Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 435 din 26 mai 2006 asupra cererii formulate de presedintele Consiliului Superior al Magistraturii de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre autoritatea judecatoreasca, pe de o parte, si Presedintele Romaniei si primul-ministru, pe de alta parte
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 576 din 4 iulie 2006
În temeiul art. 146 lit. e) din Constituţie şi al <>art. 34 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, la data de 4 aprilie 2006, a depus la Curtea Constituţionalã cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre autoritatea judecãtoreascã, pe de o parte, şi Preşedintele României şi primul-ministru al Guvernului României, pe de altã parte.
Cererea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 3.121 din 4 aprilie 2006, constituind obiectul Dosarului nr. 544E/2006, şi este structuratã dupã cum urmeazã:
1. Premisele legale ale sesizãrii
1.1. Potrivit art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeanã a Drepturilor Omului, orice persoanã "are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege".
1.2. Conform art. 1 alin. (4) din Constituţie "Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale".
1.3. În temeiul dispoziţiilor art. 80 alin. (2) din Constituţie, Preşedintele României vegheazã la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autoritãţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercitã funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
1.4. În conformitate cu dispoziţiile art. 133 alin. (1) din Constituţie, "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei", ceea ce legitimeazã reprezentarea de cãtre Consiliul Superior al Magistraturii a autoritãţii judecãtoreşti în raporturile dintre aceasta şi alte autoritãţi publice. Aceastã legitimare rezultã şi din prevederile art. 146 lit. e) din Constituţie, care reglementeazã dreptul preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii de a sesiza Curtea Constituţionalã în vederea soluţionãrii conflictelor juridice de naturã constituţionalã dintre autoritãţile publice.
1.5. Comentariile doctrinare ale dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie au reliefat cã "prin conflicte juridice de naturã constituţionalã trebuie sã se înţeleagã nu numai cele legate de interpretarea şi aplicarea unor texte legale, ci şi afectarea statutului constituţional al unei puteri sau alteia".
1.6. Prin <>Decizia nr. 53/2005 a Curţii Constituţionale s-a statuat cã autoritãţile care sunt susceptibile de a fi implicate într-un conflict juridic de naturã constituţionalã sunt cele prevãzute la titlul III al Constituţiei.
2. Elemente esenţiale ale situaţiei de fapt
2.1. În cuprinsul cererii se aratã cã "Preşedintele României a fãcut, în repetate rânduri, afirmaţii generalizatoare la adresa justiţiei şi a magistraţilor, în general, referindu-se la «incompetenţã», «independenţã faţã de lege» şi «un înalt nivel al corupţiei»". Se apreciazã cã acest conflict juridic de naturã constituţionalã nu rezidã "în existenţa acestor declaraţii grave, ci în efectele lor juridice, fiindcã ele constituie factori de naturã sã genereze un dezechilibru între puterile statului şi chiar un blocaj instituţional."
Luãrile de poziţie ale Preşedintelui României care au generat conflictul au fost intens mediatizate, având "un puternic impact asupra opiniei publice interne şi internaţionale"; cu titlu exemplificativ, sunt menţionate urmãtoarele:
- "în luna mai 2005, dupã o şedinţã extraordinarã a Guvernului, Preşedintele României a declarat, conform «Mediafax», cã justiţia este «independentã în corupţie şi în ineficienţã», iar sistemul instituţiilor statului manifestã «opunere faţã de reformã pentru a nu-şi pierde privilegiile»;
- la 11 ianuarie 2006, participând la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii, Preşedintele României a afirmat, conform «Mediafax»: «aceasta (eliberarea din arest a unor infractori - n.r.) se întâmplã pentru cã ori citaţia a fost strâmbã la colţ, ori judecãtorul e corupt».
