Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 441 din 15 septembrie 2005 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 720^1 alin. 1 si art. 720^5 alin. 3 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 931 din 19 octombrie 2005
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 alin. 1 şi art. 720^5 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sabyc" - S.R.L. în Dosarul nr. 898/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
La apelul nominal rãspunde Spitalul Filantropia, prin consilier juridic, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul pãrţii prezente solicitã respingerea excepţiei, deoarece dispoziţiile criticate stabilesc o procedurã prealabilã obligatorie, iar pãrţile nu pot opta cu privire la aplicarea ei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã, arãtând cã în cauza de faţã este vorba despre interpretarea şi aplicarea legii, care nu ţine de competenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 februarie 2005, pronunţatã în Dosarul nr. 898/2004, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 720^1 alin. 1 şi art. 720^5 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sabyc" - S.R.L. în dosarul menţionat, având ca obiect cererea de apel formulatã de autorul excepţiei împotriva unei sentinţe prin care i s-a respins, ca neîntemeiatã, acţiunea de prelungire a unui contract de închiriere.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia precizeazã cã excepţia are ca obiect dispoziţiile "art. 720^1 alin. 1 şi art. 720^5 alin. 3 din Codul de procedurã civilã pentru ipoteza în care acţiunea reclamantului este modificatã la prima zi de înfãţişare ca urmare a cererii reconvenţionale a pârâtului".
Autorul excepţiei invocã în susţinerea acesteia dispoziţiile art. 109 alin. 1, art. 112 şi art. 132 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, precum şi dispoziţiile art. 21 alin. (3), art. 41 alin. (1), (3), (4), (5), (6) şi (7) [devenit, dupã republicarea Constituţiei, art. 44 alin. (1), (3), (5), (6), (7) şi (8)], art. 41^1 [devenit art. 45], art. 123 alin. (1^1) [devenit art. 124 alin. (2)] şi art. 135 din Constituţia României, astfel cum a fost modificatã prin legea de revizuire a Constituţiei.
Autorul excepţiei susţine cã acţiunea iniţialã introdusã la instanţã nu necesitã concilierea directã prevãzutã de art. 720^1 din Codul de procedurã civilã. De asemenea, se aratã în continuare cã, în baza art. 720^5 alin. 1 teza a doua din cod, nici pentru capãtul principal din cererea reconvenţionalã (evacuare) nu era necesarã concilierea directã. Având în vedere cererea reconvenţionalã, autorul excepţiei considerã cã a fost nevoit sã solicite instanţei ca, în eventualitatea în care se va dispune evacuarea, sã "se recunoascã investiţiile fãcute în spaţiul închiriat şi sã fie obligat Spitalul clinic Filantropia sã achite contravaloarea acestor investiţii; de asemenea [s-a invocat şi] dreptul de retenţie asupra spaţiului". În aceastã situaţie, se aratã în continuare, "având în vedere existenţa unui proces pe rol şi învestirea instanţei cu o cauzã litigioasã, cu probele existente la dosar, apare şi necesitatea de a soluţiona pricina dedusã judecãţii în cel mai scurt timp, adicã într-un termen rezonabil, astfel cum dispune [art. 21 alin. (3) din Constituţie], atât pentru a reglementa litigiul şi a stinge starea conflictualã, cât şi pentru a degreva rolul instanţelor. Apare cu totul disproporţionatã şi încãrcatã de un formalism excesiv, faţã de situaţia concretã din dosar, efectuarea unei concilieri prealabile distincte, atât timp cât existã deja un proces pe rol, iar pãrţile îşi cunosc atitudinea faţã de problema litigioasã". În sprijinul acestor argumente autorul excepţiei invocã şi art. 720^1 din Codul de procedurã civilã, "care impune procedura concilierii directe înainte de a introduce cererea de chemare în judecatã doar în acele procese comerciale care sunt evaluabile în bani". Or, se aratã în finalul susţinerii, "cererea introductivã nu a fost o cerere în pretenţii, ci o cerere neevaluabilã pecuniar [...] şi nu este necesarã procedura concilierii în acest caz".
În legãturã cu încãlcarea dispoziţiilor art. 41 din Constituţie, autorul excepţiei apreciazã cã, în cazul unei evacuãri din spaţiul în care a investit importante sume fãrã a avea posibilitatea de a-şi recupera investiţia, ar fi "expropriat în mod abuziv".
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Se aratã cã autorul excepţiei "a formulat, dupã depunerea de cãtre pârât a întâmpinãrii, cerere modificatoare, în condiţiile art. 132 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãruia nu se socoteşte modificatã şi nu se va da termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţã declaraţiile verbale fãcute în instanţã, când se cere valoarea obiectului pierdut sau pierit. Este adevãrat cã cererea reclamantei a fost respinsã în considerarea caracterului obligatoriu al procedurii de conciliere, care nu a fost efectuatã în cauzã pentru pretenţiile din cererea modificatoare. Aceasta, însã, reprezintã interpretarea datã de instanţa de fond dispoziţiilor legale ce reglementeazã posibilitatea pãrţilor de a formula cereri noi, într-un proces deja început prin coroborare cu prevederile legale ce impun îndeplinirea unor proceduri prealabile [...]."
În conformitate cu prevederile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În argumentarea acestei susţineri, Guvernul face referire la <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 335 din 16 septembrie 2004 , în care se aratã cã, "prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmãrit restrângerea accesului liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiazã în condiţiile legii, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitãrii dreptului constituţional prevãzut de art. 21, prevenindu-se, astfel, abuzurile şi asigurându-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte pãrţi". Totodatã, se menţioneazã în continuarea argumentãrii punctului de vedere prezentat de Guvern, "Curtea Constituţionalã a statuat în mod constant cã reglementarea de cãtre legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferitã prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor proceduri speciale, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientã de a preveni exercitarea sa abuzivã, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egalã mãsurã ocrotiţi". Pe de altã parte, se apreciazã cã argumentele autorului excepţiei se bazeazã pe interpretarea corelativã a unor texte legale de cãtre instanţã, fãrã a susţine elemente de neconstituţionalitate, aspectele invocate constituind mai curând o problemã de aplicare a legii.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia este neîntemeiatã. Se aratã, în susţinerea acestui punct de vedere, cã dispoziţiile criticate nu încalcã prevederile art. 21 din Constituţie deoarece, "prin instituirea procedurii prealabile de conciliere nu s-a urmãrit restrângerea accesului liber la justiţie, de care cel interesat beneficiazã în condiţiile legii, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitãrii dreptului constituţional prevãzut de art. 21, prevenindu-se, astfel, abuzurile şi asigurându-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte pãrţi. Mai mult, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmãrit sã transpunã în practicã principiul celeritãţii soluţionãrii litigiilor dintre pãrţi - mai pregnant în materie comercialã - şi sã degreveze activitatea instanţelor de judecatã". Este menţionatã, în acest sens, <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 335 din 16 septembrie 2004 .
Se apreciazã cã dispoziţiile criticate nu contravin nici prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie. Totodatã, se aratã cã art. 720^1 alin. 1 şi art. 720^5 alin. 3 din Codul de procedurã civilã "reprezintã norme de procedurã a cãror reglementare este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie".
În opinia Avocatului Poporului, celelalte dispoziţii constituţionale invocate în susţinerea excepţiei - art. 44 şi 136 - nu au relevanţã în cauza de faţã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţii prezente şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 720^1 alin. 1 şi art. 720^5 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 720^1 alin. 1: "În procesele şi cererile în materie comercialã evaluabile în bani, înainte de introducerea cererii de chemare în judecatã, reclamantul va încerca soluţionarea litigiului prin conciliere directã cu cealaltã parte.";
- Art. 720^5 alin. 3: "În cazul în care pârâtul a introdus cerere reconvenţionalã, reclamantul va depune întâmpinare pânã la prima zi de înfãţişare. La cererea pãrţii interesate, instanţa, ţinând seama de complexitatea cauzei, poate fixa un termen scurt pentru completarea întâmpinãrii, precum şi pentru studierea acesteia de cãtre pârât."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3), art. 44 alin. (1), (3), (5), (6), (7) şi (8), art. 45, art. 124 alin. (2) şi art. 135.
Dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei au urmãtorul cuprins:
- Art. 21 alin. (3): "Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.";
- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum şi creanţele asupra statului, sunt garantate. Conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege. [...]
(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire. [...]
(5) Pentru lucrãri de interes general, autoritatea publicã poate folosi subsolul oricãrei proprietãţi imobiliare, cu obligaţia de a despãgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantaţiilor sau construcţiilor, precum şi pentru alte daune imputabile autoritãţii.
(6) Despãgubirile prevãzute în alineatele (3) şi (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergenţã, prin justiţie.
(7) Dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi asigurarea bunei vecinãtãţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.
(8) Averea dobânditã licit nu poate fi confiscatã. Caracterul licit al dobândirii se prezumã. [...]";
- Art. 45: "Accesul liber al persoanei la o activitate economicã, libera iniţiativã şi exercitarea acestora în condiţiile legii sunt garantate.";
- Art. 124 alin. (2): "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi.";
- Art. 135: "(1) Economia României este economie de piaţã, bazatã pe libera iniţiativã şi concurenţã.
(2) Statul trebuie sã asigure:
a) libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie;
b) protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã;
c) stimularea cercetãrii ştiinţifice şi tehnologice naţionale, a artei şi protecţia dreptului de autor;
d) exploatarea resurselor naturale, în concordanţã cu interesul naţional;
e) refacerea şi ocrotirea mediului înconjurãtor, precum şi menţinerea echilibrului ecologic;
f) crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii;
g) aplicarea politicilor de dezvoltare regionalã în concordanţã cu obiectivele Uniunii Europene."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este contrar dispoziţiilor constituţionale menţionate, în ipoteza în care acţiunea a fost pornitã printr-o cerere neevaluabilã în bani, situaţie în care procedura concilierii directe nu este obligatorie, dar a continuat prin formularea unei cereri accesorii (cerere reconvenţionalã) evaluabile în bani, caz în care "apare, cu totul disproporţionatã şi încãrcatã de un formalism excesiv, [...] efectuarea unei concilieri prealabile distincte, atâta timp cât existã deja un proces pe rol".
