Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 427 din 21 octombrie 2004 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 1.168 din 9 decembrie 2004
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Petre Ninosu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Şerban Viorel Stãnoiu - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Orlandino Riccardi şi Viorel Magdun Hârşan în Dosarul nr. 445/2004/P al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiatã, deoarece dreptul la apãrare consacrat de art. 24 din Constituţie, precum şi de dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale se referã la dreptul oricãrei persoane de a se apãra singurã sau de a fi asistatã de un apãrãtor. Prezenţa apãrãtorului ales este suficientã pentru a asigura dreptul la apãrare, deoarece reprezentarea nu este consideratã de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului de naturã a aduce atingere acestui drept fundamental.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 16 iunie 2004, pronunţatã în Dosarul nr. 445/2004/P, Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã de inculpaţii Orlandino Riccardi şi Viorel Magdun Hârşan în dosarul cu numãrul de mai sus, având drept obiect soluţionarea unui recurs formulat împotriva încheierii de şedinţã din 12 mai 2004, pronunţatã de Tribunalul Mureş.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin cã, deşi potrivit alin. 2 al aceluiaşi articol 385^11 din Codul de procedurã penalã "judecarea recursului nu poate avea loc decât în prezenţa inculpatului, când acesta se aflã în stare de deţinere", în textul legal criticat s-a inserat posibilitatea judecãrii recursului împotriva încheierilor privind mãsurile preventive în lipsa inculpatului arestat. Or, aceste dispoziţii sunt de naturã a încãlca dreptul la apãrare. De altfel, privitor la norma atacatã se poate observa cã existã neconcordanţã între dreptul intern şi cel internaţional, întrucât, potrivit art. 6 pct. 3 lit. b) şi c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, inculpatul are dreptul nu numai de a fi asistat de un apãrãtor ales sau numit din oficiu, ci şi dreptul de a se apãra singur şi de a dispune de timpul şi înlesnirile necesare pregãtirii apãrãrii.
De asemenea, restrângerea dreptului inculpatului aflat în stare de deţinere de a se apãra singur nu se regãseşte printre situaţiile expres şi limitativ enumerate în art. 53 din Legea fundamentalã.
Curtea de Apel Târgu Mureş - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textul legal criticat reprezintã o garanţie certã a respectãrii principiului judecãrii cu celeritate a cauzelor cu inculpaţi arestaţi. În aceste hotãrâri se verificã aspecte ce ţin numai de starea de libertate a inculpatului, iar prezenţa acestuia nu este obligatorie, întrucât temeiurile care determinã menţinerea, prelungirea sau revocarea mãsurii arestãrii preventive rezultã din probele existente la dosar.
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul României apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, cu urmãtoarea motivare:
Prevederile art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dispoziţiile constituţionale referitoare la garantarea dreptului la apãrare prevãzute în art. 24, întrucât dreptul la apãrare cuprinde totalitatea drepturilor şi regulilor procedurale care oferã persoanei posibilitatea de a-şi dovedi nevinovãţia şi de a fi asistatã de un avocat. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate, care derogã de la obligativitatea prezenţei inculpatului în situaţia particularã a judecãrii recursului împotriva încheierilor privind mãsurile preventive, nu aduc atingere dreptului la apãrare, deoarece nu afecteazã modul în care partea îşi poate exercita mijloacele procesuale puse la dispoziţie.
De asemenea, apreciazã cã prevederile legale criticate nu încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 53 şi nici pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Avocatul Poporului considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece textul legal criticat nu conţine dispoziţii de naturã a împiedica pãrţile interesate sã beneficieze de toate garanţiile procesual-penale cuprinse în lege pentru apãrarea drepturilor şi intereselor lor legitime. Totodatã, dispoziţiile referitoare la judecarea recursului formulat împotriva încheierilor instanţei privind mãsurile preventive, şi nu împotriva hotãrârilor prin care se soluţioneazã fondul cauzei, sunt justificate de necesitatea de a evita o prelungire abuzivã a procesului.
