Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Parchetul de pe lângã Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2.384/2004 al Tribunalului Olt - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece textul legal criticat ar trebui analizat din perspectiva principalului obiectiv al procesului penal, şi anume adevãrul. Or, Ministerul Public este, potrivit art. 131 din Constituţie, republicatã, reprezentantul intereselor generale ale societãţii şi apãrãtorul ordinii de drept. În virtutea acestui mandat procurorii conduc şi supravegheazã activitatea de cercetare penalã a poliţiei judiciare, ceea ce presupune cã aceştia trebuie sã aibã posibilitatea funcţionalã de a strânge probele necesare aflãrii adevãrului şi identificãrii persoanelor care au comis infracţiuni.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 2.384/2004, Tribunalul Olt - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã de Parchetul de pe lângã Tribunalul Olt în dosarul menţionat, având drept obiect soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii de şedinţã pronunţate la data de 17 mai 2004 de Judecãtoria Slatina, prin care s-a respins cererea parchetului de efectuare a unei percheziţii domiciliare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã în faza de urmãrire penalã procurorul supravegheazã activitatea de urmãrire penalã sau realizeazã efectiv aceastã activitate în condiţiile art. 209 din Codul de procedurã penalã. În exercitarea acestui rol poate cere instanţei de judecatã sã dispunã efectuarea unei percheziţii domiciliare, dacã sunt suficiente indicii, în sensul cã aceasta este necesarã pentru descoperirea şi strângerea probelor utile pentru stabilirea situaţiei de fapt reale. Potrivit textului legal criticat, judecãtorul se pronunţã prin încheiere asupra cererii, în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor şi cu participarea procurorului. Aceastã încheiere nu este supusã însã cãilor de atac ordinare, situaţie care este de naturã a încãlca dispoziţiile art. 129 din Constituţie, republicatã.
În realitate, autorul excepţiei nu criticã redactarea textului legal invocat, ci forma elipticã a acestuia, care nu permite Ministerului Public şi pãrţilor interesate sã conteste încheierea instanţei. Propune, de lege ferenda, introducerea unei norme care sã permitã procurorului sã exercite o cale de atac împotriva încheierii prin care i s-a respins cererea de efectuare a unei percheziţii domiciliare.
Tribunalul Olt - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, deoarece, deşi, potrivit art. 27 din Constituţie, republicatã, domiciliul şi reşedinţa sunt inviolabile, percheziţia domiciliarã poate contribui la rezolvarea cauzelor penale, importanţa acesteia, ca procedeu de investigaţie, fiind subliniatã în literatura de specialitate, unde se aratã cã asigurã procurarea unor probe indispensabile, iar uneori unice pentru rezolvarea cauzei. Instanţa apreciazã cã pentru aceste motive este necesar ca procurorul sã aibã posibilitatea de a exercita cãi de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus respingerea cererii de efectuare a unei percheziţii domiciliare.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului. De asemenea, potrivit <>art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificãrile ulterioare, s-a solicitat şi punctul de vedere al instituţiei Avocatul Poporului.
Guvernul României apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece instituirea regulilor de desfãşurare a procesului este de competenţa exclusivã a legiuitorului. Aceastã soluţie decurge din dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (2), potrivit cãrora "competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege". De asemenea, potrivit art. 129 din Constituţie, republicatã, "împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac, în condiţiile legii".
Prin urmare, dispoziţiile de lege criticate, referitoare la procedura dispunerii percheziţiei domiciliare în cursul urmãririi penale, nu contravin prevederilor constituţionale invocate.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate nu încalcã sub nici un aspect regula constituţionalã potrivit cãreia, împotriva hotãrârilor judecãtoreşti, pãrţile interesate şi Ministerul Public pot exercita cãile de atac în condiţiile legii. Pe cale de consecinţã, cãile de atac sunt stabilite exclusiv de legiuitor, care poate institui reguli deosebite, în considerarea unor situaţii diferite. În plus, dispoziţiile legale criticate se constituie în norme de procedurã a cãror reglementare este, conform art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, de nivelul legii.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând Încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , republicatã, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, care are urmãtorul conţinut: "Percheziţia domiciliarã se dispune în cursul urmãririi penale în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor. Participarea procurorului este obligatorie."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 129, referitoare la folosirea cãilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedurã penalã reglementeazã posibilitatea dispunerii percheziţiei domiciliare în cursul primei faze a procesului penal, şi anume în faza de urmãrire penalã. Aceasta se dispune, în acord cu prevederile constituţionale ale art. 27 alin. (3), de cãtre judecãtor, în condiţiile şi în formele prevãzute de Codul de procedurã penalã.
