Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 444 din 26 octombrie 2004  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 129 alin. (1) si (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 444 din 26 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 129 alin. (1) si (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 15 din 5 ianuarie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Dana Titian - procuror
Irina Loredana Lãpãdat - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 129 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicatã de Dumitru Brezoianu în Dosarul nr. 3.242/LM/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi litigii de muncã.
La apelul nominal rãspund autorul excepţiei, precum şi partea Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti, prin consilier juridic Rodica Burduşel.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine admiterea acesteia astfel cum a fost formulatã prin notele scrise depuse la dosar, arãtând cã textul de lege criticat încalcã egalitatea în drepturi a cetãţenilor şi dreptul la muncã. Se mai susţine cã prin condiţionarea exercitãrii profesiei de cadru didactic universitar de împlinirea unei anumite vârste, fãrã a se ţine seama de criteriul competenţei profesionale, este încãlcat principiul autonomiei universitare, fiind afectat în ultimã instanţã însuşi procesul de învãţãmânt.
Partea Universitatea "Titu Maiorescu" din Bucureşti, prin consilier juridic, susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens se aratã cã textul de lege criticat împiedicã derularea normalã a procesului de învãţãmânt în cadrul instituţiilor de învãţãmânt superior, prin obligarea cadrelor didactice sã-şi înceteze activitatea profesionalã la o anumitã vârstã. Se mai aratã cã <>Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, utilizând noţiunea de "autonomie universitarã", are în vedere universitatea ca persoanã juridicã şi nu corpul profesoral care asigurã în fapt realizarea puterii universitare şi care este singurul în mãsurã sã ia decizii în ceea ce îi priveşte pe membrii sãi.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca fiind neîntemeiatã. În acest sens aratã cã prevederile legale criticate sunt în conformitate cu dispoziţiile constituţional invocate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 7 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 3.242/LM/2004, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi litigii de muncã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 129 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicatã de Dumitru Brezoianu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, deoarece creeazã discriminãri între aceştia pe criterii profesionale. De asemenea, se aratã cã textul de lege criticat încalcã şi dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (1), prin aceea cã îngrãdeşte dreptul la muncã al cadrelor universitare, interzicând exercitarea profesiei dupã împlinirea unei anumite vârste.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi litigii de muncã considerã excepţia de neconstituţionalitate ca fiind întemeiatã. În acest sens se aratã cã textul de lege criticat încalcã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi în art. 41 alin. (1), fãrã ca restricţia instituitã prin acest text de lege sã se încadreze în nici unul dintre cazurile reglementate expres şi limitativ de dispoziţiile art. 53 din Constituţie.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã egalitatea în drepturi a cetãţenilor, deoarece principiul egalitãţii în drepturi nu presupune şi uniformitatea de tratament juridic. Se invocã în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale. De asemenea, se considerã cã dispoziţiie legale criticate nu contravin nici dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 41 alin. (1), deoarece libertatea în alegerea profesiei şi a meseriei poate fi limitatã şi de alte criterii legale, justificate constituţional, cum ar fi starea sãnãtãţii, vârsta, aptitudinile etc., determinate de specificul profesiei, meseriei ori a locului de muncã.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat nu contravine în nici un mod egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, dat fiind faptul cã, prin natura profesiei, cadrele didactice se aflã într-o situaţie diferitã faţã de persoanele angajate în alte sectoare de activitate, ceea ce justificã aplicarea unui tratament juridic diferit. De asemenea, se mai aratã cã prin stabilirea unor condiţii de vârstã pentru exercitarea profesiei de cadru didactic nu sunt îngrãdite în nici un fel dreptul la muncã şi nici libertatea de alegere a profesiei sau a locului de muncã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 129 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 16 iulie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
Prevederile legale criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 129: "(1) Profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor pot rãmâne în activitate pânã la vârsta de 65 de ani.
(2) La împlinirea vârstei de pensionare, profesorii universitari şi conferenţiarii universitari cu titlul ştiinţific de doctor, cu excepţiile prevãzute în titlul VIII - Dispoziţii tranzitorii şi finale, care dovedesc competenţã profesionalã deosebitã, pot fi menţinuţi ca titulari în funcţia didacticã, la cerere, cu acordul consiliului facultãţii şi cu aprobarea anualã a senatului universitar, prin vot nominal deschis, pânã la împlinirea vârstei de 70 de ani."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, aceste prevederi legale contravin dispoziţiilor cuprinse în art. 16 alin. (1) şi în art. 41 alin. (1) din Constituţie, prevederi care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16 alin. (1) : "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri."
