Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 425 din 13 noiembrie 2003 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 908 din 19 decembrie 2003
Costicã Bulai - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Constantin Doldur - judecãtor
Kozsokar Gabor - judecãtor
Lucian Stângu - judecãtor
Ioan Vida - judecãtor
Paula C. Pantea - procuror
Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, excepţie ridicatã de Colegiul Medicilor din România în Dosarul nr. 675/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.
La apelul nominal rãspunde consilier juridic Elena Daniela Dicianu pentru autorul excepţiei şi consilier juridic Oana Mocanu pentru Casa Naţionalã de Asigurãri de Sãnãtate. Lipsesc celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul autorului excepţiei solicitã admiterea acesteia astfel cum a fost formulatã, apreciindu-se cã la data adoptãrii <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 nu existã o situaţie excepţionalã pentru emiterea unui act normativ general privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate. Guvernul trebuia sã facã proba cazului excepţional prin raportare la situaţia realã.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de neconstituţionalitate, şi anume nerespectarea condiţiilor de formã a ordonanţelor, se aratã cã ordonanţa de urgenţã criticatã este semnatã de patru secretari de stat, care nu au calitatea de miniştri, astfel cum prevede Legea fundamentalã.
Reprezentantul Casei Naţionale de Asigurãri de Sãnãtate considerã cã soluţionarea dosarului pe fond nu depinde de prevederile întregii ordonanţe de urgenţã, ci doar de <>art. 10 al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 , solicitându-se respingerea excepţiei ca fiind inadmisibilã, referitor la dispoziţiile neincidente în cauzã.
Cu privire la motivele de neconstituţionalitate invocate în susţinerea excepţiei, se apreciazã cã acestea sunt nefondate, urmând ca excepţia sã fie respinsã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca nefondatã. Se susţine cã motivele de neconstituţionalitate invocate în cauzã sunt neîntemeiate. În acest sens, se face referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la adoptarea ordonanţelor de urgenţã. În legãturã cu invocarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 2, 58, 101, 103, 105, 106 şi 107, în susţinerea excepţiei se apreciazã cã acestea nu sunt incidente în cauzã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 iunie 2003, pronunţatã în Dosarul nr. 675/2003, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, excepţie ridicatã de Colegiul Medicilor din România.
În motivarea excepţiei, autorul acesteia susţine, în esenţã, cã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 eludeazã competenţa legislativã a Parlamentului "prin exercitarea abuzivã şi contrar condiţiilor constituţionale a exercitãrii prerogativelor delegãrii legislative de cãtre Guvernul României" şi "nu îndeplineşte condiţiile constituţionale de formã prevãzute pentru emiterea ordonanţelor".
Se considerã cã prin adoptarea ordonanţei de urgenţã au fost încãlcate dispoziţiile constituţionale ale art. 1 alin. (3), care consacrã "statul de drept", ale art. 2 alin. (1), care stabilesc cã "suveranitatea naţionalã aparţine poporului român care o exercitã prin organele sale reprezentative şi prin referendum", ale art. 51, care consacrã supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectãrii sale, ale art. 58 alin. (1), conform cãrora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii", ale art. 107 alin. (3), care stabilesc cã "Ordonanţele se emit în temeiul unei legi speciale de abilitare, în limitele şi în condiţiile prevãzute de aceasta", precum şi ale art. 114 alin. (4), potrivit cãrora, "În cazuri excepţionale, Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţã".
