Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Dana Titian - procuror
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Vasile Iordache în Dosarul nr. 14.035/2003 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, susţinând cã textul de lege criticat nu contravine prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 129, şi nici celor ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens, invocã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 105/2004 .
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 6 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 14.035/2003, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Vasile Iordache într-o cauzã civilã având ca obiect divorţ şi partaj.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 129, precum şi celor ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece, "prin art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, instanţa de fond este obligatã sã pronunţe o încheiere irevocabilã, limitând astfel accesul la o cale de atac, prin care se poate executa controlul judecãtoresc exercitat de instanţa superioarã şi astfel sã se îndrepte o eroare sãvârşitã de judecãtorii primei instanţe".
Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, instanţa aratã cã dispoziţiile criticate nu contravin prevederilor constituţionale invocate de autorul excepţiei, întrucât încheierea prin care se soluţioneazã cererea de acordare a asistenţei juridice este o încheiere interlocutorie, iar instanţa poate reveni asupra ei în situaţia în care s-au schimbat împrejurãrile avute în vedere la soluţionarea sa.
Potrivit prevederilor <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, iar în conformitate cu <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, a fost solicitat punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul, invocând jurisprudenţa constantã a Curţii Constituţionale, în deplin acord cu aceea a Curţii Europene a Drepturilor Omului, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã textul legal criticat trebuie privit în contextul întregii reglementãri a asistenţei judiciare gratuite, conceputã de legiuitor ca o modalitate de garantare a accesului la justiţie, a exercitãrii drepturilor procesuale ale pãrţilor, şi nicidecum ca un mijloc de îngrãdire a acestora. Astfel, aratã cã procedura de judecatã, în ansamblul sãu, se întemeiazã pe dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, republicatã, texte constituţionale care lasã la latitudinea legiuitorului reglementarea competenţei, a procedurii, precum şi a cãilor de atac. În acest context, considerã cã "textul criticat nu reprezintã o încãlcare a prevederilor constituţionale referitoare la realizarea drepturilor în justiţie, ci, dimpotrivã, reprezintã o expresie a aplicãrii acestora (...), asigurând, în mod real, accesul liber la justiţie". În ceea ce priveşte înfrângerea art. 16 din Constituţie, republicatã, Guvernul apreciazã cã textul de lege criticat nu creeazã discriminãri între cetãţeni, întrucât normele acestuia "sunt aplicabile tuturor cauzelor de acest fel, precum şi tuturor pãrţilor din aceste cauze, în egalã mãsurã".
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale, apreciatã ca fiind în concordanţã cu practica jurisdicţionalã a Curţii Europene a Drepturilor Omului, aratã cã dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, consacrat prin art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, republicatã, întrucât regimul juridic diferit este determinat de specificul domeniului reglementat. În ceea ce priveşte contrarietatea textului legal dedus controlului faţã de prevederile constituţionale ale art. 21 şi art. 129, prin raportare la art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Avocatul Poporului apreciazã cã aceasta nu poate fi reţinutã. În final, aratã cã invocarea dispoziţiilor art. 16 alin. (3) şi (4) din Constituţie, republicatã, nu are relevanţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit în cauzã de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, potrivit cãruia "Încheierea cu privire la cererea de asistenţã sau prin care s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu este supusã nici unei cãi de atac".
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestui text de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 129, care au urmãtorul conţinut:
- Art. 16: "(1) Cetãţenii sunt egali în faţa legii şi a autoritãţilor publice, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri.
(2) Nimeni nu este mai presus de lege.
(3) Funcţiile şi demnitãţile publice, civile sau militare, pot fi ocupate, în condiţiile legii, de persoanele care au cetãţenia românã şi domiciliul în ţarã. Statul român garanteazã egalitatea de şanse între femei şi bãrbaţi pentru ocuparea acestor funcţii şi demnitãţi.