Dispoziţiile art. 53 din Constituţie nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, care au urmãtorul conţinut: "Dispoziţiile alin. 2 nu sunt aplicabile în judecarea recursului împotriva încheierilor privind mãsurile preventive."
Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 24 referitoare la dreptul la apãrare şi ale art. 53 referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi ale art. 6 pct. 3 lit. b) şi c) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã, în privinţa mãsurilor preventive, Codul de procedurã penalã conţine douã categorii de dispoziţii referitoare la participarea inculpatului la judecarea recursului împotriva încheierilor care stabilesc luarea acestor mãsuri.
Astfel, în cazurile prevãzute de dispoziţiile art. 140^3 referitoare la calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţã în cursul urmãririi penale privind arestarea preventivã, art. 149^1 referitoare la arestarea inculpatului în cursul urmãririi penale, art. 159 referitoare la procedura prelungirii arestãrii dispuse în cursul urmãririi penale, art. 160^9 alin. 6 referitoare la recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie şi art. 160^10 alin. 5 referitoare la revocarea liberãrii, Codul de procedurã penalã prevede cã la judecarea recursului împotriva încheierilor prin care s-a dispus cu privire la aceste mãsuri preventive este adus şi inculpatul.
Aşadar, întrucât dispoziţia legalã atacatã nu se aplicã şi în cazurile menţionate, critica formulatã de autorul excepţiei este, referitor la aceste cazuri, neîntemeiatã.
În alte situaţii, şi anume în cazul art. 141 care reglementeazã calea de atac împotriva încheierii pronunţate de instanţã în cursul judecãţii privind mãsurile preventive, în cazul prevãzut de art. 160^a alin. 2 şi art. 160^b alin. 4 care reglementeazã arestarea inculpatului în cursul judecãţii şi, respectiv, verificãri privind arestarea inculpatului în cursul judecãţii, precum şi în cazul prevãzut de art. 300^1, privind menţinerea arestãrii inculpatului la primirea dosarului de cãtre instanţa de judecatã, Codul de procedurã penalã nu prevede obligativitatea prezenţei inculpatului la judecarea recursului împotriva încheierilor pronunţate în aceste cazuri sub aspectul mãsurilor preventive.
Art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, care formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, intrã în cea de-a doua categorie de cazuri şi, potrivit acestuia, judecarea recursului poate avea loc şi în lipsa inculpatului.
Susţinerile autorilor excepţiei, în sensul cã textul de lege criticat contravine prevederilor constituţionale privind dreptul la apãrare, nu poate fi primitã, dat fiind cã nici în cazurile în care se aplicã acest text de lege inculpatul nu este privat de acest drept.
Astfel, dispoziţiile art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedurã penalã nu împiedicã persoana acuzatã sã se apere singurã, sã recurgã la asistenţa unui avocat ales (aşa cum s-a procedat în speţã), respectiv sã beneficieze în anumite condiţii de asistenţã judiciarã gratuitã. Dreptul inculpatului aflat în stare de deţinere de a fi prezent la judecata recursului împotriva încheierilor privind mãsurile preventive nu este un drept garantat sau ocrotit de Legea fundamentalã ori de dispoziţiile internaţionale invocate, deoarece inexistenţa lui nu este de naturã a afecta în vreun fel dreptul la apãrare al acestuia. Derogarea de la instituirea obligativitãţii prezenţei inculpatului în faţa instanţei de judecatã se constituie în norme de procedurã de naturã sã îl protejeze pe inculpat prin asigurarea celeritãţii judecãţii, dispoziţiile legale criticate fiind astfel conforme şi cu art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãruia "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege."
Curtea constatã cã art. 53 din Constituţie invocat, de asemenea, ca fiind încãlcat nu are incidenţã în cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 385^11 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Orlandino Riccardi şi Viorel Magdun Hârşan în Dosarul nr. 445/2004/P al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 octombrie 2004.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