Curtea Constituţionalã constatã cã nu poate fi primitã critica de neconstituţionalitate susţinutã de autorul excepţiei, deoarece prevederile art. 129 din Constituţie, republicatã, circumscriu legii - în speţã Codului de procedurã penalã - condiţiile în care se pot exercita cãile de atac împotriva hotãrârilor judecãtoreşti. Or, dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedurã penalã se constituie în norme de procedurã care, în virtutea dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", pot fi stabilite exclusiv de legiuitor.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate nu criticã textul art. 100 alin. 4 din Codul de procedurã penalã pentru ceea ce conţine, ci, pentru ceea ce nu prevede, respectiv, posibilitatea exercitãrii de cãtre procuror a unei cãi de atac împotriva încheierii instanţei, prin care s-a respins cererea de a se dispune efectuarea percheziţiei domiciliare, urmãrind completarea textului în acest sens.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului" şi, prin urmare, nu are competenţa de a cenzura o redactare elipticã a textului legal criticat şi nici de a face propuneri de lege ferenda. În sensul acestor reglementãri legale, excepţia de neconstituţionalitate apare ca fiind inadmisibilã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca fiind inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 100 alin. 4 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Parchetul de pe lângã Tribunalul Olt în Dosarul nr. 2.384/2004 al Tribunalului Olt.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
OPINIE SEPARATĂ
În dezacord cu soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, adoptatã cu votul majoritãţii membrilor Curţii, opinez cã art. 100 alin. 4 din Codul de procedurã penalã contravine prevederilor art. 131 alin. (1) din Constituţia României, republicatã.
Considerentele sunt urmãtoarele:
În sistemul Codului de procedurã penalã, percheziţia constituie un procedeu de descoperire a mijloacelor materiale de probã. Deosebit de importantã în investigarea infracţiunilor a cãror laturã obiectivã se caracterizeazã prin elementul deţinere, percheziţia asigurã procurarea probelor indispensabile stabilirii adevãrului privind sãvârşirea faptei prevãzute de legea penalã.
Luând în considerare importanţa percheziţiei ca mijloc procedural de aflare a adevãrului în cauzele penale, iar, pe de altã parte, principiul inviolabilitãţii domiciliului, Constituţia României a prevãzut în art. 27 alin. (3) cã percheziţia se dispune exclusiv de judecãtor şi se efectueazã în condiţiile şi în formele prevãzute de lege.
În ceea ce priveşte consacrarea constituţionalã a libertãţii legiuitorului de a reglementa condiţiile şi formele în care se efectueazã percheziţia, ca şi atribuţia legiuitorului de a stabili prin lege procedura de judecatã sau condiţiile de exercitare a cãilor de atac, aceasta nu poate fi înţeleasã ca o recunoaştere a libertãţii nelimitate de legiferare în aceste materii, ci, ţinând seama de prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, republicatã, privind supremaţia Constituţiei, ca o definire de atribuţii, care trebuie exercitate în deplinã concordanţã cu celelalte norme şi principii prevãzute în Legea fundamentalã.
Din aceastã perspectivã, dispoziţiile art. 100 alin. 4 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale în mãsura în care înlãturã posibilitatea atacãrii de cãtre procuror a încheierii prin care judecãtorul respinge cererea acestuia de efectuare a percheziţiei domiciliare, cãci, potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie, republicatã, "În activitatea judiciarã, Ministerul Public reprezintã interesele generale ale societãţii şi apãrã ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertãţile cetãţenilor", iar exercitarea de cãtre procuror a acestui rol este cu desãvârşire imposibilã, în cazul în care i se refuzã dreptul de a ataca încheierea de respingere a cererii de efectuare a percheziţiei domiciliare.
Neconstituţionalitatea dispoziţiei legale menţionate este cu deosebire evidentã în cazul infracţiunii de deţinere de materii explozive având ca obiect o cantitate mai mare de 1 kg de trotil (art. 280 alin. 3 din Codul penal), al infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc (<>art. 2 alin. 2 din Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri), al infracţiunilor privitoare la regimul armelor şi muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor radioactive (art. 279 - art. 279^1 din Codul penal) şi al altor infracţiuni cu grad ridicat de pericol public, fapte care, prin interzicerea exercitãrii de cãtre procuror a cãilor de atac împotriva încheierii de respingere a cererii de efectuare a percheziţiei, nu ar putea fi urmãrite şi sancţionate, cu riscuri inacceptabile pentru interesul general al societãţii şi pentru apãrarea ordinii de drept.
În consecinţã, apreciez cã dispoziţia legalã este neconstituţionalã, în mãsura în care înlãturã posibilitatea atacãrii de cãtre procuror a încheierii prin care judecãtorul respinge cererea acestuia de efectuare a percheziţiei domiciliare.
Judecãtor,
Nicolae Cochinescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
