Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 447 din 15 mai 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. II alin. (3) si (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea si completarea Codului de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 367 din 30 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria-Irina Drãguşanu în Dosarul nr. 20.680/1/2003, de Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu, Daniela Gafencu şi Anca Violeta Gafencu în Dosarul nr. 6.796/2/2006, precum şi de Vasile Mirel Axinte şi Dumitriţa Axinte în Dosarul nr. 40.189/1/2004, toate înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi de Ilie Lucian şi Ilie Luminiţa Gabriela în Dosarul nr. 15.918/1/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
La apelul nominal se prezintã autorii excepţiei Maria-Irina Drãguşanu, prin avocat Adrian Nica, şi Ioan Gafencu, precum şi pãrţile Roza Cãlin şi Mirna Elena Cecilia Haifler, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 2.245D/2006, nr. 2.351D/2006 şi nr. 2.411D/2006 la Dosarul nr. 2.241D/2006, care a fost primul înregistrat, având în vedere cã obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate este identic.
Pãrţile prezente şi reprezentantul Ministerului Public apreciazã ca fiind întrunite condiţiile conexãrii dosarelor.
Reţinând identitatea de obiect, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea celor trei dosare.
Cauza fiind în stare de judecatã, avocatul Mariei Irina Drãguşanu solicitã admiterea excepţiei, întrucât textele de lege criticate încalcã o serie de principii constituţionale, precum liberul acces la justiţie, controlul ierarhic al hotãrârilor judecãtoreşti, dreptul la apãrare şi neretro-activitatea legii civile. Aceleaşi concluzii de admitere a criticii le susţine şi Ioan Gafencu.
În ceea ce priveşte pãrţile Roza Cãlin şi Mirna-Elena Cecilia Haifler, acestea solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autori.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece nu au intervenit elemente noi, de naturã a justifica o schimbare a jurisprudenţei Curţii în aceastã materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 octombrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 20.680/1/2003, Încheierea din 8 noiembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 6.796/2/2006 şi prin Încheierea din 23 noiembrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 40.189/1/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria-Irina Drãguşanu, Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu, Daniela Gafencu şi Anca Violeta Gafencu, precum şi de Mirel Axinte şi Dumitriţa Axinte.
De asemenea, prin Încheierea din 13 octombrie 2006, pronunţatã în Dosarul nr. 15.918/1/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicatã de Ilie Lucian şi Ilie Luminiţa Gabriela.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil şi la folosirea cãilor de atac, întrucât, prin acordarea competenţei de soluţionare a apelului şi recursului aceleiaşi instanţe de judecatã, pãrţile nu beneficiazã de un control judiciar real, exercitat de cãtre o instanţã superioarã. Mai mult, prin trimiterea dosarelor de la o instanţã la alta pe cale administrativã se încalcã atât principiul separaţiei puterilor în stat, cât şi principiile oralitãţii şi contradictorialitãţii dezbaterilor, elemente esenţiale ale unui proces echitabil. Autorii excepţiei apreciazã cã dispoziţiile legale criticate lezeazã şi dreptul la apãrare, prin privarea de un grad de jurisdicţie, fapt ce este de naturã a contraveni şi art. 53 din Constituţie, dreptul de a exercita calea de atac a recursului fiind în mod evident şi nejustificat restrâns.
Pe de altã parte, se mai susţine cã textele de lege criticate aduc atingere principiului neretroactivitãţii legii, întrucât, în cauzele deduse judecãţii, aceste dispoziţii produc efecte şi pentru trecut.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, instanţa considerã cã norma de competenţã materialã criticatã nu contravine prevederilor constituţionale invocate, având caracterul unei mãsuri adoptate în materia administrãrii actului de justiţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã apreciazã, de asemenea, cã excepţia de neconstituţionalitate este lipsitã de temei, deoarece prevederile criticate nu contravin accesului liber la justiţie şi nici dreptului la un recurs efectiv în faţa unei instanţe naţionale, neîngrãdind dreptul pãrţilor de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a promova cãile de atac stabilite prin lege. Chiar dacã aceeaşi instanţã este chematã sã soluţioneze ambele cãi de atac, şi anume apelul şi recursul, acest aspect nu constituie în sine o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecãtorilor, întrucât cele douã cãi de atac sunt guvernate de reguli procedurale distincte.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale în aceastã materie.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt în deplin acord cu prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi ale art. 129, care încredinţeazã legiuitorului dreptul de a stabili cãile de atac şi condiţiile exercitãrii acestora. În acest context, prevederile legale criticate nu sunt de naturã a îngrãdi dreptul pãrţilor interesate de a apela la instanţele judecãtoreşti şi de a beneficia de toate garanţiile menite sã le asigure dreptul la un proces echitabil.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005. Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins: "(3) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrãrii în vigoare a prezentei legi şi care, potrivit prezentei legi, sunt de competenţa curţilor de apel se trimit la curţile de apel.