- Art. 41 alin. (1): "(1) Dreptul la muncã nu poate fi îngrãdit. Alegerea profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei, precum şi a locului de muncã este liberã."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã prin dispoziţiile legale criticate legiuitorul a limitat exercitarea profesiei de cadru didactic universitar pânã la împlinirea unei anumite vârste. Aceastã limitare este justificatã însã prin natura specificã a domeniului de activitate în care se aplicã, respectiv învãţãmântul, domeniu de interes public, reglementat prin norme de naturã a garanta o bunã desfãşurare a procesului de învãţãmânt.
În acest context nu se poate susţine cã dispoziţiile legale criticate constituie o imixtiune a legiuitorului în probleme ce ţin de autonomia universitarã. În cadrul autonomiei universitare, garantatã prin dispoziţiile art. 32 alin. (6) din Constituţie, revine fiecãrei instituţii de învãţãmânt superior sarcina de a aprecia cu privire la activitatea desfãşuratã de fiecare cadru universitar. În acest sens instituţiile de învãţãmânt superior au posibilitatea conferitã de lege de a continua colaborarea cu profesorii universitari pensionaţi, care pot ocupa funcţia de profesor universitar consultant, în conformitate cu <>art. 64 din Legea nr. 128/1997 , respectiv în condiţiile existenţei avizului consiliului facultãţii şi cu aprobarea senatului universitar.
Nu poate fi primitã critica autorului excepţiei de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 16 alin. (1) referitor la principiul egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, prin discriminarea creatã între cadrele didactice universitare şi alte categorii socioprofesionale. În sensul jurisprudenţei constante a Curţii Constituţionale principiul egalitãţii nu este sinonim cu uniformitatea, astfel încât situaţia juridicã a anumitor categorii de persoane (în speţã profesorii universitari) justificã aplicarea unui regim juridic diferit. Mai mult, criteriul vârstei nu se regãseşte printre criteriile discriminatorii, prin care se încalcã egalitatea între cetãţeni, enumerate în dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Constituţie, acesta având în speţã doar natura unei condiţii legale pentru exercitarea unei profesii, aplicabilã în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice, respectiv acelora care se încadreazã în ipoteza prevãzutã de norma juridicã.
Cadrele didactice universitare, a cãror activitate profesionalã se desfãşoarã pe baza unui contract individual de muncã, se aflã într-o situaţie diferitã de cea a altor categorii socioprofesionale, invocate de autorul excepţiei, de exemplu cele care exercitã anumite atribuţii legate de o funcţie publicã sau titlu ştiinţific, cum este cazul parlamentarilor, respectiv academicienilor, astfel încât nici sub acest aspect nu poate fi reţinutã încãlcarea principiului constituţional al egalitãţii în drepturi.
Autorul excepţiei invocã şi încãlcarea art. 41 alin. (1) din Constituţie, sub aspectul îngrãdirii dreptului la muncã, prin interzicerea exercitãrii profesiei dupã împlinirea unei anumite vârste.
Curtea observã cã principiul libertãţii alegerii profesiei, statuat prin dispoziţiile art. 41 alin. (1) din Constituţie, nu se referã la obligaţia statului de a garanta efectiv accesul tuturor cetãţenilor la toate profesiile, ci la posibilitatea concretã de alegere pe care o are fiecare cetãţean, în condiţii identice cu cele ale oricãrei alte persoane. Cu alte cuvinte alegerea profesiei este liberã din momentul în care condiţiile solicitate pentru respectiva profesie sunt îndeplinite. În acest sens stabilirea unei condiţii de vârstã pentru exercitarea profesiei de cadru didactic universitar reprezintã o condiţie legalã aplicabilã tuturor persoanelor aflate în aceeaşi situaţie, fãrã discriminare, astfel încât nu se poate susţine cã norma legalã criticatã încalcã principiul constituţional al libertãţii de alegere a profesiei sau a locului de muncã şi nici dreptul la muncã.
În acelaşi timp exercitarea dreptului la muncã trebuie sã se facã şi în conformitate cu toate cerinţele instituite prin normele constituţionale. Sub acest aspect, prin <>Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996, Curtea a confirmat existenţa unui drept de diferenţã în materie de vârstã de pensionare şi a reţinut cã drepturile fundamentale consacrate de Constituţie nu pot fi privite în mod izolat, ci într-o corelaţie fireascã, logicã. Aşa fiind, prin dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie este consacrat dreptul la pensie ca o formã de realizare a dreptului la asigurãri sociale şi ca drept fundamental ce decurge din exercitarea dreptului la muncã. În aceste condiţii, aşa cum s-a arãtat în decizia menţionatã, dispoziţiile legale trebuie corelate în aşa fel încât sã asigure respectarea tuturor drepturilor fundamentale în cauzã. Aşadar, sub aspectul menţionat, cele statuate prin <>Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995 îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 129 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 128/1997 privind Statutul personalului didactic, excepţie ridicatã de Dumitru Brezoianu în Dosarul nr. 3.242/LM/2004 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi litigii de muncã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 octombrie 2004.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Irina Loredana Lãpãdat

---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016