Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 445 din 15 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) lit. a) si alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 918 din 13 octombrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Mohamad Ibrahim Mustafa Salim Al Mahdi în Dosarul nr. 417/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei, personal, însoţit de traducãtor autorizat, domnul Bassam Dalati, şi asistat de avocat, doamna Eugenia Crângariu. Se constatã lipsa celeilalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza aflându-se în stare de judecatã, Curtea acordã cuvântul reprezentantului autorului excepţiei, care solicitã admiterea acesteia, întrucât dispoziţiile de lege criticate contravin dreptului la un proces echitabil şi nu asigurã accesul la dublul grad de jurisdicţie. De asemenea, considerã cã prevederile <>art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 sunt contrare şi dispoziţiilor art. 18 din Constituţie, referitoare la protecţia cetãţenilor strãini şi apatrizi, care include şi dreptul lor la apãrare; or, în practicã, termenul de 10 zile, stabilit de textul criticat, nu poate fi respectat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate. Precizeazã cã accesul liber la justiţie nu presupune existenţa mai multor grade de jurisdicţie, iar stabilirea acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Apreciazã cã termenul de 10 zile este în concordanţã cu prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, care vizeazã celeritatea procesului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 aprilie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 417/RF/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Mohamad Ibrahim Mustafa Salim Al Mahdi într-o cauzã civilã având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva sentinţei prin care Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a respins plângerea împotriva hotãrârii Oficiului Naţional pentru Refugiaţi de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat îngrãdeşte exercitarea dreptului de liber acces la justiţie cu privire la un al doilea grad de jurisdicţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, fãrã a exista vreunul dintre motivele precizate în art. 53 alin. (1) şi (2) din Constituţie. În argumentarea acestor afirmaţii aratã cã termenul de 10 zile, prevãzut de <>art. 21 alin. (4) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , nu poate fi considerat un termen rezonabil, întrucât "nu oferã timpul material minim strict necesar" realizãrii actului de justiţie "cu respectarea tuturor garanţiilor unui proces echitabil, inclusiv a dreptului la apãrare". În acest sens aratã cã procedura acceleratã de soluţionare a cererilor de acordare a statutului de refugiat presupune intervievarea petentului de cãtre instanţa de judecatã, cu asigurarea unui interpret, propunerea probelor şi administrarea acestora. Probele sunt reprezentate de înscrisuri care atestã, pe de o parte, statutul personal al petentului, care trebuie traduse, de regulã, într-o formã legalizatã, iar pe de altã parte, relaţiile referitoare la evoluţia situaţiei din ţara de origine a acestuia, furnizate de Consiliul Naţional Român pentru Refugiaţi. De aceea, autorul excepţiei apreciazã cã termenul de 10 zile "contravine intervalului minim de timp rezonabil care este necesar atât apãrãrii, cât şi instanţei de judecatã pentru a soluţiona plângerea cu administrarea tuturor probelor necesare". Fãcând o analogie cu tratamentul juridic de care se bucurã strãinii în materia procedurii privitoare la obţinerea cetãţeniei române, apreciazã cã în procedura de acordare a unei forme de protecţie se impune înlãturarea atât a alternativei procedurii accelerate, cât şi a restricţiei exercitãrii cãii de atac a recursului. De asemenea, considerã cã prin introducerea, în <>art. 19 alin. (2) lit. a)-d) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , a unor criterii, enumerate în mod limitativ, de apreciere a temeiniciei cererilor se încalcã principiul independenţei justiţiei, prevãzut de art. 124 alin. (3) din Constituţie. În final, în ceea ce priveşte garantarea dublului grad de jurisdicţie, autorul excepţiei face referire şi la dispoziţiile <>art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi la cele ale art. 282^1 din Codul de procedurã civilã.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. Considerã cã textul de lege criticat nu îngrãdeşte accesul la justiţie, petentul având posibilitatea sã sesizeze instanţa de judecatã cu o plângere împotriva hotãrârii date asupra cererii sale, analizatã în procedura acceleratã. Limitarea accesului la mai multe grade de jurisdicţie nu reprezintã o încãlcare a liberului acces la justiţie, întrucât o instanţã a analizat susţinerile solicitantului statutului de refugiat, care a beneficiat de un proces echitabil, desfãşurat într-un termen rezonabil, fãrã încãlcarea dreptului la apãrare.