În data de 20 februarie 2006, cu prilejul şedinţei de bilanţ a Ministerului Public, Preşedintele României a afirmat, între altele: «Nu pe noi ne are în faţã cetãţeanul când se adreseazã justiţiei, ci pe judecãtori, nu noi am fãcut împroprietãriri ilegale prin hotãrâri judecãtoreşti, nu noi am dat soluţii ca dupã ce a fost devalizatã o bancã precum «Bancorex» toatã lumea este nevinovatã. Nu dumneavoastrã, procurorii, sunteţi cei care constataţi nevinovaţii în mari acte de corupţie. Aşa este. Şi ştiu cã întotdeauna aţi fost de cealaltã parte a baricadei în marile cazuri care s-au soluţionat negativ şi fãrã rezultat aşteptat şi îndreptãţit în instanţe... În instanţe încã avem un nivel ridicat de corupţie. Ştiu cã adesea procurorii nu au soluţii ştiind cã au un dosar corect. Ştiu cã adesea vã confruntaţi cu lovituri uneori nedrepte, dar vã cer sã treceţi peste ele, vã cer sã înfruntaţi realitãţile justiţiei din care faceţi parte.»"
Aceste declaraţii au fost comentate pe larg în presa scrisã şi au fost preluate de marea majoritate a posturilor de radio şi televiziune.
La şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii din 10 martie 2006, Preşedintele României a declarat: "Pânã când nu se va diminua numãrul petiţiilor la Preşedinţie, nu se va diminua numãrul de reclamaţii la CEDO, pânã când justiţia nu va începe sã funcţioneze, nimeni nu mã va bloca în acest mod de a acţiona."
2.2. Cu privire la primul-ministru, se aratã cã, la rândul sãu, acesta "a fãcut în repetate rânduri (aprilie, mai, octombrie şi noiembrie 2005, februarie şi martie 2006), în cadrul unor întâlniri oficiale şi conferinţe de presã, afirmaţii de genul: "sistemul judiciar este corupt", "în instanţe şi parchete nivelul de corupţie este alarmant" ori "în România justiţia nu funcţioneazã", "justiţia este un sistem ticãloşit" - afirmaţii care au fost reflectate pe larg în mass-media.
2.3. De asemenea, se exemplificã unele declaraţii şi afirmaţii ofensatoare la adresa justiţiei fãcute de ministrul justiţiei, care a afirmat cã "70% dintre magistraţi sunt corupţi"; într-un talk-show televizat din 24 septembrie 2005 ministrul justiţiei a afirmat, între altele, cã trebuie sã îi "înfricoşeze pe judecãtori şi procurori cu dosare referitoare la ei, privitoare la corupţie", cã "şpãgile în dosare penale ajung la 3 milioane de euro" şi cã "judecãtorii câştigã bani din sistemul corupt".
2.4. Se aratã cã ministrul sãnãtãţii, de asemenea, "dupã ce au fost pronunţate unele soluţii judecãtoreşti care i-au fost nefavorabile, a atacat furibund întregul sistem judiciar, instigând la nerespectarea acelor hotãrâri judecãtoreşti."
3. Scurte comentarii cu privire la acuzaţiile aduse puterii judecãtoreşti
3.1. Se apreciazã cã astfel de exprimãri sunt contrare principiilor constituţionale şi mai multor reglementãri internaţionale, cum ar fi, cu titlu de exemplu:
- pct. 4 din primul principiu cuprins în Principiile fundamentale ale Naţiunilor Unite privind independenţa judecãtorilor, adoptat de Congresul al VII-lea, desfãşurat la Milano în anul 1985, şi aprobat prin rezoluţiile Adunãrii Generale nr. 40/32 şi 40/49 din acelaşi an, potrivit cãruia: "Nu vor exista nici un fel de ingerinţe inadecvate sau nejustificate în procesul judecãtoresc.";
- art. 2 din Carta Universalã a Judecãtorului, care prevede cã acesta "trebuie sã fie capabil sã îşi exercite funcţia fãrã a fi supus presiunilor sociale, economice şi politice";
- principiul 1 pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. R 94/12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, care statueazã cã "judecãtorii trebuie sã pronunţe deciziile în deplinã independenţã şi sã poatã acţiona fãrã restricţie şi fãrã sã fie obiectul influenţelor, incitãrilor, presiunilor, ameninţãrilor ori intervenţiilor directe sau indirecte din partea oricui sau pentru orice motiv.";
- art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, conform cãruia orice persoanã "are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege.".