În legãturã cu încãlcarea condiţiilor de formã prevãzute de Constituţie pentru emiterea ordonanţelor, se invocã, pe lângã art. 1 alin. (3), şi art. 51 din Constituţie, şi încãlcarea dispoziţiilor art. 101 alin. (3), care prevãd cã "Guvernul este alcãtuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organicã", ale art. 103 alin. (2), potrivit cãrora "Guvernul în întregul sãu şi fiecare membru în parte îşi exercitã mandatul, începând de la data depunerii jurãmântului", ale art. 107 alin. (4), conform cãrora "Hotãrârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semneazã de primul-ministru, se contrasemneazã de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publicã în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotãrârii sau a ordonanţei. Hotãrârile care au caracter militar se comunicã numai instituţiilor interesate". Se invocã, de asemenea, încãlcarea dispoziţiilor art. 105, care prevãd cã "Funcţia de membru al Guvernului înceteazã în urma demisiei, a revocãrii, a pierderii drepturilor electorale, a stãrii de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege", ca şi ale dispoziţiilor art. 106 alin. (2) şi (3), potrivit cãrora "(2) Dacã primul-ministru se aflã într-una din situaţiile prevãzute de articolul 105 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, pânã la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitãţii exercitãrii atribuţiilor, înceteazã dacã primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
În legãturã cu încãlcarea condiţiilor de formã prevãzute de Constituţie pentru emiterea ordonanţelor, se invocã, pe lângã art. 1 alin. (3), şi art. 51 din Constituţie, şi încãlcarea dispoziţiilor art. 101 alin. (3), care prevãd cã "Guvernul este alcãtuit din prim-ministru, miniştri şi alţi membri stabiliţi prin lege organicã", ale art. 103 alin. (2), potrivit cãrora "Guvernul în întregul sãu şi fiecare membru în parte îşi exercitã mandatul, începând de la data depunerii jurãmântului", ale art. 107 alin. (4), conform cãrora "Hotãrârile şi ordonanţele adoptate de Guvern se semneazã de primul-ministru, se contrasemneazã de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se publicã în Monitorul Oficial al României. Nepublicarea atrage inexistenţa hotãrârii sau a ordonanţei. Hotãrârile care au caracter militar se comunicã numai instituţiilor interesate". Se invocã, de asemenea, încãlcarea dispoziţiilor art. 105, care prevãd cã "Funcţia de membru al Guvernului înceteazã în urma demisiei, a revocãrii, a pierderii drepturilor electorale, a stãrii de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege", ca şi ale dispoziţiilor art. 106 alin. (2) şi (3), potrivit cãrora "(2) Dacã primul-ministru se aflã într-una din situaţiile prevãzute de articolul 105 sau este în imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile, Preşedintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-ministru, pânã la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilitãţii exercitãrii atribuţiilor, înceteazã dacã primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
(3) Prevederile alineatului (2) se aplicã în mod corespunzãtor şi celorlalţi membri ai Guvernului, la propunerea primului-ministru, pentru o perioadã de cel mult 45 de zile."
Conform susţinerii autorului excepţiei, emiterea ordonanţei de urgenţã criticate nu se justificã prin existenţa unui caz excepţional, iar pe de altã parte, acest act normativ nu a fost contrasemnat de miniştrii care aveau misiunea sã-l ducã la îndeplinire, ci de 4 secretari de stat, în locul acestora. Astfel, principiul fundamental care se aplicã este: delegata potestas non delegatur.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ considerã cã "<>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 este neconstituţionalã în raport cu prevederile art. 58 alin. (1) şi ale art. 114 alin. (4) din Constituţie, în mãsura în care Guvernul nu dovedeşte caracterul excepţional al împrejurãrilor care au determinat emiterea ordonanţei de urgenţã". Referitor la faptul cã unii dintre contrasemnatarii ordonanţei de urgenţã nu au calitatea de miniştri, ci sunt secretari de stat la ministerele respective, Curtea de Apel Bucureşti reţine cã aceasta nu atrage neconstituţionalitatea actului normativ. În argumentarea instanţei de judecatã, "potrivit art. 72 alin. (3) lit. d) din Constituţie, organizarea Guvernului se stabileşte prin lege organicã. Aceastã lege organicã este <>Legea nr. 90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, care în art. 48 prevede cã secretarii de stat exercitã atribuţiile delegate de ministru. În temeiul acestui text, ministrul poate delega cãtre secretarul de stat exercitarea unor atribuţii, printre care şi contrasemnarea unei ordonanţe de urgenţã".
Potrivit <>art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În argumentarea acestui punct de vedere se susţine cã "în nota de fundamentare a <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 , recurgerea la procedura de legiferare prevãzutã la art. 114 alin. (4) din Constituţie este motivatã prin <<necesitatea stringentã de a reglementa toate aspectele care privesc sistemul asigurãrilor sociale de sãnãtate>>, în primul rând sub aspectul stabilirii clare a <<responsabilitãţilor, atribuţiilor şi obligaţiilor care revin partenerilor din sistemul sanitar>>, asigurãrii unei conduceri democratice a sistemului, precum şi instituirii unor mãsuri care sã conducã la gestionarea mai eficientã a Fondului de asigurãri de sãnãtate". Guvernul mai aratã cã "reglementarea în regim de urgenţã a acestor mãsuri este absolut necesarã, pe fondul manifestãrii unor grave disfuncţionalitãţi în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate, cu concesinţe nefaste asupra stãrii de sãnãtate a unui segment larg de populaţie". Astfel, Guvernul aratã cã în cauzã sunt întrunite "condiţiile pentru emiterea unei ordonanţe de urgenţã", nefiind deci încãlcate dispoziţiile art. 1 alin. (3), ale art. 2, 51 şi ale art. 114 alin. (3) şi (4) din Constituţie.
