Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 426 din 7 aprilie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedura penala, precum si a dispozitiilor art. I pct. 2 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 43/2002 privind Directia Nationala Anticoruptie
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 406 din 9 iunie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskss Valentin Zoltan - judecãtor
Marieta Safta - prim-magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, excepţie ridicatã de Dumitru Atãnãsoaie în Dosarul nr. 264/33/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Prim-magistratul-asistent învedereazã cã autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei un memoriu prin care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate invocate.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 264/33/2010, Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, excepţie ridicatã de Dumitru Atãnãsoaie.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã, prin aplicarea dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei, care are calitatea de ofiţer de poliţie judiciarã, este, în considerarea acestei calitãţi, victima unei inegalitãţi de tratament juridic care nu are nicio justificare obiectivã şi rezonabilã. Se aratã în acest sens cã orice persoanã care a comis, în aceleaşi împrejurãri, o faptã similarã, însã nu avea calitatea de ofiţer de poliţie judiciarã la data sãvârşirii acesteia, va fi supus regulilor de judecatã obişnuite, beneficiind, printre altele, de trei grade de jurisdicţie. Privarea de o cale de atac, cea a apelului, fãrã o justificare obiectivã şi rezonabilã, într-o societate democraticã, este contrarã dreptului la un proces echitabil şi liberului acces la justiţie. În ceea ce priveşte dispoziţiile din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 criticate, se susţine cã acestea "suprimã o componentã foarte importantã a Ministerului Public, şi anume Parchetul Naţional Anticorupţie, ca instituţie de sine stãtãtoare". În acelaşi timp, se modificã în mod fundamental modul de organizare, funcţionare şi competenţa celei mai importante componente a acestui minister (Parchetul Naţional Anticorupţie), prin crearea în structura acestuia a unei entitãţi autonome, cu personalitate juridicã, având o componentã proprie foarte importantã. Se mai aratã cã aceleaşi dispoziţii legale contravin şi prevederilor constituţionale referitoare la efectele deciziilor Curţii Constituţionale, întrucât, "deşi se dã satisfacţie art. 72 alin. (2) din Constituţie şi Deciziei Curţii Constituţionale nr. 235/2005, în realitate nu este vorba decât despre o fraudã la lege, care, în mod formal, permite înfiinţarea unui parchet distinct, mascat sub forma unei structuri interne a Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie". În sfârşit, se mai susţine şi cã nu sunt întrunite condiţiile constituţionale care justificã adoptarea unei ordonanţe de urgenţã de cãtre executiv, respectiv situaţia extraordinarã, imposibilitatea de amânare a reglementãrii şi motivarea urgenţei. Guvernul ar fi avut şi alte posibilitãţi de reglementare în acest domeniu, având în vedere cã şi-ar fi putut angaja rãspunderea în faţa Parlamentului.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, potrivit cãrora "Curtea de Apel:
1. judecã în primã instanţã:
[...] b) infracţiunile sãvârşite de judecãtorii de la judecãtorii şi tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţioneazã pe lângã aceste instanţe, precum şi de avocaţi, notari publici, executori judecãtoreşti şi de controlorii financiari ai Curţii de Conturi.", precum şi ale art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, modificat prin articolul unic pct. 1 al Legii nr. 54/2006 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, potrivit cãruia "Prin prezenta ordonanţã de urgenţã se înfiinţeazã Direcţia Naţionalã Anticorupţie, ca structurã cu personalitate juridicã, în cadrul Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate considerã cã dispoziţiile art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã sunt contrare prevederilor art. 16, art. 21 şi art. 124 din Constituţie, referitoare la egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie şi înfãptuirea justiţiei, iar cele ale art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 încalcã prevederile art. 61 alin. (1) privind rolul Parlamentului de unicã autoritate legiuitoare a ţãrii, ale art. 115 din Constituţie privind delegarea legislativã şi ale art. 147 alin. (4) privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale. Se invocã, de asemenea, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind interzicerea generalã a discriminãrii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Dispoziţiile art. 28^1 alin. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã nu aduc atingere prevederilor art. 16 din Legea fundamentalã, respectiv celor ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât, aşa cum a statuat în mod constant Curtea Constituţionalã în jurisprudenţa sa, nu este contrarã principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor instituirea unor reguli speciale, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, câtã vreme ele asigurã egalitatea juridicã a cetãţenilor în utilizarea lor. De asemenea, textul de lege criticat nu contravine liberului acces la justiţie, dreptului la un proces echitabil sau regulilor care guverneazã înfãptuirea justiţiei. Aceasta, întrucât instituirea unor reguli de competenţã dupã calitatea persoanei nu îngrãdeşte dreptul persoanelor de a se adresa instanţelor judecãtoreşti şi de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces public, judecat de cãtre o instanţã independentã, imparţialã şi stabilitã prin lege, într-un termen rezonabil, condiţii care sunt asigurate şi în situaţia judecãrii cauzelor în primã instanţã de cãtre curţile de apel. Totodatã, acest text de lege asigurã dreptul la douã grade de jurisdicţie în materie penalã, reglementat de art. 2 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acelaşi sens Curtea s-a mai pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 138 din 21 februarie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 19 martie 2008, şi prin Decizia nr. 637 din 29 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 26 iunie 2008, prin care a respins excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi dispoziţii legale, criticate în raport cu aceleaşi prevederi constituţionale, cu argumente similare. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
II. Dispoziţiile art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie au fost, de asemenea, supuse controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare.
