Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 448 din 15 mai 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 448 din 15 mai 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 30 mai 2007

Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Nicolae Gavra în Dosarul nr. 83/30/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 octombrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 83/30/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Nicolae Gavra cu ocazia soluţionãrii recursului formulat împotriva unei sentinţe civile pronunţate de Tribunalul Timiş, având ca obiect examinarea cererii de instituire a sechestrului judiciar.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 21 din Constituţie şi celor ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin aceea cã nu asigurã celeritatea soluţionãrii unor cauze al cãror obiect se înscrie în procedurile speciale, urgente, prevãzute în mod expres de Codul de procedurã civilã. De asemenea, considerã cã existã o vãditã contradicţie între prevederile art. 114^1 alin. 3 şi cele ale art. 89 din Codul de procedurã civilã, în ceea ce priveşte stabilirea unor termene care sã asigure operativitatea procedurii de judecatã.
Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât prin normele de procedurã referitoare la citarea pãrţilor nu se aduce atingere accesului liber la justiţie. Totodatã, aratã cã nu pot fi primite nici susţinerile autorului excepţiei privind contradicţia dintre dispoziţiile art. 114^1 alin. 3 şi cele ale art. 89 din Codul de procedurã civilã, întrucât primul text de lege se referã la citarea pãrţilor pentru primul termen de judecatã, în timp ce al doilea priveşte citarea pentru urmãtoarele termene.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedurã civilã sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã nu poate fi reţinutã încãlcarea art. 21 din Constituţie, iar în ceea ce priveşte posibila contrarietate între art. 114^1 alin. 3 şi art. 89 din Codul de procedurã civilã, aratã cã eventualele necorelãri legislative nu pot forma obiect al controlului constituţional.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora "Primul termen de judecatã va fi stabilit astfel încât de la data primirii citaţiei pârâtul sã aibã la dispoziţie cel puţin 15 zile pentru a-şi pregãti apãrarea, iar în procesele urgente, cel puţin 5 zile. Pentru termenele urmãtoare şi primul termen fixat dupã casarea cu trimitere, determinatã de necercetarea fondului, rãmân aplicabile dispoziţiile art. 89 alin. 1."
Autorul excepţiei susţine cã textele de lege criticate încalcã prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 care consacrã liberul acces la justiţie, precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã obligaţia pãrţilor de a-şi exercita drepturile procesuale în cadrul termenelor stabilite de lege reprezintã expresia aplicãrii principiului privind dreptul persoanei la un proces echitabil, judecat într-un termen rezonabil, potrivit prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, instituirea termenelor procesuale servind unei mai bune administrãri a justiţiei, precum şi necesitãţii aplicãrii şi respectãrii drepturilor şi garanţiilor procesuale ale pãrţilor.
În ceea ce priveşte contrarietatea dintre douã texte de lege, şi anume a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedurã civilã cu cele ale art. 89 din acelaşi act normativ, Curtea constatã cã o atare criticã nu poate fi reţinutã, întrucât în atribuţiile instanţei de contencios constituţional intrã doar examinarea dispoziţiilor legale în raport cu prevederile şi principiile constituţionale, iar nu şi eventualele necorelãri legislative.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 114^1 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Nicolae Gavra în Dosarul nr. 83/30/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 mai 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016