Invocã şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în care s-a statuat, în cauza Sabãu şi Pârcãlab contra României şi în cauza Hrico contra Slovaciei, cã "instanţele au nevoie, pentru a-şi îndeplini în mod corespunzãtor atribuţiile, de încrederea opiniei publice, fiind deci necesar sã fie protejate împotriva unor atacuri distructive lipsite de fundament", cã orice persoanã "are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, stabilitã de lege," adicã de un tribunal, în sensul Convenţiei, independent şi imparţial, precum şi faptul cã, "pentru ca un tribunal sã poatã fi considerat independent, trebuie sã fie luaţi în considerare urmãtorii factori: a) modul de desemnare şi durata mandatului membrilor ce îl compun; b) existenţa unei protecţii adecvate împotriva presiunilor exterioare; c) posibilitatea de a se verifica dacã el prezintã sau nu aparenţa de independenţã," care înseamnã încrederea pe care instanţele de judecatã trebuie sã o inspire justiţiabililor.
3.2. Se considerã cã afirmaţiile Preşedintelui României sunt argumentate pe trei coordonate principale:
"- percepţia proastã a justiţiei la nivelul opiniei publice, constând în gradul redus de încredere a cetãţenilor, astfel cum este exprimat în sondajele de opinie;
- numãrul mare de petiţii adresate de cetãţenii români la Curtea Europeanã a Drepturilor Omului şi de condamnãri ale României;
- memoriile, reclamaţiile şi plângerile adresate instituţiei prezidenţiale, în care se fac referiri la abuzurile şi corupţia din justiţie şi reprezintã percepţii subiective cu caracter generalizator, care produc efecte asupra sistemului judiciar în ceea ce priveşte credibilitatea şi imparţialitatea judecãtorilor."
4. Normele juridice cu privire la care s-a produs conflictul
Potrivit prevederilor art. 124 alin. (3) din Constituţie, "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii".
Preşedintele României, prin luãrile sale de poziţie, "a adus atingere acestei independenţe, susţinând cã, în timp ce procurorii îşi fac datoria, fiind «de cealaltã parte a baricadei în marile cazuri care s-au soluţionat negativ şi fãrã rezultat aşteptat şi îndreptãţit în instanţã...», judecãtorii sunt corupţi, iar soluţiile lor nu fac decât sã constate nevinovãţia în mari acte de corupţie".
Curtea Constituţionalã a statuat, prin considerentele <>Deciziei nr. 53/2005 , cã "un conflict juridic de naturã constituţionalã între autoritãţi publice poate fi pozitiv sau negativ, iar conflictul pozitiv «presupune acte sau atitudini concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogã puteri, atribuţii sau competenţe care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autoritãţi publice»".
Se susţine cã în speţã existã un conflict pozitiv, deoarece se încearcã substituirea judecãtorului cu procurorul, care nu este independent faţã de puterea executivã.
De asemenea, se mai susţine cã opiniei publice i se poate inocula percepţia cã judecãtorii sunt independenţi numai dacã dispun arestãri preventive şi confirmã rechizitoriile prin condamnãri.
5. Urmãrile conflictului juridic de naturã constituţionalã
Se solicitã Curţii Constituţionale sã constate cã prezenta cauzã se deosebeşte în mod esenţial de cauza soluţionatã prin <>Decizia nr. 53/2005 , deoarece:
"- pãrţile aflate în conflict juridic de naturã constituţionalã sunt în mod incontestabil autoritãţi publice prevãzute de titlul III al Constituţiei;
- prin acest conflict una dintre puterile statului - cea judecãtoreascã - este pusã în mod real în pericol de a nu-şi mai putea exercita atribuţiile potrivit exigenţelor;
- declaraţiile publice ale Preşedintelui României şi primului-ministru cu privire la autoritatea judecãtoreascã au creat o stare de confuzie şi de tensiuni ce au degenerat într-un conflict de naturã juridicã, deoarece prin gravitatea şi caracterul lor repetat împiedicã îndeplinirea normalã a atribuţiilor constituţionale ale instanţelor judecãtoreşti şi parchetelor. Este fãrã nici o îndoialã cã în justiţie existã probleme serioase, care excedeazã sfera acestei cauze."
Pierderea încrederii în justiţie "a început deja sã conducã la fenomene de anomie socialã, în sensul cã cetãţenii nu vor mai apela la o justiţie despre care aud mereu cele mai rele lucruri cu putinţã, ci îşi vor face dreptate singuri (cazul Chitaru), cu consecinţe incalculabile privind disoluţia autoritãţii de stat."
