Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 434 din 15 aprilie 2008  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8^1 de la articolul unic pct. 19 (  art. 53 pct. 5) din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea   Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/2004 privind unele masuri pentru finalizarea privatizarii societatilor comerciale aflate in portofoliul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizari    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 434 din 15 aprilie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 8^1 de la articolul unic pct. 19 ( art. 53 pct. 5) din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 26/2004 privind unele masuri pentru finalizarea privatizarii societatilor comerciale aflate in portofoliul Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului si consolidarea unor privatizari

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 359 din 9 mai 2008

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Claudia Miu - prim-magistrat asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 26/2004 privind unele mãsuri pentru finalizarea privatizãrii societãţilor comerciale aflate în portofoliul Autoritãţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizãri, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 442/2004 , excepţie ridicatã de Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi municipiul Piteşti în Dosarul nr. 20.858/3/CA//2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 28 septembrie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 20.858/3/CA//2007, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 8^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 26/2004 privind unele mãsuri pentru finalizarea privatizãrii societãţilor comerciale aflate în portofoliul Autoritãţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizãri, modificatã şi completatã prin <>Legea nr. 442/2004 , excepţie ridicatã de Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi municipiul Piteşti într-o cauzã având ca obiect o acţiune pentru obligarea emiterii unui act administrativ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile <>art. 8^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 26/2004 încalcã dispoziţiile constituţionle ale art. 53 alin. (1), deoarece restrâng dreptul de a dispune liber, în condiţiile legii organice privind regimul concesiunilor, asupra bunului proprietatea unitãţii administrativ-teritoriale, ale art. 136 alin. (2), întrucât încalcã dreptul de dispoziţie al unitãţii administrativ-teritoriale, precum şi pe cele ale art. 120 alin. (1).
Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul, în punctul sãu de vedere, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, întrucât printr-un act normativ de nivelul legii ordinare s-a reglementat concesionarea unor bunuri proprietate publicã, prin licitaţie directã, derogându-se de la <>Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, care este o lege organicã. Prevederile criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 53, întrucât a fost restrâns exerciţiului dreptului de a concesiona cu încãlcarea "principiului democratic al ocrotirii interesului general", precum şi pe cele ale art. 120 alin. (1), deoarece prevederile criticate încalcã principiul autonomiei locale.
Avocatul Poporului apreciazã cã textul criticat este contrar dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale prin care s-a statuat cã sunt neconstituţionale prevederile de lege ce obligã autoritãţile publice sã atribuie unor persoane juridice nominalizate bunurile proprietate publicã de interes local, prin contract de concesiune. Mai apreciazã cã prevederile criticate contravin şi dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din Constituţie, potrivit cãrora concesionarea se poate face în condiţiile <>legii organice, Legea nr. 442/2004 fiind o lege ordinarã. Cât priveşte critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 120 alin. (1) din Constituţie, considerã cã acestea nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul judecãtorului-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 46/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate criticã dispoziţiile <>art. 8^1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 26/2004 privind unele mãsuri pentru finalizarea privatizãrii societãţilor comerciale aflate în portofoliul Autoritãţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizãri, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 385 din 30 aprilie 2004. În realitate, aceste dispoziţii sunt cuprinse în <>Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea ordonanţei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.005 din 1 noiembrie 2004, şi anume la articolul unic, punctul 19, cu urmãtorul cuprins: "Se aprobã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 26 din 29 aprilie 2004 [...], cu urmãtoarele modificãri şi completãri:
[...]
19. Dupã articolul 52 se introduc articolele 53-55, cu urmãtorul cuprins:
«<>Art. 53. - Ordonanţa Guvernului nr. 45/2004 pentru finalizarea privatizãrii unor societãţi comerciale din portofoliul Autoritãţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului, aflate în dificultate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 31 ianuarie 2004, aprobatã cu completãri prin Legea nr. 361/2004, se modificã şi se completeazã astfel:
[...]
5. Dupã articolul 8 se introduc articolele 8^1-8^5 cu urmãtorul cuprins:
