţia de neconstituţionalitate, ca fiind nefondata.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) şi al art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) şi al <>art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 68 alin. (1), art. 69 alin. (2) şi ale <>art. 79 din Legea nr. 64/1995 privind procedura reorganizãrii judiciare şi a falimentului, republicatã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Cerealcom" - S.A. din Iaşi în Dosarul nr. 34/1999 COM al Tribunalului Iaşi - Judecãtorul-sindic.
Definitiva şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publica din data de 7 februarie 2001.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent şef,
Claudia Miu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