Astfel, prin Decizia nr. 297 din 23 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005, reţinând cã actuala Direcţie Naţionalã Anticorupţie a fost înfiinţatã prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Parchetul Naţional Anticorupţie, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, şi care a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 503/2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 18 iulie 2002, aşadar sub auspiciile Constituţiei din anul 1991, care nu condiţiona emiterea unei ordonanţe de urgenţã de îndeplinirea exigenţelor prevãzute în prezent în alin. (4) şi (6) din art. 115, astfel încât Guvernul a adoptat, în temeiul art. 114 alin. (4) din Legea fundamentalã, nerevizuitã, actul de înfiinţare a instituţiei în cauzã. Având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, prin care s-au declarat neconstituţionale prevederile prin care Parchetul Naţional Anticorupţie era competent cu investigarea infracţiunilor comise de cãtre deputaţi şi senatori, segmentându-se astfel major investigarea corupţiei la nivel înalt şi influenţându-se negativ eficienţa activitãţii de luptã împotriva acestui fenomen, cu implicaţii majore asupra procesului de integrare a României în Uniunea Europeanã, datoritã neadaptãrii la cerinţele europene referitoare la justiţie şi combaterea corupţiei şi având în vedere cerinţa restrângerii competenţei organismului specializat în combaterea corupţiei la cazurile de mare corupţie definite prin calitatea fãptuitorului şi prin valoarea prejudiciilor, precum şi a eficientizãrii acestuia, Guvernul a emis Ordonanţa de urgenţã nr. 134/2005. Or, ţinând seama de raţiunea edictãrii actului normativ, aşa cum a fost arãtatã în preambulul sãu, Curtea, prin mai sus menţionata Decizie nr. 297 din 23 martie 2010, a constatat cã nu sunt încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 115 alin. (4) din Constituţie, legiuitorul delegat fiind pe deplin legitimat în acest sens.
Referitor la încãlcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (6), prin aceeaşi decizie anterior menţionatã, Curtea a reţinut cã, potrivit acestora, "ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale, nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertãţile şi îndatoririle prevãzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã". Cu prilejul pronunţãrii Deciziei nr. 1.189 din 6 noiembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 787 din 25 noiembrie 2008, Curtea Constituţionalã a statuat cã din interpretarea textului constituţional se poate deduce cã interdicţia adoptãrii de ordonanţe de urgenţã este totalã şi necondiţionatã atunci când menţioneazã cã nu pot fi adoptate în domeniul legilor constituţionale şi cã nu pot viza mãsuri de trecere silitã a unor bunuri în proprietate publicã. În celelalte domenii prevãzute de text, ordonanţele de urgenţã nu pot fi adoptate dacã "afecteazã", dacã au consecinţe negative, dar, în schimb, pot fi adoptate dacã, prin reglementãrile pe care le conţin, au consecinţe pozitive în domeniile în care intervin. Prin urmare, a afecta presupune "a suprima", "a aduce atingere", "a prejudicia", "a vãtãma", "a leza", "a antrena consecinţe negative".
Ca urmare, referitor la interdicţia Guvernului de a adopta o ordonanţã de urgenţã în domeniul instituţiilor fundamentale ale statului, în speţã, Ministerul Public, Curtea, prin aceeaşi Decizie nr. 297 din 23 martie 2010, a reţinut cã fondul reglementãrii constituit de dispoziţiile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 nu afecteazã, în sensul arãtat mai sus, instituţia Ministerului Public. Transformarea Parchetului Naţional Anticorupţie în Direcţia Naţionalã Anticorupţie a fost un imperativ desprins, pe de o parte, din raţiuni de conformitate cu Legea fundamentalã, impuse la rândul lor de Decizia Curţii Constituţionale nr. 235 din 5 mai 2005, definitivã şi general obligatorie şi, pe de altã parte, din necesitatea îmbunãtãţirii activitãţii acestei structuri specializate.
Întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru motivele arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi în ceea ce priveşte art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 28^1 pct. 1 lit. b) din Codul de procedurã penalã, precum şi a dispoziţiilor art. I pct. 2 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 134/2005 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 43/2002 privind Direcţia Naţionalã Anticorupţie, excepţie ridicatã de Dumitru Atãnãsoaie în Dosarul nr. 264/33/2010 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penalã şi de minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 aprilie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Prim-magistrat-asistent,
Marieta Safta
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