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Aratã cã stabilirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã atât în ceea ce priveşte termenele de soluţionare a cererilor, cât şi posibilitatea exercitãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor pronunţate. Menţioneazã în acest sens <>Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1/1994 şi <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 16/1999 . Mai aratã cã stabilirea termenului de 10 zile pentru soluţionarea plângerii nu reprezintã un impediment în deplina exercitare a drepturilor de care pot beneficia strãinii care urmeazã procedura de acordare a unei forme de protecţie, "acest termen fiind conceput sã vinã în sprijinul persoanelor care solicitã acordarea statutului de refugiat şi ale cãror cauze comportã o urgenţã evidentã, prin asigurarea unui proces rapid". Observã cã în nici una dintre cauzele supuse judecãţii Curţii Europene a Drepturilor Omului cerinţa termenului rezonabil nu a fost interpretatã în sensul obligãrii statelor de a asigura un proces mai lung, ci, dimpotrivã, soluţia constantã a fost aceea cã "justiţia nu trebuie realizatã cu întârzieri de naturã sã îi compromitã eficacitatea şi credibilitatea". Citeazã hotãrârile pronunţate în cauzele Moreira de Azevedo împotriva Portugaliei (1990) şi H. împotriva Franţei (1989). De asemenea, aratã cã nici prevederile constituţionale, nici cele ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu consacrã expres sau implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penalã. Considerã cã nu este încãlcat dreptul la apãrare şi nici nu este restrâns exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi, petentul bucurându-se de garanţiile şi drepturile procesuale prevãzute în <>art. 14 din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 .
Avocatul Poporului apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens aratã cã textele de lege criticate nu aduc atingere dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul excepţiei. Precizeazã cã prevederile <>art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 "nu îngrãdesc sub nici un aspect posibilitatea pãrţilor de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime". Petentul are posibilitatea de a formula plângere în faţa instanţelor judecãtoreşti cu privire la hotãrârea pronunţatã de Oficiul Naţional pentru Refugiaţi şi de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate garanţiile necesare asigurãrii unui proces echitabil. Menţioneazã în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 140/2005, nr. 389/2004 şi nr. 389/2003. Apreciazã cã nu este întemeiatã nici critica prin raportare la dispoziţiile art. 24 din Constituţie, întrucât strãinul care solicitã acordarea statutului de refugiat are posibilitatea de a formula pretenţii şi apãrãri. Aratã cã art. 14 şi 53 din Constituţie nu au incidenţã în soluţionarea cauzei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului şi al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile autorului excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. (5): "(4) Instanţa soluţioneazã plângerea în termen de 10 zile şi pronunţã o hotãrâre motivatã, prin care:
a) respinge plângerea pentru cel puţin unul dintre motivele prevãzute la art. 19 alin. (1); [...]
(5) Hotãrârea instanţei este definitivã şi irevocabilã."
În motivarea excepţiei autorul acesteia face trimitere şi la prevederile art. 2 lit. a), b) şi c), ale art. 19 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) lit. a)-d) din <>Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , însã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate este circumscris la dispoziţiile art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) din ordonanţã, aşa cum Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal a precizat în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale.
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost exprimatã în faţa instanţei de judecatã, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 14 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 şi ale art. 53. Cât priveşte invocarea art. 14 din Constituţie, Curtea observã cã, atât din motivarea excepţiei, cât şi din precizarea expresã formulatã în scris şi depusã la dosarul Curţii Constituţionale în şedinţa publicã din 15 septembrie 2005, rezultã cã, în realitate, textele din Constituţie la care îşi raporteazã autorul excepţiei critica de neconstituţionalitate sunt art. 18 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) şi (3), art. 24 şi art. 53. Acestea au urmãtorul cuprins:
- Art. 18 alin. (1): "Cetãţenii strãini şi apatrizii care locuiesc în România se bucurã de protecţia generalã a persoanelor şi a averilor, garantatã de Constituţie şi de alte legi.";
- Art. 21 alin. (1), (2) şi (3): "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apãrare este garantat.
(2) În tot cursul procesului, pãrţile au dreptul sã fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 53: "(1) Exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi poate fi restrâns numai prin lege şi numai dacã se impune, dupã caz, pentru: apãrarea securitãţii naţionale, a ordinii, a sãnãtãţii ori a moralei publice, a drepturilor şi a libertãţilor cetãţenilor; desfãşurarea instrucţiei penale; prevenirea consecinţelor unei calamitãţi naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrângerea poate fi dispusã numai dacã este necesarã într-o societate democraticã. Mãsura trebuie sã fie proporţionalã cu situaţia care a determinat-o, sã fie aplicatã în mod nediscriminatoriu şi fãrã a aduce atingere existenţei dreptului sau a libertãţii."