În concluzie, solicitã admiterea cererii şi pronunţarea unei decizii prin care sã se constate existenţa conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre reprezentanţii puterii executive şi autoritatea judecãtoreascã, dispunându-se "mãsurile pe care Curtea Constituţionalã le va socoti necesare în vederea restabilirii ordinii constituţionale, care trebuie sã existe între autoritãţile statului".
Nu se propune în mod concret o modalitate de soluţionare a conflictului.
În susţinerea cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a depus, o datã cu aceasta, sesizãrile Asociaţiei Magistraţilor din România, tabelele cu semnãturile magistraţilor care au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale, precum şi comunicate şi alte materiale de presã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , cererea a fost comunicatã pãrţilor aflate în conflict, solicitându-le sã îşi exprime punctul de vedere asupra conţinutului conflictului juridic de naturã constituţionalã şi asupra eventualelor cãi de soluţionare a acestuia.
Preşedintele României a comunicat punctul sãu de vedere cu adresa nr. 1.162 din 17 aprilie 2006, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 3.876 din 17 aprilie 2006, prin care solicitã respingerea cererii formulate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii ca inadmisibilã, având în vedere cã declaraţiile Preşedintelui României sunt declaraţii politice şi, ca atare, intrã în sfera imunitãţii constituţionale de care beneficiazã Preşedintele în exerciţiul mandatului, iar, prin natura lor, astfel de declaraţii nu pot genera un conflict juridic de naturã constituţionalã.
Totodatã, solicitã sã se constate cã cererea este neîntemeiatã, deoarece în cauzã nu este vorba de existenţa vreunui conflict juridic de naturã constituţionalã între autoritãţile publice aparţinând puterii executive şi autoritatea judecãtoreascã. În argumentarea acestui punct de vedere se aratã cã toate declaraţiile Preşedintelui României referitoare la justiţie sunt asemãnãtoare declaraţiilor fãcute de-a lungul timpului de membrii Guvernului şi de reprezentanţii Parlamentului cu privire la activitatea justiţiei. Aprecieri similare au fost fãcute sistematic şi de reprezentanţii presei ori ai societãţii civile, dar şi de unii comisari ai Comisiei Europene. Toate aceste afirmaţii generale sunt declaraţii politice pentru care Preşedintele României, ca şi membrii Parlamentului, potrivit art. 84 alin. (2) şi art. 72 alin. (1) din Constituţie, nu poate fi tras la rãspundere juridicã. În acelaşi sens, citeazã considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 53 din 28 ianuarie 2005 şi nr. 148 din 16 aprilie 2003, precum şi Avizul consultativ al Curţii Constituţionale nr. 1 din 5 iulie 1994 privind propunerea de suspendare din funcţie a Preşedintelui României. Invocã şi Hotãrârea din 17 decembrie 2002 a Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţatã în Cauza A. contra Regatului Unit, referitoare la libertatea de exprimare.
Se mai aratã cã Preşedintele României nu şi-a arogat şi nu a exercitat atribuţii ale puterii judecãtoreşti, nu a instigat la nerespectarea hotãrârilor judecãtoreşti şi nu a îndemnat la realizarea justiţiei private, astfel încât conflictul invocat de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu poate fi considerat ca având naturã juridicã, fiind doar un diferend de opinii.
Or, Curtea Constituţionalã este competentã sã soluţioneze conflicte juridice de naturã constituţionalã între autoritãţile publice, care presupun o divergenţã cu privire la departajarea atribuţiilor puterilor în stat. De altfel, în state precum Austria sau Elveţia un conflict juridic de naturã constituţionalã poate sã aparã între autoritãţile aflate în poziţii diferite pe plan ierarhic. În aceste state competenţa de a distribui atribuţiile în stat aparţine confederaţiei, iar conflictele de competenţã sunt generate de distribuirea neechilibratã a competenţelor. În alte state, precum Franţa, "simplele declaraţii ale unor persoane publice alese precum parlamentarii sau şeful statului cu privire la activitatea unei alte puteri, fie ea şi putere judecãtoreascã, nu constituie conflict juridic de naturã constituţionalã atât timp cât nu afecteazã statutul şi atribuţiile autoritãţii respective".
