Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 44 din 24 ianuarie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 1 lit. e), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) si alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 158 din 9 martie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Vasile Niţescu în Dosarul nr. 47.312/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 375D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 31 ianuarie 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 47.312/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Vasile Niţescu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare emise în temeiul Legii nr. 119/2010.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale criticate sunt retroactive, întrucât afecteazã drepturile deja stabilite prin deciziile de pensionare emise. Se aratã cã acestea creeazã o vãditã discriminare între funcţionarii publici parlamentari şi magistraţi, întrucât numai magistraţii beneficiazã de pensie de serviciu motivat de faptul cã sunt supuşi unor incompatibilitãţi, în condiţiile în care legea prevede şi în sarcina funcţionarilor publici parlamentari anumite incompatibilitãţi.
De asemenea, se aratã cã pensia de serviciu reprezintã un bun, astfel cã prin modificarea cuantumului pensiei acordate anterior legiuitorul a atins substanţa dreptului de proprietate de care se bucurã beneficiarul unei pensii speciale, ceea ce încalcã dreptul de proprietate privatã garantat de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi art. 44 din Constituţie.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind cã prin exprimarea acesteia sar antepronunţa cu privire la fondul litigiului dedus judecãţii sale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, notele scrise depuse, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 1, 3 şi 4 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010. În realitate, dat fiind cã autorul excepţiei face parte din categoria funcţionarilor publici parlamentari, critica sa vizeazã numai art. 1 lit. e), art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 119/2010, texte asupra cãrora Curtea urmeazã a se pronunţa prin prezenta decizie şi care au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 lit. e): "Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi, urmãtoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare: [...]
e) pensiile de serviciu ale funcţionarilor publici parlamentari";
- Art. 3: "(1) Pensiile prevãzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în platã, se recalculeazã prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevãzut de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevãzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determinã considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevãzute de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se elaboreazã metodologia de recalculare a pensiilor prevãzute la art. 1, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului.";
- Art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2): "(1) Recalcularea pensiilor prevãzute la art. 1 se realizeazã de cãtre instituţiile în evidenţa cãrora se aflã persoanele beneficiare, dupã cum urmeazã: [...]
b) într-o perioadã de 30 de zile de la data intrãrii în vigoare a hotãrârii Guvernului prevãzute la art. 3 alin. (3), pentru pensiile prevãzute la art. 1 lit. c) - h).
(2) Cuantumul pensiilor recalculate potrivit prevederilor alin. (1) se stabileşte în baza punctajului mediu anual, determinat potrivit prevederilor Legii nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, şi se plãteşte de la data de întâi a lunii urmãtoare expirãrii perioadei de recalculare prevãzute la alin. (1) lit. a) sau b), dupã caz."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 alin. (1) privind dreptul de proprietate privatã, art. 47 alin. (2) privind dreptul de pensie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi art. 73 privind categoriile de legi. Totodatã, sunt invocate dispoziţiile art. 15 privind derogarea în caz de stare de urgenţã şi art. 17 privind interzicerea abuzului de drept din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi art. 1 privind protecţia proprietãţii din Protocolul adiţional la Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Decizia nr. 1.283 din 29 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 22 noiembrie 2011, sau Decizia nr. 1.284 din 29 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 25 noiembrie 2011, a statuat în sensul constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 în raport cu critici similare cu cele formulate în prezenta cauzã.
Astfel, întreaga Lege nr. 119/2010, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afecteazã pensiile speciale doar pe viitor şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilã, nu sunt afectate de noile reglementãri. De asemenea, legea în discuţie nu se rãsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrãrii sale în vigoare, care constituie facta praeterita. Dispoziţiile legale criticate nu impieteazã cu nimic asupra calitãţii de pensionar dobândite în temeiul reglementãrilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, aceastã decizie este o faptã constitutivã a unei situaţii juridice realizate înainte de o eventualã intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultã cã, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii de pensionare rãmân câştigate pe toatã perioada cuprinsã între emiterea deciziei de pensionare şi momentul la care va intra în vigoare prezenta lege. Doar dacã prezenta lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în platã pe perioada menţionatã, aceasta cu siguranţa ar fi fost retroactivã, încãlcând art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ar fi desfiinţat o facta praeterita.