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã, între textele legale criticate şi textele constituţionale invocate în susţinerea excepţiei neexistând incompatibilitate.
Curtea reţine, totodatã, cã autorul excepţiei nu criticã, în realitate, neconstituţionalitatea celor douã texte ale Codului de procedurã civilã, ci susţine cã ele nu erau aplicabile (prevederile referitoare la conciliere) cauzei în care a ridicat excepţia, problemã care nu intrã în sfera controlului de constituţionalitate, ci în aceea a aplicãrii legii de cãtre instanţa de judecatã.
De altfel, Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor <>art. 720^1 alin. 1 din Codul de procedurã civilã. Prin Decizia nr. 335 din 16 septembrie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 955 din 19 octombrie 2004, Curtea a constatat cã "dispoziţiile privind soluţionarea litigiilor în materie comercialã, cuprinse în cap. XIV din Cartea a VI-a a Codului de procedurã civilã, instituie o procedurã specialã de rezolvare a acestei categorii de litigii ce cuprinde concilierea directã prealabilã între pãrţi şi o procedurã de judecatã derogatorie de la dreptul comun". Totodatã, Curtea a reţinut cã, "potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, republicatã, stabilirea regulilor de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã. Sub acest aspect, principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a le utiliza, în formele şi în modalitãţile prevãzute de lege. Prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, ca de altfel în toate cazurile în care legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în cadrul unei anumite proceduri, nu s-a urmãrit restrângerea accesului liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat beneficiazã în condiţiile legii, ci, exclusiv, instaurarea unui climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitãrii dreptului constituţional prevãzut de art. 21, prevenindu-se, astfel, abuzurile şi asigurându-se protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalte pãrţi. Aşa fiind, textul de lege criticat este în deplin acord cu dispoziţiile art. 109 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãrora, «În cazurile anume prevãzute de lege, sesizarea instanţei competente se poate face numai dupã îndeplinirea unei proceduri prealabile, în condiţiile stabilite de acea lege» [...]." Prin decizia menţionatã se aratã, de asemenea, cã, "din ansamblul reglementãrii, rezultã cã, prin instituirea procedurii prealabile de conciliere, legiuitorul a urmãrit sã transpunã în practicã principiul celeritãţii soluţionãrii litigiilor dintre pãrţi - mai pregnant în materie comercialã - şi sã degreveze activitatea instanţelor de judecatã. Astfel, rolul normei procedurale criticate este acela de a reglementa o procedurã extrajudiciarã care sã ofere pãrţilor posibilitatea de a se înţelege asupra eventualelor pretenţii ale reclamantului, fãrã implicarea autoritãţii judecãtoreşti competente".
Soluţia Curţii Constituţionale în cauza respectivã, precum şi considerentele care au stat la baza sa îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã, întrucât nu se invocã elemente noi de naturã a schimba aceastã jurisprudenţã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 720^5 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, criticate, de asemenea, de cãtre autorul excepţiei, Curtea observã cã dispoziţiile respective, care se referã la ipoteza introducerii de cãtre pârât a unei cereri reconvenţionale şi a depunerii întâmpinãrii de cãtre reclamant, nu sunt de naturã a încãlca, prin conţinutul lor, dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), fiind asigurate atât dreptul la un porces echitabil, cât şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil.
Referitor la celelalte dispoziţii constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, şi anume art. 44 alin. (1), (3), (5), (6), (7) şi (8), privind dreptul de proprietate, cele ale art. 45 privind accesul liber la o activitate economicã, precum şi cele ale art. 124 alin. (2) privind înfãptuirea justiţiei şi ale art. 135 privind economia, Curtea reţine, aşa cum susţine şi Avocatul Poporului în punctul sãu de vedere, cã acestea nu au, în mod evident, incidenţã în cauza de faţã, neavând legãturã cu textele criticate ale Codului de procedurã civilã.
În ceea ce priveşte susţinerea cã textele criticate încalcã alte prevederi din Codul de procedurã civilã, aceasta nu poate fi primitã, deoarece, chiar dacã ar fi realã, s-ar pune problema existenţei unei deficienţe de coordonare legislativã, de resortul exclusiv al autoritãţii legiuitoare, iar nu de competenţa Curţii Constituţionale.
Potrivit considerentelor expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiior art. 720^1 alin. 1 şi art. 720^5 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Sabyc" - S.R.L. în Dosarul nr. 898/2004 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 septembrie 2005.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