În concluzie, solicitã respingerea cererii formulate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, pentru urmãtoarele motive:
- afirmaţiile Preşedintelui României nu sunt de naturã "a pune în pericol în mod real puterea judecãtoreascã şi de a o face sã nu îşi mai poatã exercita atribuţiile potrivit exigenţelor", întrucât aceste afirmaţii nu au produs şi nici nu pot produce blocaje instituţionale ori sã afecteze statutul magistraţilor şi independenţa acestora;
- declaraţiile publice ale Preşedintelui României nu aduc atingere îndeplinirii normale a atribuţiilor constituţionale ale instanţelor judecãtoreşti şi parchetelor, întrucât aceste autoritãţi beneficiazã de independenţã în exercitarea propriilor atribuţii, fapt ce a fost evidenţiat şi prin rapoartele instituţiilor europene de monitorizare a activitãţii autoritãţii judecãtoreşti. În acest sens citeazã paragraful cuprins la Capitolul 24 "Justiţie şi afaceri interne" al Raportului de ţarã al Comisiei Europene din 25 octombrie 2005, având urmãtorul cuprins: "Legislaţia existentã în domeniul luptei anti-corupţie trebuie aplicatã riguros, iar corupţia din structurile de aplicare a legii trebuie atacatã ferm. Mai mult, trebuie sã existe o implementare total transparentã, responsabilã şi strictã a tuturor codurilor etice şi deontologice pentru funcţionarii publici, însoţitã de o aplicare consecventã a pedepselor penale pentru a transmite un mesaj puternic de descurajare a faptelor de corupţie."
Primul-ministru al Guvernului României a comunicat punctul sãu de vedere cu adresa nr. 5/3.046 din 18 aprilie 2006, înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 3.900 din 18 aprilie 2006, prin care, pentru motive identice cu cele invocate în punctul de vedere al Preşedintelui României, solicitã respingerea cererii ca fiind inadmisibilã şi neîntemeiatã. Considerã cã în prezenta cauzã nu pot fi reţinute acte şi acţiuni concrete ale primului-ministru prin care sã se fi produs împiedicarea îndeplinirii normale a atribuţiilor constituţionale ale autoritãţii judecãtoreşti, iar opiniile sale politice referitoare la justiţie nu au reprezentat o subrogare în atribuţiile şi competenţele instanţelor judecãtoreşti, nu au constituit o ingerinţã în actul de înfãptuire a justiţiei, de naturã sã producã efecte juridice, deci sã realizeze conţinutul conflictului juridic de naturã constituţionalã. Mai aratã cã primul-ministru, fiind consecvent obiectivelor cuprinse în programul de guvernare, urmãreşte îndeaproape procesul de fãurire a reformei în domeniul justiţiei, exprimându-şi opiniile politice în acest sens, fãrã ca sã producã blocaje de naturã instituţionalã sau sã afecteze statutul magistraţilor şi independenţa acestora.
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu a comunicat punctul de vedere solicitat.
Dezbaterile asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã au avut loc la data de 8 mai 2006 şi s-au desfãşurat potrivit prevederilor <>art. 35 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , cu citarea pãrţilor şi ascultarea concluziilor reprezentanţilor acestora, fiind consemnate în încheierea de la acea datã.
Curtea, având nevoie de timp pentru deliberare, a amânat pronunţarea la data de 26 mai 2006.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, formulatã de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, documentele anexate la cerere, punctul de vedere al Preşedintelui României şi cel al primului-ministru al Guvernului României, raportul întocmit de judecãtorul-raportor şi documentele anexate la acesta, susţinerile reprezentanţilor autoritãţilor publice aflate în conflict, având în vedere dispoziţiile Constituţiei, precum şi cele ale <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 34 şi 35 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra conflictului juridic de naturã constituţionalã dintre autoritãţile publice.
Potrivit prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţia revizuitã şi republicatã, Curtea Constituţionalã "soluţioneazã conflictele juridice de naturã constituţionalã dintre autoritãţile publice, la cererea Preşedintelui României, a unuia dintre preşedinţii celor douã Camere, a primului-ministru sau a preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii".
În consecinţã, Curtea Constituţionalã este competentã sã examineze dacã existã sau nu conflict juridic de naturã constituţionalã între autoritatea judecãtoreascã, pe de o parte, şi Preşedintele României şi primul-ministru, pe de altã parte.