Referitor la invocarea nerespectãrii condiţiilor de formã pentru emiterea ordonanţei de urgenţã, Guvernul aratã cã "atribuţiile miniştrilor, indiferent cã sunt de naturã constituţionalã sau legalã, pot fi delegate în cazul în care aceştia se aflã în împrejurãri obiective, care genereazã o imposibilitate temporarã de exercitare a atribuţiilor". O altfel de abordare a acestei situaţii, considerã Guvernul, "ar fi de naturã sã conducã la un adevãrat blocaj decizional şi chiar instituţional, cu consecinţe negative asupra îndeplinirii rolului Guvernului, stabilit prin Constituţie, de a asigura realizarea politicii interne şi externe a ţãrii". În opinia Guvernului, "imposibilitatea temporarã de exercitare a atribuţiilor, în care se gãseşte la un moment dat un ministru aflat, de exemplu, în misiune oficialã în ţarã sau strãinãtate, nu poate constitui un caz de încetare a mandatului de membru al Guvernului, dupã cum eronat susţine autorul excepţiei, nefiind incidente în aceastã situaţie dispoziţiile art. 105 şi art. 106 alin. (3) din Constituţie".
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile pãrţilor prezente şi ale procurorului, dispoziţiile criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, republicatã, precum şi ale art. 1 alin. (1), ale <>art. 2, 3, 12 şi 23 din Legea nr. 47/1992 , republicatã, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150 din 31 octombrie 2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002, cu modificãrile ulterioare.
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate urmãtoarele texte prevãzute de Constituţie, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 31 octombrie 2003: art. 1 alin. (3) privind statul de drept ca principiu de guvernare; art. 51 privind respectarea Constituţiei şi a legilor [devenit art. 1 alin. (5), dupã revizuirea şi republicarea Constituţiei României în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din data de 31 octombrie 2003]; art. 2 alin. (1) privind suveranitatea; art. 58 alin. (1) privind rolul Parlamentului [devenit art. 61 alin. (1)]; art. 101 alin. (3) privind alcãtuirea Guvernului [devenit art. 102 alin. (3)]; art. 103 alin. (2) privind data începerii mandatului Guvernului şi a membrilor sãi [devenit art. 104 alin. (2)]; art. 105 privind încetarea funcţiei de membru al Guvernului [devenit art. 106]; art. 106 alin. (2) şi (3) privind asigurarea interimatului funcţiei de prim-ministru şi al celei de ministru [devenit art. 107 alin. (3) şi (4)]; art. 107 alin. (3) privind ordonanţele emise în temeiul unei legi speciale de abilitare [devenit art. 108 alin. (3)]; art. 107 alin. (4) privind semnarea şi contrasemnarea actelor Guvernului [devenit art. 108 alin. (4)]; şi art. 114 alin. (4) privind condiţiile în care sunt emise ordonanţele de urgenţã [devenit art. 115 alin. (4), (5) şi (6)].
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã.
Primul motiv al criticii de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 se bazeazã, în esenţã, pe susţinerea cã nu se justificã emiterea acesteia, întrucât nu exista un caz excepţional, aşa cum prevedea art. 114 alin. (4) din Constituţie.
Analizând aceastã susţinere în lumina textului constituţional în vigoare la data adoptãrii ordonanţei de urgenţã, invocat de autorul excepţiei, Curtea reţine cã, aşa cum rezultã din punctul de vedere al Guvernului asupra excepţiei, amplu argumentat şi cu trimiteri la conţinutul Notei de fundamentare care a însoţit <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 , dubla condiţie a existenţei cazului excepţional şi a urgenţei apare ca fiind motivatã de cãtre Guvern, fiind îndeplinite cerinţele constituţionale prevãzute de art. 114 alin. (4) pentru adoptarea ordonanţei de urgenţã criticate. În esenţã, Guvernul a avut în vedere cã reglementarea era "absolut necesarã pe fondul manifestãrii unor grave disfuncţionalitãţi în sistemul de asigurãri sociale de sãnãtate", precum şi pentru "gestionarea mai eficientã a Fondului de asigurãri de sãnãtate".