Prin urmare, ceea ce se subsumeazã, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calitãţii de pensionar. Însã, cu privire la drepturile rezultate în urma obţinerii calitãţii menţionate, se observã cã acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnã cã actul de pensionare determinã a priori şi ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în platã. Astfel, prestaţiile de asigurãri sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe mãsura curgerii timpului. Însã cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmeazã unei luni încheiate este mai degrabã un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speţa de faţã, se constituie chiar în dobândirea calitãţii de pensionar şi toate prestaţiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe mãsura trecerii timpului, devin facta praeterita.
Pensia de serviciu este compusã, principial, din douã elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivã şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivã, sã reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specialã. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurãrilor sociale şi nu se subsumeazã dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligaţia statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurãri sociale, persoana în cauzã şi-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuţiilor. Este un drept pe care l-a obţinut şi realizat prin plata contribuţiilor legal datorate. De asemenea, nu existã un drept constituţional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susţine cã este un drept viitor câştigat ad aeternam din moment ce este sub condiţie.
Având în vedere cã pensiile de serviciu nu reprezintã un privilegiu, ci au o justificare obiectivã şi raţionalã, acestea pot fi eliminate doar dacã existã o raţiune, o cauzã suficient de puternicã spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, o atare cauzã o reprezintã necesitatea reformãrii sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitãţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de crizã economicã şi financiarã cu care se confruntã statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurãrilor sociale de stat. Astfel, aceastã mãsurã nu poate fi consideratã ca fiind arbitrarã; de asemenea, textul criticat nu impune o sarcinã excesivã asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor de serviciu, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cãrora li se adreseazã pentru a nu determina ca una sau alta sã suporte mai mult sau mai puţin mãsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.
Partea necontributivã a pensiei de serviciu, chiar dacã poate fi încadratã, potrivit interpretãrii pe care Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", ea reprezintã totuşi, din aceastã perspectivã, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurãri sociale realizate pânã la data intrãrii în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.
Mai mult, şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotãrârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul cã drepturile decurgând din sistemul de asigurãri sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnã cã implicã un drept la dobândirea proprietãţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotãrârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în cauzele Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plãţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificatã (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arãtat cã sistemul de securitate socialã este expresia solidaritãţii societãţii în raport cu membrii sãi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamã atunci când a analizat dacã restrângerea adusã implica o sarcinã individualã excesivã. Curtea a mai arãtat cã statele au o marjã largã de apreciere atunci când reglementeazã sistemul de pensii (paragraful 63) şi cã scãderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de naturã sã ştirbeascã esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat sã suporte o scãdere rezonabilã şi proporţionalã (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotãrârii reiese cã o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizãrii unor stãri de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vãrsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţialã a unei pãrţi din pensie nu este o sarcinã individualã excesivã (paragraful 63) - a se vedea, în acelaşi sens, şi Hotãrârea din 25 octombrie 2011, pronunţatã de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Valkov şi alţii împotriva Bulgariei, paragraful 97.
Curtea a mai constatat cã eliminarea pensiilor de serviciu reglementatã de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcinã individualã excesivã, aceastã sarcinã fiind suportatã de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egalã mãsurã (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, precitatã). Ajustarea dictatã de principiul contributivitãţii nu numai cã eliminã un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integreazã pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodatã, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusã pensia contributivã (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţã, nu se pune o atare problemã, pensia contributivã nefiind în niciun fel afectatã sau restrânsã.
De asemenea, cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în platã nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintã un bun numai în mãsura în care acesta a devenit exigibil.