În cerere se afirmã, în esenţã, cã acest conflict rezidã în efectele juridice produse de luãrile de poziţie ale reprezentanţilor celor douã autoritãţi publice, care sunt de naturã sã afecteze statutul constituţional al autoritãţii judecãtoreşti, aducând atingere dispoziţiilor art. 124 alin. (3) din Constituţie, referitoare la independenţa judecãtorilor.
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate prin luãrile de poziţie ale Preşedintelui României şi primului-ministru sunt urmãtoarele:
- Art. 1 alin. (4): "Statul se organizeazã potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativã, executivã şi judecãtoreascã - în cadrul democraţiei constituţionale.";
- Art. 80 alin. (2): "Preşedintele României vegheazã la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autoritãţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercitã funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.";
- Art. 124 alin. (3): "Judecãtorii sunt independenţi şi se supun numai legii.";
- Art. 133. alin. (1): "Consiliul Superior al Magistraturii este garantul independenţei justiţiei."
Dispoziţiile din actele juridice internaţionale pretins încãlcate prin aceleaşi luãri de poziţie sunt urmãtoarele:
- punctul 4 al primului principiu cuprins în Principiile fundamentale ale Naţiunilor Unite privind independenţa judecãtorilor, adoptate de Congresul al VII-lea al Naţiunilor Unite, desfãşurat la Milano în anul 1985, şi aprobate prin rezoluţiile Adunãrii Generale nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi nr. 40/146 din 13 decembrie 1985, potrivit cãreia: "Justiţia se exercitã la adãpostul oricãrei intervenţii nejustificate sau ingerinţe, iar hotãrârile judecãtoreşti nu pot face obiect al revizuirii. Acest principiu nu aduce atingere dreptului puterii judecãtoreşti de a proceda la revizuire [...] potrivit legii.";
- fraza a doua din art. 2 din Carta Universalã a Judecãtorului, aprobatã de Asociaţia Internaţionalã a Judecãtorilor la reuniunea Consiliului Central de la Taipei în anul 1999, care prevede cã "[...] Judecãtorul, în calitate de deţinãtor al unei funcţii judecãtoreşti, trebuie sã fie capabil sã îşi exercite competenţa judecãtoreascã fãrã sã fie supus presiunilor sociale, economice şi politice [...]";
- principiul 1 pct. 2 lit. d) din Recomandarea nr. R(94) 12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei cãtre statele membre cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecãtorilor, care stabileşte cã "Judecãtorii trebuie sã pronunţe deciziile în deplinã independenţã şi sã poatã acţiona fãrã restricţii şi fãrã sã fie obiectul influenţelor, incitãrilor, presiunilor, ameninţãrilor sau intervenţiilor directe ori indirecte, din partea oricui, sau pentru orice motiv";
- art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, partea referitoare la dreptul oricãrei persoane "la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei sale, de cãtre o instanţã independentã şi imparţialã, instituitã de lege".
Se susţine în cerere cã luãrile de poziţie ale reprezentanţilor autoritãţilor publice implicate în conflict sunt contrare şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, în materia independenţei justiţiei.
Curtea, luând în consideraţie punctele de vedere comunicate, reţine cã reprezentanţii puterii executive, pãrţi implicate în conflict, solicitã respingerea cererii formulate, în principal, ca inadmisibilã, iar în subsidiar, ca neîntemeiatã.
1. Cu privire la cauzele de inadmisibilitate a cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã
În punctul de vedere al Preşedintelui României se susţine cã, având în vedere caracterul politic al declaraţiilor ce fac obiectul sesizãrii, cererea este inadmisibilã deoarece în exercitarea mandatului acesta beneficiazã de imunitate cu privire la astfel de declaraţii.
Primul-ministru considerã cã cererea este inadmisibilã în ceea ce-l priveşte, deoarece afirmaţiile sale privitoare la justiţie reprezintã opinii politice care sunt expresia exercitãrii libertãţii fundamentale garantate de Constituţie, şi anume libertatea de exprimare. Opiniile politice nu produc efecte juridice, ci ele reprezintã expresia preocupãrilor societãţii cu referire la probleme de interes major.
Faţã de motivele invocate în susţinerea punctelor de vedere privind inadmisibilitatea, Curtea Constituţionalã reţine cã pentru soluţionarea acestora este esenţial sã se stabileascã dacã garanţia constituţionalã a imunitãţii mandatului are menirea, în speţã, sã împiedice controlul de constituţionalitate.