De asemenea, autorul excepţiei invocã în susţinerea acesteia şi art. 6 - "Dreptul la un proces echitabil" - paragraful 1 şi art. 14 - "Interzicerea discriminãrii", ambele din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine:
O primã observaţie constã în aceea cã în urma renumerotãrii şi republicãrii <>Ordonanţei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, prevederile art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. (5), ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, au cãpãtat conţinutul fostului art. 20 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) din ordonanţã, în redactarea anterioarã republicãrii. Curtea constatã, de asemenea, cã dispoziţiile acestui din urmã articol au mai format obiectul controlului de constituţionalitate. Astfel, prin <>Decizia nr. 389 din 30 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.077 din 19 noiembrie 2004, Curtea Constituţionalã, respingând excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 20 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, a reţinut, în esenţã, urmãtoarele: în legãturã cu invocarea încãlcãrii dreptului la un proces echitabil, constând în imposibilitatea de a ataca la o instanţã superioarã hotãrârea definitivã şi irevocabilã a instanţei de judecatã care soluţioneazã plângerea, nici art. 21 din Constituţie, nici art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu consacrã expres sau implicit dreptul la dublul grad de jurisdicţie, drept ce este recunoscut doar în materie penalã. De asemenea, termenul de 10 zile, impus de <>art. 21 alin. (4) lit. a) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 , pentru soluţionarea plângerii împotriva hotãrârii de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat, "nu este de naturã sã impieteze asupra independenţei judecãtorilor şi nu reprezintã un impediment în deplina exercitare a drepturilor de care pot beneficia strãinii care urmeazã procedura de acordare a unei forme de protecţie din partea statului român. Aceastã protecţie constã în dreptul strãinului de a fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizaţiilor neguvernamentale în domeniul drepturilor omului, de a beneficia de serviciile unui interpret, precum şi de toate celelalte garanţii procesuale care dau conţinut conceptului de proces echitabil". În plus, prin <>Decizia nr. 140 din 10 martie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 13 mai 2005, Curtea Constituţionalã a constatat cã termenul de 10 zile, stabilit de art. 21 alin. (4) lit. a) din ordonanţã, "se circumscrie condiţiei termenului rezonabil, aşa cum apare acesta în interpretarea Curţii Europene a Drepturilor Omului. Astfel, observã cã în nici una dintre cauzele supuse judecãţii Curţii de la Strasbourg aceastã cerinţã nu a fost interpretatã în sensul obligaţiei statelor şi a autoritãţilor de a asigura un proces mai lung. Din contrã, soluţia constantã a fost aceea cã «justiţia nu trebuie realizatã cu întârzieri de naturã sã-i compromitã eficacitatea şi credibilitatea», sens în care pot fi amintite hotãrârile pronunţate în cauzele Moreira de Azevedo contra Portugaliei (1990) şi H. contra Franţei (1989)".
De altfel, în jurisprudenţa sa constantã, Curtea Constituţionalã a statuat, cu valoare de principiu, cã stabilirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã atât în ceea ce priveşte termenele de soluţionare a cererilor, cât şi relativ la posibilitatea exercitãrii cãilor de atac împotriva hotãrârilor pronunţate.
Cele statuate prin deciziile menţionate îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, întrucât în speţã nu au fost aduse elemente noi care sã justifice schimbarea acestei jurisprudenţe a Curţii Constituţionale.
Curtea observã cã nu poate fi reţinutã nici critica prin raportare la prevederile art. 18 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile <>art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. 5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 neafectând în nici un fel protecţia generalã a persoanelor şi a proprietãţii, garantatã strãinilor şi apatrizilor prin prevederile constituţionale menţionate. De asemenea, Curtea constatã cã textul de lege criticat nu instituie restrângeri ale exerciţiului dreptului de acces liber la justiţie, astfel încât nu se poate reţine critica referitoare la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 53 din Constituţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. (5) din Ordonanţa Guvernului nr. 102/2000 privind statutul şi regimul refugiaţilor în România, excepţie ridicatã de Mohamad Ibrahim Mustafa Salim Al Mahdi în Dosarul nr. 417/RF/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a pentru conflicte de muncã, asigurãri sociale, contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
