Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 432 din 26 martie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 si art. 43 alin. 1 din Codul familiei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 303 din 8 mai 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Simion Bãrnuţ în Dosarul nr. 2.072/219/2008 al Judecãtoriei Dej.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 decembrie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 2.072/219/2008, Judecãtoria Dej a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din Codul familiei. Excepţia a fost ridicatã de Simion Bãrnuţ într-o cauzã ce are ca obiect o acţiune de divorţ.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 38 alin. 1, raportate la prevederile art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât au un caracter vag, de excesivã generalitate, care creeazã premisele desfacerii cãsãtoriei din vina pârâtului şi aceasta deoarece nu existã o reglementare exactã cu privire la motivele, condiţiile şi cazurile de desfacere a cãsãtoriei, folosindu-se doar noţiunea de "motive temeinice". Totodatã, susţine cã prevederile art. 43 alin. 1 şi art. 42 alin. 1 instituie o inegalitate nejustificatã între cei doi soţi în ceea ce priveşte raporturile cu copiii lor minori, întrucât soţul cãruia nu i s-a încredinţat minorul pierde automat exerciţiul drepturilor pãrinteşti în favoarea celuilalt soţ cãruia copilul minor i-a fost încredinţat spre creştere şi educare.
Judecãtoria Dej considerã cã prevederile criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din Codul familiei sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã acestea nu implicã un regim diferit pentru persoanele aflate în aceeaşi situaţie, pãrţile interesate putându-se prevala, fãrã nicio îngrãdire, de toate garanţiile procesuale prevãzute de lege. Aratã cã textele de lege criticate dau expresie regulilor constituţionale privind dreptul şi îndatorirea pãrinţilor de a asigura creşterea şi educaţia copiilor. Considerã cã dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu sunt incidente în prezenta cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Prin încheiere, instanţa de judecatã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 3 din Codul familiei. Din notele scrise ale autorului rezultã, însã, cã obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, republicat în Buletinul Oficial nr. 13 din 18 aprilie 1956, având urmãtorul conţinut:
Art. 37 alin. 2: "Cãsãtoria se poate desface prin divorţ.";
Art. 38 alin. 1: "Instanţa judecãtoreascã poate desface cãsãtoria prin divorţ atunci când, datoritã unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vãtãmate şi continuarea cãsãtoriei nu mai este posibilã.";
Art. 42 alin. 1: "Instanţa judecãtoreascã va hotãrî, odatã cu pronunţarea divorţului, cãruia dintre pãrinţi vor fi încredinţaţi copiii minori. În acest scop, instanţa va asculta pãrinţii şi autoritatea tutelarã şi, ţinând seama de interesele copiilor, pe care de asemenea îi va asculta dacã au împlinit vârsta de zece ani, va hotãrî pentru fiecare dintre copii, dacã va fi încredinţat tatãlui sau mamei.";
Art. 43 alin. 1: "Pãrintele divorţat, cãruia i s-a încredinţat copilul, exercitã cu privire la acesta drepturile pãrinteşti."
Autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) cu privire la viaţa intimã, familialã şi privatã şi ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor. Totodatã, se considerã cã textele de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 relative la legalitatea incriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocatã, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Prevederile art. 37 şi art. 38 din Codul familiei au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la dispoziţiile constituţionale ale art. 26 privind viaţa intimã, familialã şi privatã.
Astfel, prin <>Decizia nr. 311 din 6 aprilie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 402 din 9 mai 2006, Curtea a constatat cã dispoziţiile art. 37 din Codul familiei nu fac decât sã enumere cauzele de încetare a cãsãtoriei, una dintre acestea fiind desfacerea prin divorţ, iar prevederile art. 38 stabilesc condiţiile în care instanţele judecãtoreşti pot pronunţa divorţul, precizând cã acesta nu se poate pronunţa decât în anumite condiţii, şi anume când existã motive temeinice şi numai dacã raporturile dintre soţi sunt grav vãtãmate, încât continuarea cãsãtoriei nu mai este posibilã, condiţii ce trebuie îndeplinite cumulativ, aşa cum rezultã din text.
Curtea a constatat cã, în temeiul textelor de lege criticate, instanţele de judecatã dispun de instrumente legale pentru a nu permite desfacerea cu uşurinţã a cãsãtoriei, acţionând astfel în sensul garanţiei instituite prin art. 26 alin. (1) din Constituţie.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, neexistând temeiuri care sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
De asemenea, deoarece prevederile de lege criticate nu opereazã nicio distincţie între subiectele de drept supuse incidenţei lor, susţinerea pretinsului lor caracter discriminatoriu este lipsitã de temei şi nu poate fi primitã. Totodatã, prevederile criticate, reglementând posibilitatea desfacerii cãsãtoriei prin divorţ şi stabilind competenţa instanţei judecãtoreşti de a pronunţa divorţul, în anumite condiţii - când, datoritã unor motive temeinice, raporturile dintre soţi sunt grav vãtãmate şi continuarea cãsãtoriei nu mai este posibilã, nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Motivele în baza cãrora se poate considera cã raporturile dintre soţi sunt grav vãtãmate, iar continuarea cãsãtoriei nu mai este posibilã sunt apreciate, în concret, de cãtre instanţã, în urma ascultãrii celor doi soţi şi a administrãrii probatoriului în cauzã, pãrţile beneficiind de toate garanţiile procesuale pentru respectarea dreptului la un proces echitabil.