Imunitatea mandatului de demnitate publicã este reglementatã de Legea fundamentalã la art. 72 alin. (1), având ca titlu marginal "Imunitatea parlamentarã", potrivit cãruia "Deputaţii şi senatorii nu pot fi traşi la rãspundere juridicã pentru voturile sau pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului". În conformitate cu dispoziţiile art. 84 alin. (2) din Constituţie, "Preşedintele României se bucurã de imunitate. Prevederile articolului 72 alineatul (1) se aplicã în mod corespunzãtor". Analizând semnificaţia juridicã a instituţiei imunitãţii, Curtea constatã cã aceasta este o garanţie constituţionalã, o mãsurã de protecţie juridicã a mandatului, care are menirea sã asigure independenţa titularului mandatului faţã de orice presiuni exterioare sau abuzuri. Interdicţia de tragere la rãspundere prevãzutã la art. 72 alin. (1) din Constituţie are ca efect lipsa rãspunderii juridice pentru opiniile politice exprimate în exercitarea mandatului, iar organele competente sã stabileascã rãspunderea juridicã sunt instanţele judecãtoreşti în temeiul art. 126 alin. (1) din Constituţie care are urmãtorul cuprins: "Justiţia se realizeazã prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecãtoreşti stabilite de lege."
Examinând susţinerea primului-ministru referitoare la inadmisibilitatea cererii, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi primitã. Astfel, în practica sa jurisdicţionalã, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat în mod constant cã exerciţiul libertãţii de exprimare poate fi supus unor limitãri atunci când este vizatã administrarea justiţiei. Cu privire la efectele declaraţiilor politice, Curtea Constituţionalã a reţinut prin <>Decizia nr. 53/2005 cã, în anumite circumstanţe, declaraţiile politice pot genera conflicte de naturã juridicã între autoritãţi publice.
Pentru toate acestea, Curtea constatã cã examinarea şi soluţionarea pe fond a cererii formulate de preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii nu este împiedicatã de existenţa vreunei cauze de inadmisibilitate.
2. Cu privire la temeinicia cererii de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã
Curtea Constituţionalã s-a mai pronunţat asupra unei cereri de soluţionare a conflictului juridic de naturã constituţionalã, creat între autoritãţi publice, respectiv între Preşedintele României şi Parlament, prin <>Decizia nr. 53 din 28 ianuarie 2005 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005. În acea decizie Curtea Constituţionalã a statuat asupra conflictului juridic de naturã constituţionalã între autoritãţi publice, în sensul cã acesta "presupune acte sau acţiuni concrete prin care o autoritate sau mai multe îşi arogã puteri, atribuţii sau competenţe, care, potrivit Constituţiei, aparţin altor autoritãţi publice, ori omisiunea unor autoritãţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intrã în obligaţiile lor. Or, un asemenea conflict de naturã constituţionalã nu a fost creat prin declaraţiile examinate, care nu au produs niciun efect juridic.
Curtea constatã cã opiniile, judecãţile de valoare sau afirmaţiile titularului unui mandat de demnitate publicã, referitoare la alte autoritãţi publice, nu constituie prin ele însele conflicte juridice între autoritãţi publice. Pãrerile sau propunerile privind modul cum acţioneazã ori ar trebui sã acţioneze o anumitã autoritate publicã sau structurile acesteia, chiar critice fiind, nu declanşeazã blocaje instituţionale dacã nu sunt urmate de acţiuni sau inacţiuni de naturã sã împiedice îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale acelor autoritãţi publice. Asemenea pãreri ori propuneri rãmân în cadrul limitelor libertãţii de exprimare a opiniilor politice, cu îngrãdirile prevãzute de art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţie".
Interdicţiile prevãzute de art. 84 alin. (1) din Constituţie potrivit cãruia, "În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid şi nu poate îndeplini nicio altã funcţie publicã sau privatã" "nu exclud însã posibilitatea exprimãrii, în continuare, a opiniilor politice, a angajamentelor şi a scopurilor prezentate în programul sãu electoral ori sã militeze şi sã acţioneze pentru realizarea acestora, cu respectarea prerogativelor constituţionale".
Curtea constatã cã nu existã alte motive întemeiate pe dispoziţiile şi pe principiile Constituţiei care sã justifice reconsiderarea acestor teze.
