Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 432 din 10 mai 2007  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 432 din 10 mai 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 384 din 7 iunie 2007

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Irina Loredana Gulie - magistrat-asistent


Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconsti-tuţionalitate a prevederilor <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie invocatã de Alexa Iovãnel Cosmin Gabriel şi Ion Iovãnel în Dosarul nr. 18.982/1/2005 (numãr vechi 5.112/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
La apelul nominal rãspunde autorul excepţiei Alexa Iovãnel Cosmin Gabriel, personal. Lipsesc celelalte pãrţi.
Procedura de citare este legal îndeplinitã.
Autorul excepţiei Alexa Iovãnel Cosmin Gabriel solicitã admiterea acesteia, arãtând cã textul de lege criticat instituie un regim juridic discriminatoriu pentru foştii proprietari deposedaţi în mod abuziv.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei ca inadmisibilã, faţã de împrejurarea cã textul de lege criticat nu mai este în vigoare, fiind abrogat în mod expres prin dispoziţiile <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 ianuarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 18.982/1/2005 (numãr vechi 5.112/2005), Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989.
Excepţia a fost ridicatã de Alexa Iovãnel Cosmin Gabriel şi Ion Iovãnel într-o cauzã având ca obiect judecarea unei contestaţii formulate împotriva dispoziţiei primarului municipiului Lugoj de respingere a unei notificãri pentru restituirea unui imobil preluat în mod abuziv, aflatã în faza de recurs.
În motivarea excepţiei se susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat nu garanteazã în mod egal dreptul de proprietate privatã asupra unui teren, faţã de proprietatea privatã asupra unei construcţii, ambele situate în intravilan.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã apreciazã cã textul de lege criticat este în deplinã concordanţã cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, textul de lege criticat fiind abrogat în mod expres.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul acesteia îl constituie prevederile <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 22 decembrie 1989, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 4 aprilie 2005, potrivit cãrora: "(2) În cazul imobilelor care aveau numai altã destinaţie decât aceea de locuinţã şi care au fost demolate sau a cãror restituire în naturã, în tot sau în parte, nu este posibilã, restituirea prin mãsuri reparatorii în echivalent se face prin acordarea de titluri de valoare nominalã folosite exclusiv în procesul de privatizare, de acţiuni la societãţi comerciale tranzacţionate pe piaţa de capital ori prin compensarea cu alte bunuri sau servicii oferite în echivalent de deţinãtor, cu acordul persoanei îndreptãţite."
Autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal a proprietãţii private, indiferent de titular.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã dispoziţiile <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 au fost abrogate în mod expres prin <>art. I pct. 15 cuprins în titlul I din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, înainte de data sesizãrii Curţii Constituţionale.
Curtea constatã cã textul de lege nu mai este în vigoare, astfel cã, în temeiul dispoziţiilor <>art. 29 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 47/1992 , potrivit cãrora "(1) Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare [...]", excepţia urmeazã a fi respinsã ca inadmisibilã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 9 alin. (2) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie invocatã de Alexa Iovãnel Cosmin Gabriel şi Ion Iovãnel în Dosarul nr. 18.982/1/2005 (numãr vechi 5.112/2005) al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 10 mai 2007.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Irina Loredana Gulie

-----

Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016