"<>Art. 8^1. - Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 219/1998 privind regimul concesiunilor, terenurile aflate în proprietatea publicã sau privatã a statului, respectiv a unitãţilor administrativ-teritoriale pe care sunt amplasate puncte de vânzare ale Societãţii Comerciale «Rodipet» - S.A. Bucureşti, cu excepţia celor din municipiul Bucureşti, se atribuie acesteia printr-un contract de concesiune, la data intrãrii în vigoare a prezentei ordonanţe."»"
Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cuprinse la art. 53 alin. (1), referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, la art. 120 alin. (1), în partea referitoare la principiul autonomiei locale, şi la art. 136 alin. (2), referitor la garantarea şi ocrotirea prin lege a proprietãţii publice.
1. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 53 alin. (1) din Constituţie
Curtea Constituţionalã constatã cã este neîntemeiatã susţinerea potrivit cãreia textul criticat restrânge exerciţiul dreptului unitãţii administrativ-teritoriale de a dispune liber de bunurile pe care le administreazã, în condiţiile legii privind regimul concesiunilor. În principiu, dreptul de proprietate publicã este garantat şi ocrotit prin lege, acesta însã neavând un caracter imuabil. Chiar în privinţa concesiunii bunurilor proprietate publicã, legiuitorul constituant a prevãzut, la art. 136 alin. (4) din Legea fundamentalã, cã astfel de bunuri pot fi concesionate în condiţiile legii organice. Curtea reţine cã dreptul de concesiune nu este un intermediu de restrângere a dreptului de proprietate, ci este o instituţie juridicã ce permite darea în exploatare a bunurilor aparţinãtoare statului sau unitãţilor administrativ-teritoriale şi intrarea lor în circuitul economic.
De asemenea, Curtea mai reţine cã mãsura prevãzutã de textul criticat pentru neconstituţionalitate poate fi consideratã ca fiind menitã sã asigure "crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie" în domeniul difuzãrii publicaţiilor periodice, fiind deci în consens cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. a) din Constituţie. Pentru a organiza economia României în conformitate cu dispoziţiile alin. (1) al aceluiaşi articol, pe baza principiului liberei iniţiative şi al liberei concurenţe, care garanteazã funcţionarea economiei de piaţã, statul român a elaborat, la nivel legislativ, strategia de privatizare, care a fost iniţiatã prin <>Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitãţilor economice de stat ca regii autonome şi societãţi comerciale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 98 din 8 august 1990. Atât <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 26/2004 , cât şi <>Ordonanţa Guvernului nr. 45/2004 se integreazã coerent în strategia naţionalã de privatizare. Curtea reţine cã economia româneascã, în parte, încã se aflã în fazã de tranziţie cãtre economia de piaţã. De aceea, nu se poate susţine, cu temei, cã dispoziţiile criticate contravin principiilor constituţionale anterior menţionate, ci cã, dimpotrivã, reprezintã o mãsurã legislativã menitã sã confere vigoare fostelor unitãţi economice de stat pentru ca la finele procesului de privatizare sã devinã apte pentru a se menţine în viaţa economicã a ţãrii, guvernatã de principiile economiei de piaţã. Textul supus controlului de constituţionalitate este în concordanţã şi cu dispoziţiile art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie, potrivit cãruia statul trebuie sã asigure "protejarea intereselor naţionale în activitatea economicã, financiarã şi valutarã". Altminteri, ar însemna sã se constate cã întregul proces de privatizare s-a derulat cu încãlcarea Constituţiei.
2. Referitor la critica de neconstituţionalitate privind încãlcarea art. 136 alin. (2) din Constituţie
Se susţine cã textul criticat contravine dispoziţiilor art. 136 alin. (2) din Constituţie pentru cã încalcã dreptul de dispoziţie al unitãţilor administrativ-teritoriale. Curtea constatã cã aceastã susţinere este neîntemeiatã, deoarece condiţiile de exercitare a dreptului de dispoziţie al acestor unitãţi nu sunt reglementate la nivel constituţional, ci la nivelul legii. De aceea, legiuitorul poate ca, pentru salvgardarea unui interes public, cum ar fi finalizarea procesului de privatizare, sã reglementeze, prin lege organicã şi cu respectarea Constituţiei, concesionarea unor bunuri proprietate publicã în favoarea unor persoane juridice ce desfãşoarã activitãţi de utilitate publicã.
3. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încãlcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie
Dispoziţiile art. 120 alin. (1) din Constituţie se referã la principiul autonomiei locale în cadrul organizãrii administraţiei publice din unitãţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu. Prin urmare, critica examinatã nu are relevanţã în cauzã.
Faţã de aceste considerente expuse în limitele sesizãrii de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã excepţia este nefondatã, urmând sã o respingã ca atare.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8^1 de la articolul unic pct. 19 (<>art. 53 pct. 5) din Legea nr. 442/2004 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 26/2004 privind unele mãsuri pentru finalizarea privatizãrii societãţilor comerciale aflate în portofoliul Autoritãţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului şi consolidarea unor privatizãri, excepţie ridicatã de Consiliul Local al Municipiului Piteşti şi municipiul Piteşti în Dosarul nr. 20.858/3/CA//2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 aprilie 2008.

PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Prim-magistrat-asistent,
Claudia Miu

-------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016