În acest sens, Curtea subliniazã cã, în activitatea de îndeplinire a mandatelor constituţionale ce le revin, reprezentanţii autoritãţilor publice, prin poziţiile pe care le exprimã, au obligaţia de a evita crearea unor stãri conflictuale între puteri. Statutul constituţional al Preşedintelui şi al primului-ministru, precum şi rolul acestora în cadrul democraţiei constituţionale îi obligã sã îşi aleagã forme adecvate de exprimare, astfel încât criticile pe care le fac la adresa unor puteri ale statului sã nu se constituie în elemente ce ar putea genera conflicte juridice de naturã constituţionalã între acestea.
În plus, în prezenta cauzã, Curtea Constituţionalã îşi însuşeşte argumentele din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului cu privire la aprecierea limitelor libertãţii de exprimare atunci când se discutã aspecte privind administrarea justiţiei. Aceastã instanţã internaţionalã a statuat cã "presa reprezintã unul dintre mijloacele de care dispun responsabilii politici şi opinia publicã spre a se asigura cã judecãtorii se achitã de înaltele lor responsabilitãţi, conform scopului misiunii ce le este încredinţatã. Se cuvine totuşi sã se ţinã seama de rolul deosebit ce revine puterii judecãtoreşti în societate. Ca garant al justiţiei, valoare fundamentalã a statului de drept, acţiunea sa are nevoie de încrederea cetãţenilor; de aceea, poate sã aparã necesarã protejarea ei împotriva unor atacuri distructive lipsite de fundament serios, mai ales cã magistraţii sunt ţinuţi de obligaţia de rezervã care-i împiedicã sã reacţioneze într-o anumitã situaţie". (Cazul Prager şi Oberschlick împotriva Austriei - 1995).
Cu toate cã starea tensionatã dintre autoritãţile menţionate nu a generat un conflict juridic de naturã constituţionalã, totuşi Curtea Constituţionalã observã cã este realã susţinerea preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii cã atât Preşedintele României, cât şi primul-ministru, în repetate rânduri, au criticat unele aspecte ale activitãţii de înfãptuire a justiţiei. Nu se poate reţine însã cã a fost vizatã autoritatea judecãtoreascã în ansamblu, ca una dintre puterile statului, ci cã au fost vizate doar unele dintre instanţele judecãtoreşti ori unii dintre judecãtori, ca reprezentanţi ai acestei puteri. De asemenea, se constatã cã nu existã elemente concrete din care sã rezulte cã starea conflictualã verbalã dintre Preşedintele României şi autoritatea judecãtoreascã ar fi produs efecte juridice de naturã sã conducã la un blocaj instituţional ori sã împiedice exercitarea prerogativelor constituţionale ale vreunei autoritãţi publice, care ar putea fi remediate doar prin pronunţarea de cãtre Curtea Constituţionalã a unei soluţii susceptibile de executare.
În final, Curtea mai reţine cã, în mod evident, libertatea de exprimare şi de criticã este indispensabilã democraţiei constituţionale, însã ea trebuie sã fie respectuoasã, chiar şi atunci când exprimã o atitudine criticã fermã. Întrucât independenţa autoritãţii judecãtoreşti este garantatã prin Constituţie, Curtea considerã cã este imperioasã o protejare efectivã, în sens constituţional, a magistraţilor împotriva atacurilor şi denigrãrilor de orice naturã ar fi ele, aceasta cu atât mai mult cu cât magistraţii, care sunt lipsiţi de orice drept de replicã în legãturã cu activitatea lor de restabilire a ordinii juridice, ar trebui sã poatã conta pe sprijinul celorlalte puteri ale statului, cea legislativã şi cea executivã.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34 şi ale <>art. 35 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Constatã cã declaraţiile Preşedintelui României, domnul Traian Bãsescu, şi ale primului-ministru, domnul Cãlin Popescu-Tãriceanu, nu au dat naştere unui conflict juridic de naturã constituţionalã între autoritãţile publice - autoritatea judecãtoreascã, pe de o parte, şi Preşedintele României şi primul-ministru, pe de altã parte - în înţelesul prevederilor art. 146 lit. e) din Constituţie.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã Preşedintelui României, primului-ministru şi Consiliului Superior al Magistraturii şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 26 mai 2006 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Kozsokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Şerban Viorel Stãnoiu, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