(4) În cazurile prevãzute la alin. (1)-(3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativã, instanţelor devenite competente sã le judece."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale autorii excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) care consacrã accesul liber la justiţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 124 alin. (2) privind înfãptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (1) referitoare la instanţele judecãtoreşti şi ale art. 129 privind folosirea cãilor de atac. De asemenea, sunt invocate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã asupra constituţionalitãţii textelor de lege criticate s-a mai pronunţat prin <>Decizia nr. 137/2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006. Cu acel prilej a reţinut cã reglementarea criticatã a fost adoptatã de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este determinatã prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", iar, "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
Potrivit <>art. II din Legea nr. 219/2005 , apelurile aflate pe rolul curţilor de apel la data intrãrii în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa tribunalului se trimit la tribunal, iar, în mod similar, recursurile aflate pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data intrãrii în vigoare a legii şi care, potrivit acesteia, sunt de competenţa curţilor de apel, se trimit la curţile de apel. În toate aceste cazuri, trimiterea dosarelor la instanţele competente potrivit legii noi se face pe cale administrativã, fãrã a se mai pronunţa o hotãrâre de declinare a competenţei. Soluţia trimiterii pe cale administrativã a dosarelor s-a impus pentru a se evita pe cât posibil tergiversarea soluţionãrii cauzelor.
Chiar dacã, prin efectul aplicãrii imediate a noii reglementãri referitoare la competenţa materialã, aceeaşi instanţã urmeazã sã soluţioneze o cale de atac împotriva propriei sale hotãrâri, soluţia legislativã adoptatã nu relevã niciun fine de neconstituţionalitate. Astfel, dincolo de faptul cã ne aflãm în prezenţa unei reglementãri cu caracter tranzitoriu, soluţionarea aparţine unor complete cu o compunere diferitã, iar pãrţile beneficiazã de toate drepturile şi garanţiile procesuale menite sã le asigure dreptul la apãrare, dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil. Mai mult, noua soluţie legislativã nu instituie nicio discriminare şi, ca atare, nu contravine nici principiului egalitãţii de tratament între subiectele de drept.
Totodatã, dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei nu aduc nicio atingere principiului imparţialitãţii instanţelor judecãtoreşti, în contextul dreptului la un proces echitabil prevãzut de art. 21 din Legea fundamentalã şi de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Judecarea recursului de cãtre aceeaşi instanţã care a soluţionat apelul, dar în complete diferite, nu constituie, în sine, o prezumţie a lipsei de imparţialitate a judecãtorilor care se pronunţã asupra recursului. Cele douã cãi de atac - apelul şi recursul - sunt guvernate de reguli procedurale distincte, menite sã asigure realizarea dreptului la un proces echitabil.
Raţiunile care au stat la baza adoptãrii soluţiei anterioare îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezent, astfel încât aceasta se impune a fi menţinutã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. II alin. (3) şi (4) din Legea nr. 219/2005 privind aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 138/2000 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Maria-Irina Drãguşanu în Dosarul nr. 20.680/1/2003, de Ioan Gafencu, Victoria Florica Gafencu, Ioan Florin Gafencu, Daniela Gafencu şi Anca Violeta Gafencu în Dosarul nr. 6.796/2/2006, precum şi de Vasile Mirel Axinte şi Dumitriţa Axinte în Dosarul nr. 40.189/1/2004, toate înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi de familie, precum şi de Ilie Lucian şi Ilie Luminiţa Gabriela în Dosarul nr. 15.918/1/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IV-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data 15 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