Cât priveşte protecţia copiilor, consacratã constituţional în art. 49 din Legea fundamentalã, aceasta se realizeazã prin încredinţarea lor unuia dintre pãrinţi, care îşi exercitã drepturile pãrinteşti, celãlalt pãrinte având dreptul de a avea legãturi personale cu ei, precum şi de a veghea la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lor profesionalã, potrivit prevederilor art. 43 din Codul familiei. Orice hotãrâre judecãtoreascã pronunţatã de cãtre instanţã în procedura de desfacere a cãsãtoriei prin divorţ va ţine seama de interesul superior al copilului. În acest sens sunt şi prevederile art. 42 alin. 1 din Codul familiei cu privire la ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea pronunţãrii unei hotãrâri cu privire la încredinţarea acestuia unuia dintre pãrinţi.
În fine, cât priveşte critica autorului excepţiei potrivit cãreia prevederile art. 38 alin. 1 şi ale art. 37 alin. 2 din Codul familiei sunt neconstituţionale, întrucât au un caracter vag, de excesivã generalitate, Curtea reţine, în acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, cã, datoritã caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o precizie absolutã, una dintre tehnicile de reglementare constând în recurgerea la categorii generale cu scopul evitãrii rigiditãţii excesive şi al adaptãrii la noile situaţii sociale ce se pot ivi. Interpretarea şi aplicarea unor asemenea dispoziţii depind de practica instanţelor judecãtoreşti, în speţa de faţã, motivele temeinice pentru desfacerea cãsãtoriei, prin divorţ, urmând a fi apreciate, în concret, de cãtre instanţã.
II. Prin <>Decizia nr. 1.122 din 27 noiembrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2008, Curtea a reţinut cã art. 42 alin. 1 din Codul familiei nu aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 49 alin. (1) relative la protecţia copiilor şi a tinerilor, ascultarea autoritãţii tutelare şi a minorului care a împlinit 10 ani având în vedere pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti care sã ţinã seama de interesul acestuia. Acest text de lege nu împiedicã pãrţile sã-şi formuleze în mod egal apãrãrile pe care le considerã necesare în cadrul procesului de încredinţare a minorului, dreptul la un proces echitabil fiind, astfel, garantat.
III. În ceea ce priveşte prevederile art. 43 alin. 1 din Codul familiei care stabilesc cã pãrintele divorţat, cãruia i s-a încredinţat copilul, exercitã cu privire la acesta drepturile pãrinteşti, Curtea constatã cã acestea nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, aplicarea lor fiind subsecventã pronunţãrii de cãtre instanţa de judecatã a încetãrii cãsãtoriei prin divorţ.
Curtea reţine cã pãrintele divorţat, cãruia nu i s-a încredinţat copilul pãstreazã dreptul de a avea legãturi personale cu copilul şi de a veghea la creşterea, educarea, învãţãtura şi pregãtirea lui profesionalã faţã de celãlalt pãrinte, cãruia i s-a încredinţat copilul, acesta fiind ţinut sã îi asigure fostului sãu soţ, care şi-a pãstrat calitatea de pãrinte, realizarea efectivã a drepturilor conferite de lege. O atare conduitã cooperantã este impusã de împrejurarea cã drepturile menţionate constituie mijloace pentru îndeplinirea obligaţiilor pe care le are orice pãrinte faţã de copilul sãu şi care subzistã atât timp cât pãrintele nu este decãzut din drepturile pãrinteşti. Astfel, Curtea constatã cã dreptul pãrintelui cãruia nu i s-a încredinţat copilul de a avea legãturi personale cu acesta este recunoscut în considerarea interesului exclusiv al copilului.
Totodatã, Curtea constatã cã desfacerea cãsãtoriei prin divorţ şi, implicit, separarea pãrinţilor duce, evident, la modificarea modului de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti faţã de copil. Diferenţierile sunt determinate de separarea pãrinţilor şi de imposibilitatea obiectivã de menţinere şi dupã desfacerea cãsãtoriei a aceloraşi modalitãţi de exercitare a drepturilor şi îndatoririlor pãrinteşti.
În fine, Curtea reţine cã dispoziţiile art. 7 relative la legalitatea incriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu au incidenţã în prezenta cauzã, domeniul de aplicare al acestor dispoziţii plasându-se în materie penalã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 alin. 2, art. 38 alin. 1, art. 42 alin. 1 şi art. 43 alin. 1 din Codul familiei, excepţie ridicatã de Simion Bãrnuţ în Dosarul nr. 2.072/219/2008 al Judecãtoriei Dej.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 26 martie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
