Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 440 din 26 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7 si 12 din Codul de procedura penala
Ioan Vida - preşedinte Nicolae Cochinescu - judecãtor Aspazia Cojocaru - judecãtor Constantin Doldur - judecãtor Acsinte Gaspar - judecãtor Kozsokar Gabor - judecãtor Petre Ninosu - judecãtor Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor Iuliana Nedelcu - procuror Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Anna-Maria Tinu şi Tamara Tinu în Dosarul nr. 10.263/2004 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile legale criticate sunt norme de procedurã care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, pot fi reglementate exclusiv de legiuitor. Termenul de 20 de zile prevãzut de art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã nu este de naturã a afecta dispoziţiile constituţionale invocate în susţinerea excepţiei, ci, dimpotrivã, este expresia dreptului la un proces echitabil care implicã toate garanţiile procesuale penale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 6 iulie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 10.263/2004, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Anna-Maria Tinu şi Tamara Tinu în dosarul cu numãrul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unei soluţii de netrimitere dispusã de parchet. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã restrânge dreptul pãrţilor şi al instanţei la lãmurirea cauzei prin probe, deoarece singura dovadã admisã pentru a servi la constatarea existenţei sau inexistenţei unei infracţiuni este doar aceea cu înscrisuri. Prin urmare, nu se poate vorbi despre respectarea dreptului la apãrare, a dreptului oricãrei persoane de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor şi intereselor sale legitime ori despre un proces echitabil. În speţa dedusã judecãţii autorii excepţiei susţin cã nu au posibilitatea sã solicite instanţei administrarea de probe noi, care sã dovedeascã existenţa infracţiunii, şi atâta timp cât acestea nu au fost administrate în faţa organului de urmãrire penalã, materialul probator nu poate fi completat. Dispoziţiile alin. 12 al aceluiaşi articol sunt de asemenea neconstituţionale, deoarece termenul de 20 de zile este un termen imperativ, şi nu de recomandare, iar nerespectarea lui atrage nulitatea actului întocmit dupã împlinirea lui. Or, într-o atare situaţie nu se mai poate pune în discuţie respectarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la termenul rezonabil, întrucât durata unui proces nu poate fi previzibilã. Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, în ceea ce priveşte art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, acesta trebuie interpretat şi aplicat împreunã cu dispoziţiile alin. 8 al aceluiaşi articol. Or, din economia textelor arãtate se desprinde concluzia cã instanţa de judecatã are în vedere, în momentul soluţionãrii plângerii, întreg materialul probator existent la dosarul cauzei, care, deşi nu a fost administrat în mod nemijlocit de cãtre aceasta, poate conţine şi alte mijloace de probã decât înscrisuri. Mai mult decât atât, în condiţiile alin. 8 lit. b), instanţa poate dispune desfiinţarea soluţiei şi trimiterea cauzei procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, situaţie în care dispoziţiile art. 333 alin. 2 din Codul de procedurã penalã se aplicã în mod corespunzãtor, sau, potrivit alin. 8 lit. c), poate reţine cauza spre rejudecare, cu aplicarea dispoziţiilor privind judecata în primã instanţã şi a cãilor de atac. Prin urmare pãrţile interesate beneficiazã de toate drepturile invocate de autor în susţinerea excepţiei şi nu se poate pune în discuţie nerespectarea dreptului la apãrare, a liberului acces la justiţie sau a dreptului la un proces echitabil. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã, instanţa de judecatã opineazã cã termenul de 20 de zile este un termen de recomandare şi nicidecum unul imperativ, aşa cum susţine autorul excepţiei. În situaţia în care legiuitorul ar fi dorit sã-i dea o asemenea calificare, ar fi prevãzut, desigur, şi sancţiunea aplicatã în cazul nerespectãrii lui. Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul României apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece, potrivit art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt stabilite de lege. În virtutea acestei dispoziţii plângerea prevãzutã de art. 278^1 din Codul de procedurã penalã a fost conceputã de legiuitor ca o cale de atac în cadrul cãreia instanţa analizeazã legalitatea şi temeinicia rezoluţiei sau ordonanţei de netrimitere în judecatã faţã de conţinutul dosarului de urmãrire penalã. Aceasta rezultã din modul de reglementare a soluţiilor care pot fi pronunţate în urma verificãrii dupã criteriile şi în condiţiile arãtate în alin. 8. Instituirea unui termen de soluţionare a plângerii transpune prevederile constituţionale mai sus amintite potrivit cãrora legiuitorul este singurul competent sã reglementeze procedura de judecatã. Astfel, termenul de soluţionare, criticat de autorul excepţiei, dã expresie principiului celeritãţii care stã la baza desfãşurãrii procesului penal, potrivit art. 1 din Codul de procedurã penalã, precum şi dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie, potrivit cãrora pãrţile au dreptul la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil. Guvernul mai aratã, în punctul sãu de vedere, cã termenul de 20 de zile este un termen de recomandare, concluzie care se desprinde din absenţa unei sancţiuni procesuale pentru cazul depãşirii lui. Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât textele legale criticate nu opresc pãrţile interesate de a se adresa instanţelor judecãtoreşti, de a fi apãrate şi de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, desfãşurarea unui proces echitabil, ci, dimpotrivã, dau expresie preocupãrii legiuitorului de a asigura soluţionarea cauzelor penale într-un termen rezonabil. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: "Instanţa, judecând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate. [...] Instanţa este obligatã sã rezolve plângerea în termen de cel mult 20 de zile de la primire şi sã comunice, de îndatã şi motivat, persoanei care a fãcut plângerea, modul în care aceasta a fost rezolvatã." Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (2) şi (3) referitoare la exercitarea neîngrãditã a dreptului pãrţilor la un proces echitabil şi ale art. 24 referitoare la "dreptul la apãrare", precum şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale care dispun în legãturã cu "dreptul la un proces echitabil". Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin dispoziţiile legale criticate s-a prevãzut posibilitatea atacãrii rezoluţiilor sau ordonanţelor de netrimitere în judecatã dispuse de procuror, pe calea sesizãrii instanţei de judecatã cãreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sã judece cauza în primã instanţã. Fiind vorba de dispoziţii de procedurã judiciarã, pe care legiuitorul are competenţa sã le adopte potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, excepţia ridicatã în cauzã nu ar putea fi admisã decât în cazul în care aceste dispoziţii ar contraveni normelor şi principiilor consacrate prin Legea fundamentalã. Susţinerea autorilor excepţiei în sensul cã dispoziţiile legale atacate ar contraveni prevederilor art. 21 alin. (2) şi (3) şi ale art. 24 din Constituţie, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind liberul acces la justiţie, dreptul la apãrare şi la un proces echitabil este nefondatã, deoarece, pe de o parte, aceste dispoziţii legale sunt menite tocmai sã asigure accesul la justiţie în cauzele în care parchetul a emis acte de netrimitere în judecatã, iar pe de altã parte, în plângerea formulatã împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului nu se judecã însãşi cauza, ci doar temeinicia şi legalitatea soluţiilor pronunţate de procuror, pe baza probelor administrate în cursul urmãririi penale şi a eventualelor probe scrise înfãţişate instanţei de pãrţile în proces. În limitele obiectului aceste categorii de cauze, pãrţile care se plâng împotriva ordonanţei sau rezoluţiei de netrimitere în judecatã au posibilitatea sã demonstreze atât caracterul incomplet al urmãririi penale, cât şi aprecierea eronatã a probelor pe care s-a întemeiat soluţia emisã de procuror. În prima ipotezã, instanţa admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, iar în cea de-a doua ipotezã, când probele existente la dosar sunt insuficiente pentru judecarea cauzei, instanţa reţine cauza spre judecare. Nici o dispoziţie legalã nu împiedicã partea interesatã ca, atunci când apreciazã cã este posibilã administrarea altor probe pentru stabilirea adevãrului, sã solicite procurorului care a emis actul de netrimitere în judecatã sau procurorului superior ierarhic sã dispunã, în condiţiile prevãzute de lege, începerea sau redeschiderea urmãririi penale. În ceea ce priveşte critica art. 278^1 alin. 12 din Codul de procedurã penalã, susţinerile autorilor excepţiei nu pot fi primite, termenul de 20 de zile stabilit pentru soluţionarea plângerii împotriva rezoluţiei sau a ordonanţei de netrimitere în judecatã urmãrind, în mod explicit, asigurarea celeritãţii procedurii, stabilirea acestui termen nefiind de naturã sã încalce prevederile constituţionale invocate sau normele stabilite prin convenţiile internaţionale la care România este parte.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 12 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Anna-Maria Tinu şi Tamara Tinu în Dosarul nr. 10.263/2004 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
