Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ovidiu Adamescu în Dosarul nr. 568/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, deoarece inexistenţa unei cãi de atac împotriva hotãrârii de declinare a competenţei nu contravine dispoziţiilor constituţionale şi nici celor din documentele internaţionale invocate de autor.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 mai 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 568/2004, Tribunalul Constanţa - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã de Ovidiu Adamescu prin apãrãtor Teodor Niţã, în dosarul cu numãrul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva unei sentinţe penale pronunţate de Judecãtoria Constanţa, prin care aceasta şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecãtoriei Roman.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine cã textul legal criticat îngrãdeşte dreptul la apãrare şi accesul liber la justiţie, deoarece nu prevede nici o cale de atac împotriva unei sentinţe vãtãmãtoare datã în primã instanţã, deşi, potrivit dispoziţiilor din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, orice parte are dreptul la un recurs efectiv. De asemenea, considerã cã art. 42 alin. 4 din Codul de procedurã penalã creeazã inegalitate între cetãţeni, prin aceea cã în caz de respingere a declinãrii de competenţã partea nemulţumitã poate contesta pe calea recursului, o datã cu fondul, şi încheierea prin care instanţa s-a recunoscut competentã, pe când în caz de admitere a declinãrii de competenţã partea nu mai are nici o cale de atac împotriva hotãrârii.
Tribunalul Constanţa - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã pentru urmãtoarele considerente:
Prevederile art. 42 alin. 4 din Codul de procedurã penalã contravin principiului egalitãţii în drepturi, deoarece existã diferenţe de reglementare între normele procesual civile şi cele procesual penale referitoare la hotãrârea de declinare de competenţã a instanţei de judecatã. Astfel, în timp ce în materie penalã o astfel de hotãrâre nu este supusã nici unei cãi de atac, în materie civilã hotãrârea de declinare a compentenţei poate fi, potrivit art. 158 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, atacatã pe calea recursului.
În opinia instanţei, este evident cã textul legal criticat îngrãdeşte liberul acces la justiţie, dat fiind cã, împotriva hotãrârii de declinare a competenţei, partea ale cãrei drepturi sau interese legitime au fost vãtãmate nu se poate adresa justiţiei pentru recunoaşterea şi respectarea drepturilor sale sau pentru restabilirea situaţiei de legalitate. În plus, potrivit art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, orice persoanã ale cãrei drepturi sau libertãţi au fost încãlcate are dreptul la un recurs efectiv, chiar şi atunci când încãlcarea s-ar datora unor persoane care au acţionat în exercitarea atribuţiilor de serviciu. Instanţa apreciazã cã textul legal contestat nu contravine principiului fundamental al dreptului la apãrare şi nici art. 53 din Constituţie.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul României apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece dispoziţiile procedural penale criticate potrivit cãrora hotãrârile de declinare a competenţei nu sunt supuse apelului sau recursului nu contravin prevederilor art. 126 şi art. 129 din Legea fundamentalã, care atribuie exclusiv legiuitorului stabilirea competenţei, a procedurii de judecatã şi a cãilor de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti.
Nu este îngrãdit nici exerciţiul dreptului la apãrare prevãzut de art. 24 din Constituţie, întrucât, pe parcursul procesului penal, sunt asigurate toate drepturile persoanei de a se apãra împotriva învinuirilor ce i se aduc, de a dovedi nevinovãţia sa şi de a avea posibilitatea de a fi asistatã de un avocat.
Textul de lege supus controlului Curţii Constituţionale nu restrânge exerciţiul unor drepturi sau al unor libertãţi. Prevederile art. 42 alin. 4 din Codul de procedurã penalã nu aduc atingere nici dreptului la un proces echitabil sau dreptului la un recurs efectiv, deoarece conceptul de proces echitabil nu implicã în mod necesar existenţa mai multor grade de jurisdicţie, a unor cãi de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti şi nici exercitarea acestor cãi de atac de cãtre toate pãrţile din proces.