(4) În condiţiile aderãrii României la Uniunea Europeanã, cetãţenii Uniunii care îndeplinesc cerinţele legii organice au dreptul de a alege şi de a fi aleşi în autoritãţile administraţiei publice locale.";
- Art. 21: "(1) Orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, a libertãţilor şi a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrãdi exercitarea acestui drept.
(3) Pãrţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite.";
- Art. 129: "Împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii."
Autorul excepţiei invocã, de asemenea, încãlcarea dispoziţiilor referitoare la dreptul persoanei la un proces echitabil, cuprinse în art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, potrivit cãrora: "Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege, care va hotãrî fie asupra încãlcãrii drepturilor şi obligaţiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricãrei acuzaţii în materie penalã îndreptate împotriva sa. Hotãrârea trebuie sã fie pronunţatã în mod public, dar accesul în sala de şedinţã poate fi interzis presei şi publicului pe întreaga duratã a procesului sau a unei pãrţi a acestuia în interesul moralitãţii, al ordinii publice ori al securitãţii naţionale într-o societate democraticã, atunci când interesele minorilor sau protecţia vieţii private a pãrţilor la proces o impun, sau în mãsura consideratã absolut necesarã de cãtre instanţã atunci când, în împrejurãri speciale, publicitatea ar fi de naturã sã aducã atingere intereselor justiţiei."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate sub aspectul încãlcãrii principiilor constituţionale ale egalitãţii în drepturi şi al accesului liber la justiţie, precum şi al înfrângerii dispoziţiilor art. 129 din Constituţie, republicatã, referitoare la folosirea cãilor de atac.
Astfel, prin <>Decizia nr. 105 din 9 martie 2004 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 301 din 6 aprilie 2004, Curtea a respins, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, statuând cã acestea nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 129.
Cu acel prilej, Curtea Constituţionalã a constatat cã textul de lege dedus controlului nu încalcã principiul constituţional al egalitãţii cetãţenilor în faţa legii şi a autoritãţilor publice, întrucât nu face nici o diferenţiere între pãrţile aflate în proces. Împrejurarea cã, în aceastã materie, s-a prevãzut, prin derogare de la dreptul comun, cã încheierile prin care s-a respins cererea de asistenţã judiciarã sau s-a revenit asupra asistenţei încuviinţate nu sunt supuse nici unei cãi de atac, nu justificã o asemenea criticã, regimul juridic diferit fiind determinat de specificul domeniului reglementat.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea <>art. 21 din Constituţie, Curtea a fãcut trimitere la Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, prin care s-a statuat cã semnificaţia art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia accesul la justiţie nu poate fi îngrãdit prin lege, este aceea cã nu se poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale nici o categorie sau grup social. Însã legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, precum şi modalitãţi particulare de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac. De aceea instituirea unor reguli speciale privind exercitarea cãilor de atac nu contravine prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiţie, atât timp cât, potrivit celor prevãzute de art. 75 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, pãrţilor interesate le este asiguratã posibilitatea de a reitera cererea de asistenţã judiciarã în faţa aceleiaşi instanţe, în mãsura în care au intervenit elemente noi de naturã a impune şi a justifica admiterea unei asemenea cereri.
În sfârşit, pentru aceleaşi argumente expuse mai sus, Curtea a constatat cã nu poate fi primitã nici critica potrivit cãreia dispoziţiile art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã ar aduce atingere prevederilor constituţionale ale art. 129, referitoare la folosirea cãilor de atac. Sub acest aspect opţiunea legiuitorului a fost impusã de exigenţa soluţionãrii cu celeritate a procesului dedus judecãţii.
Întrucât în cauza de faţã nu au intervenit elemente noi de naturã sã reconsidere jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.
În ceea ce priveşte înfrângerea art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã nu conţine nici o prevedere prin care s-ar aduce atingere dreptului persoanei de a beneficia de o judecatã echitabilã, publicã şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1, 2, 3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d), precum şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Vasile Iordache în Dosarul nr. 14.035/2003 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