În legãturã cu existenţa "cazului excepţional" de care depinde legitimitatea constituţionalã a ordonanţei de urgenţã, jurisprudenţa Curţii Constituţionale a stabilit cã acesta se justificã "pe necesitatea şi urgenţa reglementãrii unei situaţii care, datoritã circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitãrii unei grave atingeri aduse interesului public". (A se vedea în acest sens Decizia nr. 65 din 20 iunie 1995, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 129 din 28 iunie 1995, şi Decizia nr. 83 din 19 mai 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 211 din 8 iunie 1998.)
Curtea observã totodatã cã în cauzã nu sunt incidente dispoziţiile constituţionale ale art. 2, art. 58 alin. (1) [devenit art. 61 alin. (1)] şi ale art. 107 alin. (3) [devenit art. 108 alin. (3)], invocate în legãturã cu afirmaţia cã nu au fost respectate condiţiile constituţionale ale emiterii ordonanţelor de urgenţã ale Guvernului, textele respective neavând legãturã cu reglementarea constituţionalã a delegãrii legislative prin posibilitatea acordatã Guvernului de a emite ordonanţe de urgenţã.
Curtea nu poate reţine nici motivul de neconstituţionalitate întemeiat pe faptul cã ordonanţa de urgenţã a fost contrasemnatã, în cazul a patru ministere, având obligaţia punerii ei în executare, nu de miniştri, ci de secretari de stat. Conform dispoziţiilor art. 72 alin. (3) lit. d) [devenit art. 73 alin. (3) lit. e)] şi art. 116 alin. (1) [devenit art. 117 alin. (1)], Guvernul se organizeazã prin lege organicã, iar ministerele "se înfiinţeazã, se organizeazã şi funcţioneazã potrivit <>legii". În baza acestor texte constituţionale a fost adoptatã Legea nr. 90 din 26 martie 2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a ministerelor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 2 aprilie 2001. Conform dispoziţiilor art. 48 din lege, "secretarii de stat exercitã atribuţiile delegate de cãtre ministru".
În cauzã nu este aplicabil principiul delegata potestas non delegatur invocat de autorul excepţiei, întrucât secretarul de stat exercitã, în cazul dat, o atribuţie constituţionalã ce aparţine ministrului, iar nu o atribuţie ce i-ar fi fost delegatã acestuia. Aceastã atribuţie nu poate fi confundatã cu însãşi delegarea legislativã prevãzutã de Constituţie, în temeiul cãreia Guvernul poate emite ordonanţe de urgenţã, cu respectarea anumitor condiţii.
În conformitate cu dispoziţiile legale menţionate, Curtea reţine cã un secretar de stat care a participat la şedinţa Guvernului, înlocuindu-l pe titularul ministerului aflat temporar într-o altã misiune în ţarã sau în strãinãtate, poate contrasemna ordonanţa sau hotãrârea emisã de Guvern, în locul ministrului, în îndeplinirea cerinţei prevãzute de art. 108 alin. (4) din Constituţie, republicatã. Evident, în aceste cazuri nu se pune problema asigurãrii interimatului funcţiei de ministru, reglementatã de art. 106 alin. (3) din Constituţie [devenit art. 107 alin. (3)], aşa cum susţine autorul excepţiei. Aceastã situaţie nu intervine decât în condiţiile în care funcţia de membru al Guvernului înceteazã, conform art. 105 din Constituţie [devenit art. 106], în urma demisiei, a revocãrii, a pierderii drepturilor electorale, a stãrii de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevãzute de lege.
Ca urmare, în situaţia la care se referã critica de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã celelalte dispoziţii constituţionale invocate de autorul excepţiei, şi anume art. 101 alin. (3) [devenit art. 102 alin. (3)], art. 103 alin. (2) [devenit art. 104 alin. (2)], art. 105 [devenit art. 106] şi art. 106 alin. (2) şi (3) [devenit art. 107 alin. (3) şi (4)], nu sunt incidente în cauzã.
Faţã de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, republicatã, precum şi al art. 1-3, al art. 12, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 şi al <>art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicatã,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 150/2002 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de asigurãri sociale de sãnãtate, excepţie ridicatã de Colegiul Medicilor din România în Dosarul nr. 675/2003 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ.
Definitivã şi obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 noiembrie 2003.
PREŞEDINTE,
prof. univ. dr. COSTICĂ BULAI
Magistrat-asistent,
Mihai Paul Cotta
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