Curtea, prin deciziile amintite, a mai reţinut cã dispoziţiile procedurale cuprinse în art. 3 şi art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 119/2010 nu încalcã cu nimic art. 15 alin. (2), art. 44 alin. (1) sau art. 47 din Constituţie, ele reprezentând prevederi de naturã tehnicã, legiuitorul fiind îndrituit sã stabileascã atât termenele în interiorul cãrora autoritãţile publice sã ducã la îndeplinire operaţiunea de recalculare a pensiilor, cât şi modalitatea concretã de calcul al noilor pensii, prin trimiterea generalã pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent, trimiterea, desigur, vizeazã Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
În continuarea celor de mai sus, Curtea, având în vedere cã autorul excepţiei de neconstituţionalitate a deţinut calitatea de funcţionar public parlamentar şi, în consecinţã, a beneficiat de o pensie de serviciu în considerarea acestei calitãţi, reţine cã funcţionarii publici parlamentari nu reclamã un tratament juridic identic cu cel al magistraţilor în privinţa pensiei de serviciu, aceştia nebeneficiind, în mod cumulativ, de o consacrare constituţionalã şi de garanţii de independenţã specifice magistraţilor. De altfel, nici sub aspectul incompatibilitãţilor funcţionarii publici parlamentari şi magistraţii nu se aflã în aceeaşi situaţie juridicã, având în vedere cã art. 9 din Legea nr. 7/2006 privind statutul funcţionarului public parlamentar, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 25 mai 2009, prevede: "Calitatea de funcţionar public parlamentar este incompatibilã cu orice altã funcţie publicã, cu excepţia funcţiilor şi activitãţilor didactice din învãţãmântul superior, cercetare ştiinţificã şi creaţie literar-artisticã, precum şi cu excepţia funcţiilor exercitate în domenii de activitate din sectorul privat, care nu sunt în legãturã directã sau indirectã cu atribuţiile exercitate ca funcţionar public parlamentar, potrivit fişei postului."
Se mai reţine cã autorul excepţiei nu îşi motiveazã critica în raport cu art. 73 din Constituţie, iar Curtea nu are competenţa de a complini lipsa acestui element din structura excepţiei de neconstituţionalitate, astfel încât nu va analiza pretinsa neconstituţionalitate a textului legal criticat în raport cu acest text constituţional. Totodatã, art. 53 din Constituţie nu are incidenţã în cauzã, având în vedere cã nu s-au constatat atingeri aduse drepturilor şi libertãţilor fundamentale. Nici art. 15 şi 17 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate în cauzã, nu sunt aplicabile, acestea nevizând ipoteza normativã a textelor legale criticate.
În fine, Curtea observã cã prin Decizia nr. 353 din 29 iunie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 693 din 2 august 2005, sau Decizia nr. 1.287 din 29 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 16 decembrie 2011, a stabilit cu titlu de principiu cã, "în mod evident, exprimarea opiniei de cãtre instanţã asupra excepţiei de neconstituţionalitate nu poate avea semnificaţia unei antepronunţãri interzise instanţei de fond de dispoziţiile Codului de procedurã civilã, de vreme ce nu ea este competentã sã soluţioneze excepţia, aceastã prerogativã de a se pronunţa asupra excepţiei de neconstituţionalitate aparţinând în exclusivitate Curţii Constituţionale, conform dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie".
Prin urmare, Curtea a reţinut cã, indiferent de obiectul litigiului dedus judecãţii sale, instanţa judecãtoreascã trebuie sã respecte exigenţele imperative ale art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, astfel încât, în situaţia în care decide sesizarea Curţii Constituţionale, îşi va exprima întotdeauna opinia. O atare atitudine este de esenţa colaborãrii dintre judecãtorul a quo şi cel a quem. A accepta punctul de vedere al instanţei ar echivala chiar cu limitarea posibilitãţii acesteia de a ridica din oficiu excepţii de neconstituţionalitate pe motiv cã s-ar antepronunţa, ceea ce este inadmisibil. Curtea a concluzionat, prin Decizia nr. 1.287 din 29 septembrie 2011, cã nesocotirea Deciziei nr. 353 din 29 iunie 2005 echivaleazã cu încãlcarea efectelor sale general obligatorii, efecte prevãzute în art. 147 alin. (4) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 lit. e), art. 3, art. 4 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Vasile Niţescu în Dosarul nr. 47.312/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 24 ianuarie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