Avocatul Poporului aratã cã legiuitorul are dreptul exclusiv de a institui regula potrivit cãreia hotãrârea de declinare a competenţei nu este supusã apelului şi nici recursului, în considerarea faptului cã, prin aceasta, instanţa nu se pronunţã asupra fondului, iar exercitarea unor cãi de atac ar prelungi nejustificat judecarea definitivã a dosarului, cu consecinţa diminuãrii rolului preventiv şi educativ al procesului penal. Eventualele erori pe care le-ar conţine hotãrârea de declinare a competenţei pot fi îndreptate de cãtre instanţa de control judiciar cu ocazia exercitãrii cãilor de atac împotriva hotãrârii prin care s-a rezolvat fondul cauzei.
Textul legal criticat nu contravine dreptului pãrţilor de a fi apãrate în tot cursul procesului penal, iar dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 42 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, care are urmãtorul conţinut: "Hotãrârea de declinare a competenţei nu este supusã apelului şi nici recursului."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 referitoare la liberul acces la justiţie, ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau a unor libertãţi, precum şi dispoziţiile din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã instituţia declinãrii de competenţã desemneazã obligaţia stabilitã prin lege pentru organul judiciar învestit cu soluţionarea cauzei de a trimite cauza organului judiciar competent ori de câte ori constatã cã instrumentarea acesteia nu intrã în atribuţiile sale. Declinarea de competenţã nu are caracterul unei judecãţi - pentru cã în cadrul acestei proceduri nu se soluţioneazã fondul cauzei -, ci al unui incident în administrarea justiţiei, inerent bunei funcţionãri a sistemului judiciar.
Ţinând seama de natura instituţiei, ca şi de imperativul celeritãţii procesului penal, nu se poate reţine, aşa cum fãrã temei susţine autorul excepţiei, cã textul de lege prin care se dispune cã hotãrârea de declinare a competenţei nu este supusã apelului şi nici recursului este de naturã sã încalce sau sã restrângã dreptul la apãrare al pãrţilor.
Atât inculpatul, cât şi celelalte pãrţi îşi pot exercita dreptul la apãrare şi celelalte drepturi procesuale în faţa instanţei competente, precum şi dreptul de a ataca prin mijloacele prevãzute de lege hotãrârea prin care aceastã instanţã va soluţiona cauza.
În ce priveşte susţinerea referitoare la încãlcarea liberului acces la justiţie, nici aceasta nu poate fi primitã, cãci accesul la justiţie înseamnã accesul la instanţele de judecatã înzestrate cu competenţa şi cu procedurile stabilite prin lege, iar pe de altã parte este impropriu sã se afirme lipsa de acces la justiţie chiar în cadrul desfãşurãrii unui proces judiciar.
Curtea Constituţionalã a reţinut, în mod constant, cã principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, astfel încât, dacã la situaţii egale trebuie sã corespundã un tratament egal, la situaţii diferite tratamentul juridic nu poate fi decât diferit. Or, critica avansatã de autor sub aspectul încãlcãrii dispoziţiilor art. 16 din Constituţie nu poate fi primitã, deoarece prevederile art. 42 alin. 4 din Codul de procedurã penalã se aplicã în mod egal tuturor pãrţilor din proces, fãrã a face nici o diferenţiere în cadrul acestei categorii.
Prin urmare, nefiind încãlcate nici unul dintre drepturile şi libertãţile fundamentale, nu se poate susţine cã s-ar aduce atingere dreptului la un recurs efectiv prevãzut de art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cu atât mai mult cu cât dreptul intern oferã pãrţii interesate suficiente garanţii pentru repararea posibilelor încãlcãri ale drepturilor procesuale.
Dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1, 2, 3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 42 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ovidiu Adamescu în Dosarul nr. 568/2004 al Tribunalului Constanţa - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
________________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
