Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 44 din 4 martie 1997 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 330 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 53 din 31 martie 1997
Ioan Muraru - preşedinte
Viorel Mihail Ciobanu - judecãtor
Mihai Constantinescu - judecãtor
Nicolae Popa - judecãtor
Lucian Stangu - judecãtor
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunţarea asupra recursului declarat de Enescu Maria în Dosarul nr. 315C/1996 impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 .
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publica din 25 februarie 1997, în prezenta Ministerului Public, în lipsa pãrţilor, legal citate, şi au fost consemnate în încheierea de la acea data, cînd Curtea, avînd nevoie de timp pentru a delibera, a aminat pronunţarea pentru data de 4 martie 1997.
CURTEA,
avînd în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constata urmãtoarele:
Curtea Suprema de Justiţie - Secţia civilã, prin Încheierea din 6 septembrie 1996 pronunţatã în Dosarul nr. 498/1996, a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 330 din Codul de procedura civilã, ridicatã de intimata Enescu Maria.
Prin Decizia nr. 145 din 25 noiembrie 1996, Curtea Constituţionalã a respins ca vadit nefondata excepţia de neconstituţionalitate.
Impotriva acestei decizii, în Dosarul nr. 315C/1996, intimata Enescu Maria a declarat recurs, în termen legal, prin care reitereaza susţinerile formulate în motivarea exceptiei de neconstituţionalitate. Astfel, susţine ca prevederile art. 330 din Codul de procedura civilã contravin art. 128 din Constituţie, deoarece numai procurorul general are posibilitatea de a declara recurs în anulare impotriva hotãrîrilor judecãtoreşti irevocabile, fãrã a se stabili un termen, creîndu-se astfel o inechitate în raport cu ceilalţi participanţi la procesul civil. Se susţine, de asemenea, ca sînt incalcate principiile autoritãţii lucrului judecat şi al stabilitatii raporturilor juridice.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucît excepţia a fost respinsã ca vadit nefondata, s-au solicitat punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului şi al Guvernului.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciazã ca recursul declarat impotriva <>Deciziei nr. 145 din 25 noiembrie 1996 este neîntemeiat, avînd în vedere ca prevederile recursului în anulare, astfel cum este reglementat de Codul de procedura civilã, au fãcut obiectul unor decizii definitive ale Curţii Constituţionale, care, potrivit dispoziţiilor art. 145 alin. (2) din Constituţie, preluate de art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sînt obligatorii şi au putere numai pentru viitor.
Senatul, exprimindu-şi punctul de vedere, apreciazã ca excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedura civilã este nefondata.
Camera Deputaţilor nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
avînd în vedere decizia atacatã, recursul declarat, punctele de vedere ale Guvernului şi Senatului, raportul judecãtorului-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedura civilã, raportate la dispoziţiile Constituţiei şi ale Legii nr. 47/1992, retine urmãtoarele:
Prin recursul declarat, sînt reiterate susţinerile ce au fundamentat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 330 din Codul de procedura civilã. Asupra prevederilor acestui articol Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitiva prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 şi nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330 din Codul de procedura civilã sînt constituţionale. Potrivit art. 145 alin. (2) din Constituţie, aceste decizii sînt obligatorii şi au putere numai pentru viitor, asa cum s-a reţinut şi decizia recuratã.
Deoarece nu au intervenit elemente noi care sa determine schimbarea practicii Curţii, în mod întemeiat, la judecata în fond, excepţia de neconstituţionalitate a art. 330 din Codul de procedura civilã a fost respinsã ca vadit nefondata.
Critica potrivit cãreia exercitarea de cãtre procurorul general a recursului în anulare aduce atingere principiului constituţional al egalitãţii cetãţenilor în fata legii nu este intemeiata. Acest principiu priveşte egalitatea cetãţenilor în fata legilor şi a autoritãţilor publice şi nu egalitatea de tratament juridic între cetãţeni şi autoritãţile publice. De aceea principiul egalitãţii nu exclude un tratament diferenţiat, ţinînd seama de natura autoritãţilor publice şi de atribuţiile acestora. Ministerul Public este o astfel de autoritate care exercita atribuţii şi nu drepturi subiective, iar declararea de cãtre Ministerul Public a recursului în anulare se justifica exclusiv pe un interes public privind respectarea principiului separaţiei puterilor în stat sau sãvîrşirea de cãtre judecãtori a unei infracţiuni legate de hotãrîrea atacatã prin aceasta cale de atac. Prin opoziţie, pãrţile, potrivit art. 41 şi urmãtoarele din Codul de procedura civilã, urmãresc realizarea unui drept subiectiv, Competenta Ministerului Public nu incalca principiul egalitãţii cetãţenilor şi dreptul pãrţilor la un proces echitabil, deoarece, asa cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 73 din 4 iunie 1996, aceasta nu implica necesitatea garantarii, pentru toate pãrţile dintr-un proces, a accesului la toate cãile extraordinare de atac.
În legatura cu autoritatea lucrului judecat şi cu stabilitatea raporturilor juridice recunoscute prin hotãrîrile judecãtoreşti pronunţate, Curtea a statuat prin Decizia nr. 27 din 11 februarie 1997, definitiva, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 11 martie 1997. Argumentele care au fundamentat decizia menţionatã subzistã şi în cauza de fata şi, întrucît nu au intervenit elemente noi care sa determine modificarea practicii Curţii, şi acest motiv de recurs urmeazã a fi respins.
Pentru motivele arãtate, recursul declarat în cauza de fata este neîntemeiat şi urmeazã a fi respins.
În consecinta, în temeiul dispoziţiilor art. 144 lit. c) şi ale art. 145 alin. (2) din Constituţie, precum şi ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 şi ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Enescu Maria impotriva <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 145 din 25 noiembrie 1996 .
Definitiva.
Pronunţatã în şedinţa din 4 martie 1997.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IONA MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
--------------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: